Ioana Brudașcă, medic: Crăciunul cu sentimente amestecate. Un „vailing” de amintiri


Distribuie articolul

În așteptarea Sărbătorilor, Revista Sinteza a invitat oameni din medii diferite să retrăiască „pe hârtie” Crăciunul, așa cum l-au simțit în mai multe etape ale vieții. Cum arătau Sărbătorile „vechi”, ce ar aduce din copilărie în zilele pe care le trăim astăzi, cu ce gusturi și mirosuri asociază Crăciunul, cum „se rezolvă” bucuria Sărbătorilor în acest an dificil, în ce locuri mai mult sau mai puțin obișnuite și-au petrecut Crăciunul, erau purtători ai tradițiilor sau ai superstițiilor? Cu toții au primit acest tip de întrebări orientative, însă fiecare text este unic prin emoția lui și prin felul în care autorii au ales să retrăiască la modul cel mai personal invitația adresată cu câteva zile înainte de Crăciun.

Ilustrație de Maria Brudașcă

Ioana Brudașcă este medic primar, medicină de laborator și conferențiar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, 56 de ani

Să zicem că privim textul acesta ca pe un colaj de documentare din arhiva personală. În  distribuție: eu, familia mea (bunici, părinți, soț, fiică), prieteni.

Mă uit la o fotografie veche alb-negru. O fetiță cu un aer uluit și intimidat, cu ochii căscați, ține în mînă un glob atârnat de creanga bradului de Crăciun. Asta sunt eu pe la vârsta de trei ani. Port o rochiță tricotată (de care îmi amintesc că era verde) și ciorapi albi lungi de bumbac, care fac niște crețuri la genunchi. Scena este în casa bunicilor, pe strada Făclieidouășșapte. Afară e întuneric, iar în cameră luminile sunt stinse și licăresc doar beculețele colorate din brad. Cineva a aprins și câteva artificii, care au sfârâit și au împrăștiat un fel de ace scânteietoare. După ce se sting văd că arată dezamăgitor, sunt niște bețișoare complet neinteresante. Mă uit pe rând la globurile la care ajung, le apropii tare de față și mă minunez de chipul meu care e pe rând roz, verde, albastru, dar mereu deformat într-o formă curbă, cu nasul foarte borcănat. În brad mai sunt șiruri de beteală, pe care plănuiesc să o înhaț și să îmi fac o coroniță de zână, și niște bomboane lunguiețe, învelite într-un strat de hârtie franjurată peste care e unul de staniol. Bomboanelor le voi veni de hac în zilele următoare, lăsând însă cu o viclenie naivă învelișul gol la locul lui, atârnat de crengi, ca un fel de crisalidă a dulciurilor mâncate.

Moș Crăciun mi-a adus un aparat de proiectat diafilme, cu o carcasă metalică gri, ca o spinare rotunjită, și unul din Oamenii Mari pune un film cu turtița fermecată. La fel de mult ca imaginile de pe perete mă impresionează firele de praf care dansează în dâra de lumină a aparatului.

A doua zi, pe lumină, repet experiența cu holbatul metodic la globuri și fața mea e la fel de colorată și de caraghioasă ca în seara dinainte. E o după amiază cenușie, începe să ningă cu fulgi mari și eu mă uit pe geam, la strada pe care nu trece mai nimeni. Mi-am pus pe cap în chip de eșarfă o mică față de masă dantelată de culoare rozalie și mă simt frumoasă ca o prințesă din cărți.

Vreo 2-3 ani ani mai târziu:

Bunica scoate caietele cu rețete care arată ca niște vietăți cu o viață a lor proprie, au pagini zburlite și pătate pe alocuri, sunt scrise cu pix, cu cerneală, cu creionul și din ele mai cad hârtiuțe cu însemnări care își așteaptă rândul să fie transcrise. Prăjiturile se cheamă prăjitură caramel, jerbo (peste mulți, mulți ani aveam să aflu că vine de la cofetarul Gerbaud stabilit în Budapesta), ișler, arlechin, albinuța. În bucătărie e foarte cald fiindcă se face cozonacul. Din cămară iese la iveală un lighenaș de tablă căruia îi zice vailing. Îmi pune un șorț și mă lasă să frământ și eu, și mă bucur că mă pot murdări pe mâini în aluat. Apăs și învârt cu greu coca groasă și lipicioasă, și mă încântă când îmi toarnă unt topit călduț pe mână. Miroase a toate bunătățile, a vanilie, a nuci prăjite, a coajă rasă de lămâie, a rom, a foi coapte pe dosul tăvii, care așteaptă să se transforme în fel și chip de prăjituri. Sunt izgonită până la urmă, după ce am primit să ling o lingură și un castron în care a făcut crema și am ciugulit pe furate niște stafide.

Zilele următoare, când bunica mă îmbie cu prăjituri îmi vine brusc în minte ce îmi spune când fac mofturi la alte mâncăruri, și anume că sunt atâția copii care mor de foame. Deodată nu îmi mai vine să iau niciuna, mi se face rușine, sunt tristă și nu știu cum să mă explic. Îmi dau  seama că e complicat, uneori, să te faci înțeles de cei din jur.

Toate păpușile mele stau înșirate sub brad, îmbrăcate cu rochițe tricotate (de mama). Mă mir în treacăt când a apucat Moș Crăciun să le ia măsurile exacte și să le îmbrace. La televizor se transmite filmul „Cei șapte magnifici”, la care mă lasă să stau până la sfârșit, și mă duc la culcare cu inima grea că aproape toți mor. În lumea mea de fetiță se strecoară bucățele din lumea cea mare.

Ilustrație de Maria Brudașcă

Și acum derulăm ceva mai repede:

Sunt la vârsta enervantă a adolescenței, toate cele mă irită, adulții din familie bineînțeles că nu mă înțeleg, iar Crăciunul mă plictisește. Nu se găsește mai nimic prin magazine, iar pregătirile și agitația stau sub semnul unei disperări culinare care îmi pare fără rost. Sunt o făptură nesuferită care își dă una două ochii peste cap cu un aer exasperat și este la ani lumină de aceste preocupări telurice. Citesc pe rupte  tot ce îmi pică în mână, între altele povestirea „O amintire de Crăciun” de Truman Capote, care mă umple de o tristețe difuză. Trăiesc pe jumătate în capul meu plin de scenarii livrești și aștept ca viața mea să se întâmple.

Este decembrie 1989. Sunt proaspăt medic stagiar, mama unei fetițe de aproape două luni. E din nou cald în casă, iar în magazine au reapărut portocalele și bananele.  Soțul meu lucrează ca medic veterinar în județul vecin unde a fost repartizat, și vine acasă doar la sfârșit de săptămână. De Crăciun suntem adunați cu toții, patru generații doldora de  planuri și speranțe (în afară de ultima care e încă în scutece), la televizor se transmit colinde, e o atmosferă generală de exaltare de care ne lăsăm transportați.

Urmează un șir de Crăciunuri  cu brad, cadouri, mese de familie, vizite la prieteni. Suntem mulți și zgomotoși. Privesc prin ochii fiicei mele, și mă bucur de bucuria ei.

În zilele noastre:

Între timp familia s-a mai micșorat, unii au plecat departe, alții și mai departe.

Crăciunul îmi stârnește sentimente amestecate. De prin octombrie deja apar de vânzare decorațiunile pentru brad, din toate magazinele se revarsă colinde, la televizor începe să curgă un fel de pastă amorfă cu filme dulcege de Crăciun, în care diverse tinere femei de succes de pe la mari corporații descoperă adevăratele bucurii simple ale vieții prin vreun orășel mic, unde localnicii au o inimă de aur și valori morale solide.

Bombardamentul de colinde, reclame, supraabundența de mărfuri, de mâncare, frenezia și forfota oamenilor mă face să mă simt oarecum ca în copilărie când nu-mi venea să mănânc prăjiturile. Pare că ți se impune un fel de euforie obligatorie. Până la urmă mi se face cumva lehamite de cinismul meu, mă simt ca un fel de Scrooge și încep să înșir prin casă micile mărunțișuri decorative care au stat la păstrare  un an de zile. Aleg cadouri pentru familie și prieteni, fac liste de cumpărături cu de-ale gurii și practic, intru în același scenariu binecunoscut.

Povestea mea nu are nici o concluzie sau vreo morală oarecare. Fiecare din noi are propriul său amestec de nostalgie, sentimentalism, detașare și așteptări pe care sărbătorile le developează ca un revelator fotografic. Deci, să avem cu toții Crăciunul care ni se potrivește!

Citiți și:

Adrian Barbu, autor de benzi desenate: Cele 26 de Crăciunuri „vechi” și căldura umană. Că alta nu prea era

Despre Crăciunul vechi și nou cu Irina Margareta Nistor. Și câteva rețete aromate

Nora Cucu, medic: Libertatea călătoriei în Europa ne-a adus Crăciunul à l’étranger

Tudor Sălăgean, istoric și etnograf: La colindat prin Sinuța, vechi cartier al Clujului, în anul 1980

Nicolae Rednic, medic: Crăciunul. Pe linia emoționantă dintre a da și a primi

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te