Context economic
Economia statelor Uniunii Europene se afla intr-o faza de recuperare. Cu exceptia Ciprului si Croatiei, statele europene sunt pe plus, ceea ce face ca PIB real al Uniunii sa creasca anul acesta in medie cu 1,6% si sa depaseasca PIB real din 2008 dupa 6 ani de recesiune. Zona Europei Centrale si a statelor baltice sunt cele mai dinamice. De asemenea, Marea Britanie revine puternic, cu o crestere a PIB de 2,7%, ceea ce o plaseaza in fruntea statelor puternic industrializate. Remarc insa, ca ritmul de crestere al PIB in statele in curs de dezvoltare, precum Romania, este inca scazut, uneori sub potentialul PIB, ceea ce face ca procesul de a reducere a decalajelor de dezvoltare fata de zona industrializata sa se extinda in timp, in loc sa se comprime.
Cresterea economica in Uniune este determinata de exportul net, ca urmare a cererii globale inca ridicate (importul global: 4,4%). Exportul net se mentine la valori pozitive in tarile in curs de dezvoltare pe fondul deprecierii cursului si costului redus cu forta de munca, cu efect pozitiv in contul curent. In statele industrializate, balanta comerciala este de asemenea pozitiva, cu exceptia Frantei, Finlandei, Greciei, Estoniei si Letoniei.
Formarea bruta de capital (investitiile) va creste semnificativ fata de anul 2013 (de la -2,3% la +3,15) dar va ramane la valori moderate, intrucat conditiile de creditare sunt inca restrictive, iar o revenire la volumul creditarii din ciclul economic anterior (pana in 2008) nu este posibila. Rata investitiilor nu va avea valori pozitive decat dupa 2015. Cresterea investitiilor este grevata de rata de indatorare a companiilor si de consolidarea bilanturilor bancare in raport cu rata creditelor neperformante.
Consumul privat (al gospodariilor) ar putea sa creasca cu 1,2% in acest an si cu 1,6% in 2015. Contributia acestuia la cresterea PIB (pe metoda cheltuielilor) va fi de 0,7% in 2014 si 0,9% in 2015. Consumul privat va fi influentat de ajustari structurale pe piata muncii si de politici monetare (fluctuatii in rata dobanzii in raport cu inflatia), ceea ce inseamna ca veniturile nu cresc. Din contra. Acest aspect se vede si in rata de economisire care este negativa. Economisirea nu se va stabiliza pana in 2015 si ca atare consumul nu poate depasi faza de relativa stagnare decat in urmatorii 2-3 ani. Somajul este ridicat mentinandu-se la valori de peste 10% (25,7 milioane). Daca sistemul educational si piata muncii nu se restructureaza, gradul de ocupare va ramane la valori moderate (58,3%).
Conform unui raport intocmit in 2011 (cordonator Jurgen janger) cu privire la schimbari structurale si competitivitate, in perioada 2008 – 2009 criza economica a avut un impact limitat asupra schimbarilor structurale din economia europeana si in modelul de specializare industriala si comert. Pornind de la un set de indicatori structurali, economia europeana este divizata in 4 grupe. Prima grupa cuprinde tarile cu in PIB per capita ridicat si cu sectoare bazate pe cunoastere si inovatie: Germania, Irlanda, Olanda, Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Suedia si Regatul Unit. In grupa a doua fac parte tarile cu PIB ridicat avand sectoare care folosesc intensiv forta de munca si au o intensitate medie a sectorului de cercetare-dezvoltare: Portugalia, Spania, Cipru, Grecia, Italia si Luxemburg. Din grupa a treia fac parte tari cu un PIB per capita mediu, specializate in industrie dar cu un sector de cercetare-dezvoltare sub medie: Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Slovenia si Malta. Iar din grupa a patra fac parte tari cu un PIB mediu per capita, sectoare care folosesc intensiv forta de munca si au o intensitate scazuta sectorului de cercetare-dezvoltare: tarile baltice, Romania si Bulgaria. In perioada crizei, in cele 4 grupuri nu s-a produs schimbari structurale semnificative.
Criza economica a lovit sectoarele care folosesc intensiv forta de munca sau sectoarele unde cererea agregata are o elasticitate ridicata, dar a favorizat sectoarele axate pe cunoastere (Technology driven) si care utilizeaza intensiv capitalulul.
Tarile din grupul 1 si 2 si-au consolidat sectoarele axate pe cunoastere/tehnologie si a inregistrat un declin al sectoarelor care folosesc intensiv forta de munca, in timp ce grupourile 3 si 4 si-au consolidat pozitia in sectoarele care folosesc intensiv forta de munca. Romania, de pilda, inregistreaza a crestere slaba a sectoarelor bazate pe cunoastere si un declin usor al sectoarelor axate intensiv pe forta de munca. Asadar, decalajele intre grupul 1 si 2 fata de 3 si 4 se mentin si nu se pot estompa, decat daca PIB inregistreaza un ritm mai mare in grupurile 3 si 4. Conteaza totodata, specializarea fortei de munca, ceea ce inseamna atat restructurarea pietei muncii, cat sia sistemului educational, dar pe alte baze decat cele utilizate pana in prezent.
In raport cu structura lor industrala, grupurile 2 si 4 au nevoie mai mult de schimbari in structura de productie, astfel incat sa obtina o competitivitate ridicata, in timp ce grupurile 1 si 3 au nevoie de o dezvoltare a sectorului de cercetare-dezvoltare.
Acumularea cunoasterii in grupul 4 este vitala pentru diversificarea industriala, cresterea de productivitate si obtinerea unui avantaj competitiv pe termen lung.
Politici: subventii si reglementari
Pentru stabilitate macroeconomica exista mai multe instrumente: politica bancii Europene, precum si politica statelor membre modelata pe pachetele de masuri adoptate in perioada 2011-2012: „Twopack”, „Sixpack” si Tratatul cu privire la Stabilitate, Coordonare si Guvernanta in Uniunea Economica si Monetara (TSCG – Compact Fiscal Treaty). Ultimul este cel mai important.
In TSCG tintele macro sunt drastice. Statele membre pot avea 1% deficit structural, cu conditia ca datoria publica sa nu depaseasca 60% ca pondere in PIB si de 0,5% daca datoria publica trece de acest prag. TSCG instituie un controlul strict asupra cheltuielilor publice ca sa limiteze resursele alocate ineficient si care conduc la extragere de rente. Totusi, tintele prevazute in TSCG nu conduc automat la o ajustare structurala a institutiilor (in sens economic). Ajustarea structurala ar interveni daca s-ar limita ponderea cheltuielilor publice in PIB, nicidecum daca se micsoreaza deficitului structural in PIB. Pe fond, reducerea cheltuielilor nu elimina extragerea rentelor ci doar diminuarea lor. Totusi, TSCG este un instrument care poate ajuta la diminuarea functiilor statului. Sunt state care desi nu s-au bazat pe criteriile stabilite in TSCG, cum este Marea Britanie, au trecut intr-un nou ciclu economic de crestere, prin reducerea cheltuielile publice.
Orientarea pe crestere economica a Uniunii Europene nu mi se pare suficient de clara. Asta se observa si in reglementari, care sunt standard, desi nivelul de convergenta reala intre statele membre este scazut.
Uniunea a adoptat strategia Europa 2020, care isi gaseste suport in planificarea financiara 2014 – 2020. Aceasta planificare este o politica de subventie de natura sa stimuleze cererea agregata si se bazeaza pe New-Keynesian Dynamic Stochastic General Equilibrium Model-DSGE.
Interventia UE prin subventie (fonduri europene) urmareste un catch-up economic, (scop politic: convergenta reala) a tarilor mai putin dezvoltate, avand ca efect o bunastare pentru unii si o pierdere de bunastare pentru altii, intrucat se face o redistribuire de resurse. Daca obiectivele subventiei nu sunt cuantificabile, cei ce beneficiaza de aceasta subventie sunt indivizi si grupuri de interese care extrag o renta, fara sa creeze valoare in economie. Programul sectorial de dezvoltare a resurselor umane – POSDRU mi se pare un bun exemplu de esec, pentru ca intretine rentele, fara sa aiba vreo externalitate pozitiva in economie. Este rolul reglementarilor sa corecteze aceasta situatie, ceea ce uneori se intampla, alteori nu. Un studiu realizat in 2009 pentru Comisia Europeana (Janos Varga si Jan in ít Veld) arata ca transferul de fonduri europene catre regiunile cele mai sarace nu are un impact concludent. Conform analizei, nu este clar cum investitiile in formare profesionala si infrastructura isi ating tintele de productivitate. Aceeasi problema a fost analizata si in studii mai vechi realizate de Banca Europeana de Investitii, prin cercetarea impactului alocarii subventiilor in anumite regiuni din vestul Europei. Deci, ar trebui sa se acorde mai multa atentie unor indicatori structurali pornind de la clasificarea specializarii industriale, pe cele 4 grupuri de tari pe care le-am prezentat.
Reglementarile au ca tinta diminuarea esecului de piata, in conditiile unei alocari ineficiente de resurse. Stim ca, Uniunea Europeana nu intervine pentru a corecta orice esec de piata, ci se concentreaza asupra monopolurilor si a unor externalitati negative cu impact de mediu. Totusi, o parte din reglementari nu sunt eficiente. De pilda, sistemul de achizitii publice, reglementarile ce privesc concurenta, dereglementarea sectorului energetic. Totodata, observ ca, fenomenul de supra-reglementare nu este corectat. Este posibil ca acest fenomen sa reflecte ceea ce Kenneth L. Sokoloff, Stanley L. Engerman, Daron Acemoglu, Simon Johnson si James A. Robinson analizeaza in literatura sub sintagma „persistenta institutionala”. Este vorba de interesul unor grupuri de presiune si a indivizilor din fiecare tara de a conserva institutii ineficiente, in masura in care le ofera o renta din bunastarea altora. Asta inseamna ca evolutia institutiilor economice din statele membre influenteaza calitatea reglementarilor la nivel suprastatal.
Evolutia politicilor europene in urmatorii 4 ani este greu de anticipat pe noua configuratie politica de la Bruxelles. Am 3 ipoteze: una ia in calcul ca se vor aplica gradual politicile corective introduse incepand cu 2008, cea de a doua ipoteza ia in considerare ca este posibil sa asistam la implementarea unor politici de schimbare structurala, care au debutat efectiv de abia in 2011 cu „Two-pack”, “SixPack” si Tratatul asupra Stabilitatii, Coordonarii si Guvernantei Economice si Monetare (TSCG – Compact Fiscal Treaty) si in fine cea de a treia ipoteza merge pe ideea combinarii politicilor corective cu cele de schimbare structurala.
Cele trei ipoteze pornesc de la premisa ca sistemul de distributie a puterii in interiorul Uniunii Europene nu se modifica. Ma refer la partajarea de competente intre organismele suprastatale si guvernele nationale. De aceea, ajustarile apar in institutiile economice, printr-un mix de politici fiscale si monetare aplicate la nivel local pentru a stimula cererea agregata, astfel incat pe termen lung sa se obtina un plus de competitivitate.
Dintre cele 3 scenarii, ultimul pare cel mai realist, intrucat curentul anti-integrare este mai puternic decat in urma cu 4 ani.
Distributia puterii
Alegerile pentru Parlamentul European a adus din nou dreapta la conducere. Insa, au aparut cateva surprize care complica jocul de impartire a puterii. A crescut neasteptat de mult grupul parlamentarilor neafiliati politic de la 4,31 in 2009 la aprox. 21,5% din totalul locurilor in parlament. „Neafiliatii de stanga” au un procent de 8,52%, iar restul de 12,98% sunt in polul de dreapta si dreapta radicala. Popularii cu 28.36% din totalul locurilor in parlament, pierd aprox. 7,4%, iar socialistii raman la acelasi scor (25%). Verzii stagneaza (7,06), in timp ce liberalii scad de la 10,83% la 8,52%, daca nu mai socotim dezertarile (cum este cazul PNL).
Fragmentarea fortelor politice este mai pronuntata in spectrul dreptei, ceea ce face ca procesul de „logrolling” (schimbul de voturi) in planul distributiei puterii sa afecteze continutul politicilor construite la nivel supranational ce tintesc economia statelor membre. Pornesc de la premisa ca grupul popular, sustinut mai cu seama de Germania, urmareste continuarea procesului de integrare economica intre statele membre, pe doua planuri: transferul gradual de putere de la guvernele nationale catre organismele suprastatale si implementarea politicilor fiscale anti-ciclice combinate cu politici monetare stricte care sa faciliteze reluarea cresterii economice. Conservatorii britanici si dreapta radicala pledeaza pentru intarirea politicilor fiscale anticiclice, reducerea alocatiilor catre Uniune si conservarea rolului guvernelor locale in detrimentul organismelor suprastatale. Socialistii nu se opun intaririi organismelor suprastatale, dar sustin subventiile ca motor de crestere economica si abandonarea austeritatii. Deci, fiecare grup politic are propriile optiuni in privinta distributiei puterii, in conditiile in care alocarea resurselor este deja decisa (programul multianual 2014-2020). Divergentele intre grupurile politice nu tin doar de ideologie, ci de interesele statelor membre. Daca cele trei tabere nu ajung la un numitor comun in privinta distributiei puterii, organismele suprastatale ale Uniunii vor slabi, iar negocierile intre state se vor desfasura anevoios cu fiecare pas de constructie institutionala. In plus, procesul de reformare a institutiilor economice din fiecare tara s-ar putea sa incetineasca in urmatorii ani, daca acestea nu sunt controlate strict. Impactul va fi mai negativ in statele cu institutii viciate, precum cele din sud si sud-estul continentului.
