O „Ancoră” pentru cei vulnerabili: „Ei nu se plâng. Paradoxal, sunt mai rezistenți decât noi.”


Distribuie articolul
Anual, cam 5.000 de tineri părăsesc Centrele de plasament din România

Anual, cam 5.000 de tineri părăsesc Centrele de plasament din România

E greu, într-o lume competitivă, lovită de crize, să-ți găsești un serviciu? Dar dacă ai fi nevăzător, surd, mut sau analfabet? Dacă n-ai avea casă, buletin, părinți? Dacă ești rom, dormi pe străzi, nu ai studii, nu ai o meserie, cum e? Cine te ia în seamă, cine te va angaja? Când și pentru postul de asistent curățenie trebuie să știi să citești pe flacoane sau să poți folosi mașina de spălat pahare? Cum poți să reușești?

Anual, cam 5.000 de tineri părăsesc Centrele de plasament din România. Doar 10% dintre ei se integrează, restul ajung pe stradă sau în pușcării, ajung să se sinucidă. Mulți rămân pradă racolărilor de tot felul. Numeroase rețele de profitori exploatează disperarea și singurătatea acestor tineri, din rândul lor fac recrutări pentru rețelele de droguri, prostituție, hoți de buzunare. Statul îi mai găzduiește doar trei luni după ce împlinesc 18 ani, dacă aceștia nu continuă studiile, apoi părăsesc orfelinatele. Dar ce înseamnă trei luni? Îți poți aranja o viață normală în trei luni? Cum faci asta?

Costina și Ioana au fiecare în jur de 30-40 de ani. Costina lucrează în IT, la Cluj, Ioana este antreprenor în IT și lucrează în paralel și la o instituție internațională. Amândouă au făcut voluntariat ani la rând, așa s-au și cunoscut. Anul trecut au luat hotărârea să facă ceva și pe cont propriu. Așa a luat naștere „Ancora Social”. Este o „întreprindere socială” înființată pe un proiect sprijinit de Acceleratorul de Întreprinderi Sociale și finanțat din fonduri europene.

Costina a mers la Iași, la Acceleratorul de Întreprinderi Sociale, pentru cursuri de antreprenor social și Ioana, este trainer de antreprenoriat social. Au aplicat la concurs și, din toamna lui 2020, Ancora Social există. Au câștigat o finanțare din fonduri europene pentru 18 luni, 70 de mii de euro. Salarii minime, part-time și cheltuieli modeste. Sunt patru angajate în acest regim, fiecare cu atribuții în specializarea ei. Pe lângă Costina, care se ocupă de parte administrativă și Ioana care manageriază programul social și direcția de HR a companiei, echipa este formată și din Ramona, un psiholog care a lucrat inclusiv în penitenciarul Aiud, Anca, un specialist în vânzări, dar și colaboratori externi care îi ajută oferind consultanță de specialitate.
În februarie aveau toată logistica și au pornit recrutarea și pregătirea persoanelor vulnerabile pentru inserția pe piața muncii. După șase luni, au 12 persoane cu diverse vulnerabilități angajate pe piața muncii. „A fost greu la început, dar important este să ai curajul să faci pasul, să pornești”, povestește Costina Bârjovanu, cofondatoare.

„Eu mai lucrasem la voluntariat cu persoane vulnerabile, dar acum existau mai multe părți implicate. Trebuia să găsim angajatorii dispuși să își asume o astfel de responsabilitate. Nu e ușor, trebuie răbdare și empatie să duci, un om al străzii, de exemplu, spre o viață cât de cât normală.

El poate nu știe să comunice, este speriat, respins de multe ori, nu mai are încredere. De multe ori, minte de frică, se sperie că va fi din nou respins și ascunde adevărul sau pleacă. Poate nu știe să fie punctual, nu a trăit după ceas, nu a avut părinți, nu l-a învățat nimeni nimic. Unii nu au nici buletine, cu atât mai puțin CV-uri stufoase, cum au ceilalți contracandidați. Noi, pentru început, îi evaluăm să vedem ce abilități au, ce pot să facă și ce li s-ar potrivi. Apoi îi pregătim, îi luăm de la zero și îi ajutăm să se integreze”.

Persoanele vulnerabile sunt socotite acelea care nu au un adăpost sau sunt în risc de a-și pierde locuința, sunt în prag de sărăcie

Persoanele vulnerabile sunt socotite acelea care nu au un adăpost sau sunt în risc de a-și pierde locuința, sunt în prag de sărăcie

Pregătirea unui om respins de familie, de societate, lipsit de carte, de încredere, de speranță e grea, dar nu imposibilă. „Îi învățăm cum să se prezinte”, continuă Costina, „dacă nu au acte, îi sprijinim să le obțină. Apoi îi evaluăm psihologic, le identificăm potențialul, cam la ce s-ar pricepe, le facem un CV, iar, după ce reușim să-i angajăm, timp de trei luni îi monitorizăm. Ținem legătura permanent cu ei și cu angajatorul. Avem trei luni de coaching, 12 întâlniri obligatorii, dar le răspundem la telefon nonstop, îi ajutăm cu orice problemă apare și pe ei, și pe angajatori. Ne sună să ne spună ce li se întâmplă la job, tot felul de lucruri și situații pentru care până atunci au improvizat și a ieșit prost, iar acum sunt speriați, nu știu ce să spună, cum să procedeze. Ținem legătura în permanență și cu angajatorul și astfel ajungem la o soluție bună pentru ambele părți”.

Primul beneficiar angajat a fost Ileana, o femeie de 33 de ani, provenind dintr-o familie cu zece copii, lăsați în seama bunicului. Ileana a trecut prin centrele de plasament, a ajuns pe stradă, a născut doi copii, ei înșiși ajunși în centre de plasament. A aflat despre „Ancora” și s-a dus să le ceară ajutorul. Ileana (îi vom spune astfel, deși nu este numele ei real) își dorea să-și crească copiii lângă ea, să-i ia din centrul de plasament. Îi era teamă și că, devenind adoptabili, îi poate pierde pentru totdeauna. Dar nu avea o casă, un serviciu, nu îndeplinea condițiile pentru a putea întreține copiii. Lucrase sporadic și fără carte de muncă.

Echipa de la Ancora s-a ocupat de ea. I-au găsit un loc de muncă part time, face curățenie la un after school, la rândul lui o întreprindere socială. „Norocul nostru este că au apărut mai multe întreprinderi sociale Ele, prin natura misiunii, angajează persoane vulnerabile și știu și să lucreze cu ele”, precizează Costina. Dar Ileana a întâmpinat și greutăți. A fost jignită la un moment dat de copii, cel mai probabil fără ca ei să-și dea seama. Însă psihologul de la Ancora, angajatorii, cu părinții copiilor și cu copiii înșiși au avut discuții comune, au intervenit profesionist și Ileana nu s-a mai simțit respinsă, ci înțeleasă și ajutată.

Ioana Sfârlea, cofondator Ancora Social și directorul programului social, spune că Ileana are acum o locuință închiriată, unde copiii ei vin și-și petrec weekendul cu ea, și că, în curând, mai ales dacă ele îi mai găsesc încă un serviciu, copiii vor putea să se întoarcă acasă, la mama lor.

Pregătirea unui om respins de familie, de societate, lipsit de carte, de încredere, de speranță e grea, dar nu imposibilă

Pregătirea unui om respins de familie, de societate, lipsit de carte, de încredere, de speranță e grea, dar nu imposibilă

Rețeaua de bine

Am 31 de ani, sunt nevăzător și-mi caut job de ani de zile”, așa suna apelul lui Marius, absolvent de Litere, care a început singur o campanie prin care își căuta un loc de muncă. Ancora Social a preluat și cazul lui Marius. Cu recomandarea lui Marius, în primăvara aceasta, fetele de la Ancora Social au reușit să integreze alte două persoane cu deficiențe de vedere la o altă întreprindere socială, fondată de Tudor Scripor. Acolo aveau nevoie de cineva care să traducă și să transcrie în limbaj Braille texte pentru nevăzători.

Dacă n-ar fi fost aceste întreprinderi sociale, n-am fi reușit să angajăm prea mulți oameni” într-un timp atât de scurt, ne spune Ioana.

Dar ele funcționează ca o rețea de întrajutorare, au angajamente să integreze persoane vulnerabile, dar își și doresc să facă integrare socială, unele cu acest scop se înființează, chiar dacă nu toate sunt de la început întreprinderi de inserție. Este evident că sistemul oficial, de stat, nu acoperă nevoile existente în societate. Și, atunci, antreprenorii sociali, actorii economiei sociale, toți trebuie să participe la acest efort comun. În luna august a acestui an vom lansa Clusterul de Economie Socială și Circulară – Transilvania, o rețea de bine care va include majoritatea acestor întreprinderi sociale din nord-vestul României”.

Ioana Sfârlea, este cofondator Ancora, antreprenor în IT și consultant în dezvoltare strategică la o instituție internațională care are ca scop reducerea sărăciei la nivel global. Ea a constatat că doar soluțiile integrate dau rezultate pe termen lung, rezolvă problemele pe fond, merg la cauze și oferă perspective în timp. „Este nevoie”, spune ea, „de o viziune integratoare, care să pună laolaltă eforturile administrației locale, de stat, cu cele din societate, cu inițiativele private. Un oraș, o comunitate nu se poate dezvolta doar în direcția unor elite profesionale. Ca să fie sustenabil și să aibă o calitate a vieții ridicată, nu este suficient să ne dezvoltăm doar pe direcțiile unde am identificat puncte forte sau oportunități, trebuie să fim atenți și la riscuri, la punctele noastre slabe, provocări, la sănătatea socială, iar asta înseamnă să ne ocupăm și de cei mai vulnerabili dintre noi.”

Bogăția unui oraș atrage și săracii

Bogăția unui oraș atrage și săracii

În același sens, Ioana atrage atenția asupra faptului că marile orașe nu sunt magnet doar pentru investițiile și forța de muncă înalt calificată. Bogăția unui oraș atrage și săracii, oamenii amărâți din toate colțurile țării, iar orașul trebuie să fie pregătit să-și asume și acest revers al medaliei. Ca să arate că poate, o localitate – devenită pol de dezvoltare – trebuie să prevadă proiecte și programe, soluții integrate și pentru cei mai vulnerabili dintre noi, în strategia orașului ar trebui prevăzute fonduri care să finanțeze proiecte integrate, proiecte implementate de echipe performante, de specialiști în integrare socială și organizații cu expertiză și experiență în acest domeniu.

Angela Achiței, coordonatoarea Acceleratorului de Întreprinderi Sociale, spune că, „din păcate nu există avantaje fiscale sau nonfiscale reale pentru întreprinderile sociale. În teorie, acestea pot beneficia de sprijin din partea autorităților în ceea ce privește alocarea de terenuri / clădiri în care să funcționeze, însă în practică, eu nu știu nicio situație în care acest lucru s-a materializat. De asemenea, avem prevăzute în legislație posibilitatea pentru întreprinderile sociale de inserție de a vinde produsele și serviciile lor, în baza unor contracte rezervate încheiate cu autoritățile publice”. Însă, chiar dacă legea oferă această posibilitate, nefiind cu caracter obligatoriu, nu se aplică.

Clujul ar putea fi un exemplu și în acest sens”, consideră Ioana.

„Ar putea fi un model dacă ar avea o echipă vizionară care să pună laolaltă toate entitățile, resursele care se ocupă de social și să coordoneze un program cu soluții integrate, sustenabile. E nevoie de voință și de puțină organizare și ar fi un model pentru toată țara, poate pentru tot estul Europei. Un model de inovare socială, conceput de organizații și entități din domeniul economiei sociale și stakeholderi din administrația publică, antreprenoriat, ONG-uri, instituții abilitate, academia și beneficiari sociali. Acesta este și scopul pentru care înființăm clusterul. Vom promova principiile economiei sociale și vom încerca să derulăm programe și proiecte de o anvergură mai mare, care să aducă un impact pozitiv în comunitatea transilvăneană”.

Ce nu funcționează. Și ce propune Ancora Social

Prin Legea economiei sociale din 2015, teoretic, România ar fi trebuit să intre în rândul lumii în privința inserției sociale a persoanelor vulnerabile. În mod normal, firmele care au peste 50 de salariați sunt obligate să angajeze în proporție de 4% din ce depășește acest număr, persoane vulnerabile. Numai că prevederile legislative, despre care angajatorii spun că sunt confuze și prea stufoase, sunt mai degrabă ocolite. Deși se promit facilități fiscale, depunerea lunară a documentației, nesiguranța că vor primi compensațiile la timp și fondurile limitate și toată bătaia de cap generată de această situație îi determină să plătească taxele fără să mai și angajeze pe cineva.

Să angajezi un om al străzii sau o mamă singură cu copii, în prag de sărăcie, e dificil”, recunoaște Ioana. „Trebuie să ai răbdare, să înveți cum să procedezi cu ei. Să le oferi nu încă o șansă, ci mai multe șanse. Trebuie să înțelegi lumea din care vin ei: poate nu au avut părinți, anturajul i-a învățat prost, poate că nu știu cum, nu au dobândite obiceiuri de muncă sănătoase, nu că nu vor să fie ca toți ceilalți. Și, atunci, trebuie ca angajatorul să devină partener într-un traseu dificil, riscant, dar care merită. Dacă salvezi un om, salvezi zece. Iar dacă pierzi un om, pierzi zece. Îi pierzi și pe cei din jurul lui care poate depind de el sau se vor descuraja din cauza lui.”

În prezent, Ioana coordonează o echipă de advocacy din JCI Cluj & Ancora Social care elaborează o cercetare la nivel regional – „Bune Practici în integrarea în Muncă a Persoanelor provenite din Grupuri Vulnerabile“. Echipa inventariază în acest moment toate centrele de plasament din NV României și identifică problemele și nevoile acestora. Au semnat protocoale de colaborare cu instituțiile care se ocupă de aceste persoane, cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC) și colaborează cu mai multe organizații de profil. Își propun ca împreună să elaboreze un „Ghid de bune practici” în inserția persoanelor vulnerabile, care va fi lansat în toamnă.

„Până acum, am identificat un șir de bune și rele practici, care ne ajută să vedem ce merge, ce nu merge și unde trebuie intervenit. Noi credem că demnitatea umană este o valoare primordială și aceasta trebuie respectată și protejată. Totodată, credem că aceasta depinde în mare măsură și de libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă. 90% din profitul nostru este reinvestit în misiunea socială. În următorii 10 ani ne propunem ca toți tinerii între 16-25 de ani din centrele de plasament din NV României, persoanele cu dizabilități și alte persoane aflate în situații vulnerabile, să fie consiliate și să obțină sprijin real pentru a-și începe viața, pentru a se integra în societate”, spune Ioana.

Prin Legea economiei sociale din 2015, teoretic, România ar fi trebuit să intre în rândul lumii în privința inserției sociale a persoanelor vulnerabile.

Prin Legea economiei sociale din 2015, teoretic, România ar fi trebuit să intre în rândul lumii în privința inserției sociale a persoanelor vulnerabile.

Cine sunt „vulnerabilii”

Persoanele vulnerabile sunt socotite acelea care nu au un adăpost sau sunt în risc de a-și pierde locuința, sunt în prag de sărăcie, nu se pot întreține singure, provin din centrele de plasament, mame singure cu copii, persoane rome, neștiutoare de carte, persoane cu dizabilități fizice sau mentale. 30% dintre cei care apelează la serviciile Ancora Social sunt analfabete, 60% sunt analfabete funcțional. Pentru ei se lucrează intens, mult și cu dăruire. „Am instituit o regulă”, spune Ioana, „la noi, sinceritatea este obligatorie. Pentru că ei, când sunt speriați, sunt tentați să mintă, de teamă că vor fi respinși, recurg la tot felul de povești. Sunt înspăimântați de tot ce e nou, de tot ce le e străin, iar cele mai multe lucruri banale din viața noastră lor le sunt străine, pentru că nu le-au fost accesibile. Asta trebuie să înțelegem.”

Lumea aceasta fragilă, în care unii se încumetă să înființeze întreprinderi sociale, este mare și foarte complicată. Tocmai de aceea, acest domeniu trebuie sprijinit, susținut. Fără antreprenorii de succes și fără sprijin din partea autorităților locale și centrale, reprezentanții economiei sociale nu vor reuși să aducă impact semnificativ, de durată, în comunități. Prin urmare, un prim pas înainte ar fi simplificarea legislației și asigurarea de facilități reale pentru angajatori. Clusterul de economie socială și ceilalți actori din domeniu vor lucra împreună la propuneri de politici locale, propuneri legislative care să încurajeze acești antreprenori sociali și să promoveze principiile economiei sociale.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te