Cu Valeriu Stoica, la un pahar de politică de Drăgăşani


Distribuie articolul
Dacă dreapta va avea mai mult de un candidat, stânga va câştiga preşedinţia

Un teoretician al politicii de dreapta. Mai nou, şi al vinului. Vinul a luat-o însă înaintea politicii, fiindcă în timp ce în politică a rămas doar teoretician, în domeniul vinului e şi practician. Are o podgorie la Drăgăşani, unde are şi Guvernatorul BNR, dar spune că nu se concurează. Dimpotrivă: ”Nu sunt concurentul lui Mugur Isărescu, noi suntem asociaţi în Asociaţia producătorilor de vin din Drăgăşani şi avem un scop comun: refacerea prestigiului podgoriei Drăgăşani. Vinurile sunt ca femeile, nu sunt mai bune sau mai rele, fiecare femeie are misterul ei, depinde cine poate să perceapă misterul fiecărei femei. Ca urmare, eu nu fac o ierarhie între vinurile noastre. Sper însă că vor fi tot mai mulţi cei care vor fi seduşi de vinurile Avincis”.

A fost şi ministru al justiţiei, iar acum deţine o casă de avocatură. A fost preşedinte al unuia dintre partidele cele mai vechi şi mai importante din România, PNL; a trecut apoi la PLD şi se oprise pentru un timp la PDL, unde a fost vicepreşedinte. Acum a rămas doar un teoretician al dreptei şi a renunţat de tot la practica politică. În schimb, pe lângă un teoretician al vinului, a devenit şi un practician al licorii în care se zice că se află adevărul. Iar adevărul e că vorbeşte cu pasiune despre politică, vin, poezie, femei. Ba mai joacă şi tenis, iar până mai ieri juca şi fotbal. Valeriu Stoica!

Orice om politic trebuie să se retragă după 8-10 ani
Rep: Acum sunteţi un teoretician al politicii, mai ales al dreptei. Nu mai sunteţi un jucător?

Valeriu Stoica: În ultimul timp eu nu mai fac politică partizană, înţeleg prin asta că nu mai fac politică de partid. Ca urmare, dacă putem discuta politica din perspectiva cetăţeanului, atunci putem discuta orice fel de subiect politic. Întotdeauna am spus –şi nu renunţ la acest principiu- că nu e posibilă democraţia dacă nu există participare. Numai că participarea poate să aibă diferite forme, cu diferite grade de implicare. E adevărat că gradul cel mai mare de implicare este cel al omului politic full time. Am făcut asta o perioadă destul de lungă, dar încet-încet, începând din 2003, când am demisionat din parlament, treptat-treptat m-am dezangajat din politica partizană. Am avut o perioadă, în 2003-2005, în care dezangajarea a fost aproape totală, m-am implicat din nou, dar nu în sensul de a ocupa o poziţie, m-am implicat în viaţa de partid în momentul în care s-a format PLD, după ce am fost exclus din PNL, şi după aceea m-am implicat o perioadă de timp la construcţia PDL, după fuziunea dintre PLD şi PD. Apoi, din 2012, după alegerile locale, m-am dezangajat din nou politic.

 

”Lăsaţi-mă să vă ofer cadou cartea aceasta pe care am sponsorizat-o, ”O istorie literară a vinului în România”, a lui Răzvan Voncu. Şi cartea aceasta pe care am scris-o împreună cu Dragoş Paul Aligică, ”Reconstrucţia dreptei”. Dacă tot aţi venit, vă dau şi cartea în care sunt în dialog cu Robert Turcescu, ”Istorie recentă 100%”. Haideţi să vă fac şi o surpriză, că ştiu că vă plac surprizele. Am să vă dau o carte în care sunt adunate versurile mele din tinereţe, când eram în liceu şi student, ”Istorii duminicale”. E o ediţie privată, pe care n-am pus-o în circulaţie. Nu mai scriu poezie de când eram student, dar am rămas în continuare un cititor avid de poezie. Şi vă dau şi o carte apărută acum, este editată de bunul meu prieten Sever Voinescu: ”Imaginaţia morală”, de Russell Kirk. Este o carte fundamentală a doctrinei conservatoare, dacă tot aţi vorbit de doctrine”. (Valeriu Stoica)

Valeriu Stoica

Valeriu Stoica

 

Rep: Avusesem impresia că mai sunteţi vicepreşedinte la PDL, v-am căutat pe site-ul partidului, dar nu mai figuraţi deloc acolo, aţi dispărut…

VS: Am fost vicepreşedinte până în 2011, atunci nu am mai candidat. Şi am fost, de asemenea, până în 2012, preşedintele Institutului de Studii Populare.

Rep: De ce aţi ales retragerea acesta?

VS: Din mai multe motive. Primul şi cel mai important, care justifică dezangajarea mea din politica partizană începând din 2003, şi, în orice caz, reducerea implicării mele în politica partizană în toată această perioadă este că regula în democraţie ne arată că un om politic, oricât de dotat ar fi şi oricât de multe resurse ar avea, nu poate rezista mai mult de un ciclu normal. Un ciclu normal într-o democraţie înseamnă 8-10 ani. În mod excepţional, liderii foarte puternici –dar aceştia sunt foarte rari- rezită mai mult, 12-16 ani. Dar chiar şi cei mai mari lideri, în democraţie, după o perioadă de timp se uzează şi, cu cât îşi prelungesc participarea la politica partizană, cu atât ies mai uzaţi şi mai şifonaţi la sfârşit. Unii dintre ei chiar ies foarte şifonaţi, de exemplu Helmuth Kohl, care a sfârşit cariera sa politică extraordinară cu o condamnare. Cred că e foarte important în politica democratică să ştii –ca şi în sport- când să te retragi.

Rep: Politicienii români au învăţat acest lucru?

VS: Unii, da, alţii, nu. Cei care au învăţat au şansa să-şi păstreze un prestigiu mai mic sau mai mare; ceilalţi şi-au pierdut prestigiul.

Rep: Dar se poate zice că unii, cum e şi cazul dvs, sunt politicieni care au vârsta la care abia se ajunge la maturitatea politică. Dvs abia aţi împlinit 60 de ani.

VS: Uzura în politică nu are de a face cu vârsta. În politica democratică, uzura are de a face cu perioada de timp în care eşti implicat full time în politică. Eu am fost implicat full time în politică din 90 până în 2003. E adevărat că gradul de implicare mi s-a redus foarte mult… Între 1996 şi 2002 pot spune că am făcut politică full time, adică fără întrerupere, fără concedii şi fără weekenduri. Dar –repet- nu vârsta este importantă pentru a stabili momentul în care trebuie să te retragi.

Rep: V-aţi pregătit această retragere, adică v-aţi gândit la un moment dat că peste nu ştiu câţi ani o să vă retrageţi din politică? Vorbiţi de această perioadă de 8-10 ani din teorie sau din practică?

VS: La început n-am ştiut din teorie. Pe măsură ce am făcut politică partizană, încet-încet am început să înţeleg lucrul acesta. Apoi, doar a trebuit să mă gândesc puţin la ce s-a întâmplat în istorie în ultimii 200 de ani şi mi-am dat seama că ceea ce intuitiv am înţeles este confirmat pe deplin de toată istoria politică a democraţiei.

Rep: Traian Băsescu se retrage? Are un ciclu de 10 ani numai ca preşedinte, dar a fost şi anterior un personaj politic important.

VS: Asta e o întrebare pe care ar trebui să i-o puneţi. Nu cred că există un om politic, oricât de puternic ar fi, care să facă excepţie de la regula pe care o discutăm acum. Este opţiunea lui ce va face în viitor, dar în orice caz nu mai poate candida încă o dată la funcţia prezidenţială. Orice om politic însă, chiar şi după ce se retrage din politica militantă, poate să fie prezent într-un fel sau altul în viaţa politică şi mai ales poate să sprijine procese de reconstrucţie politică. Chiar dacă nu mai eşti un actor implicat direct în politică, poţi, ţinând seama de experienţa, prestigiul, influenţa pe care le ai să participi la procese de reconstrucţie politică. Fie că e vorba de reconstrucţia unor partide, fie de o reconstrucţie instituţională la nivelul autorităţilor publice. Dar faci acest lucru mai degrabă din postura expertului, a consilierului decât a actorului politic. Construcţia se face de către oameni politici implicaţi full time.

Rep: Vladimir Putin, de exemplu, pare mai rezistent. Parcă acum e mai puternic ca oricând şi nu dă semne de retragere, deşi este de 15 ani în prim plan şi mai are încă 4 ani din mandatul actual de preşedinte.

VS. Eu am spus mai devreme că regula pe care o discutăm e pentru politica democratică. Întrebarea pe care mi-o pun, poate retoric, este dacă modelul democraţiei constituţionale găseşte o bună identificare în sistemul rusesc de astăzi. Nu uitaţi însă că şi în politica autoritară şi mai ales în politica totalitară există o altă regulă: aproape că nu te poţi retrage din politică, eşti ori retras de alţii, ori –dacă ai şansa- aştepţi moartea naturală. Istoria politică de mii de ani ne arată că este extrem de important pentru un om politic să aibă tot timpul ieşiri din joc. Cine nu-şi construieşte ieşirile din joc rămâne cu spatele la zid. Uneori, chiar la modul fizic, aşa cum s-a întâmplat de exemplu cu Ceauşescu şi cu mulţi alţi oameni politici.

”În cartea ”O istorie literară a vinului în România” o să vedeţi cât de bogată este tradiţia vinului din România şi, în acest context, cât de bogată este reprezentarea podgoriei Drăgăşani în literatura românească, de la începuturile ei şi până astăzi. Ca să vă trezesc interesul pentru cartea această am să vă citesc trei propoziţii care sunt atribuite lui Eminescu în perioada în care era internat la Sanatoriul Şuţu. Uitaţi ce zicea Eminescu atunci: ”Am să-mi prefac viaţa-n nimic/ Şi sângele în vin de Drăgăşani/ Să mor şi apoi cu vinul să mă vindec/ Ce mare om e Kant”. (Valerius Stoica)

Iliescu şi Băsescu n-ar fi existat fără partidele lor

Rep: Până la urmă, partidele fac oameni politici sau oamenii politici fac partide? Cu referire aici în special la politica românească, pentru că e mai tânără, cel puţin în jocul democratic.

VS: Există mitul omului politic carismatic –şi dvs în nr 2 al revistei Sinteza văd că aveţi o temă foarte interesantă, tătucii naţiunii. Eu cred că dacă vorbim de un veritabil sistem democratic, nu există în realitate tătuci. Într-un sistem politic democratic există o simbioză între rolul personalităţii şi rolul instituţiei care susţine personalitatea. Ca să ne referim la România, deşi s-a spus multă vreme că Iliescu, de exemplu, a fost un om politic carismatic şi că de asta a avut succes politic –la fel cum se spune şi de Traian Băsescu-, eu cred că în ambele cazuri, fără partide, aceşti oameni politici n-ar fi existat. Nu ei au construit partidele, partidele i-au construit pe ei. E adevărat că rolul lor a contat foarte mult, pentru că dacă nu ai o personalitate care are capacitatea de a face mesajele să treacă spre destinatar, atunci eşuezi. Sunt exemple de partide care au susţinut oameni politici care erau totuşi destul de experimentaţi, dar neavând această capacitate de a face mesajele să treacă spre destinatar, până la urmă au eşuat. Repet: e important omul politic, dar în democraţie, cel puţin la fel de important, dacă nu mai importante sunt partidele. De asta eu spun de multă vreme –şi uneori o spun de amorul artei- că principala problemă a României astăzi este construcţia instituţională, sub două aspecte. Mai întâi este vorba de construcţia instituţională a partidelor şi apoi de construcţia instituţională a României. Sub primul aspect, din păcate, până astăzi nu avem un partid modern nici pe stânga, nici pe dreapta, un partid care să permită două lucruri. Primul: selecţia internă a valorilor şi, doi –racordarea permanentă la pulsul electoratului şi la realele sale nevoi.

Rep: UDMR cam pare să facă asta, are şi un sistem de selecţie internă destul de bine pus la punct…

VS: O să revin la UDMR. Cât priveşte al doilea aspect, construcţia instituţională a României, aici ar fi nevoie ca după ce se parcurge prima etapă, anume reconstrucţia instituţională a partidelor, să se realizeze un dialog între partide, să fie o reală comunicare între ele, pentru a vedea împreună care este cea mai bună formulă a cadrului de joc. Să fie jucătorii, partidele politice, atât de mult sub semnul înţelepciunii încât să poată dialoga pentru a stabili împreună care este cel mai bun cadru de joc pentru România sub aspect instituţional, care ne duce cu gândul la Constituţie. Deci, e nevoie de o revizuire a Constituţiei pe această bază. Nu avem nevoie de o revizuire a Constituţiei făcută prin forţă de un partid sau altul, cu gândul de a-şi dezavantaja adversarii politici. O constituţie nu se face pentru partid, ci pentru o naţiune. Ea nu trebuie să avantajeze sau să dezavantajeze jucătorii; trebuie să fie un regulament de joc bun pentru toţi jucătorii şi care să permită performanţa jucătorilor. Revin la întrebarea dvs: dacă m-aţi fi întrebat în urmă cu 20 de ani acest lucru, spuneam, da, UDMR face excepţie. Dacă mă întrebaţi astăzi, vă spun că nu e nici o diferenţă între UDMR şi alte partide. UDMR s-a românizat aşa de mult încât sub aparenţa de stabilitate instituţională se ascunde un pachet de obiceiuri şi mentalităţi pe care le regăsim în mai toate partidele româneşti. Aparenţa de stabilitate e creată nu de diferenţa de natură instituţională, ci de faptul că UDMR exprimă interesele unei minorităţi şi asta asigură o anumită permanenţă a electoratului şi un succes electoral garantat periodic. Dar din punct de vedere instituţional şi mai ales din punct de vedere al comportamentului oamenilor politici, nu văd o mare diferenţă. Suntem cu toţii români.

Fără PNL, înseamnă o dreaptă fără un picior
Rep: Avem în politica românească un val doi, un rând de oameni politici care să ia locul celor care îşi depăşesc ciclul de care vorbeaţi, cineva care să-i înlocuiască pe aceşti tătuci care au dominat politica noastră?

VS: Eu cred că există, dar oamenii care se află în valul care stă să vină sunt de două categorii: unii care au un puternic spirit mimetic şi alţii, care într-adevăr ar avea şansa să schimbe modul de a face politică în România. Sunt destul de mulţi oameni tineri în politică, dar din păcate au luat foarte repede forma mediului în care se află. Vârsta –nici tinereţea, nici bătrâneţea- nu e o virtute în sine. Important e ce faci şi am fost dezamăgit de foarte mulţi oameni tineri care au învăţat foarte repede obiceiuri rele de la cei bătrâni. N-au învăţat obiceiurile bune ale altor bătrâni.
Eu cred că abia valul următor după acest val care stă să vină va avea şansa să reformeze sistemul de partid din România. Adică, oameni care au acum 20-25-30 de ani, oameni care poate că nici nu au intrat în politică, oameni care citesc revistele dvs, oameni care sunt şi intelectual şi volitiv câştigaţi de politică; acei oameni vor putea să schimbe politica din România.

Rep: Poate că e de vină şi sistemul în care activează, poate că nici nu prea au încotro.

VS: Sistemul îţi oferă două variante: să te adaptezi sau să încerci să reformezi sistemul. Nu vorbesc de revoluţii, că sunt adversarul total al revoluţiilor. Nu se poate reforma sistemul politic românesc peste noapte. Avem nevoie de o strategie şi de un efort conjugat de lungă durată.
Revin la întrebarea dvs anterioară. De exemplu, l-am urmărit pe Cătălin Predoiu cu multă atenţie în ultimul timp şi mi se pare că s-a mişcat foarte bine. Spre deosebire de alţi oameni politici tineri, el a înţeles că nu poţi să faci politică de unul singur. Oricât de multe şanse ai avea şi oricât de multe resurse încă neexploatate ai avea, trebuie să înţelegi că nu poţi exploata acele resurse existente fără un cadru instituţional – mă întorc la ideea pe care v-am spus-o mai devreme. Asta este diferenţa dintre Cătălin Predoiu şi Mihai Răzvan Ungureanu, de exemplu.

”Vinul nu este doar o băutură, cum cred mulţi, vinul este un element de civilizaţie. Mai mult decât atât, vinul este un element de identitate naţională. Prin vin noi ne afirmăm implicit o dublă apartenenţă: la creştinism şi la civilizaţia meridional-mediteraneană. Pasiunea pentru vin m-a cucerit foarte mult, încerc să contribui la refacerea prestigiului vinului românesc, nu numai al podgoriei Drăgăşani. Cred că în momentul de faţă vinurile Avincis pe care le producem sunt printre cele mai bune din România. Această primă pasiune e legată de o altă pasiune, cea pentru literatură. Am ajuns la vin în primul rând prin literatură şi pasiunea mea pentru vin este derivată din pasiunea pentru literatură. Am descoperit în literatura română atât de frumoase pagini despre vin şi mai ales atât de frumoase poezii despre vin”. (Valeriu Stoica)

Rep: Îi puneţi cumva în antiteză pe Predoiu şi Ungureanu? Adică, Ungureanu e un fel de vedetă a echipei?

VS: Nu vreau să ierarhizez şi să fac diferenţe valorice. Vreau să spun doar că din punct de vedere pragmatic, Cătălin Predoiu a făcut dovada unei maturităţi remarcabile în modul în care şi-a instrumentat propria şansă politică.

Rep: La Crin Antonescu vă referiţi?

VS: Nu mă refer, pentru că relaţia mea cu PNL a fost închisă. Pot să mă refer însă la o chestiune de principiu: se vorbeşte astăzi de unificarea dreptei…

Rep: Sunteţi un militant al acestei unificări a dreptei…

VS: Am fost un militant şi aş spune că în anumite perioade, cu mai mare sau mai mic succes, am luptat pentru asta. Dar dacă vorbim de unificarea dreptei, a exclude PNL din acest proces de unificare, înseamnă a avea o dreaptă fără un picior. Când se va putea face o unificare care să includă şi PNL, atunci dreapta va câştiga alegerile.

Rep: Când se va întâmpla aceasta?

VS: De multă vreme ştiu că nu e bine să faci predicţii, nu vă dau un orizont de timp, dar vă spun care e condiţia. Atunci când oamenii politici de dreapta, indiferent din ce zonă sunt, vor înţelege un principiu pe care l-am enunţat de multă vreme: e mult mai bine să fii mic într-un partid mare, decât mare într-un partid mic.

Rep: Aminteaţi mai devreme de anii 90, cu referire la UDMR. Dacă v-aţi întoarce atunci şi ar fi partidele de acum, ce aţi alege?

VS: (râde) Aş alege întâi ceea ce am ales şi în 90. Aş alege un cadru de mişcare liberal. Diferenţa e foarte mare: atunci totul părea posibil, acum s-a văzut că din ceea ce părea să fie posibil atunci, foarte puţin s-a realizat. Aşa încât, dacă aş avea în faţă partidele de astăzi, încă nu aş intra în nici unul. Dar, nu înseamnă că nu aş sprijini un partid prin votul meu. Eu cred că datoria de a vota este cea mai importantă datorie a cetăţeanului, e un principiu vechi care spune că nu poate exista democraţie dacă nu există cultură politică democratică şi nu există democraţie dacă nu există actori politici democratici. Oamenii politici sunt o categorie de jucători, dar în democraţie, spectatorii angajaţi sunt mai importanţi decât jucătorii. În democraţie e un joc în care ce se întâmplă pe teren depinde nu în primul rând de jucători, depinde în primul rând de spectatori. Democraţia este jocul în care media zugrăveşte peisajul.

În România de azi şansele partidelor noi sunt foarte reduse
Rep: Doctrinele politice mai sunt respectate în ziua de azi de către partidele care se revendică de la ele, de la dreapta sau stânga eşichierului politic? Azi apar peste tot simbioze între stânga şi dreapta. Care va fi viitorul doctrinelor politice?

VS: Mai întâi aş face câteva nuanţe legate de noţiunea de doctrine, pentru că le-aş distinge net de ideologii. Nu sunt adeptul ideologiilor, cred că ideologiile sunt extrem de periculoase, nu s-au sfârşit, aşa cum cred din păcate unii naivi, ideologiile încă există, mă refer inclusiv la fundamentalismele de tip religios, şi eu leg în general noţiunea de ideologie de un anumit tip de fundamentalism. Ideologiile, ca şi alte forme de fundamentalism, pleacă de la o eroare cognitivă majoră: absolutizarea unei percepţii, a unei idei şi a unei valori. Toate aceste ideologii uită că omul este o fiinţă imperfectă, uită că omul nu este Dumnezeu şi au pretenţia, într-un fel sau altul, să se situeze într-o postură divină. Este un pericol extraordinar. De aceea, când vorbesc de doctrine, eu spus să facem distincţie între ele şi ideologii. Dar apoi, dacă suntem într-o zonă nonideologică, doctrinele sunt şi ele de mai multe feluri. Sunt doctrine care au ambiţia de a construi un fel de catehism şi sunt doctrine flexibile, elastice, doctrine care pun principiile mai presus de textura de relaţii care se construieşte în jurul acestor principii. Altfel spus, eu cred că cele mai importante doctrine sunt cele care păstrează permanenţa principiilor, dar au puterea să construiască mereu alte texturi relaţionale adecvate, în funcţie de momente istorice, conjuncturi. De asta nu cred că e anormal să vedem în anumite momente asocieri între stânga şi dreapta, între partide care par să fie din zone diferite, în măsura în care în anumite momente sau conjuncturi situaţia cere un anumit tip de acţiune în care se întâlnesc, în care există o convergenţă de tactică a acestor partide care vin din zone diferite. Problema este dacă se păstrează identitatea sau se pierde identitatea în asemenea momente. Dacă nu îţi pierzi identitatea, trebuie să ai o foarte bună reprezentare a valorilor pe care le reprezinţi, a negocierii pe care o faci cu ceilalţi şi să ştii când să intri şi când să ieşi din asemenea asocieri. Mă întrebaţi de viitorul unor asemenea doctrine. Eu cred că tot timpul vor exista valori şi diferenţe de valori, tot timpul vor fi principii şi diferenţe de principii. Ca urmare, tot timpul vor exista confruntări la nivel intelectual şi politic între oameni. Modul normal de structurare a acestor valori şi acestor acţiuni când e vorba de jocul de putere este partidul politic. Vor exista doctrine şi partide politice atât timp cât va exista lumea. Speranţa mea este că dialogul între ele va fi regula, iar nu excluderea.

Rep: Asistăm şi la o mişcare tot mai puternică antipolitică, antisistem…

VS: Toate aceste reacţii care apar periodic şi care sunt numite reacţii antisistem înseamnă de fapt a face politică. Cei care spun că sunt împotriva politicii, fac politică. Problema este dacă fiind împotriva unui establishment oferi ceva în loc. Şi dacă ştii să construieşti instituţional. Şi dacă vrei să faci asta, vrând-nevrând trebuie să intri tot în politica de partid. Ai varianta să intri într-un partid existent sau să faci unul nou. Eu cred că în România de azi şansele partidelor noi sunt foarte reduse. Reţineţi că din 90, singurul partid nou care a intrat în parlament –şi nu în parlamentul românesc, ci în cel european- a fost Partidul Liberal Democrat (PLD), în 2007. Toate celelalte partide noi n-au intrat în parlament la alegeri. Rămâne de văzut dacă va mai fi vreun partid care să infirme această stare de lucruri.

”Şi vinul tot mai stins e în pahar/ Când lucrurile toate pier în sumbra/ Lumină roşie de-amurg şi doar/ Absenţa ta-şi coboară rece umbra” (Valeriu Stoica, volumul de poezii ”Istorii duminicale”)

Rep: Aceste mişcări antisistem nu sunt periculoase? Spuneaţi mai devreme că sunteţi împotriva revoluţiilor, dar şi acestea pot fi un fel de revoluţie.

VS: Mă tem foarte tare de asta. Dacă reacţiile antisistem devin atât de puternice încât îmbracă forma revoluţiei, riscurile pentru întreaga societate sunt enorme. Dar asta ar însemna ca sistemul politic existent să dea dovadă de aşa de mare prostie încât să nu înţeleagă că nu rezistenţa absurdă la reacţiile antisistem este calea, ci înglobarea acestor reacţii antisistem în sistem într-un mod inteligent, care să ducă la reformarea sistemului. Dar asta depinde într-adevăr de o dublă inteligenţă: inteligenţa sistemului existent şi inteligenţa vectorilor antisistem. Nu întotdeauna inteligenţa este cea care caracterizează acţiunile politice şi antipolitice.

Problema reconstrucţiei politice este nu numai pe dreaptă, ci şi pe stânga
Rep: Ce-i lipseşte României ca să aibă politicieni pur sânge, aşa cum au alte ţări şi aşa cum şi ţara noastră a avut odinioară?

VS: România a avut şi are în continuare politicieni pur sânge. Dar mai trebuie să întrebăm ceva: câţi dintre aceşti politicieni pur sânge au vocaţia de a construi, câţi au vocaţia de a păstra o stare de lucruri existentă şi câţi au vocaţia de a înrăutăţi starea de lucruri. Pentru mine, politician pur sânge înseamnă cel care are vocaţia puterii. Dar modul de utilizare a puterii e diferit. Dacă daţi o altă conotaţie noţiunii de politician pur sânge, anume omul care are vocaţia puterii şi ştie să folosească puterea în folosul cetăţii, atunci… Cred că avem şi oameni politici care au făcut în ultimii 24-25 de ani câte ceva în direcţia la care vă referiţi dvs. Nu vreau să fim nedrepţi, deoarece cu oamenii aceştia politici s-a făcut o construcţie instituţională -şubredă, discutabilă, ineficientă de multe ori, dar totuşi o construcţie instituţională care a mers în direcţia bună. Adică, suntem membri NATO, ai UE, sunt câteva realizări care nu pot fi negate. Problema e că toate aceste lucruri presupun o adaptare la regulile jocului, asta ar însemna că România să fie în stare să fie competitivă şi deocamdată nu prea suntem competitivi. De aceea spuneam mai devreme că avem nevoie de reconstrucţia instituţională a României. Numai în felul acesta avem şansa să devenim actori puternici în jocul european şi în jocul euro-atlantic.

Rep: Vedeţi că ar exista nişte greşeli capitale ale politicienilor?

VS: Există două greşeli capitale ale oamenilor politici în ultimii 25 de ani şi dacă nu vor fi îmblânzite sunt puţine şanse să reformăm partidele şi România. Prima greşeală capitală este legată de o anumită mentalitate a omului politic, este o mentalitate care a fost împrumutată din comunism, a fost împrumutată din regimurile fanariote şi deci care are o rădăcină foarte adâncă. Care este mentalitatea: putem folosi puterea în primul rând în interes propriu şi, dacă mai rămâne ceva, şi în interesul oamenilor. De obicei, nu prea mai rămâne mare lucru. Asta este mentalitatea pe care a avut-o clasa politică, nu în întregul ei, dar în marea ei majoritate, în tot acest sfert de secol. A doua componentă păguboasă se referă la faptul că având această primă componentă referitoare la modul de utilizare a puterii, oamenii politici au dorit să-şi creeze un fel de imunitate, să fie mai presus de lege. Asocierea acestor două tendinţe a făcut ca din păcate să fie împiedicată şi construcţia sănătoasă a partidelor. Aceste două elemente au dus la ceea ce se cheamă dublul limbaj: una vorbim, alta fumăm.

Rep: Cum vedeţi populaţia României, e mai degrabă de dreapta sau de stânga?

VS: După 25 de ani de la căderea comunismului putem spune că în marea majoritate, electoratul României este de dreapta. Numai că acest electorat de dreapta este îngrozitor de derutat. Însumaţi opţiunile de vot pentru PNL, PDL, Mişcarea Populară şi pentru toţi cei care mai sunt pe dreapta, inclusiv pentru UDMR, şi veţi vedea că sunt peste 50%. Numai că lipseşte coerenţa necesară pentru ca electorii de dreapta să fie reprezentaţi de o forţă politică puternică, o forţă care să federeze toate interesele dreptei. După cum cred că e nevoie în perspectivă de un partid de stânga puternic, modern, sănătos, care să federeze toate interesele electorilor de stânga. Problema reconstrucţiei politice nu este numai pe partea dreaptă, este în egală măsură şi pe partea stângă. Sunt oameni pe partea stângă pe care îi preţuiesc foarte mult, inclusiv doctrinari ai stângii. Important este cât de receptaţi sunt ei de actorii politici de stânga.

Calităţile stângii şi defectele dreptei
Rep: Ce îi lipseşte României ca să aibă doar două partide, unul de dreapta, unul de stânga? O să se întâmple asta vreodată la noi? Ar fi bine, ar fi rău?

VS: Nu trăim într-o lume ideală. Eu am avut şi încă mai am naivitatea să cred că democraţia funcţionează cel mai bine într-o structură bipolară, adică un mare partid de dreapta, un mare partid de stânga. Până la urmă, în democraţie logica electorală duce la construcţia bipolară. Problema e că şi stânga, şi dreapta sunt divizate, fragmentate. Noi avem impresia că stânga este monolitică, de exemplu, pentru că o confundăm cu PSD, dar stânga nu e doar PSD. Şi important e când o să aibă PSD vocaţia instituţională de a federa la rândul lui toate aceste forţe de stânga şi mai ales de a federa toate interesele electoratului de stânga. După cum cred că şi pentru dreapta, şi pentru stânga, o mare provocare este renunţarea la cumpărarea voturilor. Această practică electorală este extrem de păguboasă pentru democraţia din România, extrem de păguboasă pentru reformarea partidelor. Când vorbesc de cumpărarea voturilor nu vorbesc doar de aceste practici meschine din timpul campaniilor, mă refer la cumpărarea voturilor prin promisiuni electorale mincinoase. Această chestiune este chiar mai gravă decât cumpărarea voturilor în timpul campaniei prin nişte mijloace rudimentare. Aici este, mi se pare, marele pericol care ameninţă democraţia în lume –îndepărtarea tot mai mare a oamenilor politici de adevăratele nevoi ale electoratului. Este la fel de grav faptul că în urma acestei detaşări s-a ajuns la această permanentă încercare de înşelare a electoratului, care s-a făcut, din păcate, şi pe stânga, şi pe dreapta, în toată Europa.

Rep: Spuneaţi că România ar fi mai degrabă de dreapta. Atunci, o proiecţie pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie?

VS: Deşi mă feresc de predicţii, vă dau o predicţie cu un coeficient de 100%: dacă dreapta va avea mai mult de un candidat, stânga va câştiga. Asta e predicţia pe care v-o dau fără nici un fel de rezervă. Dacă dreapta va avea un singur candidat, aici nu mai pot să fac predicţii, dar va avea şanse să fie un concurent serios pentru stânga.

Rep: Sunteţi om de dreapta, teoreticianul dreptei din România, dar vă lansez o provocare: să-mi spuneţi trei calităţi ale stângii din România.

VS: Vreţi să spuneţi trei defecte (râde). O calitate este continuitatea, rezistenţa; din 90 până astăzi există o continuitate a PSD, indiferent cum s-a numit de-a lungul timpului, o continuitate inclusiv sub aspectul susţinerii electorale. În cele mai grele perioade, PSD nu cred că a coborât sub 25% ca susţinere electorală. A doua calitate: stânga a avut în tot acest timp organizatori mai buni decât dreapta. Nu dau nume, dar indiferent că a fost vorba de campanii electorale, administrare, au fost mai buni organizatori pe stânga. A treia calitate pe care aş vedea-o este legată de abilitatea pe care stânga a avut-o de a diviza dreapta.

Rep: Complementar, vă întreb de trei defecte ale dreptei.

VS: Primul defect rezultă deja: imaturitatea de care a dat dovadă în anumite momente, lăsându-se păcălită de stânga în acest joc de divizare. Al doilea defect al dreptei este că de multe ori n-a ştiut să găsească drumul drept între valori şi principii şi realizarea pragmatică a acestor valori şi principii în realitatea românească. Adică, a fost o distanţă foarte mare între intenţii şi realizări. Al treilea defect este legat de faptul că dreapta nu a reuşit să valorifice cum trebuie oportunităţile pe care dreapta europeană i le-a oferit.

Rep: Trei calităţi ale dreptei şi trei defecte ale stângii?

VS: Ne jucăm, nu? (râde). Vă dau răspunsul foarte scurt, într-o singură frază: sunt în revers privite, fie calităţile, fie defectele stângii.

”Îmi place să fac sport când am timp, alerg dimineaţa, iar când am răgaz, joc tenis. Nu mai joc fotbal de la un timp întrucât ortopedul mi-a spus că genunchii mei, la vârsta mea, n-ar fi foarte potriviţi pentru sportul acesta. Dar am o nostalgie, pentru că am jucat fotbal până anul trecut”. (Valeriu Stoica)

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te