Nicolae Rednic, medic: Crăciunul. Pe linia emoționantă dintre a da și a primi


Distribuie articolul

În așteptarea Sărbătorilor, Revista Sinteza a invitat oameni din medii diferite să retrăiască „pe hârtie” Crăciunul, așa cum l-au simțit în mai multe etape ale vieții. Cum arătau Sărbătorile „vechi”, ce ar aduce din copilărie în zilele pe care le trăim astăzi, cu ce gusturi și mirosuri asociază Crăciunul, cum „se rezolvă” bucuria Sărbătorilor în acest an dificil, în ce locuri mai mult sau mai puțin obișnuite și-au petrecut Crăciunul, erau purtători ai tradițiilor sau ai superstițiilor? Cu toții au primit acest tip de întrebări orientative, însă fiecare text este unic prin emoția lui și prin felul în care autorii au ales să retrăiască la modul cel mai personal invitația adresată cu câteva zile înainte de Crăciun.

Zi de iarnă | Foto: Cristina Beligăr

Nicolae Rednic, medic primar, medicină internă, Cluj-Napoca

Crăciunul este o împrejurare de a da. O facem din dragoste, de plăcere, din rutină sau din obligație, iar această dispoziție, pe care o avem când dăruim, definește, în mare parte, atmosfera în care trăim, personal, întreaga sărbătoare. A te întreba despre arta de a dărui este o pistă fructuoasă, pe care s-au înghesuit, pe bună dreptate, de-a lungul istoriei, artiști, filozofi, teologi, psihologi, antropologi, oricare dintre noi care am încercat să înțelegem și să simțim nenumăratele nuanțe ale comportamentului generos. Dar și a primi are note particulare, nenumărate culori sufletești.

Îmi amintesc mult mai bine cadourile pe care le-am primit de Crăciun de-a lungul vieții, decât cele pe care le-am oferit. Paradoxal, considerând că a dărui este mult mai prețios decât a primi, dar firesc, știind că în structura oricărui dar sincer se află și uitarea. Îmi amintesc nu doar cadourile, dar și sentimentele cu care le-am primit.

De Crăciun, ne mișcăm cu toții pe o linie care merge de la cel care doar primește la cel care numai dă. În copilărie, doar primeam daruri, apoi, când am avut , la rândul meu, copii mici, aproape doar făceam cadouri, iar acum, cu băieți însurați, primesc din nou, parcă, mai mult decât dăruiesc.

Din prima copilărie, până există Moș Crăciun, îmi reamintesc multe cadouri primite în ajunul sărbătorii, după clopoțelul care se auzea din camera de oaspeți. Copil, primeam aceste cadouri într-un fel fără limite, în întregime, fără nici o obligație de a oferi ceva în schimb, nici măcar aceea de a mulțumi, fără nici un subînțeles. Doar bucurie, uimire, o dată sau de două ori dezamăgire. Cadourile sfârșitului anilor ‘60 erau cutiile cu jocuri colective, trasee colorate pe tabla de carton, pe care înaintai după cifra zarurilor; am primit Nu te supăra, frate, Piticot, Dacii și romanii, Spartachiada, Sus-jos. Am găsit sub brad mașini de pompieri, de salvare sau cu remorcă, un avion, care se monta din doar două bucăți, dar și mici cowboy și indieni din plastic, cărți de joc cu animale sau Păcălici, Titirobil și Combino; dintre arme, o mitralieră rusească de plastic, cu încărcătorul rotund, sub țeavă și pistoale cu capse. N-am primit niciodată pistolul cu bile, cu o țeavă groasă și gloanțe ca o minge de ping-pong. Aceasta e dezamăgirea de care vă spuneam, dar dura puțin, îl așteptam anul viitor, cu acea încredere emoționantă a copiilor, care pot fi înșelați de oricâte ori, dar nu se descurajează niciodată. După treizeci de ani, l-am găsit într-o consignație postrevoluționară și l-am pus sub bradul fiului meu de trei ani, cu aceiași încredere de altădată, dar acesta nici nu l-a privit și nu și-l amintește nici azi.

Copil mai măricel, de vreo zece-unsprezece ani, am primit darul pe care nu-l voi uita toată viața. Tata a îndepărtat o pânză colorată și de sub ea a apărut masa de fotbal cu arcuri. Nu poți primi ceva mai frumos în viață! Nici măcar masa de mini-biliard, de Rex, găsită sub brad doi ani mai târziu, nu a întrecut cadoul perfect de Crăciun: fotbalul cu arcuri.

Licean mare și apoi student, mama îmi dădea de Crăciun o sută de lei. Primeam banii cu bucurie, cu o încântare mult mai mare decât a zecea pereche de papuci, pe care mi-o aducea anual mătușa care lucra la garderoba Spitalului Județean. Tată tânăr am făcut cadouri, mai mult decât am primit.

Astăzi, cu băiat însurat, desfătarea de a deschide darurile de Crăciun a reapărut, altfel decât în copilărie. Cadourile primite de la copiii mei, de la soția mea, de la rudele și prietenii apropiați nu mai reprezintă o surpriză. Sunt cărți, CD-uri, mici accesorii cotidiene, obiecte de artizanat, toate bine ambalate. Desfac încet cutii învelite în hârtie de mătase parfumată, legate cu panglică colorată, cu plăcerea de a descoperi ce este înăuntru. Simt pielea fină sau lemnul nobil din care e făcut darul pe care l-am primit, întorc pe cealaltă parte cartea sau discul și citesc câteva cuvinte. Aceiași fericire de a primi daruri, dar de la bucuria extraordinară, uimirea sau dezamăgirea din copilărie am ajuns la luxul, calmul și voluptatea deschiderii cadourilor, de acum.

Cele mai frumoase daruri de Crăciun le-am primit numai de la familie sau de la prietenii cei mai apropiați, de la singurii oameni care te iubesc necondiționat, dintotdeauna. Nimeni altcineva, oricâtă strădanie a depus, nu i-a putu egala pe aceștia, pentru că darul de Crăciun just conține o dragoste indiscutabilă.

În tinerețe, iubita mea mi-a oferit cadouri frumoase la câteva Crăciunuri, încărcate de simbolurile momentului. Le primeam, simțind că ele sunt nu doar daruri, ci și o dovadă, a dragostei ei, sau o cerință, de a o iubi mai mult. Când desfaci aceste cadouri, trebuie să dai un răspuns de îndată, le primești împreună cu noi obligații sufletești.

Companiile cu care colaborez, multinaționalele, oferă de Crăciun cadouri standardizate. Primesc, asemenea tuturor celorlalți, un produs inventat de la zero pentru această ocazie, o sticlă cu vin și o terină franțuzească, înconjurate, într-un coș, de mult talaș colorat. Iau cadoul mulțumit, așa cum aș primi niște resurse, dar stânjenit de curtoazia rece, neutră, de multinațională, care îl motivează și de operațiunea comercială vastă pe care o recunosc în producerea și distribuirea lui.

Când sărbătorile de iarnă m-au prins la vreo cabană, cu colegi, cu cunoscuți, am primit și am oferit mici cadouri cu firescul unei datorii îndeplinite, dar și cu o bucurie viciată de acea restricție mentală de potrivire a darului primit cu treapta de apropiere dintre mine și cel care mi l-a oferit. Când dai înapoi imediat, ceva echivalent cu ce ai primit, pierzi ceva din bucuria de a primi.

La Crăciun, de-a lungul vieții, am trăit, în mijlocul alor mei, în diverse puncte pe linia emoționantă dintre a da și a primi. Amintirea vie a cadourilor, pe care le-am primit în ani, îmi apare ca o întâmplare actuală a spiritului meu și însăși senzația trecutului din aceste imagini mă convinge că Ajunul Crăciunului de altădată este un fapt prezent.

Citiți și:

Ioana Brudașcă, medic: Crăciunul cu sentimente amestecate. Un „vailing” de amintiri

Adrian Barbu, autor de benzi desenate: Cele 26 de Crăciunuri „vechi” și căldura umană. Că alta nu prea era

Despre Crăciunul vechi și nou cu Irina Margareta Nistor. Și câteva rețete aromate

Nora Cucu, medic: Libertatea călătoriei în Europa ne-a adus Crăciunul à l’étranger

Tudor Sălăgean, istoric și etnograf: La colindat prin Sinuța, vechi cartier al Clujului, în anul 1980

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te