UBB, performanță și în relația academică cu mediul și societatea


Distribuie articolul

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă primul loc în România (din două universități incluse/analizate) și poziția 321-340 la nivel internațional din 700 de universități incluse/analizate în Rankingul QS Sustainability, făcut public recent. Primul loc este ocupat de Universitatea din California (Berkeley), alte universități reprezentative ocupând poziții importante (Universitatea Yale – 9; Universitatea Oxford – 16; Universitatea Cambridge -19; Universitatea Harvard -20 etc.).

„Generarea de cunoaștere nouă prin cercetare este motorul UBB, care fundamentează actul educațional și relația inovativă cu societatea. UBB ocupă în cele mai multe clasamente internaționale academice prima poziție din România (iar când nu este mereu chiar prima, rămâne între primele din țară). Mă bucur să văd prin aceste clasament că valoarea academică a UBB este una relevantă și prin prisma sustenabilității, adică a rolului UBB ca lider important în a rezolva probleme globale ale lumii, sociale și de mediu”, declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Clasamentul arată capacitatea unei instituții de a face față unor probleme globale (a) sociale și de guvernanță și (b) de mediu. Criteriile principale utilizate pentru sustenabilitatea socială sunt: (1) egalitatea de șanse; (2) transferul de cunoaștere; (3) impactul educațional (ex. calitatea educației, impactul absolvenților în comunitate, reputația academică, libertatea academică); (4) angajabilitate și oportunități (ex. Reputația și calitatea absolvenților, contribuția academică la creșterea economică etc.); (5) calitatea vieții (în universitate și în afara acesteia). Criteriile utilizate pentru sustenabilitatea mediului sunt: (1) instituții sustenabile; (2) educație pentru sustenabilitate (contribuții academice); (3) cercetare pentru sustenabilitate.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te