Marea problemă a Republicii Moldova nu ține de geopolitică, ci de sărăcie


Distribuie articolul

Alegerea Maiei Sandu în funcția de președinte reprezintă un moment de referință în istoria politică recentă a Republicii Moldova. În primul rând pentru că este o persoană bine intenționată, realistă cu privire la adevăratele probleme ale țării sale, realistă cu privire la necesitatea unui dialog internațional tous-azimuts și mai ales fără legături cu mediile oligarho-mafiote.

În România facem marea greșeală de a judeca ceea ce se întâmplă în stânga Prutului exclusiv printr-o grilă geopolitică, în timp ce marea problemă a Republicii Moldova este sărăcia extremă cronicizată, declinul demografic accelerat care îi pune în pericol viabilitatea economică, dar și relevanța politică a Chișinăului.

Dacă România are toată legitimitatea de a fi un actor influent în Republica Moldova, de a avea o cooperare care să apropie și mai mult Republica Moldova de România, inclusiv aspirația pentru un proiect național comun, ideea că unirea să fie ultima soluție pentru un stat eșuat este neproductivă și periculoasă. Este motivul pentru care momentul ascensiunii la funcția supremă de la Chișinău a Maiei Sandu ar trebui să fie și un moment de revizuire a atitudinii și acțiunilor în direcția Republicii Moldova și pentru strategii și planificatorii politici de la București. Cu atât mai mult cu cât alegerea Maiei Sandu încheie un proces început anul trecut, o dată cu îndepărtarea de la putere a lui Plahotniuc, eveniment care, este bine să reamintim ori de câte ori putem, a însemnat o înțelegere între Occident și Federația Rusă, fără ca Bucureștiul să fie luat în considerare de propriii aliați.

Impasul în care ne găsim de atunci și care nu a fost depășit în ciuda unor vizite, declarații și convorbiri telefonice ale oficialilor români a fost observat în acele capitale din vecinătate, care au ambiția de a juca un rol regional și de a ocupa în UE, măcar parțial, locul pe care România îl are pe dosarul Republica Moldova. În primul rând, Ungaria dar și Polonia. Maia Sandu însăși este conștientă de ponderea Bucureștiului la nivel UE pe dosarul Republica Moldova, iar acest lucru ar trebui să constituie o provocare pentru diplomaţia română.

Referitor la Polonia, amintită mai devreme, trebuie să deschid o paranteză. Prin cooperarea sa foarte intensă cu Ucraina, Polonia reușește să orienteze această țară spre Marea Baltică. Procesul este facilitat și de instalarea Rusiei în Crimeea care face să scadă interesul Ucrainei pentru Marea Neagră. Exact acum un an a ajuns la terminalul LNG polonez Świnoujście prima navă americană cu gaz pentru Ucraina.

Orientarea Ucrainei către fluxurile economice spre Polonia – Marea Baltică riscă să atragă la un moment dat și Republica Moldova având în vedere că România nu a făcut prea multe pentru conectarea acesteia la Europa. Autostrada Ungheni – București sau Ungheni – Cluj-Napoca sau calea ferată de mare viteză Ungheni – București sau legăturile cu unul din porturile maritime românești pot figura într-o carte a utopiilor. Pentru mica și săraca Albanie, autostrada Durrës – Pristina a fost o prioritate… Excepţie a făcut Transgazul prin proiectul său de interconectare Iaşi – Ungheni şi preluarea companiei Vestmoldtransgaz.

În rest, alegerea Maiei Sandu nu rezolvă problema de fond a Republicii Moldova cu privire la drumul european sau euroatlantic, în ciuda deschiderii occidentale de-acum înainte pentru asistență financiară. Atâta timp cât Transnistria se va afla în limitele internațional recunoscute ale Republicii Moldova, aceasta va rămâne un stat înghețat între Est și Vest.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te