Ziua Inaugurării. Discordia care anticipează progresul


Distribuie articolul

Statele Unite trec prin vremuri grele. Nu e o noutate. Este mai degrabă o trăsătură dominantă a celor mai multe transferuri de putere de la Washington.

Nu mai departe decât în urmă cu patru ani, Donald Trump promitea să pună capăt „masacrului american”, încă una din lungul şir de licenţe politice, prin care o nouă administraţie căuta să o discrediteze pe cea de dinainte.

Foto | Chip Somodevilla/Getty Images

Ziua inaugurării celui de al 46-lea preşedinte american e totuşi neobişnuită prin numărul record de trupe dislocate în capitală pentru a păstra ordinea. Ca niciodată la depunerea jurământului, Washington DC a fost închis nerezidenţilor. Publicul noului preşedinte va fi format majoritar din cei 26.000 de militari, în principal rezerviști din Garda Națională, care patrulează pe străzi, cel mai mare număr de oameni în uniformă prezenți în capitala americană de la războiul civil încoace.

Numărul lor îl întrece pe cel al militarilor aflaţi în teatrele de război din Irak și Afganistan. Prezența amplă a militarilor, ei înșiși fiind supuși unor controale de securitate instituite de FBI, marchează simbolic trecerea de la războiul împotriva terorii jihadiste la cel împotriva terorii domestice, un termen prin care se caută a fi înregistrat penal asaltul confuz al Capitoliului din 6 ianuarie.

În parte pentru a abate atenția de la eșecul în a preveni escaladarea violențelor, FBI desfășoară înaintea ceremoniei inaugurării o amplă acțiune de monitorizare, intimidare și punere sub acuzare a persoanelor care incită la nerespectarea ordinii. A fost identificat şi arestat fără drept de cauțiune în așteptarea unei condamnări care poate însuma 25 de ani de detenție unul dintre capii insurgenței dezlănțuite de susținătorii lui Donald Trump. Este vorba despre bărbatul costumat în șaman, care și-a făcut o intrare teatrală în sala goală a Senatului, consacrând caracterul grotesc şi neverosimil al violenţelor de la Capitoliu.

Alături de alți căutători de suveniruri selfie din congres, a ajuns după gratii şi pompierul care l-a lovit cu un extinctor pe un polițist care avea să moară a doua zi în urma unui infract. Peste 700 de persoane sunt în prezent reţinute pentru participarea la actul de revoltă din 6 ianuarie, un act manipulat, indicat şi apoi repudiat de un preşedinte aflat în ultimele zile de mandat.

După un tipar repetitiv, autoritățile de forță americane preferă să exagereze proporțiile unor posibile amenințări, după ce au dat greș în a anticipa amenințările reale. Referirile fac trimitere la zilele de după 11 septembrie 2001 şi la restrângerea drepturilor civile din perioada următoare.

Dar sunt multe alte evenimente din istoria americană în fața cărora cele de acum par neînsemnate. Capitoliul a fost sub asediul protestatarilor anti-Vietnam ani la rând, înregistrându-se omoruri, violențe, distrugeri, incendieri. Drepturile civile au fost câștigate după bătălii de stradă soldate cu numeroase victime. Violențele BLM au aruncat în haos orașe întregi.

Nemaivorbind că, în anii 60, o întreagă divizie combatantă, celebra 82-aeropurtată, a fost mobilizată să lupte împotriva lunetiștilor din Detroit.

Statele Unite trec repetat prin perioade de insurgență și obişnuiesc să le depășească. Învestirea unui președinte doar conferă un aer dramatic acestor crize periodice şi poate previzibile, pentru că aceasta concentrează toată atenția unei națiuni, altfel destul de dezinteresată de politică.
Dar adevărul este că un președinte american are mult mai puțină putere decât cea cu care este creditat şi poate face mai puţin rău sau bine decât se crede.

Cel mai bun exemplu în această privință este stabilitatea de care a dat dovadă sistemul american de guvernare și justiție, deși s-a confruntat în ultimii ani cu un președinte a cărui personalitate a involuat în timpul mandatului de la un demagog narcisist iresponsabil la un anarhist nevrotic.

În exerciţiul puterii, un președinte american are de-a face cu două camere ale parlamentului, cu judecători independenți și autorități statale suverane. Barack Obama consacră 500 de pagini din primul volum autobiografic dedicat guvernării sale caracteristicilor care îl împiedică pe un preşedinte să deţină controlul. Constrâns permanent să negocieze chiar şi cu un congres dominat de democraţi, fostul președinte se concentrează în carte asupra factorilor care nu i-au dat şansa să legifereze potrivit angajamentelor pachetul progresist promis în campanie, de la reglementarea mai restrictivă a băncilor, asigurări medicale pentru toți, supraimpozitarea averilor, agenda LGBT și politica de mediu.

Toate acestea restanţe politice ale administraţiei Obama sunt obiective asumate ale preşedintelui Joe Biden. Şi el va avea de depăşit aceleaşi mecanisme de echilibru şi control instituite încă de la formarea naţiunii. Instituţiiile responsabile cu aceste mecanisme sunt funcţionale când există riscul ca democraţia să fie deturnată de demagogi ingnoranţi, dar şi când pun limite eforturilor de reformare a ordinii politice.

Asemenea majorităţii predecesorilor săi, Joe Biden a fost ales în fruntea unei naţiuni divizate. Donald Trump lasă în urmă o naţiune mai polarizată decât cea de acum patru ani. La fel de adevărat este că ambele tabere au urmărit să câştige puterea în timpul campaniei electorale mobilizându-i pe cei mai înfuriaţi şi mai ignoranţi dintre votanţi. Această strategie a condus un număr fără precedent de oameni la urne. În cele din urmă a dus la insurgenţă şi la apariţia vehiculelor blindate pe străzile oraşelor americane.

Şi totuşi, al 46-lea preşedinte american este într-o poziţie mai puţin inconfortabilă decât arată transferul tensionat de putere. În principal datorită părţii favorabile de moştenire lăsate de Donald Trump.

Modul cum cel de-al 45-lea preşedinte a condus pandemia, cu preţul sutelor de mii de victime şi al realegerii în funcţie, a păstrat parte din economie funcţională şi a accelerat producţia de vaccinuri, grăbind încheierea crizei. Sfârşitul pandemiei şi revenirea economică care se întrevăd deja se vor produce în perioada timpurie a noului preşedinte, înaintea alegerilor parlamentare de peste doi ani.

În plus, Trump lasă în urmă un Partid Republican fracturat, mai puţin capabil să obstrucţioneze noua administraţie şi să câştige poziţii în alegeri. Analiştii vorbesc chiar despre finalul ordinii politice bipartizane, anticipând că mişcarea „trumpistă” se va desprinde din nucleul republican.

Într-o astfel de nouă ordine formată din trei partide, dintre care două îşi dispută alegătorii de dreapta, Partidul Democrat este câştigătorul previzibil pe un termen nedefinit, ceea ce îi dă preşedintelui liniştea politică să se concentreze asupra disfuncţionalităţilor economice şi sociale cu adevărat grave cărora le-a promis o rezolvare.

E dificil de estimat încotro va merge America sub conducerea celui de-al 46-lea preşedinte. Există o şansă ca, după mandatele divizive ale doi preşedinţi înzestraţi cu magnetism, guvernarea unui personaj fără pretenţii mesianice şi cu o personalitate care nu înflăcărează pe nimeni să pună capăt instabilităţii sociale şi economice şi să atenueze discordia americană.

E posibil să ne imaginăm că Joe Biden va fi capabil să dea un impuls motoarelor care pun în mişcare măreţia Americii, după un ciclu în care au dominat resentimentele străine acesteia. În faţa noului preşedinte stă provocarea de a controla instabilitatea. După care el să aducă Statelor Unite liniştea de după furtună mai devreme cu un deceniu decât epoca de siguranţă şi prosperitate anticipată de George Friedman.

În privinţa politicii americane externe şi de securitate în regiunea care ne interesează, mandatul lui Joe Biden anunţă o monotonie încurajatoare. Fără îndoială că preocuparea principală va fi pentru politica internă, ceea ce înseamnă o continuitate inerţială în ce priveşte gestionarea chestiunii ruseşti şi a frontierei UE, completată de o reapropiere a Americii de aliaţii europeni. Chiar dacă circumstanţele plecării precipitate a ultimului ambasador american la Bucureşti nu vor fi făcute publice, probabilitatea ca el să fie înlocuit de o persoană mai calificată este foarte mare.

Ar fi o consecinţă a intenţiei declarate de noul preşedinte privind restaurarea statutului experţilor şi revenirea profesioniştilor în administraţie, după o perioadă în care narcisismul şi aroganţa opiniilor partizane au prevalat competenţei şi cunoaşterii.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te