Revista SINTEZA continuă călătoria pe harta vinurilor din România. După Crișana, Banat, Transilvania, Vrancea și Dobrogea, am ajuns în fierbintele Sud. Mai exact, în Oltenia, la Drăgășani, și în Muntenia, la Dealu Mare. Am găsit două regiuni viticole unde elita din București, dar și investitorii străini, reinventează vinul românesc de calitate.
Episoadele precedente:
- VIN DIN ROMÂNIA (I)| Viţa veche şi lumea nouă
- VIN DIN ROMÂNIA (II) | Transilvinia
- VIN DIN ROMÂNIA (III) | Tezaurul din beciurile Vrancei
- VIN DIN ROMÂNIA (IV) | Dobrogea, la masă cu Regele
Grafică: Isabela Muntean
Dacă ajungi în Oltenia trecând munții dinspre Nord, prin despicătura Văii Oltului, primul contact cu lumea vinului se petrece cam la Călina, un sat lipit de Drăgășani. Vinuri produse în gospodării, la fel ca pe vremea lui Litovoi, se vând la prețuri de nimic pe marginea șoselei, în PET-uri de doi sau cinci litri. Printre cei care vând în fața porții se numără și Maria Glăvean, o localnică în vârstă de 77 de ani, care croșetează pe o băncuță, în fața porții, așteptând mușteriii ocazionali.
Pe măsuța din fața ei se odihnesc câteva PET-uri de vin alb, unul de vin roșu, un lighean cu câteva ouă de casă și alte două PET-uri cu „țuică”. „Nu merge, maică. E zile când nu vindem nimic. Am 50 de ari de viță bătrână, pe care anul ăsta a bătut și piatra. Dacă am făcut 150 de litri”, se plânge femeia. Vinde Merlot, Fetească Albă și Sauvignon Blanc. „Țuica” e de fapt tescovină de 30 și ceva de grade, obținută din fermentarea resturilor de la struguri.
Aproape la fiecare casă din Călina poți opri și cumpăra astfel de vin, la șase lei litrul. Așa preț, așa marfă.
Mai departe, în centrul Drăgășaniului, un impozant Muzeu al Viei și Vinului este închis, fără explicații, deși orarul arată că ar trebui să fie deschis. A fost recent modernizat cu fonduri europene. Muzeografa Mariana Ancuța se scuză: „uneori mai închidem ușa, dacă avem treabă la birou”. Așadar, dacă vreți să îl vizitați, fiți insistenți sau cereți de la Primărie numărul de telefon al muzeografului.
În Călina, lângă Drăgăşani, vinul, mult şi prost, se vinde în PET-uri, la şosea, pe bani puţini | Fotografii: Vakarcs Lorand
Un domeniu de vis
Chiar și fără o vizită la muzeul din Drăgășani, se știe că aici vinul este produs din vremuri imemoriale. Un hrisov de la 1437 amintește că satele Dobruşa, Şerbăneşti și Mamu, de lângă Drăgăşani, erau obligate la „vinăriciu” – o dare de vin, pentru viile cultivate pe dealurile Oltului. Mai apoi, Drăgăşaniul a fost, pe rând sau simultan, podgorie episcopală, podgorie a banilor Olteniei şi a domnitorilor valahi.
De ceva vreme, alți câțiva nobili valahi, unii de viță veche, alții din noua aristocrație, financiar-bancară sau antreprenorială, au format aici o zonă compactă de domenii viticole moderne, cu ambiția să facă vin de cea mai bună calitate.
Unul dintre aceștia este Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. „Crâmpoșia salvează România” este o frază preferată a acestuia, când vorbește despre vin. Lângă domeniul Isărescu se află alt domeniu viticol binecunoscut, Stirbey, revitalizat de Ileana Costinescu-Kripp, descendentă a ilustrei familii de domnitori valahi, și de soțul său, baronul austriac Jakob Kripp.
Vizavi de Dealul Olt, pe care se întind domeniile Isărescu și Stirbey, se găsește Dealul Dobrușa, pe a cărui coamă se află Domeniul Vila Dobrușa, al soților Cristiana și Valeriu Stoica, unde se produc vinurile AVINCIS.
Vila Dobrușa poate candida cu succes la titlul de cel mai frumos domeniul viticol din România. Crama ultramodernă și spațiile de cazare și degustare au fost proiectate de arhitectul Alexandru Beldiman. Lângă clădirile noi se află venerabilul conac Râmniceanu, al familiei boierești din care se trage Cristiana Stoica. Stilul minimalist, al clădirilor moderne, din piatră, lemn, sticlă și metal, contrastează fericit cu stilul neoromânesc al conacului, clădit acum 110 ani de pietrari italieni. Între cele două repere - spații largi de promenadă, în jos de ele - curbe domoale plantate cu viță-de-vie, în sus de ele - cerul liber, de jur-împrejur - aerul blând al Văii Oltului, doldora de prospețime și miresme. Un principe toscan ar avea pe ce să fie invidios.
„Familia noastră a recuperat domeniul «Vila Dobruşa» în anul 1997, după îndelungate demersuri administrative şi judiciare. În acel moment, conacul era o ruină, iar plantaţia de viţă-de-vie era distrusă aproape în totalitate. Hotărârea de a investi în acest domeniu a fost luată după zece ani, în anul 2007. Am colaborat în mod exemplar cu arhitectul Alexandru Beldiman şi cu echipa sa, pentru restaurarea conacului, construcţia cramei şi amenajarea peisagistică. Am replantat aproape toată plantaţia viticolă”, rememorează avocatul Valeriu Stoica.
Domeniul inițial a fost completat cu încă 20 de hectare, până la un total de 50 de hectare în momentul de față, dintre care 42 sunt pe rod. „Nucleul” domeniului viticol este de 23 de hectare, restul viilor afându-se tot în preajma Dăgășaniului.
Prima producţie de vin a provenit din recolta de struguri a anului 2010. „Încurajăm producţia de vin din soiurile autohtone: Crâmpoșie Selecţionată, Fetească Regală, Tămâioasă Românească şi Negru de Drăgăşani. Desigur, producem şi vinuri din soiurile internaţionale: Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Pinot Gris, Pinor Noir, Merlot şi Cabernet Sauvignon. Această diversitate nu este întâmplătoare. Sunt soiurile de viţă-de-vie care se dezvoltă cel mai bine în terroirul (vezi caseta explicativa – n.r.) Drăgăşanilor”, explică Valeriu Stoica
Valeriu Stoica mizează pe terroirul Drăgăşaniului
Terroir este un termen ferancez, care înseamnă „pământ” sau „sol”. În jargonul experților în vin, însă, cuvântul desemnează totalitatea factorilor care dau specificitatea unui loc plantat cu viță-de-vie, mai cu seamă clima (macro și micro), solul și caracteristicile sale (umiditate, compoziție ș.a. ) și topografia (înclinare, altitudine ș.a), dar și vegetația înconjurătoare și orice altceva care poate să diferențieze o parcelă de teren de alta.
În ce privește tehnologia, crama AVINCIS se situează la același nivel cu cramele din nordul Italiei. Totuși, spune vinificatorul, vinurile românești sunt preferabile în acest moment. „Nu o spun din patriotism, ci pentru că știu ce fac italienii și acolo este deja prea multă tehnologie implicată, în toate etapele de vinficare”, mai spune Sorin Calea.
Vinurile AVINCIS sunt vinuri premium, care nu se comercializează în hiper și supermarketuri, ci doar în segmentul HoReCa și în magazine specializate. Recent, AVINCIS a introdus un brand nou, „Domnul de Rouă” care țintește tinerii. Legenda „Domnului de Rouă” este cunoscută de multă vreme în zona Drăgăşaniului și vorbeşte despre un tânăr îndrăgostit care a fost transformat în rouă de razele soarelui. „Cultura vinului bun trebuie să fie înţeleasă de cei tineri. Este nevoie, în acest scop, de vinuri mai simple, directe, dar savuroase. Este o legendă despre tinereţe şi despre iubire, iar vinul cu acest nume creează aproprierea şi comunicarea dintre cei care-l beau. Reacţia pieţei este foarte bună până în prezent”, spune Valeriu Stoica.
AVINCIS pune la dispoziţie şi spaţii de cazare, în trei apartamente mobilate cu rafinament şi în şase garsoniere. Preţurile sunt furnizate la cerere. „Sunt pachete de servicii personalizate, structurate în jurul degustării - trei, cinci sau şapte vinuri -, asociate, după dorinţă, cu cazare şi masă, una sau mai multe nopţi”, explică Valeriu Stoica.
Când vine vorba despre valoarea investiției de la Vila Dobrușa, acesta evită elegant subiectul: „Această investiţie a fost făcută pentru a îndeplini o triplă datorie: faţă de familia noastră, faţă de podgoria Drăgăşanilor, şi faţă de comunitatea oraşului Drăgăşani . Scopul nostru nu este să recuperăm investiţia, ci să susţinem costurile de funcţionare ale acestui domeniu cu veniturile obţinute din vânzarea vinului. În plus, am creat oportunităţi pentru locuri de muncă”.
Halewood, 40% pentru export
Între Drăgășani și Dealu Mare, șoseaua taie nordul Olteniei, pentru a ajunge prima dată la Târgoviște. În fosta cetate de scaun a Valahiei, în restaurantul Valahia, de la parterul hotelului Valahia, vinul casei este prezentat ca fiind „Fetească Neagră de Valea Călugărească”, de un chelner rubicond, cu priviri viclene. Este de fapt o licoare apoasă și deșirată, cu gust de apă din baltă.
Valea Călugărească e la o oră de mers cu mașina de Târgoviște, dincolo de Ploiești. Producătorii de vin din comuna prahoveană ar fi probabil jigniți să afle ce se servește la Târgoviște pe post de Fetească Neagră. Valea Călugărească este unul dintre cele mai cunoscute centre de vinificație din regiunea Dealu Mare, alături de Ceptura, Tohani sau Urlați, iar Feteasca Neagră de aici este un blazon de onoare pentru producătorii onești. La pensiunea-restaurant „Fetească Neagră” din localitate, vinul casei este, firește, din soiul care dă numele localului. Chelnerul explică sfătos că e un pic acidulat din cauza felului în care a fost scos din butoi. După ce se liniștește un pic, vinul își arată din plin caracterul, cinstit și puternic.
Podgoria Dealu Mare se întinde pe o fâșie lată de 10 kilometri, între Ploiești și Buzău, pe ultimele pante al dealurilor subcarpatice, înainte ca acestea să se stingă în Câmpia Română. Se bate multă monedă pe faptul că Dealu Mare se află la aceeași latitudine cu regiunile viticole Bordeaux (Franța) și Toscana (Italia). Însă, „diferențele de climă și de sol sunt nete, nu cred că se poate face vreo paralelă între aceste regiuni”, spune unul dintre cei mai cunoscuți oenologi din zonă, Aurel Rotărescu. Chiar și așa, drumul de la Ploiești la Buzău este presărat de indicatoare rutiere spre cramele care se înșiră ca mărgăritarele pe un colier, de-a lungul dealurilor: Cramele Halewood, Domeniile Dealu Mare, Crama Basilescu, Davino, Rotenberg, SERVE, Metamorfosis, Budureasca, Licorna, Domeniile Tohani, Oenoterra, LacertA, Aurelia Vișinescu ș.a.m.d.
Un peisaj viticol specific Podgoriei Dealu Mare. Zona viticolă dintre Ploieşti şi Buzău este locul din România cu cea mai mare densitate de crame
Dintre toate, cele mai mari sunt Domeniile Tohani și Cramele Halewood, cu câte 500, respectiv 300 de hectare. Grupul Halewood este o subsidiară a Halewood International, care exploatează 150 de hectare în Dealu Mare, 100 de hectare în Podgoria Sebeș-Apold și 50 de hectare, exclusiv ecologice, la Medgidia, în Podgoria Murfatlar. Ce este diferit la Halewood față de alți producători din România este cantitatea mare de vin care merge la export, circa 40%, potrivit directoarei de producție, Roxana Murguleț. Principala piață de desfacere externă este Marea Britanie, urmată de cele trei țări baltice, dar se exportă 400.000 de sticle și pe piața chineză, cu etichete în limba lui Confucius.
Halewood a luat ființă odată cu privatizarea fostului Vinalcool Prahova, în 1997. Din anul 2000 au început plantările noi, proces care s-a încheiat abia în 2012. „Producem vin roșu din zona Dealu Mare, alb, din Transilvania și rose, de la Medgidia. Ne mândrim cu o recentă medalie de aur, luată anul trecut la Concours Mondial de Bruxelles, cu Fetească Neagră și Fetească Albă din gama «Floare de Lună», producția 2013”, spune Lorena Deaconu Stoian, oenologul-șef de la Halewood.
De asemenea, două dintre vinurile comercializate în Marea Britanie de către Halewood sub eticheta „La umbra”, Pinot Noir și Merlot, au fost selectate de expertul în vinuri Matthew Jukes printre cele mai bune 200 de vinuri din lume.
La crama Halewood principală, cea din Ploiești, impresionează spațiile stocare, formate din 98 de cisterne din beton a câte 25.000 de litri de fiecare. Culoarul dintre ele te face să te simți mic, în drum spre spațiul de depozitare, de aceleași dimensiuni impresionante. Aici, pe etichetele sticlelor se vede diversitatea portofoliului de mărci pe care îl gestionează Halewood: aproape 100 de tipuri de vin comercializate în țară și străinătate. Pe lângă crama-mamă de la Ploiești, Halewood mai deține o crama turistică, la Urlați, și una de vinuri spumante, la Azuga.
Gama cea mai cunoscută de la Halewood este Prahova Valley. „Este atât de notorie încât unii confundă această marca cu producătorul însuși”, spune Roxana Murguleț. Gama de vârf este cea supranumită a „titanilor”, vinuri botezate după personaje mitologice: Hyperion, Rhea, Theia, Kronos și Neptunus. Spumantele produse la Azuga sunt vândute sub marca Rhein.
Ne mândrim cu o recentă medalie de aur, luată anul trecut la Concours Mondial de Bruxelles, cu Feteasca Neagră și Fetească Albă din gama «Floare de Lună», producția 2013.
Lorena Deaconu Stoian, oenolog-șef de la Halewood
Wirelessul și conexiunea cu pământul
Baricurile din gorun românesc de la Cramele Rotenberg sunt produse de meşteri locali. Pe fiecare sunt scrise parcela de provenienţă şi soiul
Pe același teritoriu cu „uriașii” de la Halewwod joacă și mici producători, dintre care Cramele Rotenberg se disting prin originalitatea abordării. Proprietarul, româno-israelianul Mihai Rotenberg, este unul dintre „părinții” wirelessului, la nivel mondial. El a investit, la Ceptura, într-o cramă-boutique, 100% de „lume veche”. După retragerea din businessul mare, a cumpărat o vie bătrână, hotărât să facă cel mai bun Merlot din România. Și l-a făcut la viteză 5G: a produs primul vin în 2006, a înființat firma în 2007, a ieșit pe piață în 2009 și a luat medalie de argint în 2010, la Concursul „Mondial du Merlot”, desfășurat în Elveția.
Pe domeniul de la Ceptura a reconstruit o cramă pe ruinele uneia mai vechi, și a gândit-o să fie una gravitațională (fără pompe). Strugurii îi stoarce la teasc cu șurub și pentru învechire folosește doar baricuri de gorun românesc din partea locului, făcute tot de meșteri localnici. Până și ambalarea se face manual. În apropierea cramei a construit un conac, cu spații amenajate pentru degustare, care reproduce arhitectura locală. Nu are oenolog, ci el se ocupă nemijlocit de vinificare.
„Interesul publicului este foarte mare pentru faptul că suntem singurii producători din țară care aplică metoda de vinificare tradițională. Un interes în plus îl reprezintă faptul că vinurile nu sunt filtrate, adică nu sunt «dezbrăcate» prin filtrare”, spune responsabilul de vânzări al cramei, Ionel Dan.
Suprafața de producție este de 23 de hectare, dintre care trei hectare sunt Cabernet Franc, un hectar Fetească Neagră și un hectar Cabernet Sauvignon, toate vechi de trei ani, cu prima producție în 2014. Restul de 18 hectare sunt plantate cu Merlot, vie bătrână de 35-40 de ani.
Rotenberg este prezent în retailul mare (Cora, Auchan, Carrefour, Billa, Selgros, Metro, Mega Image) cu mărcile Rapsod, Menestrel și Emeritus, iar în HoReCa și magazinele de specialitate cu etichetele Notorius, Rose Rotenberg, Primus și Clasic.
Mihai Rotenberg a cumpărat via cu Merlot de la furnizorul său personal, un anume nea Onuțu. L-am întrebat dacă vinul pe care îl produce acum este mai bun decât al acelui Onuțu, dat fiind faptul că folosește aceeași metodă tradițională și aceeași vie. „Da, este mai bun. Metoda e aceeași, dar folosim drojdii selecționate, fermenți, enzime, bentonită și albuș de ouă liofilizat, pentru limpezire etc.”, a răspuns Mihai Rotenberg. „Vinul manufacturat, în viziunea mea, trebuie să fie o expresie a terroirului, în mic, și a teritoriului, în mare. Am investit mult în vin și nu mi-am pus în gând să-mi recuperez investiția. E o poveste de dragoste în primul rând și o activitate comercială, în al doilea”, a adăugat acesta.
Potrivit lui Ionel Dan, producția este estimată la 100.000 de sticle pe an. Portretul consumatorului care cumpără vin Rotenberg este cel al unui tânăr de 25-35 de ani, angajat la o multinațională, cu un venit de peste 1.000 de euro pe lună.
Vinul manufacturat, în viziunea mea, trebuie să fie o expresie a terroirului, în mic, și a teritoriului, în mare. Am investit mult în vin și nu mi-am pus în gând să-mi recuperez investiția. E o poveste de dragoste în primul rând și o activitate comercială, în al doilea
Mihail Rotenberg (foto)
În ce privește viitorul, Mihai Rotenberg este laconic: „Sperăm să ne facem și mai mulți prieteni și să nu îi dezamăgim”. Bineînțeles, vizitatorii Cramei Rotenberg și angajații au la dispoziție un wireless cu o viteză de invidiat. „Nu mă mișc fără wireless. Și dacă nu aveam, luam de la vecini, că mai toți au prin sat”, încheie Mihai Rotenberg.
Cavalerul Alb și Feteasca Neagră
Ceptura este fundalul și pentru una dintre cele mai frumoase povești a vinului românesc, cea a contelui Guy Tyrel de Poix. Contele francez, proprietar de vie în Corsica, a ajuns la Ceptura în 1993, unde a dat peste un tânăr oenolog a cărui Fetească Neagră l-a cucerit pe loc. A hotărât să investească aici și astfel a devenit primul producător modern de vin din România, prin compania SERVE, pe care a fondat-o în 1994.
Contele Guy a fost supranumit adesea Cavalerul Alb al vinului românesc, datorită originii sale și a misiunii autoasumate de a salva vinul românesc de mediocritate. A murit în 2011 în urma unui cancer. În urma lui a rămas o poveste demnă de un cavaler, pe care o spun și o duc mai departe soția sa, Mihaela Tyrel de Poix, și oenologul Aurel Rotărescu, cel care l-a fermecat pe conte cu Feteasca sa, în 1993.
„La început, Guy dorea doar să comercializeze vin. Pe piață se aflau numai producătorii uriași, rămași de pe vremea comunismului, care vindeau cu un dolar sticla. Am făcut un vin sec, în stil nou, cu etichetă modernă. Am bătut cu el la ușa restaurantelor din București. Oamenii ne priveau ciudat. Nu erau obișnuiți pe atunci, încă, să vină furnizorii cu oferte. Marca «Vinul Cavalerului» am creat-o cu ajutorul MediaPro, care pe atunci erau singurii din țară care se ocupau cu așa ceva. Guy a comparat ce făcea el cu acțiunea unui cavaler care vine să salveze vinurile, și din această poveste s-a născut numele vinului”, povestește Mihaela Tyrel de Poix. Chiar și numele SERVE ascunde un pic din aroma acelei perioade de începuturi romantice, el fiind un acronim pentru „Societatea Euro Română de Vinuri de Excepție”.
Pasul următor a fost să găsească un producător serios de vin, pentru a face export. Problema consta în dimensiunile foarte mari ale producătorilor români de atunci, adică IAS-urile din Cotnari, Odobești, Jidvei, Murfatlar, Urlați etc. Într-o excursie de documentare, contele a ajuns, venind de la Tohani, la Dionysos Ceptura, o întreprindere de dimensiuni ceva mai mici, care se despărțise din IAS Urlați. „În cramă, singura persoană vie era Aurel. L-a dus pe Guy să guste o Fetească Neagră, în faza de producție. A fost cel mai rău vin pe care l-am gustat eu vreodată. Dar, după ce l-a gustat, Guy a hotărât că aici va face vin. Până atunci voia doar să comercializeze. Mi-a spus că va lucra cu Aurel, deoarece la el în cramă mirosea a curat”, mai spune Mihaela Tyrel de Poix.
Timpul a trecut iute apoi: contele francez s-a asociat cu Dionysos, el punând la bătaie o linie de vinificație modernă, iar întreprinderea punând la bătaie strugurii. Vinurile lui Guy au devenit tot mai cunoscute. La sfârșitul anilor 1990, odată cu deschiderea către investitori a României, SERVE a înființat propria cramă, tot la Ceptura și a cumpărat primele parcele de teren, proces de achiziție care s-a terminat abia prin 2010. Prima recoltă proprie de struguri a fost cea din 2000. Au fost și momente grele, la începutul anilor 2000, când contele se gândea să închidă afacerea, dar, ca în orice poveste care se respectă, binele a învins până la urmă.
Acum compania deține 65 de hectare în zona Dealu Mare și 56 de hectare la Cogealac, județul Cosntanța, în Podgoria Babadag.
Una dintre primele plantații înființate de SERVE se află la o aruncătură de băț de Ceptura, în zona numită „Bozie”. A fost plantată în 1998, cu Pinot Noir, pe una dintre ultimele pante ale dealurilor, înainte de câmpie. La mijlocul lui februarie, într-o zi de plină glorie a soarelui, vița-de-vie de aici doarme în așteptarea primăverii. Aurel Rotărescu, tânărul oenolog din 1993, este acum un bărbat de vârstă mijlocie, care scanează cu privirea via plantată de-a lungul curbelor de nivel și tăiată cu atenție, în timp ce vorbește despre diferența dintre un cupaj și un asamblaj de vinuri. „Vedeți dumneavoastră, mulți nu sunt de acord cu asta, dar un asamblaj este un vin făcut din mai multe loturi, chiar din același an și același tip, dar din baricuri diferite. Este un vin construit, care are ca efect potențarea fiecărei părți. Cupajul este mai degrabă o egalizare în care pot intra vinuri mai bune și mai puțin bune”, spune oenologul.
Cât despre vinul din 1993 pe care i l-a arătat contelui, Aurel Rotărescu își aduce aminte ca a fost vorba de un vin excepțional, deoarece în acel an grindina a lovit plantația de viță-de-vie și a distrus mare parte de recoltă. Efectul a fost o cantitate mai mică de struguri, dar care a dat un vin de o calitate ridicată.
În ziua de azi, SERVE produce un asamblaj de Fetească Neagră despre care Aurel Rotărescu spune că este similar cu acel vin din 1993. Este vorba despre Cuvée Guy, nava amiral a flotei de cuvée-uri ale companiei, un asamblaj creat în 2011, anul în care a murit contele, și scos pe piață în 2014, când compania a împlinit 20 de ani. Cuvée Alexandru, Cuvée Charlotte și Cuvée Amaury completează oferta de vârf de la SERVE.
Cu o producție de 700.000 de litri pe an, SERVE este o cramă mijlocie. „Suntem cei mai mici dintre cei mari, și cei mai mari dintre cei mici”, glumește Mihaela Tyrel de Poix. „Nu știu să fac vin mult”, îi plăcea să spună și contelui Guy, iar doamna Mihaela încheie povestea, cu parfum de femeie: „Mai puțin e mai bine. Dacă vreți, este ca diferența între Haute Couture și Pret-a-porter”.
Marca «Vinul Cavalerului» am creat-o cu ajutorul MediaPro, care pe atunci erau singurii din țară care se ocupau cu așa ceva. Guy a comparat ce făcea el cu acțiunea unui cavaler care vine să salveze vinurile, și din această poveste s-a născut numele vinului
Mihaela Tyrel de Poix
„Încă încerc să diger ideea de șpriț”
Interviu cu Ghislain Moritz, oenologul cramei AVINCIS
Vinurile AVINCIS sunt lucrate de oenologul francez Ghislain Moritz. Am stat de vorbă cu el despre specificul vinurilor din zona Drăgășani.
Ghislain Moritz | Foto: Alina Iancu (c) CrameRomania.ro
Care ar fi avantajele podgoriilor din zona Drăgășani, în competiția cu celelalte zone viticole, atât din România cât și din străinătate?
Avantajele sunt mai multe, după părerea mea. În primul rând, pe piață internă, Drăgășani are o reputație bună, care n-a fost stricată în timpul comunismului, față de alte regiuni. În general, lumea știe că se face vin la Drăgășani și că să produc și soiuri locale, și atunci devine curioasă. În al doilea rând, producătorii de vinuri din Drăgășani au reușit să creeze o asociație pentru a promova podgoria și în România, și în străinătate. Exploatațile viticole sunt de dimensiuni mici până la medii, între 15 și 50 de hectare, și, atunci, în general, producția este de calitate și susține o imagine pozitivă pentru denumirea Drăgășani. În străinătate, va dura încă un pic până ce clienții să reușească să identifice zonele viticole din România, dar, în timp, cred că Drăgășani va avea o imagine de regiune dinamică, unde se produc vinuri de calitate.
Există un soi de maximă performanță pentru această zonă?
În ce privește vinul roșu, am o mare încredere în soiul care poartă denumirea din zonă: Negru de Drăgășani. Un soi cu o culoare foarte închisă, surprinzătoare, care va cuceri băutorii de vinuri fine și poate va depăși celebra Fetească Neagră.
În ce privește vinul alb, încă balansez între Crâmpoșie Selectionată și Fetească Regală. Două soiuri cu caracter unic, diferit, care folosesc terroirul din Drăgășani pentru a se ridica la nivel înalt.
Aveți o cramă ultra-modernă, care credeți că sunt principalele ei puncte forte?
Fiind echipată cu cele mai noi tehnici de producție, pot să lucrez cu multe precizie cu vinurile. De la presă până la pompe sau filtru, trecând la laborator, toate detaliile au fost analizate atent și s-a investit în calitate. Din punct de vedere arhitectural, cramă atrage curiozitatea și cel care a fost atras de partea estetică descoperă și vinurile, și vice-versa!
Nu regretați faptul că ați lăsat Franța pentru a face vin în România?
Nu regret nimic, dimpotrivă! Într-o țara a începuturilor, producția de vinuri de calitate să dezvoltă la o viteză mare. Dar în paralel, să dezvoltă și se schimbă gustul consumatorului. Și aici este foarte interesant, pentru că educația consumatorului devine un aspect foarte important de dezvoltat împreună cu producătorii de vinuri de calitate. În plus, există încă o anumită libertate în ce privește soiurile de plantat, inovație în cupajele între soiuri, etc... Lucruri care nu ar fi autorizate în Franța, unde traditile sunt așezate și greu de schimbat.
Ați avut vreun șoc cultural când ați intrat în contact cu lumea vinului din România?
Ceva clasic pentru un francez... sunt sigur că au mai pățit-o și alții... a fost șprițul... Am avut nevoie de mult timp că să înțeleg că nu este vorba de o insultă pentru vin și pentru cine l-a creat, ci este un confort pentru consumator. Încă încerc să diger ideea!
Aceasta a fost călătoria prin lumea vinului din Muntenia şi Oltenia. În ultimul episod al serialului vom vorbi despre vinurile nepereche din Moldova de dincolo şi dincoace de Prut.
