Femeile și muzica punk s-au născut pentru a fi împreună: De la ideologie la subcultură


Distribuie articolul

Patti Smith, în concert

Text de Teodora Iacob

Cu mult înainte de Beyonce și Madonna, femeile distrugeau chitare și spulberau stereotipuri și clișee pe scenă…
Meditând asupra curentelor și contra-curentelor actuale, în plin val patru al acestei pandemii, mi-am amintit de muzica și subcultura punk, cu a ei atitudine „anti-establishment” sau împotriva convențiilor societății. În urmă cu aproximativ trei ani citeam cartea „Pe când eram doar niște puști”, a cărei autoare este Patti Smith. O autobiografie care mi-a oferit prilejul de a pătrunde în lumea artiștilor excentrici și viața clocotitoare din New York-ul anilor ’60-’70. În timp ce în depărtare mai vibrau discret proteste împotriva războiului din Vietnam, dorința de pace, de libertatea socială și sexuală, pe coloana sonoră a unor artiști precum Janis Joplin, The Doors sau Jimi Hendrix, scena era împărțita tot în același timp și cu ecourile știrilor despre crimele lui Charles Manson care au zguduit o lume întreagă, Patti Smith scria în aceasta carte despre peripețiile tinereții și strădaniile de-a face ceva semnificativ cu viața ei, începând de la prietenia cu Robert Mapplethorpe până la cazarea în renumitul Hotel Chelsea din Manhattan, locul unde conviețuiau obscur și învăluiți în consumul de droguri artiști, scriitori, muzicieni celebri.

Punk a fost o mișcare muzicală care a reacționat împotriva sentimentalismului pastoral, a excesului expresionist și a superstarului rock al anilor ’60, virând dinspre portative melancolice spre melodii scurte, rapide, dure și acerbe. A fost, de asemenea, o subcultură care a respins cu dispreț idealismul politic și flower power-ul californian din mitul hippie. John Holmstrom, fondatorul fanzinei „Punk”, spunea ca „punk rock-ul trebuia să apară deoarece scena rock devenise atât de domesticită încât muzica lui Billy Joel sau a lui Simon și Garfunkel era considerată rock and roll, cu toate că pentru mine și ceilalți fani, rock and roll-ul însemna o muzică sălbatică, avidă de libertate și plină de rebeliune, imposibil de a fi ținută sub control.”

Atât genul muzical cât și subcultura punk nu au apărut mai întâi în Marea Britanie, unde punk-ul a devenit o cauză celebră la sfârșitul anilor `70, ci în suburbiile Manhattanului de la începutul anilor ’70, acolo unde și Patti Smith „The Godmother of punk” („Nașa punk-ului”) începea să se remarce atât prin atitudine cât și prin compoziții și care participa activ la ceea ce astăzi poarta numele de „punk”.

Punk – începutul egalității dintre artiștii și artiste

În timp, muzica punk a născut multiple trupe și sub-genuri care s-au dezvoltat alături de apariția tendințelor unice ale modei și, cel mai important, o mentalitate complet nouă. Genul a devenit o atitudine implicită pentru retorica „anti-establishment astfel” încât „punk” s-a transformat rapid în cuvântul cheie pentru respingerea constrângerilor societății din trecut. Acest lucru se datorează parțial numărului mare de superstaruri feminine care au revoluționat genul de-a lungul anilor și care au schimbat punk-rock-ul pentru totdeauna.

Adevărul este că nu poți să te saturi niciodată de aceste zeițe atemporale ale punk-ului, un set de interprete și artiste care au ajutat la modelarea peisajului muzical de astăzi. Nu doar prin talentul lor imperios, ci prin hotărârea lor descurajată de a reuși într-o lume dominată de bărbați, aceste femei au transformat istoria muzicală.

Înainte de a continua cu lista remarcabilelor femei punk ar fi important de menționat că una dintre realizările, rare putem spune, legate de muzica punk este, fără îndoială, începutul egalității dintre artiștii de sex masculin și de sex feminin. Chiar și după ce multe trupe de fete precum The Ronettes și The Shangri-Las s-au făcut cunoscute în anii `60, muzica rock era încă un teritoriu al sexului masculin și rare erau femeile care depășeau percepția greșită a genului lor la momentul respectiv și, mai important, au câștigat recunoașterea pe care o meritau.

Dincolo de ținutele lor atât de îndrăznețe și machiajul provocator, femeile au contribuit la unele dintre cele mai notabile faze ale muzicii, cum ar fi punk rock, noul val și chiar hip-hop. Fie că au fost designeri de modă punk precum Vivienne Westwood sau mari artiști precum Debbie Harry și Patti Smith, este aproape ca și cum femeile și muzica punk s-au născut pentru a fi împreună. Acestea fiind spuse, a fost doar o chestiune de timp până când artistele hotărâte și cu spirit independent au preluat conducerea, spulberând definitiv inegalitățile de gen. Punk-ul era doar combustibilul pentru rachete de care aveau nevoie – o mișcare interzisă care încuraja rebeliunea oriunde putea. Istoricul muzical Caroline Coon susține că, înainte de punk, femeile din muzica rock erau practic invizibile; în contrast, în punk „Ar fi posibil să scriem întreaga istorie a muzicii punk fără să menționăm deloc trupe masculine – și cred că mulți [oameni] ar găsi acest lucru foarte surprinzător”.

Cinci femei care nu numai că au lăsat o amprentă de neșters în acest gen, ci au și influențat mulți artiști de astăzi:

Patti Smith – „The Godess of Punk”

Născută Patricia Lee Smith la 30 decembrie 1946 la Chicago, Illinois, s-a confruntat cu sărăcia, s-a îndrăgostit de prietenia și aprecierile lui Robert Mapplethorpe, a început de la spectacole stradale și apoi a lucrat pe cont propriu timp de șapte ani, înainte de a înființa Grupul Patti Smith în 1974 alături de colegul ei chitarist Lenny Kaye. A avut un tată cântăreț de jazz care ajunge ospătar și o mamă care a fost mașinistă în fabrică. În 1967 părăsește colegiul, naște primul ei copil pe care îl plasează spre adopție și se mută în Manhattan unde îl întâlnește pe fotograful Robert Mapplethorpe pe care îl numea “artistul vieții mele” și cu care de-a lungul vieții a avut o relație tumultoasă și intensă și cu care rămâne prietenă până la moartea acestuia în 1989.

Patti Smith cu a ei voce contralto, reprezintă personajul emblematic care a stat la baza nașterii genului punk rock, atât prin stilul poeziei pe care o scrie cât și prin fuziunea versurilor cu muzica rock. Albumul de debut „Horses”, a cărei fotografie de pe copertă poartă semnătura lui Robert Mapplethorpe, lansat în 1975 este cel care o plasează pe scena mondială.

Patti Smith/Foto: Robert Mapplethorpe

Patti Smith/Foto: Robert Mapplethorpe

„Cât de recunoscătoare îi eram rock’n-roll-ului pentru că m-a ajutat să trec printr-o adolescență dificilă. Cât de bucuroasă eram când dansam. Ce forță morală căpătam asumându-mi responsabilitatea pentru faptele mele. Toate acestea erau înscrise în Horses, împreună cu un tribut pentru cei care ne-au deschis calea. […] Nu s-a pus problema ca portretul pentru coperta albumului Horses sa fie făcut de altcineva decât de Robert – sabia mea acustică în teaca imaginii lui Robert. Nu știam cum avea să arate, doar că trebuia să fie adevărat. Singurul lucru pe care i l-am promis lui Robert a fost să port o cămașă curată”.

Cea mai cunoscută piesă scrisă de Patti Smith în colaborare cu Bruce Springsteen și pe care o auzim la radio și o fredonăm chiar și azi se numește „Because the night” și face parte de pe albumul „Easter” din 1978.

După o bogată viață artistică creativă în 2007 este inclusă în „Rock and Roll Hall of Fame” iar in 2010 câștigă premiul „National Book Award” pentru cartea „Pe când eram doar niște puști”. Patti Smith a avut un impact atât asupra muzicii și evoluției acesteia cât și pentru foarte mulți artiști. Michael Stipe, solistul trupei R.E.M. spunea ca după ce a ascultat albumul „Horses”, am decis atunci că voi forma o trupă”. Cântăreața și compozitoare de rock alternativ, Courtney Love, văduva regretatului Kurt Cobain și membră a trupei Hole, a recunoscut faptul că Patti Smith a reprezentat influență uriașă asupra ei, Love a primit albumul lui Smith „Horses” în adolescență și și-a dat seama că „poți face ceva complet subversiv care să nu implice violență [sau] crime. Am încetat să mai fac probleme” după ce a ascultat albumul. În 2018 formația britanică „Florence and the Machine” îi dedică piesa „Patricia” de pe albumul „High as Hope”.

Debbie Harry – Blondie, între agonie și extaz

Celebra cântăreață Blondie din New York este cunoscută foarte bine pentru părul ei vopsit blond platinat și care devine semnătura look-ului ei, dar mai ales pentru vocea ei unică și în stilul muzical inovator. Cariera lui Harry a început la sfârșitul anilor șaizeci, când a făcut parte din diferite formații, inclusiv din trupa Stilettoes. Deborah Ann Harry (născută Angela Trimble) la 1 iulie 1945 în Miami, Florida, a fost adoptată la vârsta de 3 luni și crescută în Hawthorne, New Jersey. După ce a urmat facultatea, a lucrat în diverse locuri de muncă, inclusiv ca secretară (BBC din New York), dansatoare și iepuraș Playboy, înainte de a intra în industria muzicală. Debbie Harry este unul din co-fondatorii trupei Blondie în 1974 în New York. Deși numele inițial al trupei a fost „Angel and the Snake” acesta devine „Blondie” fiind născut din strigătele bărbaților din public la vederea solistei Debbie Harry care și-a vopsit părul blond deschis.

Blondie

Cu frumusețea ei, alegerea îndrăzneață a vestimentației și părul blond deschis adesea vopsit în două tonuri, Harry a devenit rapid o imaginea emblematică a punk-ului. În iunie 1979, Blondie a apărut pe coperta revistei Rolling Stone. Personajul lui Harry, care combina sexualitatea rece cu stilul streetwise, a devenit atât de strâns asociat cu numele grupului încât mulți au ajuns să creadă că „Blondie” este numele cântăreței. La fel ca genul muzical din care făcea parte, Debbie Harry a avut o viața între agonie și extaz, de la consumul de droguri (heroină), evadarea norocoasă din mașina criminalului în serie Ted Bundy, urcarea pe culmea cea mai înalta a topurilor muzicale și averea de milioane de dolari pe care împreună cu partenerul ei Stein o pierd integral pentru neplătirea taxelor, până la violul care-i schimbă viața complet, artista spunea că cea mai mare greșeală a ei, au fost banii și că „nu am acordat mai multă atenție afacerilor și eram într-adevăr interesată doar să fac muzică și să cânt”.

După ce a scris sau co-scris majoritatea pieselor trupei, Debbie Harry părea să fie oarecum înaintea timpului punk, aducând un „new wave” (gen muzical derivat din punk) înainte de a distruge chiar „vechiul val”. Sunetul lui Blondie a adus o multitudine de influențe mișcării „new wave” – de la reggae și hip-hop la avangardă. În timp ce piesa lor „Rapture” a influențat unele dintre primele melodii rap și a introdus acest gen publicului rock, „The Tide is High” a prezentat câteva vibrații reggae serioase. După cel de-al șaselea album de studio al trupei, The Hunter, în 1982, Harry și-a început cariera solo și a debutat în industria cinematografică cu diferite roluri. Cele cinci albume solo ale sale au fost apreciate de critici. Încă și acum este poreclită Blondie oriunde merge.

Lăsând deoparte muzica, Harry a revoluționat moda punk-ului prin coafura, ținutele și personalitatea ei. Fiind o prietenă apropiată a regretatului rege al pop-art-ului Andy Warhol, ea și-a folosit abilitățile și aparența fotogenică ca una dintre muzele sale. Deborah Harry este una dintre reginele punk-ului și a influențat mai multe formații feminine, cum ar fi No Doubt, The Cardigans și Garbage, precum și grupuri masculine precum Blur și Smashing Pumpkins. Artista este mulțumită de cât de departe au ajuns femeile în industria muzicală, cu mai multă reprezentare și putere decât înainte. „Este o schimbare radicală”, spune ea.

„Admir mereu tinerele care sunt atât de înzestrate să scrie și să cânte. Este minunat și asta este o inspirație pentru mine, chiar dacă drumul meu artistic s-a încheiat”.

Siouxsie Sioux

Siouxsie Sioux

Siouxsie Sioux – privind din exterior

Când era doar o fetiță …

“Eram foarte singură, de fapt. Câțiva prieteni pe care îi aveam erau țigani. Când aveam opt ani am încercat să mă sinucid pentru a fi remarcată de părinți. Obișnuiam să fac lucruri precum căzutul pe podea la etaj astfel încât să creadă că am leșinat și că aș avea sticle de pastile în mâini. M-am simțit întotdeauna în <exterior>”.

Una dintre cele mai influente femei din Marea Britanie, și anume Susan Janet Ballion născută în Londra la 27 mai 1957, sau Siouxsie Sioux, numită de către AllMusic „unul dintre cei mai influenți cântăreți britanici ai erei rock”, a făcut parte din două renumite trupe – Siouxsie Sioux și Banshees (1976-1996) și The Creatures (1981-2005) și a avut un impact uriaș asupra unor artiști ca PJ Harvey, LCD Soundsystem și mulți alții.

Interesul ei pentru muzica punk a început după ce a participat, în mod repetat, la concertele trupei Sex Pistols; a făcut chiar parte din faimosul grup de fani hardcore al formației. A fost doar o chestiune de timp până când tânăra artistă s-a remarcat din mulțime cu stilul ei unic, făcându-și cunoscută publicului prezența în show-ul televizat lui Bill Grundy, unde Sex Pistols avea concert. Siouxsie a devenit bine cunoscută în scena clubului londonez pentru ținuta ei inspirată din glam, fetiș și bondage, care a devenit ulterior o parte a modei punk. De asemenea, va influența puternic dezvoltarea ulterioară a modei gotic cu machiajul său stil „ochi de pisică”, rujul roșu intens, părul negru vopsit și îmbrăcămintea neagră. La începutul lunii septembrie 1976, fan grupul trupei Sex Pistols i-a urmat pe aceștia în Franța, unde Siouxsie a fost puternic agresată fizic pentru faptul că a purtat un sutien fără cupă și o banderolă neagră cu o svastică pe ea (mai târziu acest simbol avea să devină emblema noului curent derivat din punk, care există și astăzi „nazi-punk”).

În timp ce sunetul ei rock îi domina melodiile până atunci, femeia independentă a decis apoi să încerce diferite genuri. În piesa „Peek-a-Boo” apar influențele hip-hop aceasta reprezentând un punct de cotitură în cariera ei. După aceea, inspirația ei muzicală a variat de la blues la jazz și flamenco, continuând să o înfățișeze ca un artist curajos și îndrăzneț. De-a lungul anilor, Siouxsie a câștigat un enorm de respect în numele altor interpreți de sex feminin și masculin din industrie, iar cariera sa acoperă o mare parte din istoria punk-ului. De fapt, ea însăși este o mare parte din istoria punk-ului.

Jurnalistul Paul Morley a remarcat că subiectele cântecelor lui Siouxsie se refereau la „boli mintale, teroare medicală, îndemnuri depravate, intensitate sinistră, energie nepământeană, abuz sexual, tulburări din copilărie, mistere sordide, anxietate nervoasă insuportabilă, frică de basm, nemulțumire urbană și sumbra singurătate”. Multe dintre piesele ei sunt despre daune; copilăria ei a marcat-o profund. Ea a spus:

„Vieți deteriorate, suflete deteriorate, relații deteriorate. Majoritatea pagubelor despre care cânt s-au întâmplat mai întâi când eram mai tânără și încă mă hrănesc din asta și le rezolv. Experiențele timpurii sunt cele care creează o viață cu daune. Cântecele scrise pot ajuta în remedierea daunelor”.

Chrissie Hynde

Chrissie Hynde (The Pretenders) – de la punk la restaurant vegan

Fondatoarea renumitei formații The Pretenders, a colaborat de-a lungul anilor cu notabili artiști precum Frank Sinatra sau Cher. Christine Ellen Hynde născută în Ohio, în 7 septembrie 1951, de mică a fost interesată de contracultura hippie, misticism și vegetarianismul. Se mută în Londra în 1973 unde, după ce l-a întâlnit pe Nick Kent, și-a început cariera ca jurnalist muzical la NME (New Musical Express) pentru o scurtă perioadă de timp urmând ca să lucreze temporar la Vivienne Westwood și Malcolm McLaren și al lor boutique celebru „SEX”. Se spune că la un moment dat, a încercat să-i convingă pe Johnny Rotten și apoi pe Sid Vicious (membrii ai trupei Sex Pistols) să se căsătorească cu ea, doar pentru ca ea să obțină un permis de muncă în Marea Britanie.

Hynde a participat la numeroase audiții pentru a face parte dintr-o formație înainte de a îl întâlni pe basistul Pete Farndon, cu care a ajuns să fondeze trupa The Pretenders în 1978, alături de James Honeyman-Scott și Martin Chambers. „Brass in Pocket” a fost lansat în 1980 și a ajuns imediat în topurile britanice. De asemenea, a făcut parte din mișcarea Riot Grrrl. Vocea sa contralto și abilitățile lirice au fost lăudate de către criticul muzical Simon Reynolds pentru originalitate lor și fiind clasificate ca unele dintre cele mai bune punk. Artista susține că „vocile distinctive din rock sunt modulate și instruite din mai multe trăiri de-a lungul anilor: frustrare, frică, singurătate, furie, nesiguranță, aroganță, narcisism sau pur și simplu perseverență – din orice altceva decât de către un profesor”.

În prezent locuiește în Londra, este adepta Vaishnavism-ului, o ramură a hinduismului, călătorește în India o dată pe an și deține în Akron (Ohio) restaurantul vegan „VegieTerranean”.

Joan Jett

Joan Jett – regina „I love Rock’n’Roll”

Joan Marie Larkin s-a născut la 22 septembrie 1958 în Wynnewood, Pennsylvania a făcut parte inițial din faimoasa formație Runaways, alături de Cherrie Currie, Lita Ford și Sandy West, această trupă de adolescente fiind una dintre primele care au ieșit în lumina reflectoarelor pe o scenă rock americană a anilor ‘70 dominată de bărbați.

La fel ca mulți alți artiști punk, fetele au avut un mare succes la nivel mondial, dar s-au străduit să obțină recunoaștere în SUA. Cu o voce mezzo-soprană dar cu o tonalitate grunge (stil muzical) Joan Jett cântă despre iubirea pierdută, critica nesincerității, cautarea autenticității și lupta interioară ale clasei mijlocii americane. The Runaways au decis să se desființeze la patru ani după debut, dar Joan Jett nu s-a oprit aici – de atunci a fost cunoscută sub numele de Joan Jett și The Blackhearts. Unele dintre cele mai mari hit-uri ale lor includ piese ca ‘I Love Rock’n’Roll’ (cover după piesa trupei The Arrows), ‘Bad Reputation’ și ‘Do You Wanna Touch Me’, astfel artista devenind Regina Rock ‘n’ Roll. În 2015, Joan Jett & The Blackhearts au fost incluși în Rock and Roll Hall of Fame. Fosta membră a trupei The Runaways a jucat un rol important în mișcarea Riot Grrrl, din care au făcut parte un număr mare de artiste, preluând controlul muzicii rock în totalitate și promovând feminismul. La fel ca toate celelalte artiste menționate anterior, Joan Jett rămâne unul dintre artiștii îndrăgiți în ceea ce privește muzica punk – și nu există nicio îndoială că piesele ei vor continua să fie redate la fiecare petrecere sau post de radio.

Despre punk azi – de la rock-ul din garaj până la moda punk și underground-ul feminist

De-a lungul istoriei, femeile au adus contribuții semnificative în muzica și subcultura punk încă de înființarea sa în anii 1970. Spre deosebire de muzica rock și scenele de heavy-metal din anii ‘70, dominate de bărbați, mentalitatea anarhică și contra-culturală a scenei punk de la mijlocul și sfârșitul anilor ‘70 a încurajat femeile să participe la acest fenomen ceea ce a avut un impact enorm la evoluția istorică a muzicii punk, în special în SUA și Marea Britanie la acea vreme, și continuă să influențeze și dezvolte viitoarele generații de artiști. Femeile au participat la scena punk ca și soliste, instrumentiste, ca trupe exclusiv feminine, sau chiar designeri de modă.

Anii ’70 și ’80 vin cu Rock Against Sexism (RAS) care a fost o mișcare politică și culturală dedicată promovării femeilor în muzică, a sexismului și heterosexismului în comunitatea muzicii rock, în cultura pop și în întreaga lume. RAS a fost citat ca prototip și influență asupra mișcărilor ulterioare ca Riot Grrrl, „oferind femeilor mai mult acces la subcultura punk”.

Primul val de feminism apărut în secolul al IX-lea și începutul secolului al XX-lea în întreaga lume occidentală, s-a axat pe probleme juridice, în primul rând pe asigurarea dreptului femeilor la vot (sufragete). În timp ce feminismul din primul val s-a concentrat în principal pe vot și răsturnarea obstacolelor legale în calea egalității de gen, feminismul din al doilea val, în vogă la începutul anilor ’60, a extins dezbaterea pentru a include o gamă mai largă de probleme: sexualitatea, familia, locul de muncă, drepturile de reproducere, inegalități de facto și inegalități juridice oficiale. Este urmat apoi în anii ‘90 de al treilea val al feminismului care a definit apariția unor noi curente și teorii feministe, precum intersecționalitatea, pozitivitatea sexuală, ecofeminismul vegetarian, transfeminismul și feminismul postmodernist. Aici se încadrează și mișcarea feministă hardcore-punk Riot Grrrl care abordează adesea probleme precum violul, abuzul în familie, sexualitatea, rasismul, patriarhatul și abilitarea femeilor. Riot grrrl i-a încurajat pe bărbați să stea în spate în timpul concertelor pentru a permite femeilor propriul lor spațiu lângă scenă. Trupe asociate mișcării sunt PJ Harvey, Hole (cu renumita solistă Courtney Love, văduva regretatului membru al trupei Nirvana – Kurt Cobain), Garbage sau No doubt.

Courtney Love

Courtney Love

Iar din anii 2010 apare și al patrulea val, o mișcare feministă care se caracterizează printr-o concentrare pe emanciparea femeilor, utilizarea internetului și intersecționalitate. Al patrulea val urmărește o egalitate de gen mai mare, concentrându-se pe normele de gen și oprirea marginalizării femeilor în societate.

Femeile din muzica și subcultura punk, compozitoare, soliste și instrumentaliste, de la tatuaje și piercinguri, până la geci de piele și coafură cu „țepi” au introdus un nou tip de feminitate în muzica rock: „Au adoptat poza dură, puțin feminină, a unor trupe de garaj din anii ’60, mai degrabă decât atitudinea calculată, de fată rea, a unor trupe precum The Runaways. Au mers mai departe de hainele de piele, până la accesoriile de <bondage> a celor de la Sioux sau androginia lui [Patti] Smith. Au reușit să articuleze o furie feminină care a depășit furia mișcărilor feministe din anii ’60”. (John Strohm, 2004 ”Women Guitarists: Gender Issues in Alternative Rock”).

 

 

Teodora Iacob se descrie ca fiind un copil neliniștit care în loc să se joace își dorea să cânte la chitară și să asculte tot felul de „muzici” de pe vremea părinților ei. În prezent, este medic primar de boli infecțioase în Cluj-Napoca, colecționează viniluri, cântă și scrie despre muzică din plăcere.

Citiți și:

Muzica și filmul în drumul spre Oscar 2021: O partitură cu mesaj predominant politic

Billie Holiday, povestea unei legende jazz: O viață toxică și fulminantă și cântecul care a cutremurat o lume întreagă

Blues, un gen muzical născut din suferință: De pe plantațiile de bumbac, spre „centrul orașului”

Buze fierbinți pe alămuri reci: Epoca de aur a orchestrelor de doamne

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te