Pandemia din pandemie. CoViD-19 ne-a afectat psihic. Ce facem? | Articol multimedia


Distribuie articolul

Imagine din Piazza San Carlo din Torino din timpul carantinei (foto: pxhere.com)

Suntem în iulie, 2022. Într-o luni dimineața, Comisarul european pentru Sănătate lansează un apel către cele 27 de state membre. Le solicită să folosească vara pentru a se pregăti de un nou val de infectări cu CoViD-19 în cursul toamnei și al iernii. Populația nu mai vrea să audă de mască, izolare, carantină.

În România se înregistrează cam 5.000 de cazuri de CoViD-19 pe zi. Ieri, 24 iulie au murit cinci oameni de această boală. Aerul pare greu de respirat. Crizele încep să se suprapună. De peste 150 de zile este război în Ucraina. În Europa au început restricțiile la consumul energiei, a crescut inflația, populația se teme de criza economică.

Urmărește dezbaterea video despre efectele pandemiei asupra psihicului cu Alexandru Stermin, biolog, explorator, psihoterapeut; Liana Don, medic psihiatru, psihoterapeut; Marius Ungureanu, expert în politici de sănătate publică.

Când am intrat în căminul pentru vârstnici „Casa Teodora”, eram primul străin care-i trecea pragul după un an de izolare totală. Căminul fusese scena unei drame. Nu mai puțin de 110 interni ai săi s-au îmbolnăvit de CoViD-19, inclusiv medicul care conducea spitalul. Unsprezece dintre ei au murit.

Ceilalți au trecut prin clipe de coșmar, iar revenirea la viață n-a fost deloc ușoară. Mai slăbiți fizic, mai speriați de moarte și mai afectați de singurătate, descopereau că nu puteau să evadeze singuri din acel coșmar. Au apelat atunci la o echipă de psihologi de la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

„Tatăl meu a murit acolo, în primul an de pandemie, dar nu de CoViD. Eu sunt convinsă că de singurătate”, spune fiica lui, Nicoleta. „Era obișnuit cu vizitele noastre, care în carantină au fost interzise. Sănătatea lui s-a degradat rapid, și cu tot sprijinul medicului șef care a stat cu el tot timpul, a cedat”, explică ea.

În această vară, Georg Folberth a fost înmormântat în satul lui natal din Transilvania. I-au îngropat doar cenușa. Georg a fost prizonier într-un lagăr de muncă forțată în Rusia. Când s-a întors de acolo, în 1949, avea „48 de kilograme și urechile transparente”.

Epuizat de muncă și de foamete, torturat de coșmaruri, cu greu și-a revenit, dar n-a murit. Câțiva ani mai târziu a emigrat în Germania, odată cu ceilalți confrați sași. A murit însă, acum, în anii crizei pandemice, la 97 de ani, într-un cămin de bătrâni.

„Singurătatea, asta l-a doborât!”, avea să spună cumnatul lui, la înmormântare.

Trezirea la realitate: ce facem când aflăm că nu putem controla totul

Studiile arată că bătrânii și tinerii au resimțit cel mai puternic restricțiile și izolarea impusă de pandemie.

O analiză „Ada” din 2021 arată că în studiile făcute pe opt țări, proporția medie de evaluări care sugerează depresia la vârsta sub 18 ani a crescut de la 7,5% în martie 2020 la 12,6% în martie 2021. Asta reprezintă o creștere de 67%.

La finalul anului universitar, în 2020, festivitatea de absolvire a unei facultăți din Cluj a avut loc pe stadionul orașului. Mii de studenți, profesori și părinți, după ce au fost verificați să fie vaccinați, au putut să participe la eveniment. Toți, absolut toți cei care au luat cuvântul la festivitatea de absolvire, studenți, profesori, invitați, n-au vorbit despre altceva decât despre bucuria revederii.

N-au pomenit nimic despre viitor sau despre cum vor merge mai departe în profesia lor, ci doar despre suferințele și frustrările izolării din cei doi ani de pandemie și bucuria revederii. Pe ei pandemia îi luase captivi.

Mai mult de 15 nopți de gardă a făcut un voluntar, student la Psihologie, la serviciul Antisuicid, de-a lungul crizei pandemice. El mărturisește cum, noapte de noapte, aveau să sune și câte zece-doisprezece oameni care căutau ajutorul. Cei mai mulți tineri. În timpul pandemiei unii rămăseseră complet singuri, iar alții aveau suferințe psihice mai vechi și pandemia le-a întrerupt posibilitatea de a continua psihoterapia.

Cei mai mulți tineri s-au plâns de singurătate, ne spune el, iar acest lucru rămâne o problemă. O soluție pentru ca ei să poată parcurge mai ușor perioadele de singurătate forțată ar fi în viziunea lui „să se concentreze mai mult pe calitatea relațiilor decât pe cantitatea lor, să adopte activități solitare pentru că nu putem fi o companie plăcută pentru ceilalți dacă nu suntem pentru noi înșine”.

„Nu te uita la obstacole, ci la oportunități”

Când biologul Alexandru Stermin a publicat, chiar la începutul pandemiei, un text în care explica ce este un virus și cum virusurile au contribuit de-a lungul a miliarde de ani la evoluția umană, numărul de citiri ale articolului a explodat.

Oamenii aveau nevoie de informații, de știință. Aveau nevoie să identifice dușmanul necunoscut. Să înțeleagă pericolul, ca să-l poată accepta mai ușor. În acest răstimp, tânărul biolog a urmat și cursuri de formare în psihoterapie.

Alexandru Stermin spune că psihoterapia nu doar că l-a format profesional într-un domeniu care îl pasionează, dar l-a și ajutat personal să treacă mai ușor peste restricțiile pandemiei.

Obligat să renunțe la călătoriile lui științifice de explorator – avea planificate plecări în junglă, în rezervațiile nordice și în universități partenere, Alexandru Stermin a descoperit, pe propria piele, cum poți să evadezi din carantină fără să ieși din casă, cum e să învingi spațiul și timpul folosind ce tehnica modernă îți pune la dispoziție.

El mărturisește că s-a apropiat mai mult de studenții lui, vorbindu-le de la distanță, pentru că distanța și experiențele extreme prin care treceau i-a făcut să aibă o comunicare mai sinceră, mai profundă, mai plină de sens. La fel i s-a întâmplat cu prietenii și cu profesorii, colegi din lumea întreagă.

Acum, la întoarcerea din insulele Galapagos, unde a studiat adaptarea viețuitoarelor la mediu, el crede că ce am pierdut noi, oamenii, de-a lungul timpului este flexibilitatea: „Ne-am creat un spațiu de siguranță, ne-am adaptat la el, și am intrat într-un soi de lâncezeală care ne-a scăzut flexibilitatea. Am intrat într-un soi de comoditate și am pierdut capacitatea de a ne adapta. Flexibilitatea, asta cred că eu că am pierdut și trebuie să o recăpătăm.”

Citiți articolul integral pe platforma PressHub.ro.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te