Teoria economică aplicată în ultimii ani în România e o formă mascată de populism

Interviu cu Cosmin Iluț, economist româno-american de la Duke University, specializat în macroeconomie, finanțe internaționale, prețul activelor și economia informației


Distribuie articolul

Cosmin Iluț este profesor asociat (grad echivalent cu conferențiarul) la Universitatea Duke din SUA. Domeniile sale de interes sunt macroeconomia, finanțele internaționale, prețul activelor și economia informației.

Economistul a absolvit Universitatea „Babeș-Bolyai”, apoi a urmat un master la Central European University, din Budapesta, după care a făcut doctoratul la Northwestern University, din SUA. Din 2009 predă la Duke University, instituție de învățământ al cărei departament de Economie se numără în top 20 global, conform clasamentului Shanghai.

El a participat, la Cluj-Napoca, la Conferința Anuală a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate. Cu această ocazie, el a acordat un interviu revistei Sinteza.

Cosmin Iluț a absolvit „Babeș-Bolyai”, înainte de a face un master la Central European University și un doctorat la Northwestern | Foto: Vakarcs Loránd

Revista Sinteza: Sunteți un economist româno-american, așadar, primul subiect pe care aș vrea să îl abordăm este legat de configurația economică globală, după instalarea la Casa Albă a lui Donald Trump. Cum se vede starea generală a economiei mondiale, la aproape trei ani de mandat?

Din punctul meu de vedere, și cred că majoritatea experților ar fi de acord, nu cred că administrația Trump a schimbat fundamental economia americană și pe cea globală. Dar există o incertitudine cu privire la tarifele de import ale Americii, că acestea pot fi mai mari, mai mici, că America poate începe să poarte războaie comerciale despre care nu credeai că le putea purta. Această incertitudine ar putea fi, deci, o problemă. Dar, deși se discută mult despre asta, te uiți la piețele financiare, te uiți la piața imobiliară, și acestea nu par să fie foarte afectate, deci nu consider că [această incertitudine] are un efect negativ. S-ar putea, ca orice incertitudine, ca la un moment dat să vezi că lumea își pune probleme serioase, firmele se gândesc unde să exporte, unde să înființeze subsidiare, dar încă nu văd o problemă, în acest sens. Două probleme mi se par potențial mai interesante, una ar fi încetinirea economică din China, care, dacă va fi semnificativă, s-ar putea să aibă efecte globale puternice; și a doua, care e oarecum comună și în Europa și o vedem și în România, este, surprinzător, o politică prociclică fiscală. Adică, de obicei, în perioade de recesiune, deficitele cresc, dar în perioade de boom, surplusul crește. Ce vedem acum, și în America și vedem și în România, este o schimbare, în sensul în care, chiar și în perioade de boom economic observăm deficite. Asta poate fi o problemă, pentru că studiile arată că o stimulare fiscală în timpul unui boom este mult mai puțin eficientă decât o stimulare fiscală într-o recesiune. În al doilea rând, dacă și într-un boom economic avem deficit, ce-o să facem în recesiune? Cum o să plătim toate aceste deficite? Pe termen mediu, s-ar putea ca asta să fie o problemă – o lipsă de încredere chiar în dolarul american, la care, dacă se ajunge, atunci multe sisteme și întreaga economie ar fi sub un semn de întrebare.

Ați pomenit de Europa, iar Uniunea Europeană își propune să rămână un jucător global important, cum ar putea ea să aibă succes, în contextul în care, Marea Britanie, care este a doua economie a blocului comunitar, va ieși din Uniune?

Nu am multe răspunsuri în privința asta, ieșirea Marii Britanii aduce foarte multă incertitudine. Nu se știe cum va ieși, ce efecte va avea. Un efect semnificativ potențial al acestei ieșiri este dacă Londra își va pierde statutul de centru financiar global, va fi o perioadă de tranziție, de căutare a unui alt centru financiar care să o suplinească, poate Frankfurt, poate alt oraș european. Asta va implica costuri de ajustare.

Sigur, cel mai important este cât de fezabil este euro ca și proiect. Și aici, cam știm din teorie că multe din condițiile optime nu se îndeplinesc. Lipsa de mobilitate a forței de muncă, o politică fiscală care nu este uniformă și nu este adaptată diferențelor regionale sunt probleme care există de când s-a născut euro și care continuă, cred eu. Asta, pe un fond al populismului și al naționalismului care, sigur, este de natură să crească îndoielile asupra proiectului european.

În general, sunt regimuri populiste cele care adoptă politicile fiscale prociclice despre care vorbeați, este vorba despre consumul guvernamental nechibzuit …

Absolut

Vorbeați de diferențele dintre regiunile Uniunii Europene. Suntem la 30 de ani de la căderea comunismului. Este clar acum, că, deși UE s-a extins, ea rămâne împărțită în două. Vreau să vă întreb, din punct de vedere economic, cum se văd diferențele dintre Estul și Vestul Europei, ce țări credeți că au reușit să recupereze din decalaj și care lasă de dorit?

Cred că ce a contat în primii 10-20 ce ani a fost politica inițială de reforme – terapia de șoc, față de gradualism -, instituirea și respectarea proprietății private și a statului de drept și, prin această prismă, putem explica de ce România a pornit mai greu și a continuat pe un trend nu tocmai pozitiv. Ceea ce este interesant și publicul general cred că pică în capcană, cel puțin uneori, este că se crede că mici greșeli de politică, cumva amplificate în ochii publicului, au efecte devastatoare asupra traiectoriei economice. Dar, cum vedem, totuși, la 30 de ani de la Revoluție, România a recuperat foarte mult, deși au fost greșeli pe parcurs. Eu cred că, în anumite marje, politica nu contează foarte mult, pe termen mediu. Pe termen mediu, factori mai structurali, ca și capitalul uman, resursele naturale, poziționarea geopolitică, sunt cei care dau trendul. Asta, bineînțeles, nu înseamnă că dacă faci greșeli majore de politică, nu poți să deturnezi total acest trend și exemplele se văd altundeva, nu cred că aici, în Estul Europei, cât se văd în America Latină, unde sunt diferențe foarte mari între economii de succes, cum e Chile, sau unele pline de corupție și de redistribuții ineficiente fiscale, ca Argentina și, bineînțeles, Venezuela. Acolo se vede că, într-adevăr, o politică greșită poate duce la diferențe foarte mari. În zona asta [Uniunea Europeană] mi se pare că multe lucruri s-au cam omogenizat în ultimele decade.

Profesorul româno-american a participat, la Cluj-Napoca, la ERMAS, o conferință a economiștilor români de top care lucrează în străinătate | Foto: Vakarcs Loránd

Ați pomenit de recuperarea României, și cifrele vă dau dreptate. Din 2007 până în 2018, a recuperat 21 de procente față de media UE, din punct de vedere al PIB/capita. Opinia generală este însă că această creștere nu se regăsește în buzunarele oamenilor. Cum facem ca creșterea din statistici să se regăsească în standardele vieții de zi cu zi?

O întrebare foarte complicată. Pentru multe din lucrurile care se întâmplă în România, vreau să menționez asta, m-am consultat cu un expert din țară, care înțelege foarte bine modelele economice, domnul Mihai Copaciu, director adjunct la departamentul Modelare și Prognoză Macroeconomică al BNR. Cu el corespondez și cu ajutorul lui încerc să înțeleg situația mai bine. Pe baza discuțiilor cu el, cred că explicația este o mare disparitate regională. Și atunci, sigur că o parte din populație nu resimte această creștere în viața de zi cu zi. Chiar Mihai îmi arătase că indicele de disparitate de venit între regiuni este cel mai mare din Europa în România. Cu Bucureștiul, care e la 160% din media UE, față de Nord-Est, unde e cam 30%. Deci, diferențe semnificative, care cred că creează această senzație că recuperarea economică nu a adus roade peste tot.

Și ce s-ar putea face pentru a rezolva problema?

Trebuie să înțelegem un pic explicațiile inegalității și aici, împreună cu Mihai, am identificat ca o mare problemă infrastructura. Ai nevoie de mobilitate. Când ai diferențe așa de mari, întrebarea simplă este de ce cineva din zona de Nord-Est nu se mută pentru un job mai bun sau să ia parte la această poveste de succes care a devenit Clujul, sau Bucureștiul, sau Timișoara. Răspunsul evident este, deci, lipsa infrastructurii. Sunt însă și lucruri mai subtile, faptul că avem cel mai mare grad de proprietate a locuinței din UE, înseamnă că suntem foarte legați de locul unde locuim. Piața imobiliară e volatilă, nu e ușor să vând, să cumpăr, să găsesc chirie.

Un alt factor important, și aici intru un pic în teritorii care nu îmi aparțin, ține de psihosociologie, Am văzut recent un articol al lui Daniel David (psiholog, prorector al Universității „Babeș-Bolyai” – n.r.) privitor la profilul psihosocial al românului, unde sublinia că acest profil este caracterizat de individul colectivist, și nu cel autonom, și de concentrarea puterii. Suntem foarte mult legați de familie, suntem reticenți la străini, și puterea de decizie, economică și politică, este foarte concentrată. Cred că ambii factori duc la o lipsă de omogenizare economică și socială în România.

Vorbim de un model societal mai degrabă oriental decât de unul occidental?

Absolut. Da.

În ultimii ani a fost aplicată de guvernarea PSD o politică economică numită „wage-led growth”. Vreau să vă întreb ce efect credeți că va avea pe termen lung o astfel de strategie, care presupune o creștere bazată pe mărirea veniturilor, chiar dacă această mărire nu se regăsește în creșterea productivității?

Sincer, am auzit de acest concept doar aici, în România. Eu nu am auzit de așa ceva în Statele Unite. Pentru că am auzit aici de el, am început să caut literatură și este o literatură foarte marginală. Lucrări care să menționeze și să analizeze acest concept nu există în jurnalele științifice de top, absolut deloc. Nu are o bază științifică puternică în modelele noastre. Deci, eu ce înțeleg din wage-led growth este că se crede că, dacă mărești salariile din sectorul public, asta ar duce indirect la o creștere, prin faptul că stimulezi cererea. Asta, în modelele standard, se numește total altfel și să o spunem ce e: sunt transferuri guvernamentale. Guvernul are niște resurse, are niște cheltuieli, în orice model, asta se numește constrângere bugetară. Și una din întrebările în literatura de specialitate e cum stimulezi mai bine economia, prin ce cheltuieli guvernamentale. Pot fi cheltuieli de infrastructură, altele pot fi cheltuieli, în sensul că scazi taxele, altele pot fi transferuri. Se vede că acest wage-led growth nu reprezintă nimic altceva decât transferuri către sectorul public. Odată ce înțelegem asta, ne uităm la modele și vedem că e foarte greu să găsești un model în care aceste transferuri să ducă la o creștere semnificativă și robustă. Nu știu studii care să identifice în mod cauzal că aceste transferuri ar duce la creștere economică robustă. Pentru că modelul spune ceva foarte clar: dacă aceste creșteri de cheltuieli apar, întrebarea e cum vor fi ele finanțate… păi vor fi finanțate, în principiu prin creșteri de taxe, la un moment dat. Or, un consumator rațional, o firmă rațională, înțelege lucrul acesta și își dă seama că, în realitate, faptul că acum cresc aceste transferuri, care vor fi finanțate din taxe, nu schimbă mult din perspective…

Până la urmă, contează deficitul sau surplusul pe care le ai. România merge pe deficit, iar deficitul trebuie finanțat. Asta este o problemă absolut clară. Că tu vrei să o numești în termeni poate populiști ca o strategie, ce duce la creștere economică… astea sunt doar niște concepte care din punct de vedere al modelelor economice nu își găsesc o acoperire și eu le-aș interpreta doar ca o justificare a unor politici sociale, bazate pe populism.

Cosmin Iluț spune că modelul „wage-led growth” practic nu există în literatura de săecialitate | Foto: Vakarcs Loráns

Pentru o economie solidă, este firesc ca sectorul bugetar să fie mai bine plătit decât cel privat?

Am discutat despre asta și cu Mihai Copaciu, pentru că ei, de la Banca Națională se gândesc mult la aceste probleme. Le studiază, se uită la date… Din câte am înțeles, o mare creștere [a salariilor] a avut loc în administrație, iar în ultimul an sau doi, și în sănătate și învățământ. Ca urmare [a acestor creșteri] ce ar trebui să măsurăm e productivitatea muncii. Întrebarea e: salariile mari reflectă o creștere a productivității? În sectorul privat putem să măsurăm destul de ușor asta, și, din câte am înțeles, statisticile spun că salariile și din sectorul privat au cunoscut o creștere un pic mai mare decât productivitatea. În sectorul public e și mai dificil să măsurăm, însă dacă bine am înțeles, nu se vede o mare eficientizare în sectorul administrativ, ceea ce sugerează că productivitatea muncii în sectorul administrativ nu a crescut prea mult. În educație și sănătate sunt probleme serioase de măsurare a acestei productivități. (…) Deci, sunt destul de circumspect asupra productivității din sectorul public.

Ați vorbit mult despre modelele matematice aplicate în economie, când a venit vorba despre „wage-led growth”, cât de relevante și de valabile sunt modelele acestea?

Da, în special în România am auzit întrebarea că de ce avem nevoie de modele așa de matematizate. Avem nevoie de aceste modele fiindcă ele sunt laboratorul în care noi facem experimente. Nu putem face experimente pe macroeconomie. Ele sunt laboratorul în care noi înțelegem ce se întâmplă dacă, de exemplu, cresc transferurile fiscale. Am nevoie ca modelul să fie matematizat, fiindcă numai atunci pot să văd efecte, nu numai calitative, ci și cantitative. Deci, modelul este un laborator, pe de o parte. Pe de altă parte, modelul e singura modalitate prin care putem comunica într-un mod științific. Dacă nu avem modele, atunci totul este un concurs de păreri. Tu ai o părere, eu am o altă părere, discutăm la infinit și putem propune diferite narațiuni. Dar matematica e clară, nu e loc de povești. Și atunci, dacă tu ai o interpretare că transferurile fiscale vor duce la creșterea economică, eu te opresc și spun „arată-mi în model cum se întâmplă asta”. Dacă nu poți să-mi arăți, îmi pare rău, e doar o părere. Deci avem nevoie de modele ca să putem să contribuim la politicile reale. Altfel, doar discutăm și luăm decizii bazate pe povești.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te