În umbra marelui urs: Victima ignoranței și a dezordinii sociale din România


Distribuie articolul

Text de Cristina Beligăr

Fotografii de Septimiu Bizo, fotograf de wildlife

Nu a existat săptămână în această iarnă în care televiziunile să nu difuzeze imagini cu urși alergând după schiori pe pârtiile de la munte, sau să nu includă în grupajul zilei o știre cu un urs care a intrat într-o zonă locuită pentru a căuta hrană în tomberoanele localnicilor. Tot iarna aceasta, înregistrarea cu ursuleții scoși din bârlog de niște muncitori forestieri a făcut, și ea, înconjurul televiziunilor. De multe ori, informațiile se contrazic. În unele materiale din presă aflăm că prezența urșilor a fost sesizată la 112, în altele aflăm exact contrariul. Că, uneori, autoritățile responsabile află direct de pe Facebook de prezența urșilor în zonele populate. Unele reportaje ne anunță încă din titlu că urșii s-au manifestat agresiv, altele apelează la formulări mult mai dramatice, total în afara contextului.

Din păcate, cazurile, în majoritatea lor, rămân la stadiul de știri sau de titluri senzaționaliste, fără ca adevăratele substraturi să fie dezvoltate de specialiști și de autoritățile responsabile cu gestionarea marilor carnivore.

De exemplu, doar nouă minute dintr-un Jurnal de Seară i-au fost recent acordate Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, pentru a vorbi despre problema urșilor în România, în aceeași zi în care un schior experimentat făcuse publică întâlnirea sa de circa opt minute cu un urs pe pârtia Cocoșul din Predeal.

Printre cele mai mari amenințări la adresa tuturor speciilor de urși se numără pierderea habitatului, în special din exploatarea forestieră, agricultură și creșterea populației umane. Pierderea habitatului reduce suprafața pe care urșii pot să vâneze și înseamnă că intră din ce în ce mai mult în contact cu oamenii, ceea ce poate duce la conflicte om-faună sălbatică.

Foto credit: Septimiu Bizo

Formare, informare, dezinformare

Specialiștii în problema urșilor, cum este și Csaba Domokos, cercetător pentru asociaţia de protejare a mediului Milvus Group, consideră că mass-mediei îi revine o responsabilitate imensă în acest sens, întrucât insistarea asupra cazurilor-informațiilor negative, într-un stil senzaționalist formează în mod activ percepția oamenilor în ceea ce privește specia.

Și da, se insistă asupra întâmplărilor negative, spune cercetătorul Csaba Domokos, amintind că în 2019, unul dintre cele mai citite portaluri regionale de știri în limba maghiară a publicat în total 194 de articole pe tema ursul brun. Acestea, aproape fără excepții, au fost axate pe pagubele create de specie, respectiv pe observări de urși în intravilanele diverselor localități.

„Totodată, în majoritatea știrilor despre urși, s-a mers și se merge mai departe decât informarea obiectivă a cititorilor: o idee recurentă, propagată în majoritatea articolelor este înmulțirea excesivă a urșilor, sugerându-se un pericol iminent și constant – fără nici o dovadă, în condițiile în care nu avem date științifice obiective și pertinente care să ateste acest lucru. Articolele scrise în acest fel subminează activ acceptanța socială a speciei, iar în România, aceasta (însemnând de fapt toleranța populației față de urși) poate determina dacă urșii vor fi prezenți pe termen lung sau nu. Și asta deoarece în prezent, marea majoritate a populației de urși din România trăiește în imediata apropiere a oamenilor, ori în mod constant, ori măcar sezonal, în anumite perioade ale anului.

Indivizii acestei specii au nevoie de foarte mult spațiu (au raze de mișcare, home range-uri uriașe), iar în realitate în România modernă nu avem zone sălbatice destul de mari și destul de îndepărtate, unde să-i alungăm, să-i relocăm, să-i izolăm și unde să trăiască fără contact cu populația umană. Așadar, dacă vrem să avem urși și în viitor, va trebui să-i tolerăm și va trebui să (re)învățăm să trăim alături de ei”, precizează cercetătorul din cadrul Milvus Group.

Chiar dacă sună idealist, spune acesta, poate că mass-media ar trebui să acorde mai multă atenție faptului că în privința existenței populațiilor viabile de carnivore mari în România, am dat și dăm dovadă de mult mai multă empatie, toleranță și ingeniozitate decât popoarele vestice sau nordice, care practic i-au exterminat, și față de care poate de prea multe ori ne simțim inferiori.

„Mass-media ar putea insista mai mult asupra modalităților de conviețuire cu carnivorele mari: de exemplu, în România avem cunoștințe și practici străvechi, folosite și în prezent, dar pierdute în celelalte țări, de a apăra șeptelul de sălbăticiuni. Iar faptul că avem și în prezent urși demonstrează că și în trecut am reușit cumva să coabităm cu ei.

Dacă tot se relatează despre pagubele produse de urși (care sunt reale, până la urmă), ar trebui, pe cât posibil, insistat asupra datelor concrete, după o informare corectă, fără a propaga concluzii nefondate sau eronate, dar ale căror consecințe pe termen lung pot fi imprevizibile. În schimb, trebuie să mărturisesc că am rețineri față de ecoul potențial pe care l-ar putea avea articolele respective, mai ales pe termen scurt și în prisma a ceea ce s-a comunicat despre urși în mass-media în decursul ultimilor ani”, explică Csaba Domokos.

Foto credit: Septimiu Bizo

Platforma UE pentru Carnivore Mari

În 2014, în semn de recunoaștere a provocărilor care decurg din conservarea carnivorelor mari în Uniunea Europeană, Comisia Europeană a instituit Inițiativa privind carnivorele mari. În urma discuțiilor cu părțile interesate, s-a decis stabilirea unei platforme speciale a UE privind carnivorele mari, care să ofere un cadru de dialog structurat între părțile interesate cu privire la problemele care decurg din coexistența oamenilor cu carnivorele mari. Misiunea platformei este să promoveze metode și mijloace pentru a reduce la minimum și, atunci când este posibil, pentru a soluționa conflictele dintre interesele umane și prezența unor specii de carnivore mari, prin schimburi de cunoștințe și printr-o conlucrare deschisă și constructivă, desfășurată în spiritul respectului reciproc.

Un atelier de lucru la nivel regional al Platformei UE pentru Carnivore Mari a avut loc în 2017 chiar la București, privind coexistența între oameni și carnivorele mari, cu schimburi de bune practici între țările europene și perspective privind monitorizarea și gestionarea speciilor de carnivore mari din România. Rezultatele concrete ale tuturor acestor demersuri au întârziat să apară, și astăzi, în 2021, ne aflăm în aceeași situație de a discuta, din păcate nici măcar ca la nivelul anului 2017, ce ar trebui făcut.

Ne lipsesc datele concrete

Csaba Domokos consideră că principala problemă legată de ursul brun în România este că vorbim mult despre această specie, fără a dispune de date concrete, care ar trebui să stea la baza discuției-disputei, sau a oricăror decizii informate.

„Deci practic ne dăm cu părerea, fiecare după convingerile lui personale. De exemplu, se vorbește despre mulți urși (dar de fapt nu cunoaștem mărimea populației) sau chiar prea mulți (dar nu cunoaștem mărimea populației și nici mărimea populației care ar putea fi suportată de habitatele propice speciei în România, suprafața cărora este iarăși necunoscută). Se vorbește despre o populație care a “explodat” numeric, sau măcar aflată în creștere, dar nu știm nimic despre ratele de natalitate, de supraviețuire a puilor sau de mortalitate (“pe hârtie”, urșii din România mor doar recoltați legal sau câteodată loviți de mașini, despre restul populației nu știm nimic). Se vorbește despre tot mai multe pagube de urs, dar pagubele raportate arată o fluctuație anuală.

Iar despăgubirile plătite anual la nivel național reprezintă sume aproape irelevante în bugetele anuale ale țării, dacă pot să mă exprim așa. Și această lipsă generală de date este una acută, cu toate că unii susțin altceva: nu avem nici date istorice relevante, nici recente. În astfel de condiții, eu nu consider că pot să judec seriozitatea problemei. Personal, aș considera semnale de alarmă datele concrete care demonstrează o înrăutățire semnificativă a unei situații anume. Totodată pot să înțeleg că mulți consideră că există o problemă acută, întrucât se vorbește mult despre urși, și în general pe ton alarmist”, precizează Csaba Domokos.

Logica petițiilor către Parlamentul European

De curând, eurodeputatul Vincze Loránt a înaintat trei petiții spre Parlamentul European care fac referire la numărul crescut de exemplare și de pagubele pe care le produc, că nu există o reală compensare a daunelor, că lipsesc măsuri concrete, sau măsuri bune de prevenire. Responsabilitatea principală pentru această problemă revine Ministerului Mediului și Guvernului, mai spun petițiile, care trebuie să fie presate pentru a găsi o soluție.

Semnatarii petițiilor, reprezentanții Consiliilor Județelor Harghita, Mureș, Covasna și Brașov doresc în aceste petiții ca forurile europene să pună presiune pe autoritățile naționale pentru a pune în aplicare măsuri concrete de prevenire a atacurilor și proceduri rapide și transparente pentru decontarea pagubelor.

„Din câte știu, cel puțin două dintre petițiile respective utilizează argumente conform cărora există o corelație între mărimea populației de urs (din punctul meu de vedere presupusă) și pagubele pe care aceasta le produce, adică mai mulți urși produc mai multe pagube. Iar pe baza acestor argumente, petițiile solicită posibilitatea de a interveni letal asupra populației de urs într-un mod “preventiv”, conform logicii că ursul împușcat nu mai produce pagube, iar o populație redusă numeric va provoca mai puține pagube.

Acest lucru ar însemna practic revenirea la sistemul de cote de recolte anuale pentru urși. Ceea ce ar constitui o schimbare majoră față de situația actuală din România: începând din 2016, urșii se pot recolta doar reactiv, pe baza unor autorizații emise pentru fiecare individ în parte, după ce se dovedește că individul respectiv a provocat pagube semnificative. Evident, cotele de prevenție ar rezulta în mai mulți urși recoltați anual decât pe baza autorizațiilor individuale”, precizează Csaba Domokos.

Într-adevăr situația din Harghita este prezentată de președintele Consiliului Județean, Csaba Borboly prin afirmația că populația de urși numără 2.100 de animale în județ din 7.000 de urși în România. Tot aici se menționează că în Harghita, în ultimii cinci ani, au avut loc 1120 de atacuri asupra animalelor domestice, 54 de persoane internate, șapte decese.

Ca urmare, logica petițiilor amintite nu este în concordanță cu rezultatele studiilor științifice, punctează Csaba Domokos, studii care nu au găsit o corelație între numărul urșilor și numărul pagubelor produse de aceștia. De exemplu, spune cercetătorul, conform unui studiu la nivel european, deși populațiile de urși din Polonia și din Munții Apenini (Italia) au rămas stabile în ultimii 20 de ani, pagubele produse de acestea în rândul șeptelului au scăzut în Polonia și au crescut în Apenini. În Norvegia, atât numărul urșilor cât și a oilor deprădate de aceștia s-au triplat în 20 de ani, pe când în aceeași perioadă și în Suedia populația de urși s-a triplat, dar pagubele produse în oi au scăzut ușor.

„Prevenirea pagubelor nu se face deci cu arma, prin diminuarea populației de urs. Excepție fac acei câțiva urși ireversibil habituați, care și-au pierdut definitiv frica față de om și care provoacă pagube serioase și în mod repetat, sau pun în pericol real viețile oamenilor. Acești “recidiviști”, dacă toate încercările de a-i “reeduca” (prin așa-numita condiționare aversivă sau prin relocare) au eșuat, trebuie extrași din populație, întrucât pagubele pe care le produc stigmatizează întreaga lor specie. Dar în rest, prevenirea eficientă a pagubelor se face prin metode de prevenție tradiționale (câini ciobănești și ciobani cu experiență) și moderne (garduri electrice), eventual combinate în cazul stânelor. Din acest punct de vedere avem un avantaj clar față de majoritatea celorlaltor state europene, întrucât avem acces la ambele tipuri de prevenție (în statele vestice și nordice, metodele de pază tradiționale au fost practic abandonate, după extirparea carnivorelor mari).

Totodată e irațional să ne închipuim că vom împrejmui cu gard electric toate culturile agricole sau livezile din arealul ursului, sau că stânele păzite corespunzător nu vor mai avea deloc pagube. Pagube și conflicte vor fi și în continuare, cum au fost și în trecut, ca și peste tot în lume unde oamenii mai conviețuiesc cu diverse specii de carnivore mari. Dar în România avem și un sistem funcțional de compensații în cazul producerii pagubelor, care, cu toate defectele lui, se poate îmbunătăți în continuu”, precizează Csaba Domokos.

Soluții pentru rezolvarea disputei

Cercetătorul consideră că un prim pas major către normalizarea situației ursului în România ar fi începerea unui dialog onest și constructiv între tabăra celor care susțin vânătoarea de urși (în principal, personalul profesional cinegetic), și a celor care se opun acesteia, cel puțin în forma în care s-a desfășurat până acum (în principal, ONG-urile de mediu).

„După părerea mea, acest lucru ar fi crucial pentru viitorul speciei în România, deoarece până la urmă doar aceste două grupuri doresc de fapt existența unei populații însemnate de urși în România – din motive oarecum diferite. Pe scurt și simplificat, disputa referitoare la urs își are originile în principal în conflictul dintre cele două categorii menționate, și în ultimii ani a fost exploatată și umflată și de către câțiva politicieni (regionali și locali) oportuniști, care s-au folosit de subiect pentru a-și clădi capital politic”, a mai spus specialistul.

Deși actuala guvernare spune că în ultimii cinci-șase ani, la nivel guvernamental nu s-a făcut nimic pentru gestionarea marilor carnivore în România, conform experienței sale personale, Csaba Domokos spune că sistemul de despăgubiri în cazul pagubelor produse de carnivore mari (urs și lup, încât nu avem cunoștințe de pagube produse de râs în România) – acordate de către Ministerul Mediului – funcționează mai bine, comparativ cu acum câțiva ani.

„Sau cel puțin am senzația asta în zonele rurale din estul județului Mureș (fără de a dispune de datele oficiale), unde desfășurăm majoritatea activităților de teren axate pe urși. Cu toate că de la raportarea unui caz individual de pagubă și până la acordarea efectivă a despăgubirii poate trece mult timp, într-un final mulți păgubiți chiar primesc sumele de bani care le revin. Iar acest lucru este esențial pentru a menține o oarecare toleranță a populației rurale față de aceste specii. Din punctul meu de vedere, aceasta este principala realizare concretă a autorităților competente în ultimii ani, în ceea ce privește carnivorele mari”.

Foto credit: Septimiu Bizo

Turismul motorizat în păduri trebuie interzis. Cine o face?

Actualul ministru al Mediului, Pădurilor și Apelor, Barna Tánczos, a declarat de curând că nu există în prezent o evaluare cantitativă a urșilor și cu atât mai puțin putem vorbi de măsuri implementate de protejare a habitatelor urșilor și de asigurare a zonelor de liniște. De asemenea, de ani de zile se vorbește despre turismul motorizat din pădure, cu ATV-uri, mașini de teren, motociclete, fără a fi luate măsuri concrete.

„Nu putem interzice turismul, dar nici nu putem intra în pădure cu 20 de ATV-uri. Trebuie să asigurăm zone de liniște pentru acestea animale și să găsim un echilibru”, a precizat ministrul.

O soluție locală pentru cazurile în care urșii apar pe pârtiile de schi poate fi îngrădirea acelor pârtii care intră în habitatul natural al acestor animale. O altă soluție temporară ar fi relocarea urșilor. Dar dacă tot crește populația, pericolul apare peste tot. O specie aflată la vârful lanțului trofic, fără niciun dușman, nu are altceva de făcut decât să se înmulțească.

„Pesta porcină care atacă mistreții face ca această specie să fie în pericol în România. Avem o populație din ce în ce mai mică și un număr din ce în ce mai mare de leșuri în pădure, ceea ce este o mană cerească pentru populațiile de carnivore mari. Acestea trăiesc foarte bine de pe urma leșurilor și astfel crește populația. Din punct de vedere al biodiversității și al echilibrului natural, în momentul în care această populație de mistreți va scădea drastic, marile carnivore vor avea nevoie de hrană. Așa că lucrurile se complică”, a sesizat ministrul Mediului.

Tărâmul carnivorelor mari-Brand de țară

În condițiile în care problema urșilor ar fi gestionată corespunzător, România ar putea profita enorm de pe urma avantajului de a avea o populație numeroasă de urși.

Csaba Domokos consideră că a conserva pe termen lung o populație sănătoasă și viabilă de urși – alături de conservarea celorlaltor valori naturale de care România dispune – este în primul rând o datorie morală pe care o avem ca și o societate modernă.

Dincolo de asta însă, pe imaginea ursului, ca și a lupului și a râsului, dealtfel, s-ar putea construi un brand de țară puternic și unic în Europa (un fel de tărâm al carnivorelor mari). Astfel, s-ar putea elabora programe turistice de calitate, high-end și scumpe, care nu ar trebui limitate doar la observarea faunei sălbatice, ci s-ar putea combina cu diverse servicii oferite de localnicii care trăiesc în arealul carnivorelor mari (degustare de mâncăruri și băuturi tradiționale, observarea arhitecturii tradiționale, încercarea meșteșugurilor și practicilor agricole tradiționale, experiența unei zile trăite într-un sat tradițional, ș.a.m.d.).

„Nu mă refer la turismul de masă, ci la activități care vizează turiști în grupuri restrânse – astfel, ne-am asigura că prin activitățile turistice nu facem mai mult rău speciilor de carnivore mari, de exemplu prin deranj. Avem atâtea valori în zonele rurale, de care nici nu ne dăm seama – valori care încetul cu încetul pier, sub ochii noștri. Prin implicarea localnicilor în astfel de activități, generatoare de venit, prezența carnivorelor mari ar deveni prioritară, sau măcar acceptată și în zonele rurale.

Deci s-ar îmbunătăți aceea toleranță socială, indisponibilă pentru viitorul carnivorelor mari în România. Și totodată am spijini zone rurale tipic mai izolate, cu puține oportunități de lucru și amenințate de emigrarea tinerilor și îmbătrânirea populației – și, până la urmă, de dispariție. Am putea deveni un fel de centru de excelență din prisma cohabitării cu aceste specii, pornind programe de cercetare, recunoscute la nivel internațional. În alte țări, persoanele pasionate de specii sălbatice carismatice plătesc mii de euro lunar ca să lucreze voluntar (!) într-un program de cercetare sau de conservare. În concluzie, sunt convins că avantaje ar exista, ne trebuie doar puțină creativitate și spirit antreprenorial”, precizează Csaba Domokos.

Începând din anul 2006, în cadrul Asociației pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”, Csaba Domokos coordonează și lucrează într-un program pe termen lung, de conservare și cercetare a ursului brun. Programul are trei obiective principale: -îmbunătățirea acceptanței sociale a speciei: realizarea miniserialului Factual despre urs, organizarea de prezentări, donarea de garduri electrice fermierilor păgubiți; cercetarea științifică, respectiv monitorizarea urșilor marcați cu zgărzi GPS, studierea iernării urșilor, a paraziților acestora, colectarea de date despre braconajul urșilor și despre accidentele rutiere în care sunt implicați urși; conservarea habitatului urșilor: monitorizarea traseului autostrăzii planificate A8 (Târgu Mureș-Iași-Ungheni), cu scopul de a propune măsuri tehnice care să diminueze efectele negative, de fragmentare a habitatelor naturale, ale viitoarei autostrăzi.

Foto credit: Septimiu Bizo

Ce potențial are ursul ca brand?

Am solicitat Agenției Vitrina Advertising să ne explice dacă ar avea ursul potențial de brand pentru România și pe ce ar trebui să mizăm ca țară dacă ar fi să dezvoltăm o astfel de campanie.

„Am făcut un mic exercițiu pe această temă în cercul de cunoscuți; i-am întrebat ce animal ar vedea ca brand al României, care e prima asociere ce le vine în minte. Am primit zece răspunsuri, de la persoane cu vârsta între 25 și 75 de ani, cu studii superioare și care locuiesc în mediul urban, activează sau au activat în domenii diverse, de la inginerie și IT la medicină, avocatură ori învățământ. Nu e o cercetare sociologică și nici un eșantion reprezentativ al populației, însă răspunsurile au fost suficient de diverse pentru a putea reprezenta un punct de pornire a discuției. Acestea au fost: zimbrul (de două ori), ursul (de două ori), lupul (de două ori), cerbul, capra neagră, câinele și pisica (câte o dată). Ca o curiozitate, niciunul nu a menționat râsul, trecut drept animal național al României în diverse materiale, preponderent în limba engleză (de exemplu pe Wikipedia, aici – în alte materiale, mai ales în limba română, apare lupul dacic); nimeni nu a menționat nici oaia.

I-am întrebat apoi cu ce asociază ursul – primul răspuns a fost cu știrile de sezon când vine în comunitățile umane, în căutare de hrană. Al doilea răspuns a fost una dintre cele mai populare mărci de bere din România, care și-a și dezvoltat identitatea pe baza ursului – Ursus. Seniorii au mai amintit URSS și Rusia, cu asocieri repetate de-a lungul timpului: ursul a fost mascota olimpiadei din 1980, găzduită de URSS, iar partidul Rusia Unită, aflat acum la putere în Rusia, are în logo un urs. Plus celebra melodie a trupei Phoenix „În umbra marelui urs”. (Ca fapt divers, ursul este animalul național al Finlandei.)

Întrebați dacă și-ar imagina ursul ca brand al României, cunoscuții mei au spus că ar putea – dar la fel au spus și în cazul lupului și al cerbului, de exemplu. Asta și pentru că, în cazul dezvoltării unei strategii coerente, care să fie aplicată constant și corect, posibilitățile de alegere sunt multiple”, a explicat pentru Sinteza, directorul general adjunct Vitrina Advertising, Raluca Crișan.

O campanie de brand care să aibă în centru ursul ar putea fi legată de mediul său natural – muntele, pădurea, mai spune Raluca Crișan, iar aici se deschid teme dureroase pentru români: defrișări, exploatarea lemnului (și furturile masive), restrângerea habitatului animalelor sălbatice, impactul civilizației asupra naturii etc. Iar pentru a nu rămâne doar la stadiul unei strategii scrise, un asemenea demers ar presupune asumarea la nivel politic, decizional, pe termen cel puțin mediu, și asigurarea mijloacelor necesare implementării indiferent de cine e la guvernare.

Eventuala imagine negativă pe care o are ursul în România e mai degrabă cauzată de necunoaștere și de frică, mai precizează Raluca Crișan. Această imagine poate fi îmbunătățită prin campanii de informare bine gândite, cum deja există prin efortul unor organizații non-guvernamentale.

„N-aș zice neapărat că ursul are o imagine negativă – și mă gândesc aici la ursuleții de pluș, jucării atât de familiare și îndrăgite, la imaginea din folclor cu impact asupra mentalului colectiv („Ursul păcălit de vulpe”, „Moș Martin”, mersul cu ursul, expresia „te uiți ca la urs”), dar și la turiștii care nu ezită să filmeze cu telefonul mobil ursul care se apropie de mașină și să posteze apoi mândri imaginile pe rețelele de socializare.

Cred că printr-o colaborare a mediului public cu ONG-urile din domeniul protecției mediului și cu specialiștii în comunicare, imaginea ursului poate fi îmbunătățită într-un termen rezonabil; doar dorință să fie și, din nou, asumare reală de către factorii decizionali”, a mai spus directorul general adjunct Vitrina Advertising.

Avem nevoie de urși

Ecologul Tibor Hartel este tipul de om care ține cu ursul și cu omul, împreună. Nu se declară împotriva niciunuia. O petiție poate face oricine, spune cercetătorul de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, dar un guvern are putere mult mai mare decât o petiție. România are nevoie de un cadru instituțional corespunzător pentru a gestiona problema ursului brun.

Problema protejării ursului este o problemă complexă în România, al cărei succes va depinde de capacitatea instituțiilor și a sectoarelor relevante de a colabora și a găsi soluții împreună. Trebuie să acceptăm că avem nevoie de populații viabile de urs în România. Când vom înțelege acest lucru, atunci se pot porni discuțiile, consideră Tibor Hartel.

Ecologul și cercetătorul Tibor Hartel a identificat mai multe dimensiuni esențiale ale problemei. În primul rând, problema ursului brun în România este o răspundere colectivă. Evident, că în toată gestionarea problemei, guvernul are un rol esențial, dar răspunderea ne revine tuturor prin modul în care comunicăm datele problemei, prin modul în care „ațâțăm spiritele, sau nu le ațâțăm”.

„Când conflictele dintre oameni în jurul ursului sunt, deseori, mai mari, decât conflictele cauzate de urși, atunci avem o problemă complexă. Certurile nu au ca rezultat soluții viabile”, consideră cercetătorul Tibor Hartel.

Compensații și prevenții

În primul rând, spune acesta, în problema urșilor trebuie ascultată perspectiva fermierilor și a oamenilor de rând din mediul rural, iar în al doilea rând, autoritățile ar trebui să gestioneze mult mai responsabil compensațiile pe care le oferă în urma pagubelor cauzate de urși.

„Există în România situații în care fermierii nu primesc compensații nici după doi ani de la pagubă. Această ineficiență instituțională nu ajută fermierul în formarea unei mândrii sănătoase că are urși în zonă. Birocrația în jurul compensării trebuie redusă și eficientizată”, recomandă Tibor Hartel.

O altă dimensiune care privește gestionarea problemei ursului ar fi prevențiile.

„Prevențiile previn pagubele. În alte țări europene există prevenții și din banii de prevenții se cumpără elicoptere, mașini, unelte pentru monitorizare, se instalează containere bearsafe pentru gunoi și se folosesc tot felul de tehnologii care țin ursul departe de zonele locuite, fără a-l omorî. Astfel de prevenții nu ajung în România și de aceea am avea nevoie de un lobby diplomatic corect pentru a aduce bani de prevenții.

Dacă oamenii din localitățile în jurul cărora trăiesc câte 10-20 de urși ar primi 150.000 de euro anual pentru a ține urșii departe, sau pentru a-și deschide afaceri sustenabile, economic și ecologic, să transforme ursul în brand, de ce nu, poate localnicii chiar ar fi mândrii de urșii lor. Deci da, nu putem discuta de coexistență sănătoasă și pe termen lung fără prevenții și compensații eficiente”, precizează biologul Tibor Hartel.

Foto credit: Septimiu Bizo

O societate care respectă natura și ursul. Utopie?

Legile, chiar dacă sunt bune, fără o societate care respectă natura și ursul, nu vor funcționa. De aceea, împuternicirea societăților civile, informarea în școli, acolo unde există urși în zonă, sunt elemente extrem de importante. Oamenii nu trebuie înstrăinați de urși, ci trebuie învățați să se comporte civilizat, pentru ca și ursul, la rândul lui, să se comporte la fel. Ursul nu vrea conflicte și le evită, dar cum să le evite când omul e peste tot, se întreabă specialiștii.

„Comportamentul oamenilor, ordinea socială, și nu vorbim acum de instituții, ci efectiv de atitudinea omului de rând și modul în care se respectă regulile în cadrul satului sau a comunității. O dezordine mare socială este urmată de o dezordine în comportamentul ursului.

Dacă peste tot în pădure găsim aruncate mizerii, dezordinea aceasta face ca un animal oportunist cum este ursul, să se învețe.

Ursul are câteva caracteristici importante pe care societatea umană poate construi:
1. Evită conflictele cu omul
2. Este extrem de deștept
3. Este oportunist
4. Este potențial periculos pentru om

Primele trei trăsături îl fac predispus pe urs să se plieze în jurul unor dinamici sociale. Dacă ursul vede tipare coerente, predictibile în comportamentul omului, atunci comportamentul ursului va fi predictibil și va forma un tipar. E ca într-un dans, în care cuplul este format din urs și societatea care îl înconjoară. Dacă niciunul nu știe dansa, dansul nu va fi niciodată stabilizat. Dar, dacă unul știe să danseze, îl va învăța și pe celălalt. Dansul om-urs este destabilizat chiar de ființa cea mai înțeleaptă, în acest caz de om”, atrage atenția Tibor Hartel.

Cel mai rău este că suntem haotici, mai spune Tibor Hartel. Șansa să dai peste urși pentru că nu respecți ordinea devine tot mai mare și atunci te atacă.

„Să nu mai vorbim de oamenii care fură pui de urși și îi scot la vânzare. Dincolo de compensații și prevenții, comportamentul uman e important. Și vedem cum suferă toată România din cauza unei dimensiuni substanțiale din societate care nicicum nu e predispusă la ordine. Nu vorbesc de ordine militară, ci de ordinea firească din viața fiecăruia.

La nivel social este iarăși important să conștientizăm un lucru. Că da, vrem urși. Acesta e punctul de pornire”, atrage atenția Tibor Hartel.

De ce e bine să avem urși?

Pentru că regiunile unde carnivorele mari trăiesc și formează populații sustenabile biologic nu sunt fragmentate de șosele, de garduri, de șiruri de case. Acolo se poate realiza cel mai bine funcționalitatea ecologică. Ursul nu folosește doar un habitat, ci tot peisajul unei regiuni. Acele peisaje devin reziliente ecologic, oferă apă curată, oferă foarte multe resurse necesare în condițiile schimbărilor climatice. De aceea avem nevoie de carnivore mari, pe lângă faptul că sunt protejate de lege.

Orice societate sănătoasă vrea carnivore mari pentru că acestea îi asigură conservarea biodiversității. În locul unde trăiește ursul trăiesc și multe specii rare din care noi beneficiem direct și indirect.

“Una e ca pe o pășune, timp de sute de ani, vacile să pască și seara să meargă acasă, iar ursul să culeagă noaptea ce vrea el să culeagă, alta e să instalezi o stână acolo zi și noapte și ursul să nu mai aibă unde ieși. Sau să instalezi cinci stâne. Aceasta este noua expansiune umană, și pășunatul extraordinar de dăunător care pune pe marginea colapsului mii de hectare de pășuni. Să nu mai vorbesc despre extinderea culturii orășenești în munți, cu gazon în locul pajiștii montane. Asta înseamnă fragmentare și este un alt lucru dăunător pe lângă comportamentul uman”, explică Tibor Hartel.

România are nevoie de planuri de management al peisajului, special dezvoltate pentru zonele populate de urși. Pe lângă toate acestea trebuie să cunoaștem câte animale avem. În problema ursului trebuie ascultate inclusiv asociațiile de vânătoare, mai spune Tibor Hartel.

„Vânătorul nu este doar un om care trage cu pușca în stânga și în dreapta. Vânătorul are pregătire de inginerie. Are o cunoaștere și o înțelepciune extrem de utilă și atunci merită considerat și punctul lui de vedere. Multe asociații de vânători se plâng că le-au scăzut veniturile și ar trebui compensate. De aici se nasc conflictele”, declară Tibor Hartel.

Foto credit: Septimiu Bizo

Ce spun vânătorii

Directorul AJVPS Mureș (Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Mureș), Pompei Muică, spune că în acest moment asociația pe care o conduce s-a lovit de un blocaj total. Toate demersurile sunt fără rezultat.

“Au început să apară și în zonele mai joase, până când vor ajunge să omoare oameni. Consumă absolut tot și din puținul pe care îl dăm complementar vânatului pe care vrem să îl gestionăm. Ursul este cel mai puternic animal și până nu se satură, nu ai ce să îi faci.

Soluția ar fi să se schimbe legea. Avem o populație supranumerică de urși și ar fi cazul să gândim cu capul ce înseamnă asta. Suntem sceptici că legea se va schimba. Circulă mulți bani, dar nu ajung în mâna noastră, a celor care trebuie să gestioneze populația de urși. La televizor și pe rețelele de socializare apar doar poze drăguțe cu urși și râși și pisici sălbatice, dar adevărata problemă nu este tratată. Avem câteva semnale de la noua conducere a ministerului, dar ca de obicei pornesc cu mare elan și se stinge flacăra.

Locuri pentru relocări nu avem pentru urși pentru că și de la 80 de kilometri vin înapoi. Asta e gena lor. Au reflexe, au orientare și se întorc”, a precizat Pompei Muică.

Acesta a precizat că, recent, pe raza județului Mureș nu au fost înregistrate evenimente tragice, dar pagubele sunt mereu semnalate de fermieri.

Citiți și:

Interviu cu Attila Farkas, inginer cinegetic: Ursul, între resursă, sursă de conflict și interese financiare

„Încercăm să facem față dar este tot mai greu”

Hadnagy Lehel gestionează două fonduri de vânătoare, în jur de 34.000 de hectare, amândouă în zona Ciucului și mărturisește că are probleme frecvente legate de urși în contextul legislației actuale.

„Întotdeauna au existat probleme legate de gestionarea ursului, dar le rezolvam mai ușor. Înainte de intrarea României în UE, existau acele autorizații care permiteau împușcarea urșilor. Acum și noi vânătorii, respectiv gestionarii de fonduri cinegetice, înțelegem că s-au schimbat mult lucrurile și că trebuie să lucrăm alături de conservaționiști la găsirea unui echilibru.

Intervențiile la nivel de populații de urs nu rezolvă adevărata problemă. E posibil ca împușcarea lor să nu aibă efect asupra pagubelor pe care le provoacă. Nu există o legătură liniară între pagube și populația de urs. Trebuie să ne asumăm și noi asta.

Ar trebui să avem o evaluare corectă a populației de urs. În 2016 a fost interzisă vânătoarea acestei specii, cu toții știm acest lucru. În fiecare an, asociațiile de vânătoare fac estimări cu privire la numărul de exemplare de urs, care sunt centrate la minister. Dar lumea susține că datele nu sunt reale.

Cea mai mare problemă e că, din 2016, nimeni din partea ministerului nu a venit cu alternative. Nici din mediul academic nu au venit cu soluții”, a declarat Hadnagy Lehel, pentru revista Sinteza.

Prima dată ar trebui realizată o monitorizare credibilă a populației de urși, cu metode simple și deloc costisitoare, spune Hadnagy Lehel, poate chiar împreună cu organizațiile conservaționiste, pentru a exista transparență.

O altă problemă importantă de luat în considerare în gestionarea problemei urșilor, este gestionarea problemei deșeurilor care se transformă în hrană foarte accesibilă pentru urs, ori altfel acest comportament devine obișnuință pentru urs.

Hadnagy Lehel nu exclude vânătoarea în rândul populației de urs, făcută pe baze științifice, nu la întâmplare, în funcție de numărul de exemplare. Dacă populația crește, trebuie să intervii, dacă aceasta scade, trebuie să ocrotești.

„Cinegetica este o meserie, o activitate economică. Printre obiectivele acestei activități se numără și conservarea populațiilor de vânat. Eu, cu paznicii mei de vânătoare combatem braconajul, dacă iarna este grea aducem hrană suplimentară vânatului, iar dacă este nevoie, intervenim de exemplu și când vine ursul în Miercurea Ciuc, pentru a înlătura pericolul. Unele dintre aceste activități nu sunt compensate, deși facem toată documentația legală și o trimitem ministerului. Din ce bani să instruiesc personalul? Ministerul a pus toată gestionarea problematicii ursului pe umerii noștri.

Dacă nu avem specialiști în zonă pentru tranchilizarea ursului, atunci nu avem altă soluție decât împușcarea lui, o măsură drastică de altfel”, a completat Hadnagy Lehel.

Ca urmare, după monitorizarea populației de urși, ar trebui și monitorizarea pagubelor produse de ei, precum și monitorizarea acceptanței oamenilor față de specie.

“Și eu sunt conservaționist. Dar sunt și gestionar și vânător. Nici eu nu mi-am făcut un țel să extermin ursul din păduri. Știu că este o parte importantă a faunei acestei țări, dar trebuie gestionat. Nu mai putem întoarce capul de la adevărata problemă”, a atras atenția Hadnagy Lehel.

România „grădina zoologică” a Europei

Dragoș Hârjoabă, gestionar, de asemenea, al unui mare fond de vânătoare din România, susține că niciodată nu poți să știi numărul exact de urși. De-a lungul istoriei, spune el, oamenii au ținut carnivorele mari la distanță numai prin uciderea lor.

„Că ne convine, sau nu ne convine, asta este soluția. Ursul trebuie să aibă frică de om. Cu tot felul de capcane, cu tot feluri de lațuri, cu otrăvuri. Iar afirmațiile că orice societate sănătoasă are nevoie de carnivore masive sunt povești. Străinii au executat tot ce au putut în materie de urși și ne țin pe noi grădina zoologică a Europei. Nici gând să ne accepte nouă acum exemplarele. Eu încă de acum cinci ani am spus că în România ursul e condamnat la dispariție. Acolo unde e protejat de lege, dispare. Nu poți să creezi un echilibru într-o țară în care unii pun banii, iar alții îi absorb. Pe mine gestionarea fondului de vânătoare mă costă în jur de 50.000 de euro pe an. Am preluat un fond care era decimat de braconieri care în acest moment e un fond înfloritor. Și asta nu am obținut cerșind.

În acest moment punem mâncare ca proștii, ursul vine și consumă 70% din mâncarea aia, iar ciobanii otrăvesc cât pot pentru că ei asta știu. Procedura de acordare a despăgubirilor e foarte bine făcută în interesul de a NU da despăgubiri. Omul trebuie să anunțe paguba în 48 de ore, dar ciobanul nu coboară de pe munte la primărie să declare în 48 de ore paguba. Am avut caz în care ciobanul a strâns o pagubă de nouă oi și a mers abia atunci să declare. Nu a fost despăgubit pentru toate pentru că nu se încadrase în timp. Iar despăgubirea primită nu a acoperit nici pe departe costul oilor la cumpărare. Ca urmare, ciobanii au început să își facă singuri dreptate și pe valea respectivă nu mai vezi nicio urmă de urs”, a spus Dragoș Hârjoabă.

Acesta a mai declarat că numărul redus, totuși, al deceselor rezultate în urma întâlnirii om-urs se explică prin faptul că urșii respectivi sunt tineri, în timp ce urșii mari au încă frică de om.

„Nu este adevărat că omul a intrat în habitatul urșilor pentru că le-am tăiat pădurile. Urșii nu mănâncă lemne. Să nu uităm că avem mii de culegători de fructe de pădure, de ciuperci care se apropie tot mai mult de habitatul urșilor”, a mai spus Dragoș Hârjoabă.

Acesta nu vede o soluție nici în transformarea ursului în brand sau simbol național.

„Să luăm exemplul Roșiei Montane și campania “Salvați Roșia Montană”. Vine vreun turist în Roșia Montană, sau în zonele acelea? Prin ecologism reușim să distrugem tot”, a concluzionat Dragoș Hârjoabă.

Rolul ziariștilor-Platformele de propagandă anti-urs

Specialiștii din domeniu au constatat că, de ani buni, mass-media defilează cu mesaje anti-urs și trebuie să cauți adânc în puzderia de informații pentru a găsi un articol echilibrat.

Extrem de multe ziare sunt „platforme de propagandă anti-urs” spun ei.

„Oamenii trebuie să înțeleagă că nu ursul e de vină și că nu e vorba de vina cuiva. E vorba de un sistem care acum e pe butuci și trebuie pus în funcțiune. Desigur, dacă vrem urși. Dacă noi ne irosim urșii, nu avem nicio garanție că nu ne vom irosi capitalul natural. Aceasta este marea problemă”, explică Tibor Hartel.

Tendințele sociale în Vest, spune cercetătorul, merg pe ideea că, paradoxal, urșii vor găsi un refugiu mai mare acolo, ca la noi. Pentru că acolo oamenii se schimbă, iar viziunile și direcțiile spre un mediu sănătos cresc. În zece ani o societate se poate schimba. Astfel, nu trebuie mizat prea mult pe faptul că în Vest nu există urși.

„Discuțiile cu privire la câți urși avem mi se pare că nu duc nicăieri. Dacă nu avem grijă, vom ajunge la situația că și un urs este prea mult. Dacă începem să jonglăm cu numere, ne luăm atenția de la problema de fond și anume, ce transformări sociale și instituționale trebuie să facem ca să existe urși. Societate lucrează mult mai ușor cu numere și parametri, cu noțiuni superficiale, decât cu lucruri de substanță.

La fel de fără sens mi se pare discuția dacă împușcăm sau nu împușcăm urșii. Nu spun că ar trebui să ținem pușca în cui, pe perete. Ca instrument de management poate fi utilizată, dar să nu uităm de transformările sociale și instituționale importante. Da, pe listă este și pușca. Nu excludem asta. Pușca trebuie să stea în mâini înțelepte și avem vânători înțelepți, dar nu mi se pare înțelept să vorbim doar despre pușcă. Trebuie văzut cât suferă din cauza urșilor cei care au beneficii economice după urs, și cât suferă cei care nu au beneficii economice.

Cei care nu beneficiază, suferă cel mai mult. Și atunci este oare corect ca responsabilitatea pentru o specie atât de importantă să fie pusă doar pe umerii localnicilor? Avem nevoie de instituții eficiente care gestionează ursul în mod inteligent. Dacă anatomic am avea cinci guri și zece perechi de urechi, aș spune toate acestea deodată. Ele sunt simultan valabile”, este de părere Tibor Hartel.

Cercetătorul de la UBB consideră că avem de partea noastră asul la nivel european și propune ca țara noastră să dezvolte câteva proiecte pilot destinate gestionării ursului.

“Haideți, de exemplu, să desemnăm județele Vrancea și Covasna județe pilot. Și fiecare județ să primească câteva milioane de euro pentru gestionarea ursului. Să construim platforme interdisciplinare și să testăm implementarea unor modele de management de conservare pentru urs. Și atunci în cinci ani de zile putem trage niște concluzii. Cinci ani trec foarte repede. Din 2016 au trecut cinci ani și tot nimic nu s-a făcut. Merită pornite niște proiecte pilot pentru a vedea ce funcționează și ce nu. Nu e vorba de experimente pe oameni, ci experimentare pentru a vedea ce greșim și ce facem bine”, recomandă Tibor Hartel.

Răspunsul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor la solicitarea Revistei Sinteza privind tema gestionării ursului brun în România:

Referitor la solicitarea dvs. înregistrată cu nr. R/6250/08.03.2021 cu privire la gestionarea ursului brun în România, vă transmitem informațiile primite de la direcția de specialitate din cadrul instituției noastre:

Directiva Consiliului 92/43/EEC privind conservarea habitatelor naturale şi a faunei şi florei sălbatice (Directiva Habitate) este una din reglementările de bază pentru protecția naturii în țările Uniunii Europene. Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să armonizeze prevederile naționale legale în concordanță cu această Directivă.

Specia Ursus arctos este menționat în anexa IV a Directivei, care include specii de faună și floră sălbatică de interes comunitar cu protecție strictă. De asemenea, această specie este listată în Anexa IV a OUG nr. 57/2007 ca specii de interes comunitar care necesită protecție strictă și a căror capturare, ucidere și disturbarea este interzisă.

Totodată, specia Ursus arctos este înscrisă în anexa nr. 2 la Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979, la care România a aderat prin Legea nr. 13/1993.

Conform raportării în baza art. 17 din Directiva Habitate din anul 2019, populația de urși de pe teritoriul României este cuprinsă în intervalul 6400 – 7200 exemplare.

În perioada 2006 – 2019, din datele deținute de MMAP, populația s-a menținut aproximativ în același interval de mărime, cu mici variații, populația fiind considerată stabilă, ușor crescătoare.

În anul 2018, Ministerul Mediului prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului nr. 625/28.06.2018 a aprobat Planul național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România.

În perioada următoare Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor va derula proiectul “Implementarea planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România”, finanțat din Programul Operațional Infrastructura Mare. Obiectivele acestui proiect, prin implementarea cărora se urmărește diminuarea conflictelor om-urs, sunt următoarelor:

Determinarea mărimii populației și stabilirea numărului de indivizi la nivel național, regional, județean și local, realizate prin studii genetice;

Reducerea conflictelor om-urs prin achiziționarea și instalarea unor sisteme de protecție a animalelor domestice, a culturilor agricole și a bunurilor materiale;

Înființarea unui complex pentru îngrijirea, reabilitarea și protecția ursului brun;

Determinarea zonelor de management al populației de urs brun la nivel național în vederea asigurării efectivului optim al populației de urs brun;

Îmbunătățirea capacității instituționale a ministerului mediului, apelor și pădurilor;

Organizarea unei campanii de informare și conștientizare a publicului larg cu privire la conservarea populației de urs brun;

Reducerea conflictelor om-urs prin înființarea unor culturi speciale cu rol de tampon în zonele cu o densitate mare a populației de urși și pagube produse de aceste exemplare.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te