Cum să nu ucizi o bibliotecă

Un reportaj trist de „Anul Cărții”


Distribuie articolul

Motto:
„În viaţa mea niciunde nu am fost mai fericit decât într-o bibliotecă” (Neagu Djuvara)

Joi, 27 decembrie, la sfârşitul lui 2018, se semnează decretul prezidenţial prin care se instituie anul 2019 drept „Anul cărţii”. În Anul Cărţii se lansează programul naţional „România citeşte”. Dar, în 2019 doar ape politice sunt deversate peste ţară, nimeni nu-şi mai aminteşte de „Anul Cărţii”. Bibliotecile publice se închid într-un ritm alarmant. Sute în fiecare an. Din 2007 până în 2017 s-au închis 662 de biblioteci. Salariile mici, subordonarea faţă de primării şi politica de achiziţii închid bibliotecile într-un ritm îngrijorător. Pentru că stăm mai prost decât toate ţările Uniunii Europene la consumul de carte, politicienii şi-au zis „să facem ceva”. Şi au făcut decrete.

Statisticile recente spun că: România a închis, după Revoluţie, 7.000 de biblioteci, peste 200 pe an. Din datele INS, reiese că trendul este de scădere accelerată a numărului bibliotecilor de la 2.943 în 2007, la 2.266 în 2017.

Cauzele acestui fenomen sunt plecarea din ţară a tinerilor, natalitatea scăzută, abandonul şcolar, dar şi administrarea proastă a reţelei de biblioteci, salarizarea discriminatorie şi neimplicarea primăriilor în subordinea cărora se află bibliotecile. În felul acesta, accesul la carte devine aproape imposibil în mediul rural, unde librării nu există, iar banii sunt şi mai puţini. Bibliotecarii prost plătiţi pleacă pentru posturi mai bune. De multe ori, chiar în primăriile pentru care şi până atunci făceau diverse servicii. Sediile bibliotecilor sunt improprii sau nu există deloc. Fondul de carte stă depozitat prin podurile şcolilor, în casele parohiale sau prin pivniţe. În anul 2018, doar în judeţul Cluj, 27 de bibliotecari au părăsit posturile lor. Bibliotecile s-au închis. Deşi ele ar fi fost singurele uşi deschise gratuit spre carte. Spre şansă. Spre lume.

O zi obişnuită, cu oameni obişnuiţi, într-un loc neobişnuit: Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj | Fotografii: Vakarcs Loránd

Americanii consideră că bibliotecile trebuie să fie locuri de socializare, de educare, de adaptare a populaţiei la noile tehnologii. Europenii, cu mari tradiţii universitare, lărgesc şi ei tot mai mult accesul publicului la fondul de carte rară sau carte veche, la cartea de ştiinţă sau enciclopedii, prin digitalizarea „tezaurului”. Iar în bibliotecile lor comunitare se organizează întruniri, aniversări, vernisaje, întâlniri cu autorii, seri de lectură şi seri de dans. Astfel, colo are acces oricine. Aşa se produce „democratizarea”.

Supravieţuitoare în România

E sâmbătă dimineaţa şi Emilian n-a mai prins loc la bibliotecă. Se ocupaseră toate. Portarul nu mai avea cartele, erau gata, se luaseră toate. Deşi îşi făcuse înscrierea pe liste din timpul săptămânii, pentru un loc în weekend, azi n-a mai prins. Poate mâine. A doua zi, la ora opt este în uşa bibliotecii. Găseşte loc şi şi-l ocupă victorios. Emilian este student, ar putea să meargă la biblioteca universităţii, dar şi acolo e aglomeraţie. A rămas fidel bibliotecii din cartier şi pentru că aici s-a obişnuit să vină încă din timpul liceului. Are locul lui preferat, îi cunoaşte pe oamenii bibliotecii, e „de-al casei”. Învaţă aici pentru că atmosfera îl obligă să se concentreze, este mai eficient. „Acasă mă distrag altele, mărturiseşte el, telefoanele, uşi care se deschid şi se închid, am tentaţia să merg la bucătărie, să mănânc tot timpul. Aşa, la bibliotecă, mă pun pe scaun şi asta e, citesc, nu mai fac nimic altceva.”

Emilian se uită prin uşile de sticlă ale bibliotecii spre sala unde şi-a lăsat lucrurile şi-mi povesteşte despre cei dinăuntrul ei. Despre oamenii înghiţiţi de bibliotecă. „Cel foarte înalt, îl vedeţi? Are peste doi metri. Vine în fiecare zi, cară după el un sac de sport, probabil e un echipament. Când iese afară, pe terasă, face mişcări de gimnastică. Am înţeles că a fost sportiv. Are locul lui preferat, acolo se pune de fiecare dată. Pare să studieze chestiuni legate de sport, de yoga, de meditaţii. E un tip interesant. Dacă are o plăcintă, ceva, le serveşte şi pe bibliotecare. Pe doamna Cristina. Nu se mănâncă în sală, dar se poate bea cafea şi restul pe hol. Are un prieten bun, un domn care pare avocat sau om de afaceri. Vine şi dumnealui zilnic. Dumnealui îi cumpără o cafea şi sportivului, îl aşteaptă cu ea pe masă. Asta e tradiţia, să-i ia el cafeaua pe la 9-10 dimineaţa. Apropo, domnul care cred că este avocat sau om de afaceri este foarte tipicar. Are tot timpul costum şi o servietă cu el. Când soseşte, de fiecare dată îşi şterge masa cu şerveţele umede, şterge migălos şi mouse-ul şi tastatura calculatorului. Apoi îşi ia cafeaua şi lecturează cărţi de istorie, articole de presă, chestii mai hard, aşa. Cu sportivul este prieten. Dar vorbeşte şi cu alţii, de exemplu cu cei doi romi, care vin din Pata Rât sau de unde vin. Îi dădăceşte, dar ei nu se supără. După-amiază vin doamnele mai în vârstă. Ele caută pe net tot felul de chestii, se uită la zodii, la horoscop. O doamnă cam de 40 de ani, care vine aproape zilnic, îşi pune căştile şi se uită la seriale. Cred că n-o lasă la televizorul de acasă. Mai e un tip chel care înjură calculatorul. Lucrează ceva ce-l enervează, ca şi cum calculatorul îi face rău. Mai vine o bătrânică, ştiţi, o doamnă cu pardesiu de bătrânică şi pălărie de bătrânică. Scrie ceva la calculator. Îmi place să cred că a fost profesoară, asta şi pentru că-i ceartă pe cei care vorbesc, strigă la ei să facă linişte. Îmi plac toţi, dacă unii nu vin o vreme, ceilalţi încep să se agite, întreabă de ei. Îl roagă pe bibliotecar să se intereseze să vadă ce li s-a întâmplat. Nu m-aş mira să-i văd petrecând împreună o aniversare sau să meargă la spital la vreunul sau să-şi facă vizite. Dar prieteniile lor sunt tăcute, discrete, prietenii de bibliotecă.”

În 2018, cele mai citite titluri la Biblioteca Judeţeană Cluj au fost: Distanţa dintre noi, Lahiri, Jhumpa; Fluturi, Binder, Irina; Oamenii fericiţi citesc şi beau cafea, Martin-Lugand, Agnes; Amantul japonez, Allende, Isabel; Aviatorul, Vodolazkin, Evghenij; Zeiţa orezului, Manicka, Rani; Cumpătarea, Duenas, María; Iubirile croitoresei, Duenas, María; Jocul de domino, Connelly, Michael; Dacă aş rămâne, Forman, Gayle.

Intru în sală şi mă aşez lângă un puşti care-şi face tema. Şi-a aranjat frumos creioanele unul lângă altul, pe masă, şi scrie ceva despre „stilul epic”. Îşi face temele. S-ar părea că are „capacitatea” în vara asta. În stânga stau doi tineri. Ea învaţă la drept, el la economie. Vorbesc în şoaptă şi-şi împart sandvişurile din geanta ei. Ies pe terasă la o ţigară. Îi recunosc uşor pe cei din povestea lui Emilian. Domnul în costum, cu servietă, „avocatul”, este acolo, la locul lui. La fel şi „sportivul”.

Fabian

Într-adevăr, a fost sportiv. Portar la mai multe echipe de fotbal, la U Cluj şi la CFR, până când s-a accidentat. După aceea n-a mai putut juca, s-a pensionat „pe caz de boală”. Şi a intrat în programe de recuperare. Merge în fiecare zi la bazinul de înot, are abonament. La bibliotecă vine de şase ani încoace în fiecare zi. „Să vă explic: am început să joc scrabble, şi aici mă documentez, studiez liste de cuvinte, mai caut şi la secţia de artă, studiez tutoriale. Citesc Paler, istorie, memorii. Având timp liber, am zis, hai să-mi fac o cultură generală. Şi-mi plac oamenii de aici. Sunt prieten cu domnul Culda, dar şi cu ceilalţi.”

Este îmbrăcat în trening, poartă pantofi sport şi o şapcă pe cap. Vorbeşte mai greu, dar are o privire caldă şi zâmbeşte mereu. Nu se poate să nu-ţi placă Fabian. „Văd aici două categorii de tineri”, încearcă el să-mi schiţeze lumea din bibliotecă. „Unii vin că le place, sunt degajaţi, veseli. Şi alţii că-i obligă părinţii să înveţe, vin forţaţi. Dar nu e rău nici aşa, nu contează de ce vin, contează cum pleacă de aici. Eu zic aşa: tinerii e bine să-şi fixeze un ţel în viaţă. De aici porneşte totul. Eu aşa îi sfătuiesc: fixaţi-vă un obiectiv şi apoi trageţi tare în direcţia aia, că secretul este să fii bun într-un domeniu. Sau într-un domeniu şi jumătate, ca să ai un backup. Dacă m-aş mai naşte o dată, cu mintea de acum, m-aş axa pe carte.” Fabian îmi povesteşte despre bibliotecile lumii, le-a văzut pe internet. Cea din Padova, Milano, Londra. Îmi descrie organizarea Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga”, unde ne aflăm. „Este pe tronsoane, ca în gara din Milano. Tronsonul de Est împrumut, tronsonul de Vest – lectură. La etajul 4, cărţile serioase, mai jos beletristica şi jos sălile de lectură pentru toată lumea. E o piramidă, o ierarhie.” Fabian se uită în jur şi-mi spune fără să clipească: „Azi sunt atâtea posibilităţi, că mi-ar plăcea să mă nasc acum.”

Cărţi necitite (niciodată)- exemple: Culegere de poeme, Shelley, Percy Bysshe; Fire de iarbă fragmente, Whitman, Walt; Note din America, Dickens, Charles; Aşa stau lucrurile, Maltz, Albert; O rază de lumină, Willson, Mitchell

Omul de afaceri

Omul cu servieta nu este avocat, ci economist. Este Ioan Culda expert în audit contabil. Se ocupă, după cum singur spune, cu „lucruri urâte”. De câţiva ani încoace vine la bibliotecă tocmai ca să se mai „stâmpere”.
Vine dimineaţa, pe la 9.00-10.00, „după ce o aşez pe mama pe făgaşul zilei, pentru că acum, la bătrâneţe, stă la mine”. Aici studiază legislaţia, presa, citeşte istorie şi memorialistică. Îl interesează şi secţia de carte rară. A citit „Românii sub Mihai Viteazu”. S-a întristat când a aflat că Bălcescu a murit şi n-a reuşit s-o termine. Dar a descoperit că există o continuare a ei, scrisă de un clujean, Alexandru Lapedatu. Şi asta l-a bucurat.

Când îi sună telefonul, domnul Culda iese şi vorbeşte pe hol. Uneori are şi întâlniri acolo. Este discret, pedant şi atent la ce se întâmplă în jur. I-a mustrat pe cei doi prieteni, romii, care vin şi ei, aproape zilnic, pentru că uneori îşi spală papucii în chiuveta de la baie. „Vin cu papucii murdari din cartierele lor şi şi-i spală la baia din hol. Fac acolo tot o apă şi-un pământ! Desigur, nu i-am certat că îi spală, asta e bine. Dar le-am spus să ia mopul şi să şteargă după ei.”

Îi place cafeaua din hol, de la tonomat, e foarte bună. O recomandă. Ia în fiecare dimineaţă câte una pentru el şi pentru prietenul Fabian. Îmi oferă şi mie o cafea, mă serveşte aşa cum o gazdă serveşte musafirii când îi vin în vizită. E bună. Arhitectul-şef al judeţului vine şi el în fiecare dimineaţă şi-şi ia cafeaua tot de aici.

Pe hol e agitaţie, se ridică pe pereţi fotografii înfăţişând chipuri de demult, câţiva şvabi din Banat, îmbrăcaţi în costume populare privesc nedumeriţi locul unde se află. Este muzeul plimbător al unui tânăr colecţionar din Timişoara. La adunarea noastră, apariţia lor aduce un plus de farmec. Economistul Culda se ridică, îşi îndreaptă sacoul şi conchide: „Unii poate că n-au fost ei prea umblaţi prin lume, dar vin aici şi recuperează, învaţă şi ei să se poarte.”

Biblioteca Judeţeană Cluj are peste 35.000 de utilizatori activi pe an, dintre aceştia peste 8.500 sunt nou înscrişi.

Pensionarul şi ziarul

Un bătrân cu pălărie şi o sacoşă de rafie se ridică şi dă să plece. Îl prind din urmă, ne aşezăm pe un fotoliu din hol şi stăm de vorbă. Vine în fiecare dimineaţă, de pe strada Maramureşului. Până aici face cam 10-15 de minute, pe jos. Face în felul ăsta şi mişcare. Aici citeşte ziarele, în special Făclia, ziarul local unde se anunţă ce se mai întâmplă prin oraş. De altfel, din cauza ziarelor a început totul: nu-i mai ajungeau acasă înainte de prânz şi nu avea cum să afle la timp evenimentele din oraş. După-amiază, era degeaba. Gheorghe Goia are 78 de ani şi de zece ani trăieşte singur. A fost proiectant la Institutul de Cercetări. Soţia i-a murit, iar copiii sunt la casele lor, doar duminica îi mai lasă câteodată nepotul. La televizor nu se mai uită de cinci ani, „îmi e scârbă, spun numai minciuni”.

Din ziare află dacă are loc un spectacol, o reuniune, Galele „Medicină şi Artă”, programul la teatru sau la cinema. Dacă află din timp, poate să-şi facă programul. Obişnuieşte să meargă la astfel de evenimente. Tot aici citeşte şi Formula As, Magazin istoric, dar şi cărţi de istorie. Mai ia şi câte o carte „de sus”. A citit „Romanul lui Eminescu” de Cezar Petrescu şi în general, se axează pe scriitori români. Are acelaşi scaun de trei ani, de când obişnuieşte să vină aici, primul din faţă.

Pe fugă îl prind pe unul dintre tinerii romi, obişnuit şi el de-al bibliotecii. Caută ceva pe calculator, un număr de telefon. L-a găsit şi-l notează. Nu poate să stea de vorbă, e grăbit că-l aşteaptă un domn de la Judeţ, de la Minorităţi, şi dacă întârzie, se supără. El are „grijă” de ceilalţi, confraţii lui. Pentru că el ştie să scrie şi să citească. Ştie să caute la bibliotecă, se descurcă singur pe gresia „gării din Milano”, este trimisul lor în lumea complicată. Aici a învăţat să folosească şi calculatorul. La bibliotecă, nu-i mai e frică.

Biblioteca – o altă lume

Sorina Stanca este director al Bibliotecii Judeţene „Octavian Goga” din Cluj, din 2009, dar a lucrat mulţi ani înainte ca bibliotecar. A trecut prin toate etapele schimbării. „Biblioteca trebuie să fie o insulă de linişte şi stabilitate. E destulă agitaţie şi frământare în lumea noastră, aici trebuie să oferim o oază de normalitate, de bine, de altceva. Acesta este unul din secretele păstrării în viaţă a unei biblioteci”, explică Sorina Stanca felul în care vede rolul bibliotecii de azi. „Noi aici trebuie să fim calmi când în jurul nostru lumea fierbe. Să fim un nucleu de stabilitate, omul să simtă că păşeşte într-o altă lume. Diferită de ce are la şcoală, la serviciu, pe stradă sau acasă la el.”

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” a înregistrat creşteri de înscrişi şi de vizitatori an de an. Dacă în 2009 avea 15.976, în 2018 a ajuns la 35.298. Iar numărul utilizatorilor nou înscrişi aproape că s-a dublat. Are 64 de programe numai pentru copii şi familie, de la lecturi împreună cu bunicii (7-99 de ani) la jocuri de lego, jocuri video, dar şi jocuri de societate. Biblioteca organizează cursuri de utilizare a computerului, cursuri la care înveţi cum să-ţi faci un cv sau cum să te prezinţi la un interviu de angajare, „Cum să găseşti o carte de muncă”.

Schimbarea a început din 1996. Şi a început cu pregătirea bibliotecarilor. Traian Brad, directorul de atunci, văzuse în Vest cum se organizează acolo bibliotecile. „Atunci au venit oameni noi să lucreze aici, îşi aminteşte Sorina Stanca, directorul actual al bibliotecii. „Oameni cu pregătiri diferite, ştiinţă, economie, istorie, matematică. Pentru că noi aveam ideea greşită că bibliotecile sunt axate pe beletristică. Da, dar cărţile sunt şi de ştiinţă, şi de multe alte specialităţi. Îţi trebuie oameni care să se priceapă la domeniile respective. Aşa am început să ducem biblioteca spre ceea ce ar trebui să fie un loc al cunoaşterii, nu doar al lecturii. Am început cu informatizarea bibliotecii, cu construcţia catalogului electronic, cu aşezarea documentelor în acces liber, am gândit proiecte pentru toate categoriile de vârstă. Acum oricine poate verifica dacă biblioteca are cartea care îl interesează accesând de pe un computer sau de pe telefonul mobil catalogul electronic.”

Cea mai cool bibliotecă din lume este în China

Biblioteca lor are şi un program prelungit. Este singura bibliotecă din oraş care are şi program peste noapte şi în week end. La sala studenţilor, seară de seară, e plin. În toată clădirea aceea, de şapte etaje, devenită practic neîncăpătoare, oamenii vin pentru carte, vin să se cunoască, vin pentru computere, vin să înveţe. Vin să nu piardă legătura cu lumea. Vin să se întâlnească. Vin.

O mare problemă cu care se confruntă bibliotecile şi pe care ne-o semnalează directorul Sorina Stanca, preşedintă a Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, este cea a achiziţiilor. „Noi ar trebui să achiziţionăm cam 50 de noi documente anual la mia de locuitori, ajungem la 10 mii de cărţi noi, dar ar trebui 20 de mii de cărţi pe an, la nivelul Clujului. Deci, suntem la jumătate. Metodologia de achiziţie, legea achiziţiilor publice care pune cartea alături de şuruburi, ne face să nu putem pune la dispoziţia publicului carte ritmic pe măsura apariţiei acestora, să pierdem titluri din cauza epuizării stocurilor până când avem noi gata formalităţile impuse de lege.”

O altă mare problemă este cea a salarizării. Bibliotecarii au un nivel foarte scăzut de salarizare. Un bibliotecar debutant are salariul minim pe economie. „Anul trecut am avut cea mai mare fluctuaţie de personal din ultimii ani: 16 posturi libere, care au trebuit acoperite. Oamenii pleacă din biblioteci, pentru că salariile au rămas mici şi pentru că munca lor nu este recunoscută.”

În bibliotecile de ţară situaţia e şi mai gravă. Bibliotecarii sunt folosiţi la diferite munci în primărie, când îi caută cineva atunci deschid uşa sediului. „Primarii au făcut nişte sedii formale, la repezeală, mai mult ca să primească calculatoare prin programul Biblionet susţinut de Fundaţia Gates. Uneori, nici atât. Sunt comune fără biblioteci funcţionale, foarte multe în toată ţara. Iar fenomenul închiderii lor în primul rând de aici vine: bibliotecarii sunt prost plătiţi şi adesea folosiţi la alte munci prin primării. Şi atunci ei îşi zic: nu mai bine mă angajez direct la primărie şi iau un salariu mai mare?!”.

Săptămâna trecută, Sorina Stanca a pornit spre Bucureşti. S-a întâlnit cu colegii de breaslă, a bătut la uşile guvernului, ministerelor. A cerut reglementarea achiziţiilor de carte şi revizuirea salarizării. După un tur de forţă pe la uşi ministeriale, i s-a făcut rău. De la aeroport a fost dusă direct la spital. De pe patul de boală, preşedinta bibliotecarilor spune că va scrie memorii în care va cere drepturi pentru bibliotecari şi reglementări specifice pentru achiziţii şi le va trimite la toate ministerele: al Culturii, al Finanţelor, al Muncii! Şi la Guvern. „O să-i sufoc!”
Biblioteca din vis

Dani Rockoff este jurnalistă şi scriitoare. S-a întors din Germania şi lucrează la biblioteca din Arad. A descoperit acolo un fenomen nou, despre care povesteşte entuziasmată. „Ce m-a impresionat când am ajuns să lucrez la Biblioteca din Arad a fost afluxul de pensionare la secţia de împrumut a bibliotecii. Vin să ia romane, să se întâlnească, să povestească. E un fenomen nou, posttranziţie. Stau acolo şi-şi deapănă amintirile sau romanele citite.

Am ajuns să le spun eu să plece că nu mai e loc! Accesul la cărţile din bibliotecă fiind gratuit, pentru pensionari este o binefacere. Aşa îşi petrec plăcut timpul! E un nou mod de viaţă”, spune Dani Rockoff.

Sofia Folberth, o săsoaică de 96 de ani din satul Criţ de lângă Braşov, îşi aminteşte cum se proceda la biblioteca şcolii din satul lor, acum aproape o sută de ani. „În fiecare sâmbătă, spune ea, eram chemaţi pe rând la biblioteca de la etaj. Luam pe caiet o carte pentru noi şi una pentru părinţi. Obligatoriu. Uneori îi întrebam ce ar vrea, dar alteori învăţătorul ne dădea ce ştia el că nu mai citiseră. Oricum, tata nu adormea în nicio seară fără să citească câteva pagini. Că era un almanah, revista agricultorului sau un calendar, dar nu se culca până când nu citea ceva!”
„Când m-am angajat eu aici, mă ocupam de achiziţii pentru bibliotecile de la sate”, îşi aminteşte Sorina Stanca. „Achiziţiile astea nu se făceau la întâmplare, alegeam cartea utilă, de agricultură, de sfaturi pentru sănătate, plante medicinale sau despre fenomenele meteo, de religie istorie sau cunoştinţe generale. Trebuie să ţii cont de nevoile unei comunităţi ca să o serveşti, să contribui la viaţa ei şi să ţi-o aduci aproape. Iar bibliotecile rurale asta ar trebui să facă, activităţi care au legătură cu obiceiurile şi viaţa din comunitate, să creeze cultură şi să deschidă noi orizonturi pentru oamenii de la sate.”

Bibliotecile de la sat

În judeţul Cluj, de exemplu, în anul 2009 se închiseseră 10 biblioteci comunale, pentru ca în anul 2018, să fie declarate închise 27. Numărul utilizatorilor a scăzut şi el dramatic. Dacă în 2009 erau 50.469 de utilizatori înscrişi pe judeţ, în 2018, numărul lor s-a înjumătăţit: 25.851. Bibliotecile rurale sau din oraşele mici, chiar şi atunci când există, ele nu funcţionează aşa cum ar trebui. Nu au programe culturale sau de socializare care să atragă locuitorii, nu au carte nouă, nu au un program fix. Sau nu au spaţiu adecvat, nu au căldură.

Noaptea la biblioteca din Cluj-Napoca

La Ciucea, comuna lui Octavian Goga, cel care îi şi dă numele Bibliotecii Judeţene Cluj, biblioteca s-a închis în luna aprilie, după ce bibliotecarul a demisionat. Fondul de carte este depozitat la castelul muzeu unde a locuit poetul. Simona Mocan, fosta bibliotecară, ne-a explicat şi de ce a plecat din post: „Salariul era mai mic la bibliotecă şi nu aveam un viitor, o stabilitate. Nu vedeţi cât preţ se pune pe carte şi pe biblioteci? Nimeni nu se interesa de soarta noastră!”. Acum lucrează la Taxe şi impozite în Primăria din Ciucea.

Comuna Floreşti este cea mai mare din ţară. 30 de mii de locuitori, majoritatea covârşitoare tineri. Cu copii. Dar în comună nu există nicio bibliotecă publică. De ani de zile primăria se face că termină de construit un sediu pentru ea. Dar n-a reuşit asta nici până azi.

La Ciugud, o comună înfloritoare, lăudată de toată lumea, biblioteca nu are sediu, figurează ca „evacuată”. Bibliotecarul lucrează prin primărie, ca inspector. Primarul Gheorghe Dămian recunoaşte că biblioteca e închisă din primăvara anului trecut când au început lucrările de renovare la şcoală. „Lucrările s-au împotmolit, am dat peste nişte constructori neserioşi”, explică edilul, „şi din cauza asta, a trebuit să ţinem închisă biblioteca care are sediul în şcoală. Sperăm ca la toamnă să fie gata lucrările şi să o deschidem.” De ce a câştigat licitaţia o firmă de construcţii neserioasă nu primim răspunsul, nici de ce o comună înstărită nu poate avea un sediu de bibliotecă doar pentru ea.

Dar primarul înşiră detalii legate de era digitală şi alte probleme globale ale omenirii, de care ar fi auzit la o reuniune când se afla pe la Sinaia. Cât priveşte viaţa culturală din Ciugud, aici nu există librării, vreun muzeu, teatru sau cinematograf, „dar, spune primarul, avem un ansamblu de dansuri populare!”

La Lupşa, în judeţul Alba, biblioteca a fost înfiinţată în anul 1910. Are peste 19 mii de volume. Astăzi, ea este adăpostită în casa parohială ortodoxă. La Ceru Băcăinţi, biblioteca este temporar nefuncţională. La Galda de Jos, la fel. În multe cazuri, primarii fac o confuzie voită şi raportează singura bibliotecă din sat atât la categoria biblioteci comunale, cât şi la categoria şcolare. Să pară că sunt în regulă.

Satele din România, îmbătrânite, depopulate, cu şcoli tot mai puţine şi profesori slab pregătiţi, cu un abandon şcolar de speriat, fără librării şi bani pentru cărţi, se scufundă încet în întuneric. Deşi bibliotecile comunale au existat, ele au ajuns între timp nişte cimitire de hârtie. Astăzi, par că mai mult încurcă autorităţile decât le ajută să-şi lumineze poporul. Deşi bibliotecile ar fi fost singura alternativă pentru majoritatea românilor de a ajunge în mod gratuit la o carte, multe dintre ele se prezintă în anul de graţie, al Cărţii, cu lacătul pe uşă. Iar moartea, abia de aici începe.

Biblioteca din Alexandria, Teleorman | Foto: Bogdan Stanciu


Bibliotecile contribuie la evoluția comunităților

În viziunea mai multor americani, bibliotecile publice, ar fi bine să ofere programe relevante pentru a creşte abilităţile digitale ale indivizilor (indicat ar fi ca 80% dintre biblioteci să facă acest lucru) şi să-i ajute să înveţe cum să utilizeze noile tehnologii creative cum ar fi imprimante 3-D (50%). În acelaşi timp, 57% dintre americani consideră că bibliotecile ar trebui să ofere locuri mai confortabile pentru lectură şi lucru precum şi relaxare, se arată într-un studiu Pew Research Center.

Majoritatea americanilor simt că, în esenţă, bibliotecile fac o treabă bună prin faptul că oferă un loc stabil pentru oamenii ce vor să socializeze sau să-şi petreacă timpul în astfel de locuri (69% dintre americani simt că bibliotecile contribuie „foarte mult” la comunităţile lor în această privinţă). În opinia lor, bibliotecile deschid în cadrul unei comunităţi noi oportunităţi educaţionale pentru persoanele de toate vârstele, respectiv 58%.Şi aproximativ jumătate cred că bibliotecile lor contribuie foarte mult la o evoluţie pozitivă în termeni de a stimula creativitatea în rândul tinerilor (49%), precum şi prin asigurarea unui loc de încredere pentru indivizi să înveţe despre noile tehnologii (47%).

Peste 1700 de biblioteci închise în cinci ani
Potrivit datelor oficiale, confirmate de ABBR, din 2012 şi până în 2017, s-au închis 1.715 biblioteci (publice şi şcolare), adică 343 pe an. De la 11.309 cîte funcţionau în anul 2012, s-a ajuns la 9594 în 2017.
Scăderea s-a resimţiti în absolut toate regiunile ţării.
1.  Regiunea Sud-Est: 305 biblioteci închise
2. Regiunea Nord – Vest: 291 biblioteci închise
3. Regiunea Sud-Muntenia: 270 bibloteci închise
4. Regiunea Centru: 219 biblioteci închise
5. Regiunea Nord-Est: 194 bibloteci închise
6. Regiunea Sud-Vest Oltenia: 128 bibloteci închise
7. Regiunea Ilfov – Bucureşti: 68 biblioteci închise
Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te