Cum a afectat pandemia calitatea vieții din România. Probleme și soluții

„Dacă nu se acționează corect, oamenii vor pleca din nou din țară”


Distribuie articolul

Principalele recomandări din raport:

  • • indemnizația de șomaj mărită la 1.000 de lei pe lună (75% din salariul minim net), în mod excepțional, pentru următoarele 3-6 luni;

  • • (re)introducerea contribuției sociale de șomaj;

  • • universalizarea accesului la sistemul public de asigurări de sănătate;

  • • (re)introducerea plății contribuției sociale de sănătate pentru pensionarii cu venituri mai mari de 3.200 de lei lunar.

 

Un grup de sociologi de la Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) al Academiei Române a realizat un raport social privind efectele pandemiei de coronavirus (Covid-19) asupra standardului de viață al populației.

Principalele obiective ale raportului sunt identificarea efectelor sociale cauzate de pandemia de coronavirus și propunerea unor soluții, a unor politici de răspuns.

Raportul va fi trimis în aceste zile la Guvern, la Ministerul Muncii, Ministerul de Finanțe, la Parlament și la Președinție.

 

Trebuie pornită o dezbatere și trebuie adoptate măsuri urgente pentru a evita să ajungem într-o situație excepțională, care cere măsuri excepționale. România nu are resurse interne pentru a ieși din această criză, îi trebuie finanțare externă și raportul nostru indică niște soluții în acest sens. Este mai bine să se pornească negocierile din timp, înainte de criză, pentru a avea marjă de negociere”, a precizat Iulian Stănescu, unul dintre autorii Raportului.

Cred că specialiștii”, mai spune Stănescu, „nu pot fi doar cercetători, în vremuri cum sunt acestea ei trebuie să fie și intelectuali publici care să discute problemele și să ofere soluții.”

Raportul pornește de la constatarea că România se confruntă, în paralel, cu două crize: prima, criza medicală, care ține de evoluția și dinamica pandemiei, a cărei durată rămâne imprevizibilă. A doua criză este de natură economică. Spre deosebire de cea medicală, care produce efecte imediate, criza economică are implicații sociale care încep să se resimtă și vor fi vizibile pe termen imediat și mediu.

Combaterea răspândirii pandemiei are un efect evident asupra standardului de viață. Principalele recomandări și probleme tratate includ: plata prin internet a utilităților și a întreținerii, inclusiv pentru vârstnici de către rude, creșterea disponibilității POS-urilor la comercianți (inclusiv în piețe), infracțiuni specifice perioadei, limite ale controlului social, menținerea sprijinului populației pentru măsurile de combatere a pandemiei și menținerea normelor de distanțare fizică și socială, îmbunătățirea campaniei de informare #stațiacasă, formularea unei strategii pentru ieșirea din starea de urgență (exit-strategy).

În raport sunt tratate două tipuri de probleme: probleme socio-economice, cauzate de pandemia de coronavirus, și probleme structurale ale societății românești. În perioada de creștere economică din ultimul deceniu, acestea din urmă au fost, în bună parte, trecute în plan secund. Sub șocul pandemiei, problemele structurale își vor (re)face resimțită prezența și vor deveni din ce în ce mai presante, se spune în raport.

Pentru a ne face o idee despre ce ne așteaptă în plan economic și social în această perioadă foarte dinamică, raportul pornește de la lecțiile crizelor prin care a trecut România. Contextul dificil de la începutul anului 2020 schimbă perspectiva asupra politicilor de răspuns și constrângerilor la care trebuie să facă față.

O parte dintre veniturile populației sunt deja afectate de pandemie. Vorbim, în principal, despre veniturile primare, care s-au redus în mod vizibil. În raport sunt analizate și veniturile din redistribuire și principalele probleme ale celor două componente ale sistemului de protecție socială: asigurările sociale și asistența socială. Pentru fiecare dintre acestea sunt formulate recomandări de politici sociale.

Iulian Stănescu, unul dintre autorii studiului, spune despre costurile acestei perioade că trebuie evitată situația din 2008-2010 când au fost suportate de clasele defavorizate în proporție de 90%. „Criza, dacă nu este tratată corect, crește pesimismul social, iar pesimismul duce la emigrare. Dacă nu luăm măsuri eficiente, oamenii vor pleca iar din țară”.

O problemă complexă a crizelor prin care a trecut România ține de finanțarea deficitului public, respectiv de finanțarea relansării economiei și a susținerii protecției sociale. Raportul oferă recomandări și în această direcție. Comportamentele sociale în contextul stării de urgență, controlul social și câteva situații specifice (utilizarea sistemelor electronice de plată, penitenciarele) sunt tratate în ultima parte.

Așadar, pe baza experienței privind crizele, putem afirma că:

  1. Perioada cea mai dificilă pentru standardul de viață va urma după ce criza medicală va trece sau se va reduce; la momentul aprilie 2020, populația se raportează încă, psihologic, la nivelul veniturilor din februarie-martie, nu la privațiunile din viitor;
  2. Consecințele socio-economice ale pandemiei asupra calității vieții românilor vor domina cel puțin prima parte a deceniului 2020-2030.

Particularitatea situației actuale constă în faptul că, pentru prima dată, experimentăm o criză care își are originea în sănătate.

Asigurările sociale acoperă circa 75% din sistemul de protecție socială din țara noastră. Principalele recomandări din raport:

  • indemnizația de șomaj mărită la 1.000 de lei pe lună (75% din salariul minim net), în mod excepțional, pentru următoarele 3-6 luni;
  • (re)introducerea contribuției sociale de șomaj
  • universalizarea accesului la sistemul public de asigurări de sănătate
  • (re)introducerea plății a contribuției sociale de sănătate pentru pensionarii cu venituri mai mari de 3.200 de lei lunar.

 

Fiscalitatea ne plasează în lumea a treia

În cazul Românei, veniturile fiscale sunt printre cele mai mici din UE și cu mult sub celelalte țări din regiune (Figura 3). Cea mai mare parte a veniturilor fiscale provine din impozitarea muncii (contribuții sociale, impozit pe venit) și a consumului (TVA, accize). Spre deosebire de Europa Occidentală, capitalul și proprietatea sunt impozitate într-o măsură mult mai mică. Și acest fapt ne plasează pe o traiectorie divergentă față de restul statelor membre UE, mai degrabă spre un profil de lumea a treia, cu stat slab, disfuncțional. Motivele principale ale nivelului foarte redus al veniturilor fiscale țin de dimensiunea economiei subterane, de capacitatea slabă de colectare a ANAF și de arhitectura impozitării din România. O altă deosebire a României față de Europa Occidentală constă în renunțarea la impozitarea progresivă a venitului global.

Deficitul public deja mare la momentul intrării în criză a României este pe punctul de a intra într-o nouă recesiune, în condițiile în care bugetul general consolidat se afla deja într-o stare de tensiune determinată, în principal, nu de nivelul cheltuielilor publice, ci de ponderea extrem de scăzută a veniturilor fiscale. Fatalmente, și această criză medicală ne prinde „nepregătiți”, expuși riscurilor. La finele anului 2019, deficitul public a urcat la 4,6% din PIB, echivalentul a peste 10 miliarde de euro.

Problema deficitului este tratată prin prisma necesității de a indica sursele de finanțare pentru relansarea economiei și susținerea protecției sociale. Principalele recomandări vizează:

  • finanțarea externă a deficitului:

-demersuri politice intense la nivelul UE pentru susținere economică;

-inițierea, de urgență, de negocieri cu FMI pentru un acord de împrumut

-negocieri pentru acorduri de împrumut cu BEI, BERD și BIRD, alte surse pentru finanțarea unor investiții publice care să stimuleze relansarea economiei;

  • impozitul de solidaritate;
  • politici privind pensiile și salariile

– abrogarea sau prorogarea legii pensiilor adoptate în 2019;

– indexarea punctului de pensie cu valoarea inflației;

– legea salarizării unitare: creșterea de salarii doar pentru a compensa rata inflației;

– reintroducerea unei grile naționale unitare de salarizare pentru administrația locală.

România are o capacitate macroeconomică scăzută de a susține un deficit public mare, de sprijinire, cu orice preț, a economiei și populației, în comparație cu măsurile anunțate de statele occidentale. Această limitare derivă din nivelul general de dezvoltare a economiei României, de poziția periferică în sistemul mondial. Țara noastră nu este în situația Germaniei, SUA ori chiar a Italiei, în care banca centrală să cumpere titluri de stat și să susțină deficitul ori în care titlurile de stat își pot găsi, cu puține dificultăți sau chiar deloc, cumpărători pe piețele financiare. Altfel spus, SUA se poate baza pe forța economică a Rezervei Federale, iar statele din zona euro pe Banca Centrală Europeană (BCE), forță economică incomparabilă cu cea a Băncii Naționale a României.

Forța de muncă ieftină, slab calificată și înalt vulnerabilă la șocuri economice Modelul economic al României se bazează, în mare măsură, pe forța de muncă ieftină, slab calificată (low skill, low pay). Cu alte cuvinte, există o mare masă de salarii mici și locuri de muncă precare. Pe termen mediu și lung, reducerea ritmului depopulării României este incompatibilă cu permanentizarea modelului ocupațional al economiei românești. Altfel spus, fără ieșirea din modelul low skill, low pay, economia României se va confrunta cu o problemă crescândă și insolubilă a lipsei forței de muncă, după ce economia se va fi relansat.

Chestiunile stringente identificate de raport se referă la plasa de protecție necesară în momentul reluării activității atunci când oamenii se vor întoarce la locurile de muncă, dar mulți vor fi disponibilizați de patroni. Creșterea bruscă a șomajului va accentua gradul de sărăcie a populației. „Unele dintre recomandările stringente ar fi menite să întărească plasa de siguranță, ar fi creșterea indemnizației de șomaj și a venitului minim garantat care sunt sub pragul sărăciei sau un pic peste. De acea ar trebui crescut ajutorul de urgență pentru primării”, a precizat pentru revista Sinteza, Iulian Stănescu.

 

Lecții și probleme din crizele ultimului secol

Experiența trecutului ne arată cum a reacționat România la situațiile de criză și este utilă pentru a ne face o idee despre ce ne putem aștepta în plan economic și social. În ultimul secol, România a trecut prin mai multe crize economice: (1) marea criză din 1929-1933; (2) anii 1940 și 1950 – perioada de război, foametea din 1945-1947, reconstrucția postbelică; (3) anii 1980, marcați de plata datoriei externe; cele două recesiuni ale tranziției, (4) 1990-1992 și (5) 1997-1999; (6) recesiunea din 2009-2010.

Dincolo de trăsăturile specifice, toate aceste crize au și unele comune:

  1. Recesiuni adânci, cu scăderi masive ale standardului de viață al populației și perioade lungi până la recuperarea nivelului dinaintea izbucnirii crizei;
  2. Capacitatea redusă a economiei de a rezista la șocuri și de a susține o plasă de siguranță socială pe termen mediu și lung; aceasta derivă și din poziția periferică a României în economia mondială și din slăbiciunile structurale ale economiei;
  3. Perioada cea mai dificilă din punct de vedere social – cea a degradării calității vieții populației – nu este cea imediat următoare șocului economic, ci se manifestă în timp; pentru populație, perioada „curbelor de sacrificiu” durează ani de zile;
  4. Decalajul în timp între punctul cel mai de jos al căderii economiei și, respectiv, punctul cel mai de jos al degradării standardului de viață; economia își revine mai repede decât standardul de viață;
  5. Deteriorarea finanțelor publice prin deficite mari și creșterea datoriei publice, determinate de căderea economiei; greul efortului de reducere a deficitului și de plată a datoriei este suportat de generațiile active la acel moment, nu de cele viitoare;
  6. Populația României este cea care a suportat o parte disproporționat de ridicată a costurilor economice și sociale ale crizelor; cu alte cuvinte, aproape fiecare generație a cunoscut o perioadă „de sacrificiu”; costurile au fost inegal distribuite, apăsând îndeosebi pe umerii celora cu venituri medii și mici.

 

Experiența celor trei perioade de recesiune din ultimii 30 de ani – care au fost resimțite de cel puțin două treimi din populația adultă actuală – ilustrează punctele de mai sus. În Graficul 1 și Graficul 2 de mai jos este prezentată dinamica indicelui câștigului salarial real (salariul nominal mediu net, în termen reali) și, respectiv, a pensiei medii reale în perioada recesiunilor 1990-1992, 1997-1999 și 2009-2010. În fiecare dintre figuri, valoarea de la care se pleacă este 100, respectiv cea din anul precedent declanșării recesiunii, iar revenirea peste valoarea de 100 înseamnă recuperarea puterii de cumpărare a salariului mediu, respectiv a pensiei medii, din perioada de dinainte de criză.

 

 

 

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te