Ursul brun, motor al dezvoltării economiei locale


Distribuie articolul

Sustenabilitate și dezvoltare durabilă sunt printre expresiile favorite ale politicienilor și multor oameni din economie. Teoria spune că progresul economic și profitul pot fi asigurate fără să afecteze perspectivele de dezvoltare pe termen mediu și lung sau fără să distrugă mediul înconjurător.

Chiar dacă sustenabilitatea câștigă teren în discursuri politice, mai ales în momentele în care nu există o miză economică imediată, natura din jurul orașelor și caselor noastre se degradează din ce în ce mai mult, biodiversitatea scade în ritm alarmant și comportamentul majorității actorilor mari din economie rămâne concentrat pe profitul imediat.

Sustenabilitatea este invocată ori de câte ori trebuie justificată o decizie economică ce afectează mediul, iar când valabilitatea expresiei sau legalitatea situației sunt puse sub semnul întrebării și cei interesați de profit nu mai au argumente, este invocatprogresul.

Se invocă sustenabilitatea pentru a se transmite că viziunea economică nu abordează numai perspectivele imediate, însă, de multe ori, se mai spune că pentru progres trebuie și să renunțăm la păduri, râuri sau specii.

Există o contradicție fundamentală între natură și dezvoltare economică?

Foto: www.warrenphotographic.co.uk

Foto: www.warrenphotographic.co.uk

Să luăm un exemplu mediatizat: relația om-urs.

Dacă ar fi să dăm crezare fluxului informațional alimentat de presă, politicieni, vânători și alte persoane interesate de exploatarea fenomenului, teoria este simplă. Avem prea mulți urși, ursul este un animal periculos, care atacă omul și gospodăria acestuia, iar soluția este vânătoarea. Adică, mai simplu spus, ursul este o problemă pentru oameni.

Cam asta e gândirea promovată în România, deși în țară și în UE nu este legală vânătoarea de urs, în general.

În România se organizează destul de des partide de vânătoare, marketate chiar de companii românești și străine pe internet, sub ochii îngăduitori ai guvernelor care vin și pleacă. Această activitate ar trebui să fie autorizată doar prin derogări, stabilite de o comisie specială, pe baza unui dosar care reclamă atacuri sau pagube generate de un urs anume. Teoretic, derogarea se dă doar de la caz la caz și cu aceasta se poate împușca doar ursul în cauză.

Aceste reguli însă nu îi incomodează pe diverșii funcționari de la minister, care emit anual permise colective de vânătoare, ca să autorizeze împușcarea a sutelor de exemplare de urși. Iar, din păcate, vânătorii care doresc trofee impresionante, nu vânează doar acei urși care deranjează, pentru că aceștia sunt de obicei exemplare tinere, cu o valoare economică scăzută și preferă să intre în pădure cu pretextul derogării, ca să caute ursul mare, care nu deranjează comunitățile locale. Se creează un cerc vicios în care pierde toată lumea, mai puțin organizatorul vânătorii.

Deci, dacă acceptăm teoria că ursul este o problemă, soluția poate fi împușcarea acestora, chiar dacă litera legii nu dă voie, pentru că spiritul acesteia este interpretat destul de larg în țara noastră.

Asta însă doar dacă nu ne deranjează distrugerea echilibrului natural din padurile noastre. Fără prădători ca ursul, lupul sau râsul, multe alte specii s-ar putea înmulți mult mai liber și mai rapid ca înainte. Iar ceata de mistreți nu este atât de elegantă ca prietenul nostru ursul. Ei, când coboară, în lipsă de hrană, din pădure, pot distruge recolta întreagă a unui comunități. Iar cerbivorele, deși sunt drăgălașe și cuminți la primă vedere, ne pot cauza probleme, cum se vede la vecinii noștri din Ungaria, care, dacă nu împrejmuiesc pădurile plantate, se pot trezi cu arborii mâncați de cerbi flămânzi. Și în Austria, pentru a putea ține în mână populația de cerbivore, vânătorii trebuie să împuște anual sute de mii de exemplare.. Cu asta avem de a face în lipsa animalelor prădătoare.

Realitatea ne arată, totodată, că teoria populară, vehiculată și promovată masiv de multe persoane interesate care spune că avem prea mulți urși, nu poate fi justificată cu cifre. Pe hârtie, după cifrele oficiale, suprafața împădurită a României a crescut în ultimii 30 de ani, de la 26% la 27,3%, adică cu 1,3%. Asta în condițiiile în care populația de urși a scăzut cu o treime, adică de la 9000 la 6000 de exemplare, deși mulți specialiști spun că cifra reală este și mai mică.

Dacă acceptăm că nu există o contradicție fundamentală între natură și economie, nu mai putem privi ursul ca pe o problemă, ci mai degrabă ca pe o oportunitate. Și am putea porni de la premisa ca un urs viu valorează mult mai mult ca unul împușcat și că, într-o economie transparentă, ursul poate să fie un răspuns la nevoile comunității și nu o problemă pentru oameni.

Un studiu recent din Canada compară beneficiile economice din activitățile legate de vânătoarea de urs cu activitățile turistice din observarea ursului.

Principala constatare a studiului este că turismul legat de urs generează venituri net superioare față de activitățile de vânat. Din punctul de vedere al cheltuielilor directe din partea participanților la ambele activități, turismul generează de 12 ori mai multe venituri, iar din punctul de vedere al locurilor de muncă direct generate, raportul este 510 la 11.

Și ca aceste cifre să devină și mai interesante, studiul ne arată că trendul în activitățile de vânătoare este descrescător, adică cererea scade, iar în turism există o creștere exponențială.

Știind aceste cifre, cât de greu ne-ar fi să ne gândim la o aplicare a acestor date economice în beneficiul cetățenilor, a bugetului de stat și a comunităților locale?

O încurajarea a ecoturismului legat de observarea ursului ar schimba percepția localnicilor despre urs, care ar deveni un generator de venituri. Activitățile legate de observare generează venituri directe, dar la fel de multe venituri indirecte, prin locuri de cazare, aprovizionare, activități adiacente etc. Comunitățile locale, care în acest moment au perspective limitate de dezvoltare, pot fi relansate.

Observarea este o activitate mult mai transparentă decât vânătoarea, ar genera venituri constante și, în acest fel. ar fi în interesul tuturor ca urșii și pădurile să rămână vii.

Din banii proveniți se pot crea și mai multe proiecte pentru localnici, se poate dezvolta infrastructura, care să respecte natura și se pot securiza gospodăriile, ca ursul să nu poată să producă pagube.

Nu-i așa că o astfel de soluție sună mult mai bine?

Pasul de la economia imediată, interesată doar de profit, la o economie sustenabilă, care respectă omul, societatea și natura este un pas ce poate fi făcut. Ține nu atât de inventivitate și strategie, cât de transparență. Iar asta ține de cetățean. Într-o societate în care cetățenii sunt activi și atenți, problemele se pot transforma în posibilități.

 

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te