Interviu cu Gábor Tompa, managerul Teatrului Maghiar de Stat Cluj: „Sper să nu asistăm la demolarea totală a ideii de libertate”


Distribuie articolul

Actorii Teatrului Maghiar de Stat Cluj revin pe scenă la sfârșitul acestei săptămâni după o pauză impusă de trei luni, timp în care teatrul a difuzat online spectacole de succes din anii precedenți. Revenirea va avea loc pe o scenă amplasată în curtea teatrului aflată pe malul râului Someș și va fi marcată prin două spectacole jucate în fața a câtorva zeci de spectatori. Restricțiile de distanțare intervin și de această dată în calea vizionării în condiții normale a primelor spectacole jucate pe viu de o parte din echipa de actori a teatrului, însă managerul teatrului speră că, în cele din urmă, rațiunea va învinge frica și lucrurile vor reveni la normalitate.

Nu de puține ori, pe durata stării de urgență, Gábor Tompa a intrat în sala mare de spectacole a teatrului pentru a simți ceea ce a rămas din vibrațiile transmise de cei 857 de spectatori care asistaseră la ultima reprezentație, înainte de pandemie. „O scenă goală este un lucru deosebit de frumos, o sală goală îți lasă un sentiment de adâncă tristețe”, a precizat Gábor Tompa în interviul pentru Revista Sinteza.

Revenirea în sala de spectacole nu intră încă în discuție. Vor mai trece probabil luni bune până când aplauzele celor 857 de spectatori vor răsuna la final de reprezentație. Managerul Teatrului Maghiar din Cluj refuză parcă să creadă că, la un moment dat, poate va trebui să se gândească la strategii de reconfigurare a spectacolelor în condiții de distanțare. Speră în continuare că spre toamnă spectacolele vor putea fi jucate din nou în sala plină de spectatori și chiar că va găzdui în noiembrie a opta ediție a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe.

Gábor Tompa, managerul Teatrului Maghiar de Stat Cluj | Foto: Dan Bodea

Cum și-a desfășurat Teatrul Maghiar din Cluj activitatea în ultimele luni și cum ați făcut față ca manager situației provocate de pandemia de coronavirus?

Personal, pe durata stării de urgență și a stării de alertă, nu mi-am întrerupt deloc activitatea. Am venit zilnic la teatru, cel puțin de cinci ori pe săptămână, făceam zilnic un drum la Târgu Mureș, la mama mea, pentru a o aproviziona, am jucat și tenis și încercam să îmi desfășor programul obișnuit. În afara faptului că nu m-am întors în SUA, unde trebuia să predau un curs de film studenților americani și că trebuia să încep în 15 mai repetițiile unei piese de Ionescu la Seattle, pentru mine nu s-au schimbat multe.

La Teatrul Maghiar din Cluj activitatea neartistică a fost destul de vie. S-a lucrat la întreținerea scenei, a echipamentului scenic, la renovarea unor părți din clădire, la schimbarea cablurilor pentru sonorizare și lumini. Partea administrativă a lucrat cu schimbul conform normelor restrictive. De asemenea, departamentul de marketing al teatrului a avut o activitate plină dat fiind că a administrat transmisiunile pe Facebook ale unor spectacole vechi, producții din ultimii 30 de ani. Ne-am concentrat pe spectacole premiate mai ales că am avut în ultimii 30 de ani inclusiv opt premii Uniter pentru cel mai bun spectacol, alte șapte nominalizări și aproximativ 30-40 de nominalizări și premii individuale.

„Nimic nu poate înlocui spectacolul viu”

Cât de mare a fost frustrarea în această perioadă legată de imposibilitatea de a aduce spectacolele pe viu, în fața publicului?

Am început repetițiile la început de martie pentru un spectacol regizat de Radu Nica, „Pool (No water)”, care imediat după ce a intrat în vigoare starea de urgență a fost transformat într-un eveniment online. A ieșit un spectacol-film-performance-instalație, schimbat radical față de varianta inițială. Tocmai izolarea devine motivul principal al acestui film. Sigur, producția are și dezavantajele ei pentru că, pe de-o parte, nu este filmat de profesioniști, dar realizatorii lui au încercat să facă un avantaj din acest dezavantaj. E foarte greu de menținut balanța între vizual, tehnic și uman. Chiar și în aceste condiții am avut o premieră în 10 iunie, un spectacol care se poate urmări până în 9 iulie printr-o accesare contra unui cost simbolic de 20 de lei și astfel să mai recuperăm marile noastre pierderi de venit.

Cât de mari au fost pierderile financiare în această perioadă?

Pentru luna martie, înainte să se anunțe pandemia, toate spectacolele erau sold out. Aveam programat, de exemplu, spectacolul „Scripcarul pe acoperiș” pentru care 860 de oameni își cumpăraseră bilet. Totul era vândut în martie. Pierderea noastră în luna martie a fost de aproximativ 140.000 de lei.

Acum că lucrurile s-au mai relaxat și este posibil să prezentăm spectacole în aer liber, ne confruntăm cu o dilemă mare. Pe de o parte, nu avem un spațiu special în aer liber. Avem un spațiu între foaierul Sălii Mari și sala Studio pe malul Someșului, unde vom încerca să adaptăm două spectacole studio și să facem un spectacol surpriză, muzical, pentru încheierea stagiunii. Vor fi respectate toate normele de distanțare, desigur, dar e frustrant să știm că doar 60 de spectatori se vor bucura de aceste spectacole. În 26 și 27 iunie, se vor putea viziona în curtea teatrului spectacolele „Homemade” și „Concord Floral”, de la ora 19.00, iar în datele de 28 și 29 iunie, de la ora 21.00. Este o mare nevoie de teatru în rândul spectatorilor. „Concord Floral” este un spectacol realizat exclusiv cu elevi și va fi un gest de sărbătorire a celor care termină în această perioadă liceul. Proiectul este inițiat de Uniunea Teatrelor din Europa, la care au colaborat mai multe teatre membre, susținute de fonduri din programul Creative Europe, respectiv teatre din Viena, Köln, Reims, Salonic, Roma și Cluj. A fost un bun prilej pentru elevi să se apropie de teatru, să se cunoască și cred că este cel mai normal și frumos mod de a construi noua Europă.

Când credeți că se va întâmpla revenirea pe scenă?

Despre revenirea pe scenă nu avem informații concrete. Deocamdată, am fost nevoiți să amânăm două proiecte mari. Unul dintre acestea este spectacolul „Patimile lui Iov”, de Hanoch Levin, în regia lui Ilan Ronen. Acest spectacol a fost amânat pentru toamna lui 2021, când va fi disponibil regizorul invitat. Un alt spectacol pe care îl regret ar fi fost „Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, în regia lui Yuri Kordonsky, care nu poate călători deocamdată din SUA. Sunt două proiecte amânate. De asemenea, încă nu am renunțat la gândul de a continua seria regizorilor de film în teatru, începută cu „Ilegitim” de Adrian Sitaru. Îl așteptăm și pe Hajdu Szabolcs să vină să facă un spectacol dintr-un scenariu propriu și am început repetițiile piesei „Porno”, de András Visky, care a fost prezentată și la Teatrul Național din Cluj, dar care acum va avea în distribuție doar doi actori. Acest spectacol este o coproducție cu Teatrul Cetății din Gyula și pe 1 august ne propunem să avem prima premieră după perioada pandemiei. Nu am renunțat nici la ideea organizării celei de-a opta ediții a Festivalului „Interferențe”, care ar trebui să aibă loc între 19-29 noiembrie. Anularea festivalului ar avea consecințe destul de serioase asupra viitorului acestui festival. Va trebui ca maxim într-o lună să ne hotărâm.

Credeți că ar trebui să existe reguli generale care să se aplice tuturor teatrelor, sau o strategie comună care să ghideze managerii în luarea deciziilor cu privire la reînceperea activității artistice?

Părerea mea despre ultimele patru luni este nuanțată și nu reprezintă neapărat poziția oficială, nici chiar globală. Sunt multe lucruri contradictorii care s-au întâmplat și s-au vehiculat. Inclusiv știrile apocaliptice care au înspăimântat populația. Toată această perioadă eu o văd ca pe o repetiție generală care convinge o anumită entitate că frica este ceva ce funcționează foarte puternic la nivelul întregii populații a globului. Prin frică poți manipula foarte multe lucruri. Eu nu neg existența unui asemenea virus, dar cred că trebuie să gândim critic toate informațiile pe care le-am primit în ultimele luni legate de această pandemie. Să gândim comparativ cu cifrele pe care le avem despre alte decese cauzate de diferite boli și alte nenorociri precum avorturi, gripe tradiționale, cancer, foamete, accidente rutiere, sinucideri, terorism și altele. Timp de trei luni nu am văzut și auzit altceva în mass-media decât știri despre pandemia de coronavirus. De ce acum, când au izbucnit violențele și protestele în SUA pe tema discriminării, nu mai contează pandemia? De ce sunt încurajați oamenii să se manifeste în stradă? Nu mai contează distanțarea socială? Ajungi să te întrebi la un moment dat și să cauți răspunsuri. Mi se pare că trăim un moment foarte tulbure care ar putea să întoarcă roata istoriei într-o direcție extrem de tragică.

Ce spune asta despre societatea noastră?

Eu văd că societatea de astăzi este foarte divizată. Nu mai există schimb de idei, lipsește dialogul. Lumea s-a divizat în două tabere extreme, iar faptele și adevărul faptic nu mai contează. Se etichetează ușor apartenența la un grup și dacă cineva vrea să fie gânditor independent, foarte ușor poate fi etichetat nazist și comunist. Mi se pare un lucru extrem de periculos. Suntem dependenți de telefoane mobile și de rețelele de socializare, ni se recomandă să nu mai folosim bancnote, ci doar transferurile bancare și plata online. Totul se concentrează pe eliminarea concurenței. Ajungem la supravegherea completă a întregului glob cu șapte miliarde de suspecți, pe lângă faptul că se elimină cele mai mici încercări de mică întreprindere. Totul devine element de consum, inclusiv telefoanele, mașinile și alte asemenea bunuri.

Această perioadă a fost și o posibilitate de a reflecta, de a vedea cum se regenerează natura, cum nu poate fi violată după bunul nostru plac. Pentru mine a fost un prilej să îmi petrec timpul cu familia, să mă opresc puțin din goana care a caracterizat ultimele decenii, a fost un prilej de a ne întoarce și spre noi înșine, de a nu căuta neapărat motivele situației din lumea de afară într-un sistem. Suntem la fel de responsabili pentru că facem și noi parte din el. Societatea de acum nu doar că ne oferă, dar ne și impune posesia unor bunuri de care nici nu avem nevoie. Este greu să ajungem la rădăcinile acestor manipulări vechi de peste 100 de ani . Perioada de pandemie a sugerat și posibilitatea faptului că nu mai este nevoie de un război nuclear pentru a ordona populația într-un sistem totalitar.

„Încurajăm publicul să nu trăiască în frică”

Credeți că va aborda teatrul aceste teme în perioada viitoare? Va sancționa ceea ce crede că trebuie sancționat?

Cu siguranță va face asta, cu condiția că expresia liberă nu va fi curmată așa cum este în SUA la ora actuală unde se întâmplă un fenomen îngrijorător. Aproape că s-au înființat poliții de liberă expresie și de opinie. Teatrul este legat tot timpul de timpul prezent și, cum spune și Hamlet, teatrul este o oglindă a naturii și a vremurilor în care trăim. Și, indiferent de sursa unui spectacol de teatru, fie că redescoperim piese clasice sau piese noi care așteaptă să fie scrise, el trebuie să oglindească vremea în care trăim. Nu neapărat în mod direct. Această perioadă a pandemiei globale probabil va intra în istorie. Deja am citit texte, eseuri și articole care reflectă această situație de izolare, de frică, aceste norme absurde, cum este și noua normă de a ne iubi semenii și părinții fără a-i vizita. Sunt lucruri înspăimântătoare pentru că majoritatea lumii nu caută legăturile cu realitatea. Mi se pare că la ora actuală populația lumii este mult mai ușor de manipulat și pentru că sistemul educativ mondial se bazează pe o superficialitate nemaiîntâlnită în istorie. Avem nevoie de o revoluție în educație și în sistemul de predare.

Ce a însemnat perioada pandemiei pentru actori?

La Teatrul Maghiar am încercat să mai suplinim lipsa de activitate scenică și repetiții cu alte activități care au fost posibile prin telemuncă sau online. Am avut Ziua Poeziei pe 11 aprilie, l-am celebrat pe Shakespeare în aprilie, am avut diverse transmisiuni în care actorii au vorbit despre procesul de repetiții, înregistrări care vin ca niște completări foarte importante în ceea ce privește istoria teatrului pentru că ele vor rămâne mărturii despre procesele de creație. Toată lumea însă așteaptă să revină pe scenă. Actorul, dacă trece prea mult timp și nu urcă pe scenă, își pierde statutul. La fel ca un copil care nu se joacă. Își pierde statutul de copil. Un poet poate să scrie pentru sertar, un sculptor poate să lucreze în atelier, dar actorul este legat, precum spectacolul de teatru, de timpul prezent. Nu cred că există o altă formă de artă care să fie atât de legată de public. Este o formă de artă efemeră și tragică, dar și cea mai de durată și, probabil, nu va pieri decât o dată cu omenirea.

Ați intrat în sala de spectacole în aceste ultime luni?

Am intrat, da. M-am așezat în sala de teatru goală, am urmărit din când în când lucrările de întreținere de acolo. O scenă goală este un lucru deosebit de frumos, o sală goală este însă ceva foarte trist. Acum, însă, se creează niște energii creative care trebuie exploatate și exprimate. Sperăm să ne adunăm forțele, să revenim și să încurajăm publicul să nu trăiască în frică. Și învățământul creștin ne spune, de altfel, să nu trăim cu frică, să nu ne temem și să încercăm să căutăm adevărul.

Ați încercat să găsiți alternative pentru organizarea spectacolelor în aer liber, poate spații mai mari din oraș care să nu limiteze numărul de spectatori la 60?

Logistica este complicată și ar fi greu să organizăm un spectacol în aer liber pentru un număr mai mare spectatori. Nu avem un spectacol pe măsura stadionului și nici nu vreau să cred că va trebui să ne gândim la astfel de strategii. Sper că va învinge rațiunea. Nu contest pericolul pe care îl aduce acest coronavirus, nici nu cred că acesta va dispărea, ci va trebui să ne obișnuim cu el și să găsim modalități pentru a evita îmbolnăvirea, în limitele normalității. Bolile omenirii au fost extrem de tragice de-a lungul secolelor, dar cu cea de acum trebuie să conviețuim, nu să ne predăm în fața ei. Sigur, anumite lucruri care țin de igienă și care s-au conștientizat în această perioadă trebuie menținute. Fac parte, de altfel, din educația pe care fiecare ar fi trebuit să o avem de acasă. Dacă acest lucru s-a conștientizat în mintea celor care nu au exersat asta până acum, atunci suntem cu toții câștigați.

Cum ați privit evenimentele care s-au petrecut în SUA în ultimele săptămâni legate de problema discriminării?

Eu am petrecut 13 ani în Universitatea din California și recent am predat un curs online având peste 200 de studenți la un curs de film. Am petrecut mult mai mult timp cu acest curs online decât dacă aș fi fost prezent fizic acolo. Ceea ce m-a îndemnat atunci să mă retrag din învățământul permanent de regie de teatru a fost discursul din SUA care mi-a amintit de discursul din anii ’80 și de cenzura ideologică de care au avut parte spectacolele de teatru, publicațiile, filmele și alte forme de manifestare publică și artistică. Uneori, aceste discursuri din SUA semănau înspăimântător cu ce auzeam în anii ’80 în România. Din păcate, prea puțin învățăm din istorie și atunci nu putem să ne dăm seama ce ne așteaptă. Eu văd o foarte mare manipulare în mass-media. Cazul lui George Floyd în America a fost o crimă regretabilă, dar nimeni nu a mai fost curios să afle adevărul și circumstanțele în care s-au întâmplat aceste evenimente.

Am fost acolo și știu cum s-au interzis studenților mei piese ca „Omul cel bun din Seciuan”, de Bertolt Brecht, pentru că se zicea că este jignitor, că distribuie actori albi în roluri chinezești, un lucru care nici măcar în epoca ceaușistă nu ajunsese la un asemenea absurd. Este, cred, un mare pericol căruia trebuie să îi rezistăm, demascând tot ce este atrocitate, tot ce este exagerare, tot ce este extremism de orice fel.

Dărâmarea statuilor, precum cea a lui Thomas Jefferson, sau Christopher Columb este un act de vandalism cultural orchestrat. Activismul de orice fel este nociv și împarte lumea în dușmani și aliați. Creează confuzie, iar prin confuzie poți domina cu ușurință.

Inclusiv în lumea teatrului există unii critici care scriu despre festivaluri, cum au scris despre ultimul festival al Uniunii Teatrelor din Europa, că nu a tratat cea mai importantă temă a contemporaneității, feminismul, că nu au fost invitate decât două regizoare. Un critic a afirmat într-o cronică teatrală că din principiu nu se uită la spectacolul „Nora” pentru că are violență explicită. De unde știe dacă nu se uită? Se perpetuează această superficialitate în locul analizelor criticii adevărate bazată pe cunoștințe, pe profunzime și pe etică profesională. Atacul la persoană este mult mai comod, nu ai nevoie să fii pregătit, sau să ai un sistem de valori. Mi se pare că trăim un moment extrem de tensionat și sper să nu asistăm la demolarea totală a ideii de libertate.

Va reveni viața artistică la ceea ce era înainte de pandemie?

Consumatorii de artă și cultură există în număr mare în România și în toată Europa de Est. A fost un moment după 1989 când sălile de teatru s-au mai golit, dar în aceste timpuri nu mai e cazul. Chiar voi participa în noiembrie la Paris, la întâlniri de tip dezbatere inițiate de criticul și eseistul George Banu, cu diverși creatori de teatru europeni, unde vom trata teme de actualitate. Personal voi lua parte la un dialog cu Peter Stein. Artiștii cred că sunt inspirați și de binele și răul din această lume și sunt mai mult decât pregătiți să se reîntâlnească cu publicul. Publicul este cel care și generează și are nevoie de această revenire a actorilor pe scenă. Teatrul răspunde întotdeauna provocărilor prezentului.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te