Trista aniversare a primului an sub ocupația Covid. O analiză la sânge de Octavian Jurma


Distribuie articolul

Text de Octavian Jurma, M.D.

“Am întâmpinat aniversarea unui an de la debutul oficial al pandemiei într-un mod trist, învinși și epuizați. Nu e de mirare că această aniversare a fost tratată cu tăcere de autorități, care știu că mărul frumos al relaxării din această perioadă este unul otrăvit”.

A început cu un zvon, apoi, în 26 februarie 2020, acel zvon a fost confirmat în România cu ajutorul unui test.

Credeam și eu, alături de mulți, că epidemia va fi gata cel târziu în vară. Iată însă că, la un an de la debutul pandemiei în România, suntem încă sub ocupația COVID-19 și am devenit toți familiari cu noua terminologie de război: COVID-19, SARS-CoV-2, RT-PCR, incidență și multe altele.

Chiar și cifrele încep să sune a raport de război, un război total al unei specii împotriva altei specii care pare desprins dintr-un roman SF. Ofensiva pandemiei se face în valuri. Pe primul l-am oprit, al doilea ne-a lovit din plin, pe al treilea încă îl negăm, iar dincolo de valul trei nici nu ne putem imagina cum va arăta realitatea în care vom trăi. Am aruncat prosopul, dar pandemia nu pare să înțeleagă că ne-am dat bătuți și nu vrea să ne lase în pace, nici noi că asta nu e bătaie de maidan, ci un război total, în care fiecare moment de relaxare este aspru penalizat de dușman.

În primul an de pandemie, până în 26 februarie 2021, am mai identificat încă 795.732 de cazuri de COVID-19 cu ajutorul a 4 milioane de teste plătite de stat și 2 milioane de teste plătite din banii populației, la care se mai adaugă încă 300.000 de teste antigenice rapide (TRAg), plătite tot de stat în marea lor majoritate.

Milioane de români au stat în izolare, sute de mii au zăcut în spitale și zeci de mii sunt acum în morminte.

Am întâmpinat aniversarea unui an de la debutul oficial al pandemiei într-un mod trist, învinși și epuizați. Nu e de mirare că această aniversare a fost tratată cu tăcere de autorități, care știu că mărul frumos al relaxării din această perioadă este unul otrăvit.

Aveți jos un grafic cu marcarea momentelor de dublare a numărului total de cazuri.

Duminică, în 28 februarie, am depășit pragul simbolic de 800.000 de cazuri. Putem deci marca această zi tot simbolic, ca debutul valului 3.

Media mobilă la 7 zile a început să urce rapid și în ultima săptămână din februarie, la 3 săptămâni de la deschiderea școlilor, am asistat la debutul fazei accelerate de creștere (numită informal „val”) care a fost dublă (25%) față de prognoza de 10% . Este posibil ca în acest ritm să atingem și pragul de 1 milion de cazuri la începutul lunii aprilie.

Mai jos avem o analiză a accelerației săptămânale de-a lungul anului trecut în raport cu numărul de teste. „Accelerometrul epidemic” ne permite să depistăm mai repede modificările de trend și cum contribuie acestea la formarea curbei aparente a cazurilor noi care ne este cea mai familiară. Vedem că și accelerația are valuri care pot fi neglijate dacă ne uităm doar la numărul de cazuri confirmate. Astfel, în iunie-iulie 2020 am avut o perioadă de creștere accelerată corespunzătoare unui debut de val care însă nu a fost urmată de o perioadă de decelerație (frânare) cum vedem că apare la 2 săptămâni după adoptarea măsurilor de restricție din 9 noiembrie.

Cifrele sunt foarte importante în monitorizarea și prognoza evoluției pandemiei și stau la baza deciziilor de introducere a măsurilor de limitare a infecțiilor. De aceea, în a doua parte a anului 2020 am asistat la un puternic fenomen de politizare a datelor epidemiologice care au afectat atât strategia de testare, cât și modul de calcul al principalului indicator din România, incidența cumulată la 1.000.

Din păcate, în ultimele luni, în loc ca deciziile politice să fie bazate pe date epidemiologice, am asistat la o conformare a datelor la declarațiile politice, lucru care erodează în continuare încrederea populației în abilitatea și determinarea guvernului de a stinge pandemia de COVID-9 din România.

Mai mult cu 400 de decese pe zi

Tot la un an de la debutul pandemiei am confirmat oficial 20.233 de decese datorate bolii COVID-19, dar anul trecut pentru fiecare deces confirmat, am avut încă 2 decese neconfirmate în exces față de cele confirmate. În lunile noiembrie-decembrie au murit în medie 3.000 de oameni săptămânal , respectiv cu 400 de oameni pe zi mai mult decât au murit în medie zilnic în ultimii 8 ani.

Iată cum arată datele privind mortalitatea în 2020 comparativ cu 2019 ( care s-a situat în media ultimilor 8 ani).

Este important să facem diferența între infecția cu SARS-CoV-2, boală COVID-19 și pandemia de COVID-19.

Fără a intra în detalii tehnice, infecția este necesară pentru a produce boala, însă infecția nu duce întotdeauna la boală (pacienți asimptomatici). Dacă infecția duce la boală, vorbim de pacienți simptomatici cu diverse grade de severitate. Boala COVID-19 la rândul său poate continua și după eliminarea infecției cu SARS-CoV-2 (long COVID-19 sau COVID cronic) și poate produce uneori decesul la persoane care sunt negative RT-PCR.

Pandemia este un sistem complex produs de interacțiunile dintre virus și indivizi, dar și de relațiile sociale dintre persoanele infectate și cele neinfectate.

Spre deosebire de boala COVID-19 care este cea mai importantă armă din arsenalul pandemiei de COVID-19, pandemia de COVID-19 ucide și în alte moduri decât prin boală.

Analizând excesul de decese față de anul precedent, putem spune că pandemia de COVID-19 ucide indirect de 2 ori mai mulți oameni decât o face boala COVID-19 direct și cu certitudine că, în lunile de intensitate mare a pandemiei, au murit un număr aproape dublu de oameni față lunile corespunzătoare din ultimii 8 ani. Tot cu certitudine știm că, în valul 1, cu cele mai dure măsuri de restricție, s-a murit mult mai puțin decât în valul 2, când am avut doar măsuri superficiale de restricție, deci nu măsurile de oprire a pandemiei au provocat decesele cum susțin mulți sceptici. Să nu uităm că teama de infecție și de internare care ține oamenii departe de spitale sunt produse tot de pandemie prin componentă să de comunicare numită infodemie.

Pandemia de COVID-19 este de departe cea mai mare catastrofă umanitară din România în afara războaielor din ultimul secol și de aceea trebuie asimilată unui război biologic cu o altă specie.

Pentru comparație, cutremurul din 4 martie 1977 a produs în București în jur de 1.500 de decese, iar Revoluția din 1989 în jur de 1.300 de morți.

Oare am lua mai în serios pandemia dacă ar ucide mai spectaculos? Dacă ar provoca două cutremure pe săptămână și ar ucide oamenii sub dărâmături sau două revoluții pe săptămână și i-ar ucide prin împușcare?

Va dați seama că de la sfârșitul anului trecut și până azi au mai murit deja oficial de COVID-19 aproape 4.500 de oameni?
Să nu îmi spuneți că nu avem ce face, că trebuie să ne resemnăm în față unui dușman așa de nemilos, atâta vreme cât există țări cu populație mai mare care au zilnic mai puține cazuri de COVID-19 decât avem noi zilnic de decese.

Ce urmează?

Cel mai probabil, valul 3 produs de tulpina britanică B.1.1.7 care va deveni dominantă în România până la finalul lunii.
Suntem mai bine pregătiți să facem față noilor provocări, decât eram înainte de valul 1 sau de valul 2? Nu! În primul val aveam 100% din resurse disponibile, în al doilea aveam 50%, iar acum mai avem 10% din resurse disponibile să facem față noului val. Suntem la limita resurselor noastre umane și materiale, iar reacția noastră este firească, negarea și revolta.

De ce nu suntem pregătiți? Pentru că am ales să rezolvăm problema în dulcele stil mioritic, ignorând -o. De decenii rezolvăm problemele ignorându-le chiar dacă ne ucid pe drumuri, în spitale, în cluburi și în casele noastre.

De la nivel personal la nivel instituțional auzim ecoul propriilor noastre speranțe: valul va fi mai mic, vaccinarea ne va salva , noi controlăm tulpina britanică. Iar la final: ne-am descurcat mai bine ca alții, nu a fost așa de rău, la alții a fost și mai rău și ați văzut că problema a dispărut de la sine?

Evident și valul 3 va dispărea de la sine la fel cum dispare și un incendiu sau o inundație sau un cutremur sau valul 2.

Întrebarea este ce va lăsa în urmă?

Pe de altă parte putem alege să luptăm și să învingem , avem resursele materiale și umane necesare. Putem eradica pandemia de COVID-19 de pe teritoriul țării noastre, așa cum am făcut și cu alții dușmani în trecut, mai ales că nu suntem singuri în acest război. Trebuie doar să ne schimbăm prioritățile de la pasivitate la proactivitate și atitudinea de la resemnare la determinare.
Trebuie mai ales să înțelegem regula de aur a luptei împotriva pandemiei:

Dacă măsurile luate nu sunt exagerate, înseamnă că sunt insuficiente.

Doar pentru noi e complicat să facem asta, pentru că trăim în lumea „fac ce vreau”. Pentru bunicii și părinții noștri era simplu pentru că trăiau în lumea „fac ce trebuie”. Simplu, dar nu ușor.

Dacă i-am întreba pe părinții fondatori ai României ce avem de făcut , ne-ar răspunde simplu: datoria!
Așadar, ce nădăjduiesc eu de la anul pandemic care vine este să înfrângem epidemia făcându-ne datoria față de țară și față de cei de lângă noi. Astfel nu o să ne fie rușine în fața istoriei, nici dacă vom fi învinși.

Octavian Jurma este medic, a absolvit Universitatea de Medicină cu titlul de Medic Doctor (M.D), are studii postuniversitare cu un premiu I pentru excelență și multiple studii publicate în neuroștiinte și biologie moleculară în SUA. Cercetător specializat în neuroștiințe este pasionat de statistici, dar și de transparența autorităților.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te