INTERVIU Cum a devenit educația sexuală noua Cenușăreasă a disciplinelor. Perspectiva psihologilor Sebastian Vaida și Cezara Botez


Distribuie articolul

 

83% dintre respondenții sondajului realizat de doi cercetători ai UBB sunt „pentru” introducerea educației sexuale în grădinițe și școli

83% dintre respondenții sondajului realizat de doi cercetători ai UBB sunt „pentru” introducerea educației sexuale în grădinițe și școli

„Cum să acceptăm ca și popor predominant creștin ortodox (dacă ne uităm la statistici, nu și la numărul celor cu adevărat practicanți) o propunere de educație care include cuvântul SEX?”. Mai mult sau mai puțin formulată astfel, aceasta a fost una dintre întrebările ridicate în ultimele luni în spațiul public din România, în momentul în care legea promulgată în aprilie stabilea că programele de educație pentru viață, inclusiv cele de educație sexuală trebuie ținute în școli cel puțin o dată pe semestru.

Preşedintele Klaus Iohannis promulga în 3 aprilie legea care prevede obligativitatea organizării în unităţile şcolare, cel puţin o dată pe semestru, a unor programe de educaţie pentru viaţă şi pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.

La sfârșit de aprilie, Biserica Ortodoxă Română (BOR) se opunea obligativității educației sexuale în școli declarând-o „un atentat asupra inocenţei copiilor”. La început de iunie, parlamentarii au decis că e nevoie de acordul părinților și au schimbat numele materiei din educație sexuală în educație sanitară.

„Este evidentă aici intenția (politică oare?) de a nu supăra BOR (Biserica Ortodoxă Română), care s-a exprimat vehement împotriva acestei legi, încă de când a fost propusă. Și atunci nu putem să nu ne întrebăm cu ce drept intervine BOR într-un stat laic, pe o problemă care ține de educație, și chiar mai mult, de educația fizicului și psihicului, și nu a spiritului?”, se întreabă Cezara Botez, masterand psihologie, și Sebastian Vaida, psiholog dr și asistent cercetare în Departamentul de Psihologie al Universității Babeș-Bolyai, autorii unei cercetări recente de tip sondaj de opinie în mediul online, condusă cu scopul de a vedea care este atitudinea românilor cu privire la introducerea educației sexuale în școli.  Din sondaj a reieșit că peste 83% dintre respondenți sunt „pentru” introducerea educației sexuale în grădinițe și școli, mai bine de jumătate (56.2%) considerând că acest lucru ar fi trebuit să se întâmple de mult timp.

În ceea ce privește înlocuirea expresiei „educație sexuală” cu „educație sanitară”, cei doi cercetători sunt de părere că inițiativa politicienilor doar maschează problema cu care ne confruntăm la nivel național, nicidecum nu o rezolvă. „Simplul fapt că refuzăm să discutăm despre o situație nu înseamnă că aceasta încetează să mai existe. De altfel, acest lucru se poate vedea în multe aspecte ale societății (violența conjugală, bullying, educația în general)”, sunt de părere Cezara Botez și Sebastian Vaida.

 Pe baza rezultatelor sondajului, pe care le puteți consulta AICI, am adresat autorilor mai multe întrebări.

Ați publicat recent rezultatele unui sondaj privind introducerea obligatorie a educației sexuale în școli. V-a surprins faptul că peste 83% dintre respondenți sunt „pentru”?

Nu ne-a surprins deloc acest rezultat, din două motive. Primul motiv ține de faptul că acest sondaj a fost realizat online, ceea ce poate aduce o serie de limite de eșantionare, deoarece respondenții au fost dintre cei care au acces la Internet și folosesc Social Media ca mijloace de comunicare. Sondajul fiind însă realizat pe perioada pandemiei de COVID-19, aceasta este o limită pe care a trebuit să ne-o asumăm. Al doilea motiv, și care ne bucură, ține de faptul că lumea începe să își dorească o schimbare în acest sens, iar introducerea cursurilor de educație sexuală în școli ar putea soluționa o parte din problemă, alături de programele educaționale adresate părinților.

Ce credeți că se schimbă în percepția publicului atunci când expresia „educație sexuală” este înlocuită cu „educație sanitară”? De ce „deranjează” asocierea educației cu sexul, cu sexualitatea?

Considerăm că simpla înlocuire a expresiei „educație sexuală” cu „educație sanitară” doar maschează problema cu care ne confruntăm la nivel național, nicidecum nu o rezolvă. Simplul fapt că refuzăm să discutăm despre o situație nu înseamnă că aceasta încetează să mai existe. De altfel, acest lucru se poate vedea în multe aspecte ale societății (violența conjugală, bullying, educația în general).

Educația sanitară este foarte importantă și ar trebui să fie și aceasta o disciplină studiată în școli. Au existat tentative de a se introduce educația sanitară în școli încă din 2004, dar s-au limitat la a o pune la rangul de disciplină opțională, ceea ce înseamnă că rămâne la latitudinea profesorilor dacă doresc să o predea, respectiv modalitatea de predare și conținutul ales. Considerăm că atât educația pentru sănătate cât și cea sexuală ar fi indicat să fie introduse în curricula școlilor și predate de către specialiști. Recomandăm să fie considerate la fel de importante precum disciplinele obligatorii, deoarece scopul final al educației trebuie să fie, fără echivoc, pregătirea pentru viață.

Motivul pentru care educația sanitară și cea sexuală ar fi necesar să fie discipline predate separat, considerăm că ține de cantitatea și tipul de informație. Ambele includ o cantitate mare de informații, care nu pot fi predate într-un timp scurt (asta dacă ne dorim să dezvoltăm și competențe, nu doar să livrăm multe cunoștințe). Iar informațiile, ca și tip, deși pe alocuri se mai suprapun, descriu totuși conținuturi foarte diferite. Astfel, s-ar aloca timp, resurse materiale și umane suficiente pentru a preda la un nivel calitativ superior cele două discipline.

De ce s-a decis acest artificiu de a înlocui „educația sexuală” cu „educația sanitară”? Credem că unul dintre motive ține de acela de a masca adevărata situație. Cum să acceptăm ca și popor predominant creștin ortodox (dacă ne uităm la statistici, nu și la numărul celor cu adevărat practicanți) o propunere de educație care include cuvântul SEX? Când unii nici nu pot pronunța acest cuvânt fără să îl spună șoptit, să se uite peste umăr ca nu care cumva să îi audă cineva sau fără să se rușineze. Astfel că este mai simplu să înlocuim cuvântul sex cu sănătate. Cine să se opună unei educații pentru sănătate? Nu are cum să dăuneze… În schimb, educația sexuală ne va perverti copiii, îi va transforma în tot felul de trans-ceva și îi va obliga să se angajeze în tot felul de comportamente promiscue, chiar la școală, în timpul orelor!!

Este evidentă aici intenția (politică oare?) de a nu supăra BOR (Biserica Ortodoxă Română), care s-a exprimat vehement împotriva acestei legi, încă de când a fost propusă. Și atunci nu putem să nu ne întrebăm cu ce drept intervine BOR într-un stat laic, pe o problemă care ține de educație, și chiar mai mult, de educația fizicului și psihicului, și nu a spiritului? Iar dacă educația sexuală ține și de educarea spiritului, atunci de ce nu își oferă BOR sprijinul pentru a oferi această educație copiilor și adolescenților direct în școli? Când, de fapt, educația sexuală în școli înseamnă doar că ne dorim ca națiune să virăm spre normalitate și să ne educăm copiii și tinerii într-un mod armonios și în conformitate cu realitatea. Critica aceasta adusă BOR are rolul de a invita reprezentanți ai bisericii să acționeze precum un liant în schimbarea atitudinală, deoarece știm că biserica poate atât să împiedice, precum și să sprijine politicile educaționale. În acest caz, suportul bisericii ar putea fi instrumental pentru a obține sprijinul comunității (Denno et al., 2015; Svanemyr, Robles, & Greene, 2015).

Un alt motiv ține de necunoaștere sau lipsa accesului la cunoaștere. Ne temem de ceea ce nu știm, iar pentru că știm atât de puține despre educația sexuală ca popor, ne temem de ceea ce s-ar putea întâmpla. Iar această frică nejustificată este alimentată nesănătos de mass media și de cei care își confirmă anxietățile promovând teoriile conspiraționiste.

În multe cazuri, necunoașterea și ignoranța duc la echivalarea educației sexuale cu sexul, masturbarea sau pervertirea inocenței. Însă este și aceasta o etapă normală în dezvoltarea oricărei societăți. Cu sute de ani în urmă, predarea unor discipline precum astronomia era asociată cu vrăjitoria, iar unii au plătit cu viața lor pentru convingerile puternice pe care le-au susținut (și despre care știm acum că au fost adevărate și științifice). Sau medicina, care era de neconceput să fie predată și femeilor (a se vedea cazul Mariei Montessori, care a devenit, în 1896, prima femeie din Italia care a terminat studiile facultății de medicină). Astfel de situații sunt nenumărate în istoria omenirii, iar schimbarea atitudinală necesită timp, efort și depășirea preconcepțiilor.

De ce credeți că în percepția unora educația sexuală diferă de orice alt tip de educație? Unde se produce ruptura în gândire? De ce în continuare există voci care spun că educația sexuală nu este o prioritate? Care ar fi motivele reale pentru care unii oameni se opun predării educației sexuale în școli?

În primul rând, este important să avem același vocabular, iar aici aderăm la două definiții: abordarea OMS (Organizația Mondială a Sănătății) și UNESCO (Organizația Educațională, Științifică și Culturală a Națiunilor Unite). OMS definește sănătatea sexuală ca fiind „o stare de bine fizic, emoțional, mental și social, în relație cu sexualitatea” (WHO, 2015, pp.5), de unde extrapolăm educația sexuală ca fiind predarea organizată, în instituțiile educaționale, de către specialiști, a informațiilor, principiilor și competențelor care duc la starea mai sus menționată. Această abordare privește holistic educația sexuală, și nu doar ca absența sarcinilor nedorite sau evitarea bolilor cu transmitere sexuală (BTS). Într-o abordare similară, UNESCO propune conceptul mai larg de „educație sexuală comprehensivă”, ca fiind „…o abordare adecvată vârstei, potrivită cultural, de a preda despre sex și relații, prin oferirea unor informații corecte științific, realiste și lipsite de prejudecăti. Educația sexuală oferă beneficiarilor oportunitatea de a-și explora valorile și atitudinile, respectiv de a-și dezvolta abilitățile de luare a deciziilor, comunicare și reducere a riscurilor privind anumite aspecte ale sexualității. Termenul de comprehensiv pune accent pe o educație sexuală care implică tot spectrul de informații, deprinderi și valori care permit beneficiarilor să își exerseze drepturile reproductive și sexuale și de a lua decizii referitor la sănătatea și sexualitatea lor” (UNESCO, 2016b).

Pe lângă frica de necunoscut și necunoașterea subiectului, educația sexuală intră în acea categorie de discipline secundare, mai puțin importante (de fapt, încă nici nu este privită ca o disciplină). Și aici avem de-a face cu o cutumă veche în educația din România, în care matematica și româna sunt disciplinele esențiale, iar alte discipline precum educația fizică și sportul, arta sau educația civică sunt considerate, în cel mai bun caz, de ordin secundar. Și deși matematica și româna sunt discipline importante, nu sunt nicidecum mai importante decât oricare altă disciplină.

Să facem un exercițiu de imaginație și să ne gândim la cum ar arăta România cu cetățeni care sunt fizic sănătoși, deoarece au fost învățați astfel încă din primii ani de școală? Ce impact financiar considerabil ar avea asupra unui sistem medical pus la încercare an de an! Sau, dacă am permite și încuraja copiii să se exprime prin artă, despre care știm că este mult mai importantă decât matematica, pentru starea de bine (wellbeing) a indivizilor. Sau dacă, doamne ferește, am avea cetățeni care aplică principiile de cultură civică învățate încă de mici?

Realitatea tristă este însă că orele de educație fizică și sport sunt un fel de Cenușăreasă a disciplinelor, de care majoritatea elevilor fug, pentru că inclusiv profesorii care predau sport au ajuns să nu mai creadă în ele. Despre cursurile de artă din școli, ce să mai spunem? Ajunge să privim la piața de artă din România, pentru a ne da seama că, deși ies mii de absolvenți din școli și universități de artă, angajabilitatea lor este aproape nulă. Iar despre orele de educație civică, ne aducem cu toții aminte cum erau folosite pentru a se rezolva probleme de dirigenție sau a se trece note în catalog. Motive pentru care nu are rost să ne mirăm de calitatea caracterelor (ne)formate în școli.

Revenind la educația sexuală, riscul este să devină tot o Cenușăreasă a disciplinelor. Începând cu scindarea pe care o produce în atitudinea membrilor societății, cu politizarea acesteia în scopuri care servesc partidelor, influența bisericii sau propunerea obligativității acordului părinților, ce șanse are această formă de educație să producă efecte cu adevărat benefice și de lungă durată? Dacă publicul este needucat în această privință, va fi privită ca o disciplină care pervertește spiritul. Ce atitudine să așteptăm de la cetățenii mai puțin educați, dacă reprezentanți foarte educați ai bisericii susțin vehement că ar perverti spiritul? Iar dacă la următoarele alegeri, noul partid politic decide că poate obține beneficii din interzicerea acestei discipline? Și, nu în ultimul rând, obligativitatea acordului parental. Imaginați-vă că sunteți un adolescent care devine curios despre propriul corp, propriile simțiri și impulsuri, dar care, pentru a afla informații avizate despre toate aceste întrebări, trebuie să ceară părinților să îi semneze o foaie cum că sunt de acord ca el/ea să studieze educația sexuală la școală. Deși nu va fi o problemă în cazul familiilor care susțin educația sexuală, cu siguranță va fi un eșec în cazul celor care, alimentați de necunoaștere, tradiții greșite, falsă pudoare, principii religioase nerealiste, teamă și mulți alți factori, vor vedea în asta o pervertire a copiilor lor.

În concluzie, considerăm că educația sexuală nu diferă cu nimic de orice altă formă de educație. Este (sau ar trebui să devină) la fel de importantă precum matematica sau româna, deoarece acoperă informații esențiale dezvoltării armonioase a copiilor, adolescenților și tinerilor, dezvoltă competențe de comunicare, relaționare și adaptare la realitate. Asta pe lângă toate problemele pe care le poate rezolva prin prevenție. Știm foarte bine din domenii precum medicina generală sau stomatologia că prevenția este întotdeauna recomandabilă intervenției. Și în cazul educației sexuale, educând facem prevenție, ceea ce înseamnă că se pot preveni multe din cazurile de sarcini nedorite și avorturi, precum și de relații disfuncționale.

„Educația sexuală, dincolo de caracterul ei informativ, se dorește a fi o metodă de prevenție”

„Obligativitatea educației sexuale este un atentat asupra inocenței copiilor”, au transmis reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române. În calitate de psihologi, considerați că această formă de educație este un atentat asupra inocenței copiilor și adolescenților? Că aceștia nu s-ar dezvolta „sănătos” dacă ar fi supuși acestei forme de educație?

Dacă suntem de acord că educația sexuală este o formă de educație, cum putem pretinde că „este un atentat asupra inocenței copiilor”? Este ca și cum am spune că toată educația este un atentat asupra inocenței noastre, ca oameni. Și în ce sens, ne întrebăm? Ne deschide ochii asupra lumii? Da, exact asta face educația (sau ar trebui să facă, deși, de multe ori, este centrată predominant asupra notelor și examenelor). Ne deschide ochii asupra lumii, ne învață despre lume, cu bune și cu rele, în scopul unei adaptări și conviețuiri armonioase.

Ca oameni de știință, suntem învățați să căutăm dovezile a ceea ce studiem și nu să ne bazăm pe păreri personale, chiar și atunci când lucrurile contravin convingerilor noastre. În calitate de psihologi, nu suntem de acord cu această afirmație, pentru că nu este susținută de dovezi. Facem aici distincția între dovezi reale, stabilite prin studii științifice serioase și validate, respectiv studii publicate pe site-uri personale sau în cărți vândute online. Unul dintre avantajele Internetului este facilitatea cu care informația poate fi publicată online, fapt care aduce și un minus, deoarece nimeni nu mai verifică această informație. În studiile științifice, articolele publicate sunt verificate de 2 recenzori, pe sistemul double-blind, care presupune că nici autorul articolului nu știe cine face recenzia, și nici recenzorii nu știu cine a scris articolul. Acest lucru permite un anonimat complet și asigură corectitudinea informațiilor publicate.

Dimpotrivă, educația sexuală poate aduce multe beneficii celor care o învață. Astfel, elevii sănătoși fizic și echilibrați emoțional au șanse mult mai mari să atingă succesul academic (CDC, 2014; Szydlowski, 2015b), iar asta include și sănătatea sexuală (prin protejarea de boli cu transmitere sexuală, evitarea sarcinilor nedorite sau chiar amânarea inițierii vieții sexuale). Elevii care beneficiază de educație sexuală ajung să știe mult mai multe despre HIV și BTS decât cei care nu au parte de aceeași educație, să reducă cu 25% angajarea în comportamente sexuale cu mai mulți parteneri, să utilizeze prezervativele în semnificativ mai multe cazuri decât elevii din grupurile de control (care nu au beneficiat de cursuri de educație sexuală) (Fonner et al., 2014), să își modifice atitudinea față de viol și agresiuni sexuale (Anderson & Whiston, 2005) în sensul dezaprobării acestora. Aceste exemple sunt doar câteva din beneficiile educației sexuale asupra tinerilor, extrase din meta-analize (analize realizate pe zeci sau sute de studii). Pentru mai multe detalii, invităm cititorii să parcurgă studiile citate în bibliografie.

Cred că Biserica Ortodoxă Română are această ideea despre educația sexuală tocmai pentru că nu cunoaște exact temele care sunt abordate în cadrul ei și mai ales, scopurile pe care această materie și le asumă. Este foarte ușor să îți dai cu părerea despre ceva fără a cunoaște cu ce se ocupă. Educația sexuală, dincolo de caracterul ei informativ, se dorește a fi o metodă de prevenție. Altfel spus, ea oferă posibilitatea copiilor și adolescenților să afle despre ce înseamnă oferirea și primirea unui consens, respectarea unor limite personale, cum pot identifica și ce pot face dacă văd gesturi nepotrivite sau sunt în contexte periculoase sau cât de atenți este necesar să fie cu materialele pe care le distribuie online și în mâinile cui ajung. Toate aceste informații vin în sprijinul dezvoltării „sănătoase” a copiilor, nicidecum nu reprezintă un atentat la inocența lor. Este necesară informarea și educația tocmai pentru a apăra această inocență. Atentat asupra inocenței poate fi catalogată o sarcină nedorită la vârsta de 14 ani, vehicularea unor poze mai puțin decente pe internet sau acceptarea unui abuz emoțional și/sau fizic numai pentru că nu știi ce să faci și la cine să apelezi.

„În România se înțelege greșit conceptul de educație sexuală”

Ce spune reacția dură a Bisericii despre societatea din România? Cât de mult se face la noi diferența între sexualitate și reproducere? Ce se înțelege greșit despre educația sexuală în România? Multă lume probabil o rezumă la explicarea modului de a face sex.

Fără a fi intenția noastră sau a acestui studiu de a critica Biserica, aceasta pierde, zi de zi, din numărul de credincioși practicanți. O cauză principală ține de faptul că a rămas blocată într-o serie de tradiții golite de sens. În loc să se opună vehement acestei legi, ar putea ajuta, propunând și trimițând la masa discuțiilor reprezentanți care să studieze și să înțeleagă conținutul programei și ulterior să discute cu credincioșii practicanți, pentru a le explica beneficiile acestei forme de educație.

Reacția dură a Bisericii reflectă neasumarea unor lucruri care deja există la noi în țară (de exemplu, numărul cel mai mare de mame minore din Europa, numărul foarte mare de avorturi care au loc anual, abandonul școlar care vine odată cu apariția unei sarcini nedorite, plasarea în orfelinate a copiilor – toate informațiile putând fi analizate și în statisticile Comisiei Europene Eurostat), nedorind să accepte ceva ce se întâmplă. Un alt motiv ar putea fi, așa cum am spus mai sus, necunoașterea în detaliu a aspectelor pe care educația sexuală și le propune să le atingă. Biserica pune semnul egal între educație sexuală și instigarea la pornografie sau masturbare excesivă, lucru care nu este deloc adevărat. Totuși, și aceste aspecte este necesar să fie luate în discuție, tocmai pentru a preveni crearea de dependențe sau de imagini utopice în jurul sexualității.

Reproducerea este acțiunea propriu-zisă de a face copii, pe când sexualitatea acoperă o plajă mult mai vastă de aspecte. Ea nu se referă numai la cum se face sex. Conform „Sexuality Education: Past, Present, and Future” (Schroeder & Kuriansky, 2009) ea se referă la cum te simți în propriul corp, cât de bine ți-l cunoști și cum ai grijă de el, la cum știi să te respecți și să aștepți respect din partea altora, la cum ne stabilim niște limite și cum este necesar să le respectăm și pe ale celuilalt, cum exprimăm ceea ce ne dorim sau cum reușim să ne ținem departe de contexte periculoase care ne pot pune viața în pericol (boli cu transmitere sexuală sau sarcini nedorite la vârste foarte fragede). Tot aici intră cum putem să avem relații sănătoase, cum învățăm să ne exprimăm nevoile și unde căutăm răspunsuri la întrebări din domeniu.

În România se înțelege greșit conceptul de educație sexuală pentru că unii cred că această disciplină sau module adresate elevilor ar conține detalii despre poziții sexuale, pornografie  sau instigarea la vulgaritate. Dar așa cum am menționat mai sus, ea nu se referă la asta, ci dimpotrivă.

Care considerați că sunt consecințele negative ale lipsei educației sexuale în școli? La ce poate duce inhibarea naturii sexuale? Pe cât ne inhibăm natura sexuală, pe atât ea va răbufni?

Pe lângă aspectele deja menționate (cel mai mare număr de mame minore din Europa sau numărul avorturilor în top cinci din Europa, conform statisticilor Comisiei Europene Eurostat din 2018), merită amintite lipsa informațiilor corecte, creșterea numărului de boli cu transmitere sexuală, lipsa respectului față de sexul opus, confundarea realității cu fantezia, și multe altele. În același timp, există și părți mai puțin mediatizate, uneori chiar ignorate, care țin tot de lipsa educației sexuale. Aici ne referim la formele subtile de abuz care pot apărea în rândul elevilor (bullying, cyber bullying), abuz care dacă nu este identificat și gestionat corect poate să aducă cu sine traume puternice. Totodată, ne referim și la contextele în care fetele minore sunt atrase spre anumite afaceri din domeniul prostituției și traficului de minori. Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane a demarat în ultimii ani 1500 de anchete cu privire la copiii care au dispărut în urma racolărilor de către traficanți. Sunt într-adevăr cazuri extreme, dar nu putem spune că nu se întâmplă și nu reprezintă un risc pentru copii.

Nu considerăm că se poate discuta despre inhibarea naturii sexuale, în sensul că și cu educație sexuală și fără, această parte componentă a noastră tot va exista. Ce contează este cum reușim că o explorăm într-o manieră sănătoasă și constructivă pe termen lung. Dacă nu există contexte sigure în care copiii să pună întrebări, să se informeze din surse veridice și dacă inițiativele lor de a-și manifesta curiozitatea sunt întâmpinate numai cu ”este rușinos să vorbești despre asta” sau ”încă nu ești la vârsta la care să te intereseze astfel de lucruri”, atunci este mai mult decât evident că ei vor căuta răspunsuri în alte părți, neștiind cum să cearnă corect sursele de informare.

Sex Education este un serial de comedie-dramă britanic creat de Laurie Nunn.

Dacă ați fi puși în situația de a realiza programa pentru un modul de educație sexuală care ar fi temele cheie de discuție? Ce resurse ați folosi? (Netflix are în grilă, de exemplu, serialul Sex Education care ar putea fi o resursă sau idee de dezbatere la clasă în cazul adolescenților).

Ce am recomanda în acest sens este ca un grup de specialiști în domeniu (medici, psihologi, psihiatri, asistenți sociali) să lucreze împreună, să propună o programă și să actualizeze anual informațiile, astfel încât să fie adecvate cultural, la nivel de vârstă și predate atractiv și cu o minte deschisă. În urmă cu mai bine de o jumătate de secol, Richard Feynman, un fizician renumit din domeniul fizicii cuantice, spunea că dacă ți s-a predat știința și nu ai găsit-o atractivă, probabil este cazul să schimbi profesorul. La fel și în cazul educației sexuale, dacă va fi predată neatractiv sau de către profesori care fie nu cunosc informațiile, fie nu știu cum să le predea într-un mod interesant, cursurile vor fi sortite eșecului, iar efectele nu vor apărea.

Menționați, în întrebare, serialul Sex Education, realizat și difuzat pe Netflix. Departe de a fi o resursă perfectă, reprezintă totuși un punct de pornire  pentru a discuta despre educația sexuală, datorită abordării prietenoase, care educă și nu critică. Alte resurse care pot fi folosite sunt ghidurile traduse în limba romană sau activitățile interactive în care copiii pot să pună întrebări într-un mediu sigur.

Temele cheie depind foarte mult de vârsta beneficiarilor. Anumite lucruri vor fi predate copiilor de 6-7 ani și alte lucruri adolescenților de 15-16 ani. Stilul de predare va diferi în funcție de vârstă și subiect. Pe lângă programa menționată, vor fi necesare aceste resurse suplimentare (offline și online) care să suplinească înțelegerea conceptelor predate și să facă apel la toate stilurile de învățare.

Dintre temele cheie care ar fi recomandat să fie abordate, amintim: dezvoltarea umană, relațiile, abilități personale, comportamentul sexual, sănătatea sexuală și societatea/cultura, fiecare având mai multe subteme. Dezvoltarea umană ar viza cunoștințe despre anatomie și fiziologie, pubertate, reproducere, aspectul fizic, orientarea sexuală; capitolul relații ar cuprinde ideea de familie, prietenii, ce înseamnă iubirea și relațiile amoroase. La abilitățile personale s-ar discuta despre valori, luarea deciziilor, comunicarea, expunerea punctului de vedere, negocierea și solicitarea de ajutor. Comportamentul sexual s-ar referi la cum se dezvoltă sexualitatea în timpul vieții, masturbare, comportament sexual împărtășit, iar sănătatea sexuală are în vedere metodele de contracepție, sarcina și îngrijirile prenatale, avort, bolile cu transmitere sexuală, HIV/SIDA, abuzul – agresiunea – violența – hărțuirea sexuală. La capitolul societate și cultură se discută despre rolurile de gen, religie, diversitatea dintre noi și mass-media.

În plus, pe lângă aceste teme, dorim să atragem atenția asupra obiectivelor și caracteristicilor unei astfel de programe. Cităm câteva idei interesante propuse în 2012 în Standardele Educației Sexuale Naționale (FOSE, 2012):

  • Centrarea pe rezultate comportamentale specifice
  • Discutarea influențelor și presiunii sociale
  • Dezvoltarea de competențe socio-emoționale
  • Oferirea de cunoștințe simple și corecte, care să contribuie la promovarea deciziilor și comportamentelor sănătoase
  • Utilizarea unor strategii de predare și învățare care să implice elevii
  • Oferirea de informații adecvate vârstei reale și mentale a beneficiarilor

„Lucrăm în prezent la o platformă de educație sexuală care va fi pusă gratuit”

Are România resurse umane pregătite pentru susținerea unor astfel de cursuri? În ce constă pedagogia din spatele unor cursuri de educație sexuală?

Considerăm că, după ce se dezvoltă o programă adecvată vârstei beneficiarilor, specialiștii care au lucrat la acest proiect pot forma alți specialiști din rândul profesorilor, care să predea eficient cunoștințele și să dezvolte competențele necesare unei dezvoltări armonioase dpdv fiziologic, socio-emoțional și cognitiv-comportamental. Experiența de predare din timpul pandemiei COVID-19 ne-a demonstrat că, deși mai sunt lacune în predarea online, aceasta poate sprijini cu succes predarea clasică. De altfel, pentru ca educația sexuală să aibă succes, predarea la clasă trebuie să fie complementară cu cea online. Beneficiarii trebuie să poată accesa online resurse de calitate, prin care să continue (in)formarea lor în acest domeniu. La aceste resurse trebuie să aibă acces și părinții și familia extinsă a elevilor, comunitatea, biserica și toți cei care știu că trebuie să își clarifice informațiile și conceptele lacunare.

Triunghiul educațional poate fi complet doar dacă are în centrul atenției elevul (fig. 1), iar în jurul acestuia se află toți actorii sociali relevanți: familia extinsă (părinți biologici sau adoptivi, bunici, rude apropiate și îndepărtate, tutori legali), prietenii (prietenii apropiați, colegii) și comunitatea (vecinii, comunitatea religioasă, Biserica). Altfel, eforturile unei categorii vor fi minimizate de lipsa de implicare a celorlalte categorii. Degeaba elevul învață la școală despre o idee sau un concept și acasă vede contrariul. Însă asta nu este o scuză ca să nu educăm, deoarece formarea este întotdeauna bidirecțională: profesorii educă elevii și, uneori, elevii ajung să educe profesorii. Sau, după cursuri, ajung să dezvolte comportamente pozitive la cei din familia sau comunitatea lor, comportamente învățate la școală.

În acest sens, lucrăm în prezent la o platformă de educație sexuală care va fi pusă gratuit la dispoziția beneficiarilor interesați, și de unde își vor putea lua informații de calitate, scrise de specialiști în domeniile medical, psihologic, educațional. Această platformă va veni în sprijinul programei educaționale, respectiv a manualelor de specialitate (în speranța că acestea vor și apărea). Rolul acestei platforme nu va fi de a înlocui cursurile formale de educație sexuală. Dimpotrivă, va sprijini în mod complementar aceste cursuri, mizând pe scalabilitatea educației online, costurile reduse și accesul facil.

În concluzie, suntem optimiști că lucrurile se vor schimba în bine și în România, în ceea ce privește educația în general și atitudinea față de educația sexuală, în mod specific. Totodată, suntem și realiști în ceea ce privește piedicile care vor apărea pe parcurs, la nivel de costuri, timp și alte resurse necesare. Dar revenim iarăși la un optimism realist, bazat pe convingerea că toți actorii sociali din societatea românească vor același lucru – binele copiilor.

Bibliografie

  • Anderson, L. A., & Whiston, S. C. (2005). Sexual Assault Education Programs: A Meta-Analytic Examination of Their Effectiveness. Psychology of Women Quarterly, 29(4), 374–388. https://doi.org/10.1111/j.1471-6402.2005.00237.x
  • Centers for Disease Control and Prevention, National Center for Chronic Disease Prevention and Health Promotion, Division of Population Health. (2014). Health and academic achievement. Retrieved from https://www.cdc.gov/healthyyouth/health_and_academics/pdf/health-academic-achievement.pdf
  • Fonner, V. A., Armstrong, K. S., Kennedy, C. E., O’Reilly, K. R., & Sweat, M. D. (2014). School based sex education and HIV prevention in low- and middle-income countries: a systematic review and meta-analysis. PloS one, 9(3), e89692. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0089692
  • Svanemyr, A., Robles, O. J., & Greene, M. E. (2015). Creating an enabling environment for adolescent sexual and reproductive   health:   a   framework   and   promising   approaches.   J   Adolesc   Health,   56(1   Suppl),   S7-14. doi:10.1016/j.jadohealth.2014.09.011
  • Schroeder E. & Kuriansky J. (2009),  Sex, love, and psychology. Sexuality education: Past, present, and future. Praeger Publishers/Greenwood Publishing Group.
  • Szydlowski, M.B. (2015b). Sexual health education and academic success: Effective programs foster student achievement. School Health Equity/Advocates for Youth. Retrieved from http://www.advocatesforyouth.org/school-health-equity-resources
  • UNESCO (2016). Review of the Evidence on Sexuality Education. Report to inform the update of the UNESCO International Technical Guidance on Sexuality Education Retrieved from https://unesdoc.unesco.org/ark:/48223/pf0000264649
  • World Health Organization. (2015). Sexual health, human rights and the law. Retrieved from http://apps.who.int/iris/bitstream/10665/175556/1/9789241564984_eng.pdf?ua=1
Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te