Întoarcerea regelui Zimbru

Reintroducerea celui mai mare mamifer european în Carpaţi impulsionează dezvoltarea turismului „verde”. Regele pădurilor s-a întors în Parcul Natural Vânători şi este pe punctul de a fi lăsat liber şi în Munţii Ţarcu


Distribuie articolul

Birk Borkasson îşi agită un pic coada cenuşie, în timp ce trage cu coada ochiului spre bipezii care se agită la marginea gardului de lemn. În apropierea lui, 20 de alţi zimbri tăndălesc în căldura soarelui de vară indiană din Munţii Ţarcu. Birk, masculul dominant al cirezii, binevoieşte să se deplaseze până la gard, ceremonios ca un rege în faţa curţii sale. Apropierea marelui zimbru îi agită şi mai tare pe bipezi, care scot din buzunar smartphone-urile, pentru a-l prinde în cadru.

Birk este regele neîncoronat al Măgurii Zimbrilor, o zonă împădurită care se întinde pe 170 de hectare, lângă Armeniş, în judeţul Caraş-Severin. Masculul dominant a ajuns aici din Parcul Natural Kolmården, din Suedia, în mai 2014, alături de alţi 16 zimbri, din mai multe ţări ale Europei. Trei dintre ei au murit de boala limbii albastre. Au rămas 14, cărora li s-au adăugat alţi 14, aduşi anul acesta, în iunie, plus doi pui recent născuţi.

Birk Borkasson, masculul dominant al cirezii de zimbri de la Armenși

Birk Borkasson, masculul dominant al cirezii de zimbri de la Armeniș | Foto: Vakarcs Loránd

Cu cei doi pui acum sunt 30 de zimbri la Armeniş. Ei formează prima populaţie din această specie care va cutreiera din nou, liberă, pădurile Carpaţilor Meridionali.

Proiectul de la Armeniş este derulat de două ONG-uri internaţionale puternice – World Wildlife Fund (WWF) şi Rewilding Europe. „Vrem ca până în 2020 să avem aici, în Carpaţii Meridionali, o populaţie viabilă, de circa 500 de zimbri”, rezumă scopul principal al proiectului Oana Mondoc, specialistă în comunicare a WWF România.

Din Armeniş, la Măgura Zimbrilor se ajunge după un drum de 16 kilometri, din care ultimii zece, pe drum forestier, într-o pădure ca în poveşti, de-a lungul Râului Alb. Nissanul X-Trail al WWF, branduit cu siluete de animale periclitate, se chinuie ca un zimbru rănit pe drumul desfundat, până la poieniţa unde Birk&Co şi-au găsit să adaste. Suntem norocoşi să îi vedem pe aproape toţi, strânşi la un loc, în acest punct de mare vizibilitate, spune Oana Mondoc.

Ţarcul în care se află cei 20 de zimbri este partea cea mai mică din „terenul de joacă” al cirezii. Este zona unde managerii proiectului îi observă şi unde se efectuează controlul veterinar. Acest ţarc se întinde pe o suprafaţă de circa un hectar şi comunică cu un altul, mult mai mare, numit zonă de aclimatizare, care este protejat cu un gard electric şi un gard de lemn. În acest al doilea ţarc, întins pe 15 hectare, îşi petrec zimbrii aduşi la Armeniş primele luni, pentru a se obişnui cu noul spaţiu. Dincolo de zona de aclimatizare se află un al treilea ţarc, de zece ori mai mare, denumit zonă de resălbăticire. Acesta se întinde pe 153 de hectare şi este despărţit de sălbăticia totală doar printr-un gard electric, alimentat cu ajutorul unui panou solar.

Acest gard este o „graniţă” foarte nesigură, pe care multe animale o pot trece. Tiago Miguel, un masterand portughez al universităţii din Wageningen, Olanda, care a instalat în această vară mai multe capcane foto-video pe teritoriul zimbrilor a fotografiat mai mulţi urşi în zonă. Rangerii au descoperit în iarnă şi urme de lup. Toate acestea ajută la integrarea zimbrilor în sălbăticie, spun rangerii de la Măgura Zimbrilor.

Peisaj tipic din Ţinutul Gugulanilor, regiune care se întinde în jurul Caransebeşului

Peisaj tipic din Ţinutul Gugulanilor, regiune care se întinde în jurul Caransebeşului

Eliberarea s-a amânat

Zona comunei Armeniş a fost selectată pentru repopularea cu zimbri în urma unui studiu efectuat de experţi, în judeţele Mehedinţi, Gorj, Caraş-Severin şi Hunedoara. „A contat foarte mult faptul că aici am găsit un primar care, imediat ce a auzit despre ce este vorba a zis «Hai, să-i dăm drumul»”, explică Oana Mondoc. Coordonatorul proiectului din partea WWF, Adrian Hăgătiş, spune că Măgura Zimbrilor este un habitat excelent pentru zimbru: „Le plac zonele muntoase joase, cu păduri mixte, de foioase şi răşinoase, presărate cu pajişti, fiindcă au dietă amestecată, care include şi lăstari, frunze, scoarţă de copac. De aceea, zona de lizieră a pădurilor le place foarte mult”.

Experţii au sperat că în această vară primul grup de zimbri va trece dincolo de a treia zona şi vor trăi în libertate, aşa că au deschis porţile ultimul ţarc. Dar zimbrii s-au arătat mai interesaţi de rubedeniile lor nou-venite, care au sosit cam în aceeaşi perioadă. Acum, toţi umblă nestingheriţi prin cele trei ţarcuri.

Adrian Hăgătiş crede că cireada este pregătită ca, în iarnă, să iasă în sălbăticie. „În curând va trebui să îi eliberăm. În preajma iernii, mai exact, când lipsa hranei îi va împinge să caute mâncare dincolo de teritoriul pe care îl ocupă acum. O să iasă din perimetrul actual ca să caute scoarţă de alun, mesteacăn, puieţi etc”, spune Adrian Hăgătiş. Odată ieşiţi din zona actuală, zonă de semilibertate, zimbrii vor avea la dispoziţie toate pădurile din Munţii Ţarcu, o arie protejată Natura 2000, care se întinde pe 59.000 de hectare

Un rol însemnat peste iarnă îl va avea conducătoarea cirezii, Romaniţa, o femelă de opt ani şi jumătate, adusă de la rezervaţia din Haţeg, care s-a impus rapid ca lider. Fiindcă la zimbri nu există egalitate între sexe: cireada este condusă de o femelă, iar masculii umblă solitari sau în grupuri mici. „Romaniţa este cea care coordonează deplasările şi toate popasurile. În acelaşi timp, Birk, masculul dominant, este singurul care are şanse sigure să îşi transmită genele mai departe. Ceilalţi mai încearcă şi ei, dar cam fără speranţe, că iau bătaie”, explică expertul WWF Alexandru Bulacu.

Punctul de observare şi control veterinar de la Măgura Zimbrilor. Turiştii norocoşi pot vedea aici animalele, lâncezind la soare

Punctul de observare şi control veterinar de la Măgura Zimbrilor. Turiştii norocoşi pot vedea aici animalele, lâncezind la soare

Întâlnire de gradul III

Localnicii din Armeniş şi din toată zona situată în jurul Caransebeşului îşi spun gugulani. Sunt oameni aşezaţi, care se ocupă mai ales cu pomicultura. Întoarcerea zimbrilor îi face să fie mândri. Când o vezi prima dată pe Maria Ghinescu, din Feneş, ultimul sat înainte de Măgura Zimbrilor, nu ai zice că e foarte conectată la actualităţile zilei. Are un snop de ieburi în mână şi se îndreaptă spre casă după ce a plivit „crumpi” (cartofi). Întrebată de repopularea cu zimbri, doamna Maria se dovedeşte însă o cunoscătoare. „Îi găsiţi mai în sus, unde se termină ultimele sălaşuri. Au fost aduşi anul trecut din toată Europa, şi încă o dată, anul ăsta. Acum câteva luni s-a născut unul mic şi acum câteva zile, încă una, o cheamă Rori”, spune aproape pe nerăsuflate doamna Maria.

Mai în sus de Feneş, nu toţi gugulanii sunt fericiţi de vecinătatea zimbrilor. Ion Miculescu s-a retras peste vară la un „sălaş”, ca să aibă grijă de pâmântul dimprejur. Gugulanii spun „sălaşuri” unor locuinţe de dimensiuni modeste, pe un singur nivel, clădite din piatră şi netencuite, cu acoperiş de ţiglă în două ape. Cu timpul, majoritatea sălaşelor au fost abandonate, iar localnicii au coborât mai la vale, păstrându-le ca locuinţe sezoniere de vară.

De dimineaţă, când a dat să iasă din sălaş, Ion Miculescu a avut parte de o întâlnire de gradul III: un zimbru îi păştea trifoiul din faţa porţii. „Era aici, chiar în faţă”, arată bărbatul, folosind un baston, spre un petec de trifoi gras. „Am strigat la el din uşă şi a plecat”, continuă omul. Apoi au trecut nişte motociclişti, zimbrul s-a speriat de ei şi a urcat un pic mai la deal, peste drum de sălaş.

Povestea pare o bazaconie – ce să caute un zimbru în bătătura omului, când ei se află consemnaţi încă într-un sistem de ţarcuri, câţiva kilometri mai în munte? Bărbatul îşi dă seama că nu îl credem şi ne conduce şchiopătând în baston spre un tăpşan, la 100 de metri de sălaş. După un pom, la dreapta, se zăreşte zimbrul. Imaginea e obturată de ierburile înalte, care îi ajung până la botul uşor coborât. Se uită uşor circumspect, apoi începe să-şi agite coada. E semn că ne roagă să plecăm.

„Nu există niciun caz documentat de zimbru care să fi atacat un om în condiţii normale. Când dau de oameni, ei sunt cei care se feresc. Este o moştenire genetică, după mileniile în care au fost vânaţi”, spune Oana Mondoc.

Cât despre zimbrul cu care ne-am întâlnit, acesta are o poveste simplă: în iunie, când au fost aduşi cei 14 zimbri din tura a doua, în agitaţia generală, o zimbriţă tânără s-a rătăcit de restul cirezii şi a scăpat în libertate deplină. „Încă analizăm să vedem cum e mai bine să procedăm. Sunt două variante: fie o tranchilizăm şi o ducem lângă cei din ţarcuri, fie aşteptăm să îi eliberăm pe ceilalţi, şi apoi sperăm să se regăsească în libertate”, adaugă Oana Mondoc.

Până una alta, zimbriţa răzleţită rămâne o apariţie insolită pentru localnici şi un deliciu pentru puţinii turişti care au şansa să o vadă. Este primul zimbru ce cutreieră pe deplin liber Carpaţii Meridionali de mai bine de 200 de ani.

O zimbriţă rătăcită mai dă iama, din când în când, în trifoiul din gospodăriile localnicilor

O zimbriţă rătăcită mai dă iama, din când în când, în trifoiul din gospodăriile localnicilor

Safari în Ţinutul Gugulanilor

În jurul zimbrilor din Ţinutul Gugulanilor, WWF şi Asociaţia Măgura Zimbrilor Armeniş (AMZA) intenţionează să dezvolte o serie de activităţi ecoturistice. Primul pas este instalarea primului „flycamp” din România. Termenul este atât de nou la noi în ţară încât nu există pentru el o traducere satisfăcătoare. „Este vorba despre o tabără amenajată în corturi mari, de dimensiunile celor militare, unde există condiţii bune de cazare. Modelul este adus din Africa, unde aceste corturi sunt folosite pentru expediţiile de observare a animalelor. Masa se ia într-un cort amenajat special în acest scop. Cei care participă la astfel de tabere, de trei zile, vor beneficia de ghidaje special gândite pentru observarea naturii sălbatice, cu fauna şi flora specifice”, spune Oana Mondoc. Flycampul va fi instalat anul viitor, în preajma Măgurii Zimbrilor, iar observarea maiestuoaselor cornute semisălbatice va fi unul din principalele puncte de atracţie a celor care se vor caza aici.

Tototadă, WWF intenţioneză să cumpere sau să închirieze mai multe sălaşe pe care să le amenajeze tot ca spaţii de cazare, pentru sejururi mai lungi. Deosebit de pitoreşti, sălaşele restaurate şi transformate în case de vacanţă se anunţă o ofertă de nerefuzat pentru iubitorii ecoturismului.

Turiştii care vor veni la „safari” în zona Măgura Zimnbrilor vor beneficia de ghizi competenţi, pregătiţi de un ghid care s-a specializat în Africa de Sud şi Botswana. Este vorba despre Georg Messerer, un uriaş blond şi suplu, pe jumătate neamţ, pe jumătate sud-african. „Am vrut să practic meseria de ghid de natură sălbatică în Europa, iniţial în Germania, însă acolo pădurile sunt atât de bine managerizate, încât nu se mai poate vorbi de sălbăticie”, povesteşte tânărul, în vârstă de 22 de ani. A luat legătura cu WWF, care l-a îndrumat spre România, unde s-a hotărât să rămână şi să pregătească la rândul său alţi ghizi de profil. „Termenul de safari bineînţeles că nu este unul exact pentru ceea ce vom face noi, fiindcă aici nu există atâtea animale mari care pot fi observate, ca în Africa. Dar vom adapta acest concept, într-un mod de a face turism sustenabil, pe jos, pentru a observa natura înconjurătoare”, a explicat Georg, proaspăt coborât din munte, după câteva zile petrecute alături de trei tineri gugulani care îşi doresc să devină ghizi. Despre experienţa celor trei zile, Georg a detaliat într-o postare pe blogul rezervaţiei: „Am avut parte de o serie de intâlniri fantastice cu zimbrii, un aspect asupra căruia ne concentrăm. La un moment dat, zimbrii erau la doar 15 metri distanţă de noi şi am rămas aproape nemişcaţi, am reuşit să ne facem una cu mediul înconjurător, trecând complet neobservaţi. Cei pe care îi antrenez şi cu mine le-am ascultat, cu gurile căscate şi ochii măriţi, respiraţia zgomotoasă, în timp ce treceau pe lângă noi”.

Sălaş” bănăţean din zonă. Locuinţe de acest tip vor fi transformate în spaţii de cazare

Sălaş” bănăţean din zonă. Locuinţe de acest tip vor fi transformate în spaţii de cazare

Viitorul e asigurat

Proiectul de repopulare cu zimbri a Carpaţilor va beneficia în următorii ani de o linie de finanţare europeană, prin programul Life. „Vom continua cu minim 10 zimbri eliberaţi la Armeniş în următorii cinci ani. Dar pot fi mai mulţi de 10, în funcţie de logistica disponibilă”, spune Alexandru Bulacu, cel care se ocupă de proiectul Life din partea WWF. De asemenea, în cadrul aceluiaşi proiect, va fi constituit un alt nucleu de repopulare, în zona satul Poieni, din comuna Densuş, în Ţara Haţegului. Acest nucleu se află, în linie dreaptă, la doar 40 de kilometri de Măgura Zimbrilor. Şi acolo, vor fi eliberaţi tot minim zece zimbri pe an, în următorii cinci ani, cu începere din ianuarie 2016. În plus, în cadrul aceluiaşi proiect, la Hunedoara va fi înfiinţat un punct de reproducţie. Se speră ca, nu peste mulţi ani, cele două populaţii de zimbri vecine să ajungă să se întâlnească în sălbăticie.

Un alt nucleu de repopulare cu zimbri este Parcul Natural Vânători Neamţ, în Carpaţii Orientali, unde s-a început eliberarea animalelor încă de acum trei ani şi jumătate. „În luna martie 2012 s-a realizat prima punere în libertate a zimbrilor din România, fiind implicat un grup de cinci exemplare. În anii următori, s-au eliberat noi grupuri: cinci exemplare în 2013, şase în 2014 şi două în 2015. Zimbrii au provenit fie din donaţii ale partenerilor noştri externi, fie din efectivul din semilibertate, actualmente alcătuit din 18 exemplare”, spune Sebastian Cătănoiu, directorul parcului natural.

O parte din exemplarele eliberate au fost dotate cu radio-colare sau cu colare GPS, pentru monitorizare.

„Ca o dovadă a succesului pe termen scurt a programului, în 2012 şi în 2014 s-au înregistrat fătări în libertate, câte două în fiecare an. Deşi în zona parcursă de animalele în libertate sunt semnalate efective de urs şi lup, nu s-au înregistrat aspecte negative din acest punct de vedere, zimbrii reuşind să supravieţuiască iernilor grele specifice zonei”, mai spune directorul parcului natural.

Înapoi la Măgura Zimbrilor, Birk Borkasson se lipeşte de gardul de lemn al punctului de control şi observaţie, amuşinând spre bipezii care îl pozează în timp ce zâmbesc uşor tâmp. Înalt cam de 1,70 metri la greabăn şi în vârstă de şase ani şi jumătate, este un zimbru tânăr, încă în creştere. Se aşteaptă de la el să ajungă până la o înălţime la greabăn de 1,90 metri. După ce se lasă pozat câteva minute, animalul se convinge că are de-a face cu nişte turişti paşnici şi se întoarce, cu pas regal, la ale sale. Romaz, primul său născut în România, scutură din cap vioi şi fornăie fericit, la câţiva paşi de el.

Cum se vizitează
Pentru vizitarea Măgurii Zimbrilor puteţi apela la centrul de informare existent în Armeniş, dar este preferabil să luaţi legătura în prealabil cu Oana Mondoc de la WWF România, la numărul de telefon 0721819595. La cerere, se pot organiza drumeţii cu transportul auto asigurat până la rezervaţie. Taxa de vizitare standard este de 20 de lei pentru adult şi 10 lei pentru copii. În Armeniş se mai poate vizita şi Mănăstirea „Piatra Scrisă”. Până la instalarea flycampului şi amenajarea sălaşelor în scop turistic, cazarea se poate face la Pensiunea Wittmann, din comuna învecinată, Teregova.

Ro de la România

Prima atestare a zimbrului pe teritoriul actualei Românii se regăseşte în picturile rupestre din Peştera Coliboaia, din judeţul Bihor, care datează de acum 32.000 de ani, iar ultimul zimbru sălbatic de la noi a fost semnalat în Maramureş, în 1852. Atunci, pe valea Ţibăului, a fost vânat un exemplar, ale cărui coarne şi piele au fost dăruite preotului Anderco din Borşa, de unde au dispărut.

Povestea reintroducerii zimbrului în România a început în 1958, când o pereche de zimbri – Podarec şi Polonka – a fost adusă din Polonia şi „instalată” în pădurea Slivuţ de lângă oraşul Haţeg. Primul zimbru născut din cei doi a primit numele de Roman şi, de atunci, o lege nescrisă spune că că toţi zimbri care se nasc pe teritoriul României primesc nume care încep cu „Ro”.

Roman, un puiandru puternic, în vârstă de trei ani, de la Haţeg

Roman, un puiandru puternic, în vârstă de trei ani, de la Haţeg

Roman II, supravieţuitorul

Rezervaţia de zimbri de la Haţeg a ajuns probabil cea mai cunoscută de acest fel, deşi zimbri au mai fost reintroduşi şi în alte zone. De-a lungul timpului, la Haţeg populaţia a fluctuat, atingând unul din vârfuri în 2012, când în rezervaţie s-au născut patru pui, ducând numărul total la 13 exemplare. Şapte dintre ei au fost răpuşi în 2014 de boala limbii albastre, dar unul dintre puii anului 2012, botezat tot Roman, a supravieţuit şi, împreună cu Romulus şi Roibu, formează populaţia masculină a rezervaţiei.

Lor li se alătură cele trei femele: Rozina, Roxana şi Spider Woman, ultima fiind primită la schimb pentru Romaniţa, cea care a fost „promovată” şefă de cireadă la Armeniş.

Dacă sunt norocoşi, vizitatorii de la Haţeg pot să îi vadă pe toţi cei şase zimbri la distanţă de un lat de palmă, atunci când vin să se adape. Cei mai îndrăzneţi turişti chiar întind mâna să-i atingă. Tânărul Roman se trage, speriat, dar Romulus, mai trecut prin viaţă, se lasă atins de câteva ori, înainte de a se retrage.

„Sunt frumoşi, sunt mari şi liniştiţi, nu ca taurii de la noi”, zâmbeşte o turistă din Spania, Gemma Crespo, aflată într-un tur al României. „Da. Ne plac mult, mult. Sunt impresionanţi”, o completează însoţitorul său, Francisco Lizaro Reyes, preot în Rubielos de Mora.

Zimbrii de la Haţeg sunt aşa de obişnuiţi cu oamenii încât se lasă mângâiaţi, când vin la adăpătoare

Zimbrii de la Haţeg sunt aşa de obişnuiţi cu oamenii încât se lasă mângâiaţi, când vin la adăpătoare

Mai rar decât rinocerul negru

Zimbrul este cel mai mare mamifer terestru din Europa, ajungând să cântărească până la 1.000 de kilograme şi să aibă o înălţime la greabăn chiar şi peste 1,90 metri. Un zimbru mare are o lungime de 2,9-3 metri. Este mai înalt, dar mai puţin masiv decât bizonul american, cu care se înrudeşte. De asemenea are păr mai scurt decât acesta. Odinioară, zimbrul era prezent pe tot continentul, cu excepţia unor zone din sudul Spaniei şi Italiei şi nordul Scandinaviei.

Zimbrii au fost vânaţi până la dispariţie în sălbăticie, ultimul exemplar fiind împuşcat în Pădurea Białowieża din Polonia, în 1919 şi în Caucazul de Vest în 1927. În 1923 mai existau în lume doar 54 de zimbri, în grădini zoologice sau rezervaţii. Începând cu 1951, zimbrii au fost reintroduşi în mai multe ţări din Europa.

Azi România e una dintre cele nouă ţări europene cu zimbri care trăiesc înlibertate, după Letonia, Lituania, Belarus, Ucraina, Polonia, Slovacia, Rusia şi Germania.

Potrivit WWF, acum în lume trăiesc 5.300 zimbri, dar numai 3.300 sunt în libertate sau în regim de semilibertate, cifre care îl fac să fie mai rar decât rinocerul negru.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te