Medicul Patriciu Achimaș-Cadariu: „Cum să vorbim de eradicarea cancerului de col uterin, când nu avem o acoperire vaccinală din nici 5% a populației expuse la risc?”

Interviu realizat de Ruxandra Hurezean cu președintele grupului parlamentar român care elaborează un Plan Național de Luptă Anticancer.


Distribuie articolul

Patriciu Andrei Achimaș-Cadariu este medic specializat în obstetrică-ginecologie/Foto: Dan Bodea

Era luni dimineața, România repornea motoarele războiului politic, când, într-o dezbatere online, membri ai Comisiei Europene și reprezentanți ai parlamentelor naționale discutau despre situația gravă în care a ajuns populația Europei în lupta cu cancerul. Aproape jumătate dintre europeni suferă sau au trecut prin această necruțătoare boală.

Ce ar trebui făcut? „E nevoie de un plan Marshall pentru cancer”, spune cineva! „E nevoie de mai mult de 4 miliarde de euro!”, „E nevoie de centre de cercetare transnaționale, în care să se împărtășească informația medicală”, „E nevoie de negociere comună pentru medicamente”, „E nevoie de un coș de rezervă cu medicamente”, „E nevoie de reducerea inechităților”… Europa lucrează pentru prima dată la un plan european de combatere a cancerului, finanțat la nivel de Uniune. Trezirea a dat-o criza pandemică actuală, când s-a văzut cât de fragile sunt sistemele de sănătate din țările noastre. „Noi avem un registru de cancer de 70 de ani”, spune reprezentanta Croației, însă situația este departe de a fi roz. „Există inechități între statele membre, dar și în interiorul statelor”, spune reprezentanta Italiei, iar „cetățenii europeni trebuie să aibă acces egal la servicii medicale de calitate.”

Reprezentantul României este medicul Patriciu Achimaș-Cadariu. Spune că în prezent lucrează împreună cu un grup parlamentar la elaborarea unui astfel de Plan Național de Combatere a Cancerului, că planul are susținere în țară, că se axează pe câteva obiective realiste. Și da, suntem prezenți, vom prinde și noi trenul acesta.

Patriciu Andrei Achimaș-Cadariu este medic specializat în obstetrică-ginecologie, a fost manager al Institutului Oncologic din Cluj-Napoca și ministru al sănătății în guvernul Dacian Cioloș. În prezent este președintele grupului parlamentar din Camera Deputaților care lucrează la realizarea acestui prim Plan Național de Combatere a Cancerului.

L-am căutat pentru a discuta despre acest lucru. În interviul acordat revistei Sinteza, medicul Achimaș explică în ce constă planul acesta anticancer, ce putem noi face ca să reducem decalajele, unde „doare mai tare” și care trebuie să fie obiectivele noastre, realiste.

Domnule Achimaș, sunteți medic, acum conduceți un grup parlamentar care și-a asumat misiunea de a da primul Plan Național de Combatere a Cancerului în România. Nu l-am avut până acum…

Nu, nu l-am avut…

Și de ce nu l-am avut? Adică, Franța l-a avut din 2003…

Pe primul. Și după aceea, al doilea, al treilea, al patrulea…Pentru că un plan de luptă anticancer nu se întinde niciodată pe o distanță nelimitată. E un interval de patru-cinci ani, o distanță în timp rezonabilă și în care se pot atinge niște obiective măsurabile și relevante în raport cu situația dată. Noi n-am avut pentru că nimeni niciodată nu s-a apucat să-l scrie! În 2015-2016 am avut un proiect al unui astfel de plan. După aceea am plecat de la minister și s-a pierdut, ca întotdeauna… dar, dincolo de asta, 2015-16 diferă mult de 2021 prin prisma unor evoluții, și pozitive, să le spunem așa, de exemplu partea de radiotrerapie, din 2015-16, au apărut multe centre de radioterapie, private, s-au mai înființat și la stat, pentru că prin proiectul cu Banca Mondială s-au mai achiziționat capacități de radioterapie și totuși, și în acest moment, dacă le punem cap la cap, raportat la un calcul făcut în Europa de Vest la necesar, suntem undeva pe la 60%, deci dacă punem la cap stat cu privat. Adică nu-i o competiție în acest moment, adică un plan trebuie să ia în discuție toate capacitățile existente și să le utilizeze la maxim.

Care este, de fapt, principala problemă a sistemului acum? Aceste capacități nu sunt folosite la maximum?

Competiția în prezent este pentru resurse umane. Resursele umane sunt pregătite exclusiv în câteva centre… Dacă noi nu o să înțelegem că pregătirea resursei umane este foarte importantă și n-o să reglementăm și aceste lucruri într-un fel, susținând centrele care pregătesc resursa umană, iarăși greșim! Deci competiția este exclusiv pentru resursa umană. Dacă ajungem să o plimbăm dintr-o parte în alta sau dacă nu ținem seama că pentru a forma un radioterapeut, de exemplu, e nevoie de mai mult timp, pentru a-l învăța să contureze, să facă un plan de radioterapie, exact ca la chirurgie, dacă doriți… Sigur, avem chirurgi, dar în centrele de stat să zicem, în esență, în cele universitare, se formează și viitorii specialiști sau ar trebui și viitorii subspecialiști. Adică încă doi ani, cel puțin. A forma un radioterapeut este exact ca și cum formezi un specialist în chirurgia oncologică, ai nevoie de mai mult timp să-i acorzi, să-l înveți, altfel cine va prelua mai departe lucrurile?

Și care ar fi cauzele pentru care avem probleme cu resursa umană? Studenți în facultăți sunt…

…Prea mulți. Problema este că, de 30 de ani, ne batem joc de școală. Și din nou ajungem la finanțare, finanțarea este mai mică decât în țările din Vest. Noi lucrăm mai mult ca ore, vrem aceeași performanță ca în Vest, dar cu un sfert sau a opta parte din bani. Lucrul acesta este imposibil! Este ca în bancul cu scoțianul care își trimite copilul să-i aducă bere fără să îi dea bani. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, haosul din învățământ și am văzut acum în criză că nu poți să faci școală de calitate cu un număr enorm de studenți, cu cadre didactice pe care le plătești diferit decât în Occident, în mare lor majoritate fiind și medici, că asta e problema. Atâta vreme cât sunt medici și, dacă sunt și pasionați de meseria lor sau cei care într-adevăr au ce să transmită, își găsesc foarte ușor de lucru chiar și în țară, în mediul privat poate, dar și la stat, în acest moment, în condiții mai bune decât să țină orele acelea. Sau se iau și se duc în străinătate și atunci de unde să ai o resursă umană?

În condițiile acestea, au medicii timp să se ocupe de studenți?

– Atâta vreme cât în străinătate au doi sau trei studenți care îi urmează peste tot și aici într-o grupă ai câte zece studenți, ajungem iar la finanțare, pentru că finanțarea este mult-mult mai mică. Și deoarece este singura variantă prin care mai poți ține un medic să formeze alți medici.

Sau, dacă nu, e varianta cu power point-ul. Depinde ce vrem să formăm: medici sau absolvenți care să aibă o diplomă? Dacă vrem să formăm medici, atunci cei care le predau ar trebui să se priceapă la medicină, în primul rând, dincolo de a citi un power point. Dacă transformăm școala de medicină în a citi power point-uri și a găsi informații pe care oricare dintre noi, dacă le căutăm cu un motor de căutare, le putem identifica ușor, atunci nu cred că este vorba de educație medicală.

Patriciu Andrei Achimaș-Cadariu este medic specializat în obstetrică-ginecologie/Foto: Dan Bodea

Ce ne puteți spune despre stadiul Planului de Combatere a Cancerului? Cum vă descurcați, cu cine lucrați?

Lucrăm la el! Planul este susținut și de administrația prezidențială și sperăm ca în toamna asta să avem o primă formă a lui. Evident, un plan de cancer se face prin consultarea tuturor actorilor care participă la el, specialiști, societăți profesionale, asociații de pacienți… toți cei care sunt implicați în așa ceva. Pornește, evident, de la realitățile din țara noastră și ia în discuție – și asta trebuie să precizăm– principalele localizări de cancer, acelea care apar cel mai frecvent și care reprezintă cea mai mare problemă de sănătate publică prin prisma incidenței, frecvenței, apariției și mortalității. Din păcate, un plan de cancer nu poate să acopere toate problemele cancerelor din țară și, de aceea, practic, se orientează spre primele cinci-șase localizări. Desigur, un al doilea plan poate să mai reia o parte și să se mai orienteze și asupra altora. Ordinea ar fi, ținând cont de incidență și mortalitate: cancerul de sân, cancerul de plămân, cancerele de colon și colorectal, cancerul de prostată și cancerul de col uterin, care la noi în țară are specificul lui și care nu apare în alte țări în primele cinci. La fiecare dintre acestea sunt niște piloni pe care construim planul de cancer, pornind de la profilaxie primară (informație și, de pildă, în cazul cancerului de col, vaccinare), secundară – și aici avem screeningul, care se potrivește la colon, sân, col uterin, după aceea – diagnostic și tratament, întărirea capacităților de îngrijiri paliative, paliație, cercetare etc., formarea de personal, registre de cancer, toate acestea fiind chestiuni conexe, dar care trebuie luate în calcul.

Construiți acest plan pe un model?

Da, e bazat pe un model european și trebuie să ținem cont de niște obiective măsurabile.

Ce propune?

Planul are niște obiective… ce trebuie să obținem în final din asta? Trebuie să obținem scăderea incidenței și a mortalității și, respectiv, creșterea calității vieții. Restul sunt mijloace, acesta este scopul final al planului. Atunci, combinând localizări cu diverși piloni pe care i-am prezentat, dacă ne gândim la partea de profilaxie primară la cancerul de col uterin, că e o problemă stringentă, dau un exemplu: creșterea acoperirii vaccinale, antiHPV… Acum fac o paranteză, de ce spun că problema cancerului de col uterin este la noi diferită? După al doilea război mondial, Europa de Vest a început campaniile de screening și prin examen citologic, Papanicolau, și în cinci șase decenii ajunge la o incidență și o mortalitate mult mai mică, astfel încât cancerul de col uterin dispare dintre primele cinci. Noi n-am făcut acest lucru, dimpotrivă, după Revoluție, a dispărut și bruma minimă de screening, care se făcea în fabrică, cu forța, într-o variantă total nepotrivită. Ce avem noi la dispoziție este diferit de ce aveau ei acum 60-70 de ani. Acum avem și vaccinare, care funcționează de mai bine de 20 de ani în țările din vest, în condițiile în care Canada și Australia își propun acum eradicarea îmbolnăvirilor și a bolilor date de HPV. Noi cum să facem o discuție despre eradicare când nu avem o acoperire vaccinală din nici 5% a populației la risc?

Și acum ajung la modul în care enunțăm un obiectiv: dacă am veni cu un obiectiv de 80% în următorii patru-cinci ani, ne-am face în mod absolut de râs, când probabil că ar trebui să ne gândim, într-un scenariu foarte-foarte optimist, la 15-20%. Asta înseamnă un plan de cancer, nu că – gata! – am eradicat cancerul. Mergând mai departe, partea de screening: atâta vreme cât avem o acoperire națională foarte mică, doar în zona de nord-vest, prin campaniile repetate, e ceva mai mare, să zicem că este către un 10-15% pe an, când ar trebui să fie de 20% pentru ca în cinci ani să epuizezi populația la risc, evident că nu o să poți să formulezi un obiectiv de genul, gata, facem un screening de col uterin… Dar ce a apărut între timp și ce riscuri există? Între timp avem combinația de vaccin cu screening, screening-ul nu se face numai prin citologie, se face și prin tipizare HPV la anumite grupe de risc, unde iar ne simplificăm problemele în sensul standardizării și al controlului de calitate…

Deci putem fi mai performanți acum, acesta ar fi un avantaj în recuperare?

Putem fi! Și există și inteligența artificială și multe lucruri care ne pot ajuta să încercăm să luptăm pentru a micșora un pic decalajele astea pe care le avem față de Europa de Vest. Care-i un risc? În momentul în care noi nu am merge în paralel și cu dezvoltarea capacităților de terapie, dacă vom face screening, vom găsi foarte multe leziuni care nu vor fi tratate corect, poate că vor fi sub- sau supratratate, ceea ce e la fel de rău. Și atunci, în paralel trebuie să ai și specialiștii și centrele performante, care să știe să-ți stratifice ție leziunile alea preinvazive sau microinvazive, astfel încât femeile să-și poată conserva funcțiile aparatului genital. Avem aici un exemplu complex, cu o istorie naturală lungă, având și vaccinare, și parte de screening, și de îngrijiri complexe care pot să fie și chirurgii și radioterapii și oncologie medicală, partea de paleație, este practic cel mai complex, celelalte nu au o paletă atât de largă de posibilități… În concluzie, dacă mai stăm cinci ani, timpul ne va ajunge din urmă, pentru că vor urma iar schimbări foarte mari în tehnologia din domeniul cancerelor…

Cum lucrați cu colegii din celelalte partide?

Să spunem că aici nu au existat niciodată discuții în contradictoriu… nimeni nu pare scutit de a face o astfel de boală, așa că partea de politică nu are vreo relevanță aici.

Cum se va finanța acest plan anticancer?

Finanțarea europeană există, ați văzut că se vorbește la nivel european chiar de un „plan Marshall” pentru cancer. Noi trebuie să pornim de la ce avem. Șansa a existat, s-o spunem pe cea dreaptă, de a forma oameni pentru cercetare și de a-i ține aici! Atunci când ai oameni formați în cercetare adevărată, vorbesc de cercetare de bună calitate, înseamnă că ai făcut ceea ce trebuia și asta s-a făcut nu pe banii de cercetare din România, ci s-a făcut pe salarii din proiecte de cercetare din fonduri europene. Deci, posibilitate există!

Se discută despre democratizare și despre inechități, despre dreptul la sănătate și la un tratament corect. La noi în țară sunt încă mari decalaje.

Da, așa este!

De cel puțin 20 de ani se discuta despre spitale regionale…

Despre spital regional în Cluj se vorbea din anii ‘70!

Și atunci, cum facem cu celelalte centre?

Planul de cancer își propune și acest lucru: formarea de specialiști și definirea de centre. Pentru acest lucru vom avea nevoie și de o lege a combaterii cancerului, care să definească clar situațiile pe care le-am enunțat, adică tipul de centre, cum trebuie acestea să fie, ce trebuie să cuprindă, pentru că un plan de cancer nu legiferează acest lucru, aceasta trebuie să aibă o lege complementară care să clarifice situația acestor centre, și juridică, dar și a resurselor umane, a organizării, pentru a reduce inechitățile interne din țară. Noi vorbeam, în discuția pe plan european, de inechitățile dintre anumite țări, dar sunt zone și regiuni din țară între care există aceste inechități.

Pe cine vă bazați pentru a realiza toate acestea?

Pe toți cei pe care i-am menționat până acum! În primul rând, pe pacienți, care știu cel mai bine cu ce probleme se confruntă, apoi pe profesioniștii din sănătate, care îmi place să cred că își doresc să se rezolve aceste probleme și pe societate în general, care a ajuns să conștientizeze că această maladie reprezintă o problemă importantă pentru ea.

Ați avut consultări cu alte țări în care funcționează astfel de planuri?

Desigur, ne-am consultat cu colegii noștri din Franța, din Germania… și evident cu colegii de la Comisia Europeană. Până la urmă există acest model foarte clar – „template”-ul –, noi trebuie să-l adaptăm, să ținem cont de situația de la noi și să trecem la treabă.

Cam când credeți că vom avea planul finalizat?

Până la sfârșitul anului vom avea o primă formă a lui.

El va trece prin Parlament?

Da, va trebui să aibă un aviz al Parlamentului. Cu acest aviz, Planul va trebui înaintat Ministerului Sănătății, aceasta urmând să-l transpună în practică. În ideea unui plan de cancer, acolo ar trebui organizat un departament care să-l preia și să-l pună în practică.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te