Sociologul Dan Jurcan: „Românii s-au săturat de moarte, boală și disperare, au nevoie de un orizont de așteptare.”

Erorile campaniei de vaccinare. Disecția eșecului


Distribuie articolul

Foto: Dan Bodea

La începutul acestei toamne, doar 30% dintre români se vaccinaseră împotriva Covid-19, mai puțin decât în majoritatea statelor europene. De ce? Cum de s-a încetinit procesul de vaccinare în ultimele luni? Unii analiști sunt de părere că relaxarea măsurilor de siguranță „a relaxat” și campania de vaccinare demotivând populația. La centrele unde altădată erau cozi, astăzi sunt afișe care anunță că centrul s-a desființat. Dacă personalul medical care efectua vaccinul era epuizat după o zi de lucru în primăvară, astăzi așteaptă cu orele să intre cineva pe ușă. Unde s-a greșit? De ce nu are campania succesul așteptat? Ce se întâmplă cu încrederea populației în autorități și de cine depinde ca lucrurile să meargă mai bine? Încercăm să aflăm răspunsul la aceste întrebări printr-o serie de interviuri și discuții cu experți în comunicare, științe sociale și medici.

În interviul următor, Dan Jurcan explică eșecul acestei campanii prin prisma sociologului care a efectuat mai multe studii privind opțiunile de vaccinare ale populației.

Cum vedeți parcursul campaniei de vaccinare, din punct de vedere al comunicării către populație și al încrederii în procesul de vaccinare?

Cred că s-a pornit eronat de la bun început. Cetățeanul nu a fost considerat un partener în lupta împotriva pandemiei, ci mai degrabă un ignorant care trebuia să se supună autorității publice. Din acest motiv, de la debutul pandemiei, frica a fost emoția predominantă care a fost utilizată în comunicare, mai ales în starea de urgență. Și a funcționat, cel puțin pentru vreme. Noi am măsurat la IRES și am văzut că peste 70% din români erau dispuși anul trecut să renunțe la drepturi și libertăți civile pentru a ieși din pandemie. Altfel spus, autoritățile au avut tot suportul populației pentru măsurile restrictive care au fost luate pe durata pandemiei. Ce s- a întâmplat cu acest suport? El s-a pierdut în momentul în care lupta împotriva pandemiei s-a politizat anul trecut în perioada campaniilor electorale. La pierderea acestui suport a contribuit și inconsecvența decizională a guvernului, speculată de unele televiziuni și chiar de partide.

Pe acest fond a debutat campania de vaccinare în luna ianuarie și datele noastre au arătat o disponibilitate destul de redusă (sub 20%) la sfârșitul lunii decembrie. Dar campania de comunicare privind vaccinarea, utilizând mai ales argumentul expertului, a funcționat și ponderea celor care doreau să se vaccineze la sfârșitul lunii ianuarie trecea de 35%. Am avut mereu indecișii care reprezintă 30-40% din populație și scepticii sau cei care se opun vaccinării, care oscilează între 30-40%.
Scandalul privind vaccinarea preferențială a unor categorii speciale a scăzut încrederea în capacitatea autorităților de a asigura o acțiune echitabilă în problema vaccinării, mai ales a persoanelor vulnerabile. Pe de altă parte, a fost îmbucurător să vezi că cererea de vaccinare a depășit capacitatea guvernului de a asigura și distribui în teritoriu dozele de vaccin.

Apoi a urmat scandalul Pfizer vs Astra Zeneca și am remarcat o scădere temporară a încrederii în vaccin, cu toate că cei care erau deciși să se vaccineze erau dispuși să o facă, dar nu cu Astra Zeneca. Indecizia autorităților europene privind validarea sau invalidarea acestui vaccin a sporit și mai mult neîncrederea.

După scandalul Astra Zeneca au urmat protestele față de noile restricții și am remarcat pentru prima dată în luna martie 2021 o înclinare a balanței, în sensul pierderii sprijinului public pentru măsurile restrictive și implicit pentru mesajele paternaliste, dojenitoare. Lumea, pur și simplu, nu a mai suportat impunerea de restricții.

Pe acest fond, Guvernul României a fost oarecum nevoit să opteze pentru relaxarea măsurilor la începutul verii. Din păcate, relaxarea măsurilor a fost decodificată comunicațional ca o absență a riscului de infectare și a atras automat o scădere masivă a numărului zilnic de persoane care s-au prezentat la centrele de vaccinare. Din acest motiv, acum la început de toamnă, rata de vaccinare estre de numai 31%, în condițiile în care în majoritatea statelor europene ea depășește 50%. Dacă ne raportăm la aceste cifre, vorbim mai degrabă de un eșec al guvernului în conștientizarea oamenilor privind importanța vaccinării anti-Covid. Trebuie totuși să menționăm că avem o pondere a vaccinării de aproape 50% în orașele mari, precum București sau Cluj, dar și o pondere de sub 15% în mediul rural, ceea ce este extrem de puțin. Ce am mai remarcat noi din studiile IRES este că disponibilitatea de vaccinare se asociază preponderent cu nivelul mai ridicat de educație, deși am văzut că sunt numeroase exemple din sistemul de sănătate sau chiar din cel de educație, unde rata vaccinării este de numai 60%.

Dacă ne uităm la strategiile de comunicare și la campaniile de vaccinare din alte state europene, din care model credeți că s-au inspirat autoritățile din România?

Au fost multe modele de abordare a modului de convingere a oamenilor și e greu să te raportezi la o țară anume. Cert este că centrarea pe modelul asocierii de emoție pozitivă în persuasiune e mai degrabă specific Marii Britanii sau Statelor Unite, pe când centrarea pe frică s-au întâlnit mai mult în Germania și Franța, cel puțin în prima etapă. Utilizarea de testimoniale provaccinare și asumarea puterii exemplului, mai ales de către politicieni, a fost o practică cvasi generalizată.

De ce credeți că a optat România pentru un medic în uniformă militară, la coordonarea campaniei de vaccinare?

Știu că unii au criticat această măsură, tocmai pentru că ea sădește neîncrederea în sistemul de sănătate de a face față în situații de criză sau în capacitatea civililor de a gestiona situații de criză. Probabil că au fost motive tehnice, din moment ce s-a utilizat și logistica militară pentru transport și distribuție.  Cert e că asumarea leadership-ului militar pentru campania de vaccinare a funcționat relativ bine cel puțin la nivel operațional. E clar că aici au fost și orgolii rănite, din moment ce asistăm la această relocare de responsabilitate dinspre civili spre militari.

Armata se bucură de o încredere ridicată și acesta poate să fi fost un motiv. Coordonatorul militar al campaniei de vaccinare s-a comportat ca un profesionist și a dat toate explicațiile posibile. În studiile noastre, Valeriu Gheorghiță are o notorietate relativ crescută și se bucură de încredere ridicată. Dar aici nu atât uniforma contează, cât expertiza de medic și capacitatea de organizare funcțională a centrelor de vaccinare. De aceea, cred că dihotomia civil vs. militar în această ecuație e mai degrabă o pistă falsă, pentru că un coordonator militar nu ar fi avut niciun succes fără cooperarea și efortul personalului medical civil și cooperarea instituțională a Ministerului Sănătății și a autorităților locale.

Cum credeți că ar fi arătat comunicarea în cazul campaniei de vaccinare, în situația în care aceasta ar fi fost coordonată de o instituție civilă (exclusiv Ministerul Sănătății, de exemplu)?

E un exercițiu ipotetic. Ar fi putut să meargă foarte bine sau foarte prost. E greu de estimat. Cert e că și cu leadership militar în campania de vaccinare, deciziile politice privind relaxarea au afectat major acest demers. Pe de altă parte, sunt foarte multe exemple de campanii sau evenimente de amploare organizate în România care au fost coordonate de civili și au mers foarte bine. În principiu, soluția civilă de leadership strategic sau operațional e specifică democrațiilor consolidate, nu cea militară. Vedem, de exemplu, gestionarea situațiilor de urgență coordonată de Raed Arafat. El este civil și în toate studiile noastre se bucură încă de o încredere foarte ridicată.

Ce ar trebui îmbunătățit la strategia de comunicare privind campania de vaccinare, astfel încât mesajul colectiv să ducă la îndeplinirea obiectivului, adică la cât mai mulți oameni vaccinați?

Noi la IRES am spus mereu că oamenii au nevoie de mesaje pozitive, de speranța că totul se va sfârși. Românii s-au săturat de moarte, boală și disperare, au nevoie de un orizont de așteptare. În acest context, am sugerat ca mesajul campaniei să fie centrat pe ceea ce oamenii ar putea recupera prin vaccinare, cum ar fi relația cu prietenii, familia, posibilitatea de a călători s.a.m.d.

Mă bucur că și alții au gândit la fel și azi vedem că această abordare e implementată și sper să și aibă efect, mai ales că din perspectiva vaccinării s-a ajuns la segmentul indecis. Cred, de asemenea, că vom asista la fenomen de conformare socială și mulți dintre cei indeciși sau chiar sceptici vor renunța la teama de vaccinare când vor vedea că cei din jur se vor bucura de o viață normală și că vaccinarea nu implică niciun risc. De aceea, utilizarea în campania de comunicare a unor oameni obișnuiți, nu vedete sau politicieni, s-ar putea să aibă un impact mai mare în luarea deciziei de vaccinare.

Vaccinare obligatorie sau nu?

E destul de delicat, pentru că totul trebuie pus în context. Dacă ești o persoană în serviciul public (medic, profesor, polițist, funcționar etc) sau ești o persoană din mediul privat ce interacționează cu alți oameni prin natura businessului, atunci e obligație aproape morală să reduci riscul de infectare și să te vaccinezi. E discutabil însă dacă acest lucru trebuie impus de guvern sau trebuie să fie un gest asumat conștient de responsabilitate individuală. Întrebarea care se pune e ce faci totuși dacă responsabilizarea individuală nu funcționează, iar principalul efect secundar cumulativ este chiar afectarea siguranței sanitare sau a unui alt drept fundamental, cum ar fi cel la sănătate? E justificat ca, în astfel de situații, guvernul să impună vaccinarea sau nu? E justificat să condiționeze accesul în spații închise (teatre, cinematografe, restaurante, nunți, botezuri etc.) în funcție de certificatul de vaccinare sau nu? E justificat să condiționeze exercitarea unor profesii, cum e cea de medic sau profesor, de existența certificatului de vaccinare sau nu?

Personal sunt pentru responsabilizare individuală prin mai multă comunicare și muncă de convingere. Și totuși mă întreb ce șanse poate să aibă surplusul de comunicare când chiar cei din sistemul de sănătate refuză să se vaccineze integral? Franța a condiționat exercitarea profesiei de efectuarea vaccinării. Alte state au condiționat accesul la diverse servicii publice de existența pașaportului verde și asistăm acum la un nou val de proteste. Cred că Europa încă mai caută răspunsul corect la această criză și, probabil, că în aceeași situație suntem și noi.

 

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te