Un an de pandemie în România. O analiză psihologică de Daniel David: Lipsa componentei de psihologie în demersurile publice – o mare greșeală


Distribuie articolul

Daniel David | Foto credit: Dan Bodea

Daniel David este profesor, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, și psiholog, președintele Asociației Psihologilor din România

Pandemia nu constituie în sine un stresor (factor stresant), ci este, psihologic vorbind, doar un eveniment activator. În funcție de cum va fi procesat evenimentul activator din punct de vedere psihologic, acesta va genera o serie de răspunsuri psihologice, emoționale și comportamentale.

Evident că un astfel de eveniment activator global, precum pandemia, generează adesea incongruență motivațională și este foarte relevant motivațional. Incongruența motivațională se referă la discrepanța care apare între eveniment (pandemie) și ceea ce ne dorim (dorințe / scopuri / obiective); sigur că cei mai mulți oameni nu-și doresc pandemia sau boala, suferința și moartea aduse de aceasta, astfel încât totul începe cu această discrepanță între „ce este” (pandemia) și „ce ne dorim”.

Relevanța motivațională se referă la faptul că dorințele / scopurile / obiectivele noastre sunt importante și corespund unor valori de referință (ex. sănătate / viață / moarte / calitatea vieții). Așadar, psihologic vorbind, în pandemie răspunsurile psihologice au fost de mai multe tipuri.

În primul rând, distresul, în cazul celor care își formulează dorințele/scopurile/obiectivele într-o manieră rigidă („trebuie cu necesitate să…”), catastrofează, au intoleranță la frustrarea și fac evaluări globale. Distresul se exprimă în emoții negative disfuncționale (ex. stări anxioase/depresive/de furie), ceea ce numim pe termen scurt probleme subclinice. În timp, acesta poate evolua în tulburări psihice, mai ales când începe să fie afectată serios funcționarea socială.

Apoi, eustresul, în cazul celor care își formulează dorințele / scopurile / obiectivele într-o manieră flexibilă („îmi doresc să… și fac tot ce depinde de mine să…”), nu exagerează negativul, au toleranță la frustrare și fac evaluări nuanțate. Eustresul este adesea exprimat prin emoții negative funcționale (ex. îngrijorare / tristețe / nemulțumire) – numite și problemele psihologice cotidiene de viață -, care ajută la confruntarea cu evenimentul activator, găsind soluții eficiente de rezolvare și / sau de adaptare. Folosim numele de eustres în sensul de „stres funcțional”, pe fondul emoțiilor negative funcționale putând însă să apară și emoții pozitive legate de anumite evenimente de viață din această perioadă (ex. ziua de naștere a copilului etc.). Pe o durată mai mare de timp, mai ales în forma emoțiilor negative dominante, acesta afectează, la rândul său, calitatea vieții (pe alocuri chiar segmente din funcționarea socială), generând ceea ce numim probleme psihologice.

În confruntarea cu pandemia, unii oameni s-au dezvoltat personal, în logica pe care o numim în psihologie „dezvoltare posttraumatică”. Altfel spus, aceasta apare mai ales (fără a fi obligatoriu) după ce oamenii trec prin situațiile descrise în cazurile de mai sus. Acest procent se află în jurul a maximul 10% din populație (oamenii care declară că pandemia le-a adus și lucruri bune).

Răspunsuri de tip „baseline”, prepandemie, care nu au fost afectate de pandemie, sunt foarte rare și apar mai ales la persoanele la care pandemia nu are relevanță motivațională.

Ce știm psihologic după un an de pandemie?

Știm că tulburările psihice nu au crescut major în această perioadă. Studiile sunt mai ales la nivel internațional, dar concluziile acestora pot fi generalizate în România. Este însă drept că au crescut tulburările subclinice, ceea ce constituie un risc pentru dezvoltarea tulburărilor psihice în viitor, dacă pandemia va continua și/sau dacă nu se iau măsuri de prevenție a acestui lucru. Eustresul și problemele psihologice au crescut de asemenea, ceea ce afectează calitatea vieții oamenilor și pe alocuri chiar funcționarea socială. Dezvoltarea postraumatică a apărut și în țară, unii oameni declarând că s-au dezvoltat personal, pe linia asumării de noi valori, preocupării pentru binele, sănătatea personală și a altora, aprecierii mai profunde a relațiilor sociale, utilizării tehnologiei pentru conectarea socială etc.

Pe perioada pandemiei autoritățile au funcționat foarte bine în paradigma medicală. În paradigma psihologică însă au fost complet depășiți, aceștia neintegrând componenta de psihologie în demersurile publice, ceea ce a fost o mare greșeală, amplificând consecințele psihologice menționate mai sus și chiar punând la risc implementarea recomandărilor medicale bune.
Spre exemplu, oamenilor nu ajunge să le dai sfaturi medicale bune, ci ai nevoie de componenta psihologică care să-i învețe șă accepte aceste sfaturi și cum să implementeze aceste sfaturi medicale în comportamentele individuale. În plus, unele recomandări, precum îndemnul la calm, au fost greșite, invalidând reacțiile psihologice sănătoase ale oamenilor (ex. îngrijorare, tristețe, nemulțumire).

Asistența psihologică a fost totuși oferită informal (printr-o o serie de programe inițiate de actori nonguvernamentali) și/sau prin organizații profesionale. Spre exemplu, Ghidurile Asociației Psihologilor din România au fost vizualizate sau descărcate de sute de mii de oameni. Să sperăm că s-a învățat din asta, după formula biblică “go and sin no more!”

Nediferențiere și polarizare, riscuri

Doi factori psihoculturali au contat major în transpunerea bună a constrângerilor autorităților în comportamente individuale, și anume concentrarea puterii sociale și autonomia. Concentrarea puterii sociale a favorizat transpunerea constrângerilor autorităților în comportamentul individual. Autonomia a funcționat responsabilizând individul față de propria sănătate, inclusiv prin respectarea constrângerilor autorităților. Acești factori nu au fost însă utilizați prin intervenții adaptate diverselor zone ale țării, ceea ce a afectat pe alocuri eficiența recomandărilor.

Pregătirea pentru vaccinare a început prost – confuzând informarea cu convingerea; utilizând modele nediferențiate etc. –, dar s-a recuperat acum bine. Există însă încă riscul de a nu atinge baremul stabilit! Populația țării este destul de polarizată psihocultural față de vaccin, cu un nucleu iarăși important al nehotărâților. Au dat buluc în primele luni cei provaccinare, sugerând un interes larg pentru vaccinare! Să nu fim însă naivi, uitând că avem un segment nu doar neutru, ci adesea antivaccinare; dacă ratăm această înțelegere și nu găsim strategiile de a mobiliza populația, dar nu doar populația neutră, ci și o parte din cei care acum sunt antivaccinare, s-ar putea sa nu atingem baremul care să ne ofere protecție la nivel social.

În cursul confruntării cu un evenimentul activator societatea poate deveni defensivă sau se poate dezvolta. Psihocultural vorbind, România are un scor foarte mare de evitare a incertitudinii (90 pe o scală de la 0-100), ceea ce o face defensivă și sceptică față de schimbare. De aceea, schimbarea țării în ultimii ani s-a făcut greu, lent și inconsistent. Dacă provocarea este însă foarte puternică, cum este o pandemie, atunci această rigiditate poate să fie forțată și pulverizată de realitate, lucru vizibil și în România. Peste noapte spre exemplu, sistemele inerțiale din educație au trecut la învățământul online, alternativa fiind blocarea sistemului, afectarea parcursului de viață al elevilor și studenților și întreruperea salariilor.

Înainte de pandemie, acest sistem ar fi spus (și a spus) că așa ceva este imposibil și că nu se poate face! Mi-ar plăcea ca lucrurile bune învățate în pandemie să continue și după pandemie, deși, cu profilul nostru psihocultural, există mereu riscul de a ne întoarce de unde am plecat (ex. pierzând momentul în digitalizare, utilizarea tehnologiei etc.). De aceea este foarte important să folosim aceste oportunități, inclusiv prin schimbări legislative (ex. o parte a cursurilor universitare să se poată face online).

În concluzie, cred că am făcut față ca țară bine pandemiei – mai ales pe componenta administrativ-medicală –, se putea și mai bine, mai ales pe componenta psihologică, și trebuie și mai bine acum când încă avem pandemie și procesul de vaccinare și în viitor, pentru situații similare!

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te