Imigranții români au fost parțial cauza Brexitului

Interviu cu Christopher Coker, directorul think-tankului de politică externă de la London School of Economics


Distribuie articolul

Relaxat și grizonat, cu un trabuc parfumat în mână și un pahar de vin rosé lângă, îmbrăcat într-un pulover lejer, profesorul Christopher Coker vorbește despre relațiile China-Rusia, UE-SUA, Balcanii de Vest sau securitatea la Marea Neagră în contextul global, cu ușurința cu care ar vorbi și despre cockerul spaniel negru care se joacă nu departe de el.

Universitarul britanic este o somitate în relațiile internaționale, director al think-tankului Ideas, de politică externă, de la London School of Economics and Political Science, una dintre cele mai bine cotate universități europene. A publicat mai multe volume, cu focus pe strategiile de apărare și conflicte militare. Cel mai recent volum este „Ascensiunea statului civilizațional”, tipărit anul acesta, iar anul viitor este așteptată să apară următoarea carte, intitulată „De ce război?”.

Profesorul Coker a fost recent prezent în România, la Centrul Rațiu pentru Democrație din Turda, unde a participat la un training pentru jurnaliști. În acest context, el a acordat un interviu revistei Sinteza.

Textul a fost ușor editat pentru claritate.

Christopher Coker predă la London School of Economics din 1982 | Foto: Marian Oprea

Cum credeți că va evolua chestiunea Brexitului, date fiind alegerile anticipate din Marea Britanie, va ieși UK din UE în 31 ianuarie sau vom asista la o nouă întârziere?

Dacă conservatorii vor câștiga o majoritate, cred vom ieși în 31 ianuarie, însă dacă Partidul Laburist – nu cred că va câștiga o majoritate – ar forma un guvern, cu sprijinul naționaliștilor scoțieni, oferindu-le acestora un referendum de independență, atunci cred că vom avea un al doilea referendum cu privire la Brexit. Dar nu știm care va fi întrebarea, fiindcă laburiștii doresc să renegocieze acordul stabilit de [prim-ministrul Boris] Johnson, iar atunci decizia va fi la Uniunea Europeană. Eu cred că Uniunea Europeană ar accepta acest lucru și nu cred că ar fi mult de renegociat, ca să fiu foarte sincer…

Nimeni nu știe care va fi întrebarea, la un eventual nou referendum. Până acum, toate sondajele de opinie sugerează că nu există schimbări majore în opinia publice, așa că dacă va exista un nou referendum, rezultatul ar fi cam același.

Să presupunem că în 31 ianuarie Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, ce se va întâmpla în primii zece ani după aceea în această țară?

Ne vom negocia drumul înapoi (râde)… Pentru încă un an vom putea menține aranjamentele existente, în privința călătoriilor și a altor lucruri de acest fel. Dar, după aceea, ne vom confrunta cu niște dificultăți. Cred, deci, că vom încerca să renegociem un acord comercial bun cu Uniunea Europeană și mai apoi vom continua să încercăm să colaborăm cât se poate de strâns cu UE, pentru că nu există nicio altă alternativă și asta înseamnă că, într-un mod camuflat, vom încerca să ne întoarcem în Uniunea Europeană.

Într-un fel cum procedează acum Norvegia?

Ceva de genul Norvegiei ar fi probabil o soluție, dar e mai dificil pentru noi, fiindcă suntem o țară mai mare și este foarte înjositor pentru norvegieni să fie nevoiți să își modifice permanent legislația pentru a fi în acord cu legislația europeană, dar fără să fie parte a Uniunii Europene. Elvețienii fac la fel, într-o oarecare măsură. De fiecare dată când Uniunea adoptă o lege, Norvegia tinde să adopte și ea o lege în același sens. Asta ar fi foarte dificil în Marea Britanie. Cu toate acestea, nu văd nicio altă opțiune, fiindcă nu există nicio Britanie globală, este o iluzie totală și aș spune că în cinci ani ne vom da seama că acum ne autoiluzionăm. Iar în acel moment vom avea un nou guvern, o nouă generație de parlamentari, iar aceștia vor căuta să se întoarcă într-un fel în Uniunea Europeană. Asta cred că se va întâmpla…

Un milion de oameni au murit din 2016 încoace, astfel că acea generație mai în vârstă începe să dispară și vom avea o generație mai tânără. Tânăra generație nu s-a deranjat să voteze [la referendumul pentru Brexit].

Să trecem Marea Mânecii, până în Franța, în contextul în care, recent, președintele Emmanuel Macron s-a opus începerii negocierilor de aderare la UE cu Macedonia de Nord și Albania. Cum comentați această poziție?

Există, în mod clar, o oboseală legată de extindere. Ca să fiu cinstit, există o dezamăgire la Bruxelles cu privire la est-europeni. Și nu este vorba doar de Ungaria, este și cazul Cehiei, unde există un guvern care nu reprezintă poporul; mai este, desigur Polonia, țară dată în judecată de Comisia Europeană. Nimeni nu e bucuros nici de situația din România. În Bulgaria, situația e ceva mai bună, din această perspectivă. Prin urmare, oare mai vor alte țări care se anunță dificile? Nu cred.

Balcanii de Vest sunt un butoi cu pulbere, o zonă instabilă. Șomajul tinerilor în Bosnia este de 60 la sută, cel mai mare din lume. O țară foarte divizată: sârbii nu vor să facă parte din ea, croații nu vor să fie parte din ea, bosniacii doresc un stat musulman doar al lor. Niciunul din ei nu vrea să se întoarcă înapoi la luptă armată, este adevărat, dar este o societate eșuată, care este menținută și susținută de Uniunea Europeană și de trupele de menținere a păcii. Există teama ca situația să nu explodeze din nou. E o linie de fractură acolo care există așa cum exista și în 1990. Nu s-a schimbat așa de mult de atunci. Istoricul american Timothy Snyder le-a numit „țări de frontieră” (borderlands). Aceste țări de frontieră produc conflicte.

Cealaltă problemă este China, care construiește o cale ferată de la Atena la Budapesta. Mai departe, este președintele ceh [Miloš Zeman], care a spus că vrea Republica Cehă să fie un „transportor aerian de nescufundat pentru investițiile chineze”, iar asta nu e vreo veste bună. Mai este inițiativa 17+1 a Chinei, care reunește 17 țări europene, unele dintre ele în UE, altele, nu. Viziunea Chinei asupra Balcanilor este de a integra economiile balcanice [în sfera sa de influență]. Aceasta nu este însă și viziunea Bruxelles-ului. Bruxelles-ul vrea să integreze Balcanii într-o Europă mai largă. Așa că la începutul acestui an, Uniunea Europeană a identificat China în mod oficial ca un „rival sistemic” la proiectului european. Nu este Rusia cea care este problema în Balcani, ci este China. Avem și cazul Greciei, care devine tot mai puțin de încredere, dar nu în relația cu Rusia, ci în cea cu China. Se realizează deja studii care iau în calcul ipoteza ca Mediterana de Est să devină un „lac” al Chinei. Asta deoarece chinezii au devenit foarte proeminenți în zonă. Dețin portul Pireu, construiesc un port gigantic în Turcia, sunt prezenți masiv în Cipru. Își construiesc drumul, astfel, spre Balcanii de Vest.

Sunt foarte multe persoane implicate în această relație balcanică. Dacă ne întoarcem la războiul din Kosovo, erau trei parteneri, SUA, UE și Rusia. Astăzi sunt cel puțin șapte. La cei dinainte se adaugă Turcia, Qatar, Arabia Saudită, China. Mai este, desigur, în continuare Rusia, care își urmărește propriile interese în Serbia, pentru a o câștiga de partea „lumii slave”, ideea care, bineînțeles era acolo și în 1914. Deci, este o perspectivă nefericită în această zonă.

În acest context, te uiți dacă Muntenegru, Albania ar trebui să fie membri NATO, fiindcă, se știe, există acest sondaj de opinie făcut pe 60.000 de persoane, întrebând dacă sunt gata să meargă la război, și nimeni nu vrea să meargă la război pentru Macedonia de Nord, nimeni nu vrea să meargă la război pentru Muntenegru. Nu e o mare problemă, fiindcă nu sunt țări de linia întâi. Dar nimeni nu vrea să meargă la război nici pentru Estonia. Deci, dacă nu doresc să lupte pentru o economie de succes ca a Estoniei, atunci nu vor merge la război pentru nimeni din Balcani. Prin urmare, situația este foarte fluidă în acest moment.

Despre o eventuală apropiere China-Rusia
„Toată lumea este atentă să nu împingă Rusia în brațele Chinei. Ceea ce nu ne dorim este o alianță a celor două. China nu are niciun aliat acum în lume, președintele Xi Jingpin a spus că ei nu fac alianțe, doar parteneriate. Nici Rusia nu are vreun aliat, dar rușii fac alianțe și trebuie să fie destul de sâcâitor pentru ei că nimeni nu vrea să se alieze cu ei. Trebuie însă să fim atenți, fiindcă dacă ar fi să existe vreodată o alianță între aceste două țări, atunci cred că SUA s-ar confrunta cu probleme foarte serioase. Iar dacă SUA se confruntă cu probleme serioase, atunci NATO se confruntă cu probleme serioase”.
Vorbind de Balcani, ne-am apropiat de România. Ați menționat oboseala de pe urma extinderii, care vizează și România. Cum se vede, de la Londra, problemele cu care s-a confruntat România în ultimii trei ani.

Cred că britanicii, acum că vom părăsi Uniunea Europeană, într-o formă sau alta, încep să vorbească despre Europa ca despre o uniune a intereselor și nu una a valorilor. Încercăm deci să ne îndepărtăm de partea cu valorile, care este o chestiune ce dezbină, în termeni de societate civilă, cu discuții privind democrație liberală/iliberală și altele asemenea, și să ne concentrăm pe protejarea Europei de SUA și China, fiindcă acestea sunt cele două mari îngrijorări. În acest moment, îi ai pe Merkel, Macron și ceilalți, care doresc să protejeze Uniunea Europeană de Silicon Valley, va fi noua legislație privind inteligența artificială, fiind prima parte a lumii care încearcă să reguleze inteligența artificială, există chestiunea Huawei și G5. Ideea este că Uniunea Europeană ar trebui să fie mai mult o alianță și mai puțin un proiect al valorilor, alianță care să apere interesele economice în fața celor mai amenințătoare două puteri – SUA și China. Rusia nu este o amenințare economică pentru proiectul european. Cred, deci că britanicii ar argumenta că dacă Uniunea ar merge mai mult pe această idee de interese decât de valori, atunci toată lumea ar putea colabora mai bine. Însă, aceasta nu este viziunea lui Macron, care dorește o structură mai integrată.

Va trebui să ne raportăm la singura instituție pe care o vom mai avea în comun, după Brexit, și anume NATO. Și vom juca această carte a NATO, ceea ce înseamnă securitatea la Marea Neagră, ceea ce înseamnă că [noi, britanicii,] am împins de la spate, pe ocolite, colaborarea dintre Polonia și România, am susținut conceptul benign de a avea acest coridor de țări [de la Marea Baltică la Marea Neagră], care ne interesează foarte mult, și la care contribuim, pentru că avem avioane în Lituania, avem avioane în România, vom încerca să livrăm una sau două nave maritime pentru România, la fel pentru Baltica.

Turcia, bineînțeles, este un jucător imprevizibil. Cred că vom insista pe ideea că NATO are un scop, iar scopul său sunt țările din linia de front, iar România este în mod indubitabil un astfel de stat. Pentru voi, [românii], relația dintre Turcia și Rusia este crucială, deoarece dacă turcii ar părăsi vreodată NATO – dar nu cred că ar avea o astfel de intenție, pentru că nu au încredere în ruși – situația voastră ar fi foarte compromisă, ar fi foarte-foarte dificilă.
Cred că guvernul român știe că guvernul britanic este favorabil României, mai mult decât cel al Franței, deoarece Macron urmărește propria sa entente cu Rusia. Și dacă va fi să ajungă să o obțină, va fi un preț de plătit pentru ea. Care ar fi acest preț? Mâna liberă pentru Rusia în Ucraina, de exemplu, dar și în regiunea Mării Negre – aceasta ar putea fi o idee cu care francezii s-ar putea împăca, pentru a obține o relație generală mai bună cu rușii.

Veți vedea că nu aveți prea mulți prieteni în regiune ci doar la distanță. SUA; care investesc masiv în infrastructură și Marea Britanie, care rămâne, în continuare, o forță militară globală. Ca să concluzionez, cred că România are nevoie de state prietene care să gândească global. Poziția voastră în această regiune, dacă nu este pusă într-un context global, atunci câștigă Rusia.

Cum se simte, din perspectiva unui britanic, faptul ca una dintre cele mai mari comunități de străini din țară sunt românii?

Îmi pare rău să o spun, dar a fost parțial din cauza românilor că la referendumul din 2016 s-a votat pentru Brexit. Am știut că vom pierde votul când Theresa May, pe atunci ministru de interne, a spus, cam cu două săptămâni înainte de referendum, că în țară au intrat într-un an cu 300.000 de persoane mai mult decât se știa. Lumea pe stradă se întreba „am lăsat 300.000 de persoane să intre în țară și nu ați știut de ele? Ați pierdut controlul asupra imigrației”. Apoi, când brexiterii vorbeau de imigrație, vorbeau despre est-europeni. Și asta a fost pentru că Tony Blair (fost premier al Marii Britanii – n.r.) a fost suficient de stupid să deschidă porțile, fără să impună cote, care ne erau permise de lege. Alți membri ai Uniunii Europene au folosit aceste cote pentru a controla imigrația. El s-a gândit că vor veni 10.000 de est-europeni, dar au venit sute de mii. Astfel, s-a dovedit că a fost o decizie foarte prostească, care a creat un puternic sentiment împotriva imigranților din Estul Europei. Ironia este că tabăra pro UE le-a spus brexiterilor că vor putea controla această imigrație din Est, fiindcă ea depinde de apartenența la UE, dar ce vor face cu ceilalți imigranți, cu oamenii care vin din Africa, din Pakistan, din Caraibe? Aceștia sunt cei dificili, din punct de vedere al integrării în societate. Și, apropo, odată ce pleacă est-europenii, nimeni nu le va prelua joburile și vom avea nevoie de mai mulți imigranți, iar aceștia vor fi non-europeni. Deci, mă tem că est-europenii, imigrația lor, ne-au scos afară din Uniunea Europeană. Această problemă, mai mult decât oricare alta, a dus la ideea de a prelua înapoi controlul [de la UE], a fost, deci, factorul decisiv în cazul Brexit.

Mai trebuie spus însă că multe orașe din Marea Britanie, mai alese cele de pe coastă, sunt mizerabile. De exemplu, Dover, al cărui port este prosper și plin de viață, dar orașul propriu-zis este sărac, fiindcă nicio marfă care ajunge în port nu rămâne aici, ci merge mai departe, spre Londra. BBC s-a dus și a întrebat oamenii de aici dacă ei chiar cred că le va fi mai bine după Brexit și toate cele ce le-au mai promis brexiterii, iar ei au răspuns „sigur că nu credem asta, dar nu mai avem ce apăra, nu mai este ceva ce să merite să apărăm”.

Despre gândirea pe termen lung și „Cacofonia strategică a Europei”
„Destul de recent a apărut un studiu realizat de Consiliul European pentru Politică Externă, care s-a numit «Cacofonia strategică a Europei». Studiul a evaluat strategiile de apărare ale fiecărui membru al Uniunii Europene și a pus întrebarea dacă membrii UE pot gândi strategic. Ce înseamnă să gândești strategic în ziua de azi? Înseamnă să te gândești la implicațiile pe termen lung ale deciziilor pe termen scurt. Nu poți să scapi de deciziile pe termen scurt, pentru că așa funcționează democrațiile, dar este posibil să gestionezi consecințele acestora. Vă pot da un exemplu foarte bun de decizie pe termen scurt, și anume anunțul de săptămâna trecută al Angelei Merkel, de a deschide piața 5G pentru chinezi. A făcut, se pare, acest lucru fără să se consulte cu nimeni din Uniunea Europeană. În Bruxelles, oamenii au fost șocați, pentru că multe țări vor marșa pe idee, spunând „dacă germanii pot să o facă, noi de ce să nu o facem?”. Care sunt consecințele pe termen lung? SUA au spus foarte clar că vor exista costuri, iar aceasta înseamnă că relația operațională de lucru dintre europeni și americani va fi afectată. Se prea poate ca decizia [Angelei Merkel] să fie corectă, dar ceea ce nu a făcut ea e să gestioneze implicațiile pe termen lung ale deciziei. Revenind, la studiul de care vorbeam, acesta a ajuns la concluzia că sunt două țări care au o strategie de apărare globală, adică pe termen lung: Franța și Marea Britanie. A Germaniei e doar regională, alte state au locală, iar unele țări, ca Letonia, nu au deloc. Este important, deci, cred, pentru europeni să aibă cel puțin două țări care pot gândi global, iar Germania nu poate. Părerea mea personală e că, în privința Germaniei, nu e o chestiune doar de moment, ci e mai mult, e o problemă cu cultura lor politică. Sunt anti-Macron, îl detestă momentan, nu mai cred în alianța franco-germană, ci că UE trebuie să avanseze, dar nu au încredere în puterea de judecată a lui Macron, iar recentul său interviu cu The Economist ridică probleme chiar legate de judecata sa”.
Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te