De vorbă cu Ioan Filip și Alexei Țurcan, sau România Sălbatică povestită prin sunet și muzică. Cum au prins viață imaginile uluitoare


Distribuie articolul

România sălbatică, documentarul despre natură pe care Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) l-a prezentat în premieră mondială zilele trecute și care își începe luna aceasta călătoria prin țară, atât cu proiecții open-air, cât și cu vizionări în cinematografe, este cel mai bun exemplu de profesionalism în materie de imagine, sunet și coloană sonoră. Proiectul a fost dezvoltat în mai bine de 10 ani de către fotograful Dan Dinu și videograful Cosmin Dumitrache, cu o echipă de producție 100% autohtonă.

De altfel, a fost cel mai votat film autohton la ediția din acest an a TIFF, prima recunoaștere din șirul lung de distincții și premii care, cel mai probabil, vor urma.

Cel mai votat film autohton la această ediție, documentarul România sălbatică, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, a fost distins cu Premiul publicului pentru cel mai popular film românesc/Foto: Dan Bodea

Energia filmului este dată desigur, în mare măsură, de imaginile fascinante surprinse în echipa extinsă din teren, dar și de coloana sonoră și mixajul de sunet care vorbesc dincolo de puterea imaginii. Dacă acest tip de documentare nu ar avea muzica și sunetul care să le însoțească, imaginile și-ar diminua din efect, iar experiența cinematografică ar fi mult mai săracă. România sălbatică nu are personaje, nu are dialoguri. Muzica și sunetul sunt ele în sine personaje și vin cu altă dimensiune prin rolul lor ca limbaj cinematografic.

Documentarele de natură sunt filme care setează niște pattern-uri și un mod de a povesti. Dacă încerci să fii diferit sau original poți să trădezi așteptările oamenilor. România Sălbatică vine cu propriul său melanj între imagine, sunet și narațiune, chiar dacă construcția poveștii e similară cu binecunoscutele documentare produse pentru Netflix (Our Planet), sau National Geographic (Wild Russia).

Doi oameni și echipele coordonate de ei au avut grijă ca România Sălbatică să își păstreze sălbăticia. S-au întâlnit cu acest proiect cu doar jumătate de an înainte de finalizarea lui și într-un timp relativ scurt au reușit să facă minuni. A fost un proces de descoperire și pentru ei care s-a concretizat în cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră.

După proiecția în premieră de la TIFF, am stat de vorbă cu Ioan Filip, responsabil de sunet și Alexei Țurcan, responsabil de coloana sonoră a documentarului România Sălbatică.

Alexei Țurcan (stânga) și Ioan Filip/Foto: Dan Bodea

Ioan Filip s-a ocupat în proiectul România Sălbatică de supervizarea procesului de creație și postproducție a sunetului, cât și de mixajul final. Alături de echipa Smart Sound Studios formată din Matei Vasilache, Dan-Ștefan Rucăreanu, Cody Dubăț, Ioan a primit sarcina de a face legătura dintre nevoile și necesarul filmului cu tot ce a însemnat munca pe sunet, tot ce înseamnă producție de sunet, toate completările și înregistrările necesare pentru ca filmul să ajungă în forma finală. Echipa Smart Sound Studios a mai fost implicată în alte proiecte documentare precum Holy Father sau Planeta Petrila, dar și în proiecte de lungmetraj (Monștri, Marița, Ilegitim), scurtmetraje și filme de animație.

„Am văzut prima dată un draft de montaj care s-a concretizat ulterior. Am intrat în proiect cu o jumătate de an înainte și ne-am familiarizat cu el după care am început să facem un necesar. Prima etapă a fost producția de sunet, adică cum să facem rost de toate materialele sonore care nu au putut fi captate și înregistrate în locațiile de filmare din cauza condițiilor de filmare. Uneori cadre de la distanță sau camera trap-uri, sau diferite situații care nu au permis concentrare pe partea sonoră. Deși, Dan și Cosmin, își doreau din timpul filmării să se poată recrea exact ce auzeau ei acolo. De exemplu ambianța deosebită din Pădurea Letea unde există o anumită sonoritate și reverberație aparte a acelui loc”, explică Ioan Filip.

Ca urmare, au apărut liste de sunete categorisite în funcție de importanța lor în imagine. Sunete specifice vocilor animalelor, care au trebuit tratate și documentariate special pentru a corespunde acțiunilor animalelor în funcție de sezonul de împerechere, sau momentele de ceartă sau simplă comunicare. Toate au implicat și un foarte amănunțit studiu.

„Să înțelegi de ce prigoriile scot un anumit sunet, care e diferența, ce păsări predomină în zona de munte, ce sunete sunt iconice pentru un anumit spațiu pentru a recrea o ambianță. A fost o muncă de căutare și de editare în sincron cu ceea ce vedeam în imagini”, a precizat Ioan Filip în interviul acordat Revistei Sinteza.

Cocoșul de munte/România Sălbatică (foto Dan Dinu)

O altă categorie de sunete, numite foley, sunt cele care acompaniază și susțin activitatea și mișcarea unui personaj în cadru, fie că e vorba de urs, de lup, de cocoș de munte. În afară de ce fac ele vocal, aceste animale se mișcă pe anumite texturi. Pentru a avea autenticitatea maximă, echipa condusă de Ioan a trebuit să refacă absolut tot pe texturi corecte, fie că era nevoie de iarbă, sau frunziș. În cazul păsărilor, sunetele de tip foley cuprind zborul păsărilor, mișcarea lor, forfota lor, bătăile între ele. Toate au fost refăcute în studio.

„Cu experiența dobândită de atâția ani am reușit să refacem tot. Vă dați seama că textura zăpezii nu am avut-o în studio. Am avut și sesiuni de înregistrare în exterior, dar mai mult pentru ambianțe și atmosferă. Am urcat, de exemplu, pe Ciucaș și ne-a prins o ninsoare târzie în aprilie. Restul am realizat în studio prin tot felul de trucuri și meșteșuguri specifice profesiei. Am umplut mașina de tot felul de texturi de frunze, crenguțe, bușteni, pământ și am făcut combinații cu ele.

Toate sunetele sunt recreate, mai puțin în secvența de bătaie a cerbilor lopătari, unde am combinat sunetele recreate de noi cu cele înregistrate la filmare, de departe. În rest, tot ce a însemnat mișcare și sincron am recreat. Ceea ce facem noi e o muncă invizibilă care contribuie la curgerea naturală a poveștii”, precizează Ioan Filip.

Dan Dinu și Cosmin Dumitrache în timpul filmărilor

Ioan Filip/Foto: Dan Bodea

La această amploare, ținând cont că la filmul artistic, de ficțiune, se vine cu o bună parte de sunet din locația de filmare, Ioan consideră că România Sălbatică ar putea fi cel mai complex lucrat film ca necesar de sunet adăugat ulterior. Practic, aproape de la zero a fost recreat tot.

„A fost o plăcere și o noutate pentru mine, un pariu de fapt pentru că a trebuit să mă detașez de foarte multe lucruri și abordări cunoscute. În filmele de ficțiune totul se centrează în jurul dialogului. În acest caz nu a existat vocea cuiva, cu excepția naratorului, în schimb a avut întâietate vocea naturii și natura în sinea ei vorbește prin toate zgomotele. Am construit tunete, zgomote prin pădure. Pădurea și ea avea propria ei sonoritate. Unele sunete au trebuit să fie augmentate pentru a crește în expresivitate, precum scârțâitul copacilor înghețați”, povestește Ioan Filip.

După etapa de producție de sunet, a urmat munca de post-producție, de manipulare și de editare a tuturor sunetelor în raport cu imaginea. Apoi într-un dialog cu Alexei Țurcan pe partea de muzică, echipa a încercat armonizeze spațiul de imaginea.

La final, după ce a apărut și vocea naratorului Adrian Titieni, care a devenit de fapt coloana vertebrală a filmului, a venit și ultima etapă, mixajul final de sunet cu muzica masterizată de Alexei Țurcan și colegii lui.

În timp ce Smart Sound Studios s-a ocupat de ambianța spațiilor și a obiectelor și de animarea personajelor, Alexei Țurcan s-a ocupat de tot ce înseamnă melodie și ambianță melodică. Plus ajustarea mixajului final de film în care există cele trei lumi: narator, muzică și sunet. Dan Georgescu a mixat muzica și l-a „flancat” permanent pe Alexei.

Moment muzical la Gala de închidere TIFF, oferit de Alexei Țurcan (chitară), Raluca Stratulat (vioară) și Mădălina Pavăl (voce) care au contribuit la coloana sonoră a documentarului România Sălbatică/Foto: Dan Bodea

„Bineînțeles că, pe parcurs, am încercat să ne facem viața mai simplă unii altora știind fiecare ce face. Când am mixat muzica am încercat să nu fim prea stufoși unde nu era cazul, sau să subțiem anumite secvențe unde știam că există suprapuneri”, a explicat Alexei Țurcan, cunoscut inclusiv ca și chitarist al trupei Travka, dar și ca producător.

Coloana sonoră este compusă special pentru orchestră și este creată de Alexei Țurcan. Înregistrarea a fost realizată alături de Bucharest Film Orchestra, prima și singura orchestră de studio-session din țară, dirijată de Tiberiu Soare, cu ajutorul partiturilor scrise de Corina Cioplea. Piesa principală a filmului România Sălbatică este interpretată de Mădălina Pavel.

„Dan și Cosmin își doreau de la început o muzică de film documentar, dar să aibă o identitate proprie, locală. Mă feresc de cuvântul folclor poate pentru că în ziua de astăzi există mai multe laturi ale folclorului și a muzicii tradiționale. Există o latură foarte de duzină, de umplutură, slab calitativă și există muzică românească autentică, veche sau mai nouă, dar făcută cu simț de răspundere și cu respect față de instrumente. Ce am încercat eu să aduc în muzică au fost anumite timbralități și ca temă să fie mai mult în zona românească, decât în zona clasică, operând ca limbaj principal cu orchestra. Am studiat mulți ani acordeonul când eram mic și repertoriul pe care îl cântam era majoritar folcloric. Ca urmare, limbajul acesta muzical îl asimilasem ușor”, a precizat Alexei.

Deși a avut doar o lună de compus muzică și încă o lună de editat, mixat, procesat și produs, rezultatul e extrem de calitativ. Dacă ar fi avut mai mult timp, poate ar fi introdus mai multă muzică pe alocuri.

„Lumea întreabă de piesa cu Mădălina Pavăl dacă ea este un cântec propriu-zis. Ce se aude în film este piesa compusă pentru film. Atât. Probabil că aș fi avut două trei variațiuni pe tema principală, dar timpul m-a limitat”, a explicat Alexei.

Împreună cu soția lui, Alexei organizează orchestre private pentru diferite colaborări și proiecte, inclusiv Goran Bregović, când a fost în România, a cântat cu orchestră făcută de ei, la fel și trupa Golan la Arenele Romane. Când le-a propus celor din producție realizarea acestei coloane sonore, știa în ce intră.

„Cu orchestra am lucrat minunat pentru că acei oameni au știut să lucreze în convenții noi. Au un nivel de interpretare foarte bun, am avut doar șefi de partide de prin instituții, la baghetă l-am avut pe dirijorul Tiberiu Soare care în viziunea mea este cel mai potrivit pentru a aborda frontal un proiect de acest fel. Bineînțeles că și-a adus și el aportul. Soția mea s-a ocupat de music engraving, adică editare de partituri. Ea asta face ca freelancer. Și a fost primul om care traduce ce am mâzgălit eu pentru ca instrumentiștii să interpreteze”, povestește Alexei Țurcan.

Astfel, pentru înregistrarea coloanei sonore s-au folosit de toate instrumentele pe care le încorporează o orchestră, mai puțin de percuții pe care le-a înregistrat separat. Au folosit partida de corzi, instrumentele de suflat din lemn, partidele de alămuri, iar în studio a lucrat cu câțiva soliști pe care i-a înregistrat separat. Percuțiile le-a inventat cumva, nu a mers pe cele clasice, ci mai degrabă pe tot felul de obiecte care au devenit percuție.

„Cred că sunetul a adus viață imaginii și muzica a adus emoție. Nu aveai cum să ții energia și să rămâi empatic cu povestea fără ajutorul melodiei. E practic contribuția fiecărui departament, în parte, în a adăuga straturi în plus de storytelling. Imaginile în sine descriu inert o poveste, dar prin muzică și sunet capătă valențe pentru a fi mai vii, mai credibile, mai cursive și mai reale față de ce vezi”, au explicat cei doi.

Capra neagra/România Sălbatică (foto Dan Dinu)

Astfel, sunetul și muzică, împreună, au contribuit la spunerea poveștii. Muzica a dat indicii cu privire la turnura evenimentelor, unde se amplifică emoția sau unde trebuie neutralizate anumite lucruri. Odată cu sunetul și cu muzica se sculpta o nouă poveste.

„Cuvântul cheie e echilibrul. Aceasta e frumusețea. Faptul că Alexei a gândit și a construit muzica într-un anumit spectru de frecvențe pentru a ne lăsa loc nouă, echipei de sunet. Un exemplu în acest sens sunt secvențele din subteran sau momentele subacvatice”, precizează Ioan Filip.

Când ai o pagină albă, doar cu o imagine, poți să o desenezi auditiv în mai multe feluri, depinde de unde vii și spre ce te duci, spun cei doi specialiști. Plasarea în timp e esențială.

„Deși vorbim despre un domeniu în care putem manipula niște lucruri, Dan și Cosmin au ținut pe lângă tot ce am înfrumusețat ca și poveste să păstrăm un adevăr științific, o corectitudine a ce se întâmplă în acele locuri, a atmosferei reale. Filmul invită să cunoști pe viu, cu bun simț și cu respect, acele locuri. Cred că asta a fost o provocare. Cât augmentezi, cât estetizezi un peisaj. Avem exemplul vulcanilor noroioși unde Alexei, cu muzica, a creat o atmosferă incredibilă. A fost prezentat fenomenul, deși locul nu are nimic SF și locul e chiar modest. Atmosfera de acolo este totuși una extraterestră și am vrut să sugerăm mișcarea interioară, ce se întâmplă acolo ca fenomen nevăzut, a lumii nevăzute care fierbe”, a explicat Ioan Filip.

Filmul are numeroase secvențe emoționale, iar una dintre ele este cu siguranță cea a fraților de acvilă. Este foarte ușor să adâncești rana prin muzică și sunet, sau să creezi un efect și mai dramatic decât a fost el în mod real.

„Nu am vrut nici să subminez drama acelor frați, nici nu am vrut să îi dau prea mare amploare. Am optat pentru un duet de violă și violoncel la limita între a fi lacrimogen și sublim. Analizând situația la rece cu frații de acvilă, natura tot timpul trebuie privită cu detașare, altfel nu ar exista acest ciclu”, mărturisește Alexei.

„Am încercat să facem o operație minim invazivă. Să păstrăm răceala cuibului, să nu exagerăm nici cu piuiturile. Nu e un moment muzical și nu a fost gândit ca un moment de forță”, explică, la rândul lui, Ioan Filip.

Pe latura lor sensibilă, cei doi au fost mișcați mai mult de secvența zimbrilor și de jocurile fascinante din lumea păsărilor.

Alexei Țurcan/Foto: Dan Bodea

Alexei nu a ținut cont de localizarea geografică a muzicii în documentar, deși muzica lui are un spirit românesc.

„În documentarele despre natură, în general, există clișee. Când apare un fragment de savană, imediat auzi niște percuții africane. Nu m-am ținută de nicio regulă, ci am vrut să servesc într-un fel special și estetic imaginile. Nimănui nu i-a păsat că Lisa Gerrard a cântat pe coloana sonoră a filmului Gladiatorul, ea fiind australiancă, cu versuri ebraice, pe teme orientale și refrene africane. Nu am făcut documentarea muzicii pe regiuni.

Poate multă muzică românească nu are această valență cinematică. Nu e vina ei. Eu am explorat potențialul sonorităților românești de a deveni vocabular cinematic”, a explicat compozitorul.

Proiecțiile unor astfel de documentare în aer liber ridică de multe ori și întrebarea dacă s-ar preta realizarea lor în format de cine-concert, cu orchestre live pe scenă care să acompanieze imaginile.

Ar fi un proces laborios, spune Alexei Țurcan și ar trebui reproduse multe dintre momentele de atmosferă, inclusiv cele de one-man show în care a trebuit să cânte și el la mai multe instrumente.

„Tot ce vorbim noi aici costă bani. Orice mișcare înseamnă un efort din partea cuiva. Noi vorbim relaxat despre niște lucruri, dar în realitate știm că industria noastră e strânsă de gât. Orice idee creativă bună și matură presupune un efort și da, de multe ori, efortul financiar reușește să dea o cu totul altă dimensiune unui proiect de acest fel”, concluzionează compozitorul.

Mai multe despre proiectul și documentarul România Sălbatică puteți afla AICI.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te