Mirel Bănică, Institutul de Istoria Religiilor: „Această criză ne-a arătat că religia este mult mai prezentă în societatea noastră decât am fi crezut.”


Distribuie articolul

„…iar gradul de secularizare profundă al României nu este acelaşi cu cel din Occident”, spune Mirel Băncă în interviul care urmează. „Cine nu crede nu are decât să arunce o privire pe presa on-line din Franţa, Elveţia sau Marea Britanie, din perioada pascală”. Şi mai spune cercetătorul Mirel Bănică în interviul nostru că, în aceste momente, „vechile direcţii de dezvoltare se văd întărite, radicalizate chiar: fundamentaliştii religioşi sunt şi mai duri şi inflexibili, pentru că această criză este exact combustibilul de care aveau nevoie, iar la polul opus, activiştii secularizării, cu program sau fără, la fel.” În contextul crizei actuale, Bisericile sunt supuse unei mari provocări, iar despre cum au reacţionat, fiecare în parte, s-au născut controverse aprige. Cum va ieşi biserica din aceste încercări, am urmărit să aflăm în discuţia noastră.

 

– Domnule Mirel Bănică, credeţi că se poate face acum o comparaţie a răspunsului bisericilor la această criză pandemică (catolică, ortodoxă, protestantă etc.)? Prin ce diferă ele în aceste momente?

– Evident, pentru aceasta trebuie să se ţină seama de o mulţime de factori, legaţi de istoria confesională, dogme, ritualuri şi – mai ales – de relaţia cu modernitatea. Dacă este să ne referim doar la cuvântul magic al modernităţii, şi anume „comunicarea”, este clar că anumite confesiuni au o mai mare experienţă în „comunicare” decât altele. Altele au ales să nu comunice deloc, este cazul unor culte neoprotestante sau Noi Mişcări Religioase (NRM – New Religious Mouvements), tocmai pentru că ele funcţionează într-o cultură destul de aparte a secretului şi închiderii, a elecţiunii prin credinţă. Revenind la Biserica Ortodoxă Română, se desenează clar mai multe linii de conduită şi dezvoltare: o neaşteptată şi intensă folosire a mediilor virtuale, creşterea implicării sociale reale şi răspuns la nevoile crizei prin reinventarea unor deprinderi specifice mediului monastic (da, din totdeauna în mănăstiri s-a cusut pânză pentru răniţi şi spitale) şi o anumită idee de „voluntariat” creştin, complet absentă până în urmă cu ceva vreme.

– De ce credeţi că Biserica Ortodoxă ţine cont de tradiţie mai mult decât altele. Este o explicaţie particulară pentru biserica română?

– I-aş spune, din punctul de vedere al analizei mele, mai degrabă ritual. Această criză ne-a arătat că RELIGIA, pur şi simplu, este în continuare mult mai prezentă în societatea noastră decât am fi crezut, iar gradul de secularizare profundă al României nu este acelaşi cu cel din Occident. Cine nu crede nu are decât să arunce o privire pe presa on-line din Franţa, Elveţia sau Marea Britanie, din perioada pascală. Sărbătorile religioase erau acolo tratate tangenţial, în cheie strict culturală şi nimic altceva. Problema existentă în acest moment este că un „ritual”, cel al participării la slujba de Înviere, intră în coliziune directă cu norme impuse de Stat. Ritual versus normă. Iar BOR, spre deosebire de alte biserici creştine, este legată „simfonic” de Stat, coabitare reciproc avantajoasă în schimbul a tot soiul de servicii pe care cele două părţi şi le fac mai mult sau mai puţin discret, y compris din punct de vedere politic. Este un vechi model de funcţionare istorică, el era oricum puternic contestat după momentul „Colectiv”, incendiul, iar acum îşi arată iarăşi limitele, pus la încercare de criză. Iar ritualul divizează din nou România: una văzută ca „responsabilă” şi avansată, alta „nesupusă” şi bigotă. Evident, lucrurile nu stau deloc aşa, sunt o mulţime de nuanţe între aceste două categorii.

„La Biserica Ortodoxă Română se desenează clar mai multe linii de conduită şi dezvoltare în: o neaşteptată şi intensă folosire a mediilor virtuale, creşterea implicării sociale reale şi răspuns la nevoile crizei.”

– Cum poate împăca un „bun creştin” contradicţia dintre tradiţie şi regulile impuse de criza sanitară?

– Eu sunt preocupat de manifestările faptului religios în ansamblul său, fie că vin de la „buni creştini” sau de la cei care contestă reacţia credincioşilor. Crize şi întreruperi au mai fost în istoria de două ori milenară a Bisericii Creştine, în ansamblul său, şi vor mai fi şi în continuare. Dar şi ea, şi practicanţii religiei au ştiut să se adapteze din mers, altfel nu ar mai fi existat de multă vreme. O singură constatare îmi permit să fac, vechile direcţii de dezvoltare se văd întărite, radicalizate chiar: fundamentaliştii religioşi sunt şi mai duri şi inflexibili, pentru că această criză este exact combustibilul de care aveau nevoie, iar la polul opus, activiştii secularizării, cu program sau fără, la fel. Din fericire, marea masă a credincioşilor se menţine pe o poziţie echilibrată, de mijloc şi nu avea cum să fie altfel. Sunt prea multe de spus aici.

– Cum credeţi că va ieşi Biserica, în general, și Biserica Ortdoxă în particular, din această încercare?

– Nu ştiu cum va ieşi global creştinismul declinat în sutele de biserici şi confesiuni pe care le are. Dar pot emite o părere în ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă Română. În primul rând, îşi va da seama că şi internetul, virtualul permite să atingă zone şi straturi care-i erau complet străine înainte. Rugăciunea unui preot poate ajunge pe biroul de acasă? Ceea ce lipseşte însă este abordarea şi lămurirea teologică a problemei, o adevărată „teologie a internetului”, dacă-mi permiteţi, pentru că Ortodoxia, nu doar cea românească, are o lipsă cronică de teologi de referinţă, respectaţi şi respectabili. În al doilea rând, este vorba de restructurarea strategiei de „imagine” a acesteia, cu toate că Binele şi Adevărul nu are nevoie de aşa ceva, îmi veţi spune. Am constatat, în ultima vreme, o pătrundere a ştirilor cu substrat religios sau legat de BOR acolo unde ele nu erau prezente în mod obişnuit. Sau dacă se întâmpla acest lucru, erau foarte critice. De unde această schimbare? Ne este frică, teamă de necunoscut şi… de moarte, iar religia este ultimul rezervor de sens şi speranţă al societăţii noastre, chiar dacă instituţia care o reprezintă este privită ca imperfectă. În al treilea rând, va trebui să-şi regândească relaţia cu clasa politică, via simfonia bizantină de care pomeneam mai sus, pentru că altfel va plăti, prin ricoşeu, toate criticile aduse politicului. În fine, pe o notă foarte personală, sper din tot sufletul că biserica şi oamenii săi vor face probă de umilinţă şi realism şi, după ce se va termina totul, păstrând lecţia bună a crizei din acest punct de vedere.

Mirel Bănică este antropolog și sociolog, Cercetător la Institutul de Istoria Religiilor, Academia Română.

Este doctor în știinte politice al Universitatii din Geneva (2004). A efectuat stagii de cercetare și practică profesională la Universitatea Laval, Canada, și la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales, Paris, între anii 2005 si 2008. În prezent, este cercetător științific la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române. Domenii de cercetare și specializare: socioantropologia religiei, sociologia memoriei, geopolitica, antropologia mediilor virtuale. Membru al Asociatiei Franceze de Știinte Sociale ale Religiei, Paris.

 

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te