Un semn că pandemia e pe ducă. În America a început încăierarea post-COVID pentru patente, bani, prestigiu


Distribuie articolul

Săptămâna trecută, un studiu clinic amplu a concluzionat că un medicament antidepresiv, ieftin şi disponibil, pe bază de fluvoxamină, scade dramatic posibilitatea ca persoanele cu COVID-19 să fie spitalizate sau să moară.

După cum a menţionat The Atlantic în ediţia de luni, cercetătorii au descoperit că pacienții care au luat medicamentul timp de cel puțin opt zile au beneficiat de o reducere cu 91% a ratei de deces.

Rezultatele sunt atât de încurajatoare încât fluvoxamina ar putea intra în tratamentul standard pentru COVID-19, s-a arătat încrezător un expert în servicii medicale din New York, intervievat de The Wall Street Journal.

Costul unui astfel de tratament de 10 zile cu fluvoxamină nu ar trebui să depăşească 4 dolari, a spus el.

Acesta este unul din lucrurile care i-au atras atenţia lui Derek Thompson, publicist premiat de la The Atlantic, unde scrie despre economie, tehnologie și mass-media. Un altul a fost faptul că cercetarea a fost finanţată prin proiectul Fast Grants, în afara circuitelor de cercetare convenţionale.

Thompson era la curent cu iniţiativa Fast Grants. Anul trecut, în primele momente haotice ale pandemiei, economistul de la Universitatea George Mason, Tyler Cowen, și Patrick Collison, CEO-ul companiei de procesare a plăților Stripe, au cofondat un program pentru finanțarea rapidă a cercetării științifice privind COVID-19. L-au numit Fast Grants. În 2020, ei au strâns peste 50 de milioane de dolari și au acordat peste 260 de granturi care au sprijinit cercetarea pentru teste pe bază de salivă, COVID lung și studii clinice ale unor medicamente reutilizate, inclusiv fluvoxamina.

Succesul aparent înregistrat cu fluvoxamina a făcut din Fast Grants un nume cunoscut aproape peste noapte, şi, odată cu el, critica status quo-ului din mecanismul de finanţare din cercetarea americană pe care proiectul o încorporează.

Într-un lung articol publicat în The Atlantic, Derek Thompson detaliază neajunsurile acestui status quo şi concluzionează că America are nevoie de o nouă revoluţie ştiinţifică.

Thompson critică îndeosebi birocratizarea procesului de inovare din Statele Unite. Majoritatea finanțărilor științifice provin de la organisme federale, cum ar fi National Institutes of Health (NIH) și National Science Foundation (NSF). Finanţările oferite de cele două agenţii sunt cu adevărat „luxoase”, spune Thompson, aproximativ 50 de miliarde de dolari pe an. Totodată, procesul este „infam” de laborios și de încet. Oamenii de știință își petrec până la 40 la sută din timp lucrând mai degrabă la obţinerea de granturi decât la cercetare. Se pierde timp, argumentează Thompson. Dar sunt pierderi şi de creativitate, subtile, mai spune el.

Procesul de aprobare necesită să convingi un număr de zeci de evaluatori. Acest stil orientat spre consens poate fi un obstacol împotriva noutății. Numeroşi oameni de știință, anticipând conservatorismul sistemului de aprobare al granturilor, aplică pentru proiecte despre care cred că vor atrage consiliul, mai degrabă decât să-și canalizeze energiile înspre idei cu adevărat revoluţionare.

Aparatul actual de finanțare a granturilor nu permite unora dintre cei mai buni oameni de știință din lume să urmărească agendele de cercetare pe care ei înșiși le consideră cele mai bune”, a concluzionat un articol din luna iunie al revistei Future, pe care Thompson l-a amintit.

Economistul de la Universitatea Stanford, Nicholas Bloom, și alţi trei colegi au publicat în 2020 o lucrare care atestă că productivitatea cercetării americane a scăzut drastic, la nivel general, începând cu anii 1970. Thompson este de acord cu ei.

Instituții, precum NIH și NSF finanțează lucrări minunate, dar nu sunt nici agile, nici inovatoare”, spune el, amintind că economistul Cowen a înfiinţat Fast Grants tocmai pentru că a fost exasperat de lentoarea cu care instituţiile s-au mişcat la începutul pandemiei.

CDC, FDA, NIH și NSF sunt instituţii vechi de decenii şi îşi arată vârsta …NIH și NSF finanțează o mulțime de cercetări strălucitoare, dar hegemonia lor asupra finanțării științifice face dificil să știm dacă am putea face mult mai mult bine.

Știința americană are nevoie de mai multă știință”, încheie Derek Thompson. „Asta înseamnă, mai presus de toate, că avem nevoie de mai multe experimente. Nu ar trebui să depindem de instituțiile secolului XX pentru a ghida progresul secolului XXI. Lecția Fast Grants arată exact acest lucru”.

Articolul din The Atlantic a deschis imediat o dispută peste Ocean privind răspunsul cercetării ştiinţifice în criza COVID-19. Aceasta poate fi şi un semn al consensului de opinie din SUA că pandemia, deşi încă periculoasă, rămâne în urmă. În siajul unei asemenea convingeri, fervoarea căutării de modalităţi de combatere a bolii lasă locul unor ciocniri mediatice şi juridice pentru a acapara bani şi prestigiu.

În prim plan este tânăra şi ambiţioasa companie Moderna. Suspectată la începutul pandemiei că nu respectă rigorile ştiinţifice în studiile sale clinice şi că are relaţii neprincipiale cu autorităţile de reglementare, nou venita a închis gura criticilor reuşind să pună pe piaţă vaccinul care a dovedit cea mai mare eficienţă împotriva COVID-19. Acum, compania scandalizează din nou.

New York Times dezvăluie în numărul de marţi că Moderna se află într-o dispută „amară” cu NIH cu privire la cine poate pretinde meritul inventării componentei principale a puternicului vaccin împotriva coronavirusului al companiei.

Litigiul, spune publicaţia, are implicații ample privind distribuția pe termen lung a vaccinului Moderna și profituri viitoare de miliarde de dolari.

Totodată, el este unul mai vechi, se desfăşoară de un an în spatele uşilor închise. Faptul că surse din NIH au dezvăluit existenţa lui la o zi după ce articolul din The Atlantic o caracteriza ca „letargică” arată preocuparea agenţiei de a corecta o astfel de imagine şi a evidenţia rolul crucial şi prompt avut în combaterea pandemiei.

Întreg articolul New York Times, construit în principal din relatări confidenţiale ale unor oficiali guvernamentali, dă senzaţia a fi o replică venită din interiorul National Institutes of Health ideilor enunţate în The Atlantic.

Conflictul dintre Moderna şi NIH, aşa cum este istorisit el în The New York Times, nu se rezumă la stabilirea numelor celor care au inventat vaccinul. NIH spune că trei oameni de știință de la centrul său de cercetare al vaccinurilor – dr. John R. Mascola, directorul centrului, dr. Barney S. Graham, care s-a pensionat recent; și dr. Kizzmekia S. Corbett, care se află acum la Harvard – au lucrat cu oamenii de știință de la Moderna pentru a proiecta secvența genetică care determină vaccinul să producă un răspuns imun. Cei trei, spune agenţia, ar trebui menţionaţi în brevetul aflat în litigiu.

Moderna nu este de acord. New York Times a găsit acces la o declaraţie remisă de companie Oficiului de Brevete și Mărci al SUA în care afirmă „cu bună-credință” că aceste persoane de la NIH nu au coinventat componenta în cauză şi îi numește pe câțiva dintre propriii angajați ca unici inventatori.

Lărgind perspectiva acestui litigiu, care se va soluţiona cel mai probabil în instanţă, New York Times scoate în evidenţă alte merite ale agenţiilor guvernamentale de cercetare biomedicală şi schiţează un portret rapace al Moderna. Vaccinul, arată publicaţia, a luat naștere dintr-o colaborare de patru ani între Moderna și NIH, un parteneriat care a fost larg salutat atunci când vaccinul s-a dovedit a fi extrem de eficient. În urmă cu un an, guvernul îl numea cu satisfacţie „vaccinul NIH-Moderna Covid-19”.

În total, Moderna, care nu a adus anterior un produs pe piață, a primit de la statul american peste 10 miliarde de dolari ca finanțare pentru a dezvolta vaccinul, a-l testa și a furniza doze guvernului federal.

Din acest motiv, oamenii de știință citaţi de New York Times care sunt familiarizați cu situația, o văd ca pe o trădare din partea Moderna. John P. Moore, profesor de microbiologie și imunologie la Universitatea Cornell, a numit-o o chestiune de „echitate și moralitate la nivel științific”, adăugând: „Aceste două instituții studiază împreună coronavirusuri de patru sau cinci ani”.

Povestea parteneriatului public-privat, între agenţiile federale şi componente ale industriei farma, a fost unul dintre puținele puncte luminoase ale pandemiei, o imagine contrară părerii de până nu demult că autorităţile din domeniul sănătăţii ar trebui mai degrabă să-şi recapete independenţa faţă de companiile de medicamente decât să conlucreze cu acestea. Treptat, această din ultimă impresie revine.

În 2017, mai mulţi cercetători de la NIH și-au dat seama cum să folosească secvenţierea genetică pentru a stabiliza proteinele spike ale unui coronavirus înainte de a fuziona cu alte celule. Tehnologia patentată de NIH fost un punct de pornire în dezvoltarea multor vaccinuri, inclusiv cele produse de Moderna și de principalul său competitor, Pfizer-BioNTech. Descoperirea NIH a câştigat timp preţios pentru toate aceste companii. Dar, în timp ce BioNTech și alte companii au plătit pentru licențierea tehnologiei, Moderna nu a făcut-o, un alt punct „dureros” între companie și guvern, după cum i-a destăinuit New York Times un înalt oficial al administrației Biden .

Moderna a refuzat să comenteze şi în privinţa acestei chestiuni.

O vreme, obsesia Moderna pentru profit a fost estompată de beneficiile reale aduse oamenilor de vaccin. Dar acum, când situaţia nu mai pare atât de critică, vechile controverse privind câştigurile nemeritate din industria medicamentelor se manifestă din nou. New York Times aminteşte că grupurile de susținere ale consumatorilor și organele de supraveghere guvernamentale se plâng că NIH nu este suficient de agresivă în protejarea și afirmarea drepturilor sale legale, în detrimentul contribuabililor, care se confruntă adesea cu costuri mari ale medicamentelor dezvoltate cu finanțare guvernamentală.

În plus, activiștii îi cer guvernului să constrângă Moderna să facă cunoscută formula vaccinului și să-și transfere tehnologia acelora care ar putea produce vaccinul la un cost mai mic. Deşi oficialii administrației spun că nu au autoritatea de a solicita companiei să facă acest lucru, administrația Biden și-a exprimat frustrarea că Moderna nu a făcut mai mult pentru a oferi vaccinul națiunilor mai sărace, chiar dacă obține profituri uriașe în urma lui.

Decizia celor din NIH de a face public conflictul a expus agenţia riscului de a i se reproşa proasta negociere a condiţiilor asocierii cu Moderna, dar nu numai, în avantajul industriei farmaceutice. Oficialii guvernamentali lasă astfel impresia că preferă să li se reproşeze că au fost nechibzuiţi (şi eficienţi) decât să fie învinovăţiţi că stau în calea inovării şi a progresului. Adevărul e că, aproape la fel ca în timpul celui de al doilea război mondial, care, de altfel, a ucis mai puţini americani, SUA a pompat sume imense de bani în lupta cu pandemia, din care unii şi-au pierdut urma.

La fel ca în alte părţi, în SUA se conturează o dezbatere politizată privind cheltuirea banilor publici în pandemie. Unii, ca Derek Thompson, par să privilegieze, dacă nu desfiinţarea vechilor organisme din domeniul sănătăţii, cel puţin descentralizarea şi privatizarea unor domenii aflate sub autoritatea acestora pentru a lăsa mai mult spaţiu iniţiativei. Pe de altă parte, experţii acestor autorităţi guvernamentale văd o rezolvare în redefinirea cadrului legal care reglementează conduita şi profiturile companiilor farmaceutice, incluzând o independenţă mai accentuată a organismelor federale faţă de presiunile pieţei.

În discuţie e permanenta reaşezare a relaţiilor de putere dintre guvern şi companii într-o industrie care pentru foarte mulţi oameni în pandemie a jucat rolul lui Dumnezeu.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te