COVEXIT: Adevărata provocare a Uniunii Europene


Distribuie articolul

Ca de fiecare dată când Uniunea Europeană se confruntă cu o criză majoră, nu puțini sunt cei care se grăbesc să-i cânte prohodul. Ba chiar, n-am exagera să afirmăm că pentru unii a devenit de-a dreptul un fetiș imaginea Europei prăbușite. Paradoxal sau nu, cei care se grăbesc să acuze Uniunea Europeană de lipsa unei reacții ferme în această perioadă sunt tocmai cei care, până deunăzi, criticau Uniunea că e mult prea prezentă în viața noastră. Dar, sigur, coerența nu e punctul forte al nimănui în situațiile de panică. Interesant este, însă, modul în care e insinuat eșecul Uniunii în gestionarea crizei COVID-19, pentru că există pericole reale care pândesc proiectul european pe măsură ce această criză evoluează și – mai ales – pe măsură ce se va stinge.

Indiferent cât de mult (sau de puțin) ne place Uniunea Europeană, putem admite că în actuala situație e mai facil să evidențiem carențele acestui proiect politic. E mult mai ușor să cădem în capcana pe care, foarte abil, ne-o întinde propaganda anti-UE și care ne anunță, perfid, că actuala criză a reliefat, din nou, solidaritatea aproximativă care ține împreună Uniunea. Și ne sunt date exemple nenumărate privind modul în care China sau chiar Cuba au venit în ajutorul Italiei. A nu se înțelege greșit: e lăudabil că se întâmplă asta. La fel cum lăudabile sunt și ajutoarele pe care statele europene și le oferă reciproc – e vorba despre suplimentarea stocurilor de măști de care are nevoie un stat european prin intervenția unui alt stat european sau îngrijirea pacienților dintr-o țară europeană de sistemul de sănătate al unei alte țări europene.

Dar continuând acest șir de argumente suntem invitați, de fapt, pe o pistă de comunicare cât se poate de falsă, de-a dreptul perfidă. Intrăm într-un joc în care măsurăm ce face o țară pentru alta, iar „totalul negativ” se face în numele Uniunii Europene. Această logică e periculoasă pentru că ne pune să măsurăm, de fapt, mere cu pere. Evident, nimeni nu contestă faptul că manifestarea unei solidarități mai puternice între statele europene n-ar fi de bun augur. Însă de aici până la a pune în cârca Uniunii refuzul unor state membre de a ajuta peste măsură alte state membre în combaterea COVID-19 e cale lungă. Delimitarea dintre cele două situații e foarte fină, dar merită observată. De îndată ce trecem cu vederea faptul că Uniunea Europeană nu este o simplă sumă a statelor sale membre, devenim vulnerabili în fața argumentelor anterioare, care fac adesea apel la sentimentalism, dezvălundu-ne spiritul de sacrificiu al unora în contrapartidă cu egoismul altora. Ca atare, e important – mai ales în acest moment – să distingem între ceea ce face Uniunea Europeană și ceea ce fac statele membre.

O descifrare politică a crizei

Revenind, așadar, la Uniunea Europeană, trebuie să o spunem cu toată sinceritatea: dată fiind specificitatea acestei crize, ne-am fi putut aștepta ca instituțiile europene să răspundă chiar mai târziu decât au făcut-o. Nu cred că putem face abstracție de faptul că, totuși, instituțiile sunt formate din oamenii care le reprezintă. Funcționari sunt persoane în carne și oase, cu nume și prenume, cu familii, cel mai adesea cu părinți și copii. Departe de mine gândul de a apăra cu orice preț birocratul european, dar această criză nu e una politică sau economică – situații în care evoluțiile sunt mai degrabă lente și previzibile. În cazul acestor tipuri de criză, e nevoie de timp ca cifrele amenințătoare ale rapoartelor financiare (în cazul crizelor financiare) și ideile uneori abominabile din discursul politic (în cazul crizelor politice) să se transforme în realitatea palpabilă. De data aceasta avem de-a face, totuși, cu o criză care evoluează rapid și care privește sănătatea publică – și înainte de sănătatea publică e vorba despre sănătatea fiecărui individ în parte. Sigur că, baricadați în case, ne vine ușor să arătăm cu degetul către instituții, făcând abstracție de faptul că vorbim, de fapt, despre gestul – absolut uman – de reorganizare a activității astfel încât pericolul contractării virusului să fie cât mai mic pentru cei care reprezintă, de fapt, instituțiile respective și pentru cei care asigură, la nivel administrativ, buna lor funcționare.

Cu întârziere sau nu, răspunsurile dinspre Comisia Europeană și Parlamentul European au venit, indubitabil, în sprijinul statelor membre. Măsurile propuse de executivul european și aprobate apoi de legislativul Uniunii constituie ceea ce am putea numi o ”dereglementare controlată”, relaxând cadrul fiscal astfel încât în această perioadă fondurile europene să poată fi folosite de fiecare stat membru cum consideră de cuviință pentru a face față acestei crize și, în buna tradiție europeană (care poate fi contestată de unii economiști), dă mână liberă protecționismului prin aplicarea articolului 107, alin. (2) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene. Probabil nu este răspunsul perfect în această fază, dar este un răspuns corect, având în vedere contextul. Și abia acesta este răspunsul pe care nu greșim dacă îl atașăm Uniunii Europene.

Evident, pentru a avea tabloul complet, nu putem trece cu vederea disensiunile despre care s-a făcut vorbire recent și care, pare-se, ar fi apărut în Consiliul European – cu precădere între Premierul Pedro Sánchez al Spaniei și Premierul Giuseppe Conte al Italiei pe de o parte și Cancelarul german Angela Merkel și Premierul Țărilor de Jos Mark Rutte pe de cealaltă. Trebuie analizată și această situație pentru că, nu-i așa, și Consiliul European reprezintă o instituție a Uniunii Europene. Și nu orice instituție! De altfel, neajungerea la un acord în Consiliul European a făcut deliciul celor care așteaptă orice semn de slăbiciune dinspre Bruxelles. Dar din nou scăpăm din vedere câteva aspecte importante. În primul rând, dimensiunea națională este mult mai prezentă în cazul reuniunii șefilor de state și de guverne decât în cazul Comisiei Europene (care este mai degrabă un aparat birocratic) sau decât în cazul Parlamentului European (unde primează clivajele de natură ideologică). Cu alte cuvinte, diferențele de perspectivă din Consiliul European nu privesc doar această criză în particular, ci s-au manifestat cu privire la mai multe situații delicate care au ajuns de-a lungul istoriei pe masa acestei instituții. Și nu e absurd că se întâmplă astfel! În al doilea rând, să nu uităm că în Consiliul European avem de-a face cu lideri politici naționali, care răspund în fața electoratului din țara lor. Deci reflexul lor este mai degrabă acela de a se uita în propria ogradă și de a-și calcula minuțios pașii în vederea diminuării costurilor. Nu poți pretinde unui șef de stat sau de guvern să nu se gândească în primul rând ”la ai lui”. E o dovadă cât se poate de clară a faptului că, în ciuda idealismului cu care ne îmbătăm unii sau alții, trăim în plină epocă a statelor-națiune. Și mai demonstrează ceva, oricât de ciudat ar putea să sune: că politicienii europeni sunt, încă, la stadiul în care speranța că această criză se va finaliza mai rapid și cu mai puține victime cântărește mai greu decât rațiunea unei cooperări aproape dezinteresate.

 Ieșirea coordonată din criză

Astfel, înlăturând perdele de fum, înțelegem că Uniunea Europeană și-a pus de fapt în mișcare anduranța construită în timp – care, cel puțin deocamdată, funcționează. În aceeași măsură însă, e cât se poate de adevărat că Europa, deși în acest moment reprezintă epicentrul pandemiei COVID-19, abia acum se apropie de punctul culminant al crizei. Două sunt, cel mai probabil, momentele cruciale pentru Uniunea Europeană în această perioadă. Sunt două teste pe care trebuie să le treacă pentru a închide această criză fără un deznodământ disruptiv major.

Un moment important a fost, fără îndoială, și intrarea în criză. Dar acesta a privit nu atât Uniunea Europeană, cât fiecare stat european în parte. Deși este o criză cu caracteristici aparte în raport cu crizele precedente, acest moment a fost, probabil, cel mai simplu de depășit. A testat capacitatea statelor europene de a-și opri motoarele coordonat – ceea ce s-a și întâmplat. Dar – repet – a fost un test care a privit mai degrabă guvernele naționale.

Primul test major pe care îl va avea de trecut Uniunea Europeană, ca proiect, se va concretiza în jurul momentului în care criza COVID-19 își va atinge vârful. Va fi cea mai dificilă etapă de până acum pentru statele membre, iar ajutorul dinspre Bruxelles va fi crucial. Acesta este motivul pentru care primele semnale au venit deja dinspre Comisie și Parlament în data de 26 martie, când au fost adoptate măsurile amintite mai sus.

Al doilea test crucial – și mai important decât primul – este reprezentat de COVEXIT, adică ieșirea coordonată din criză. Uniunea Europeană va fi credibilă doar dacă va reuși să ”rereglementeze” – evident treptat – ceea ce a lăsat ”descoperit” pentru ca statele să poată face față crizei. Cu alte cuvinte, Uniunea Europeană va avea tendința absolut firească de a-și recăpăta puterile pe care le-a abandonat în favoarea statelor membre, iar această redobândire a puterii sale va trebui să se facă relativ – repet: relativ – uniform. Însă marea provocare va fi dată de faptul că fiecare stat se va confrunta cu probleme diferite. Criza a marcat deja disproporționat anumite state europene în raport cu altele. Dacă Uniunea Europeană va înțelege că o revenire coordonată nu este același lucru cu o revenire necesar uniformă va putea face față și acestei situații. Doar că riscul este acela de a intra într-un cerc vicios în care populiștii din țările mai înstărite să arate cu degetul înspre discriminarea pozitivă pe care Bruxellesul o practică în favoarea statelor mai sărace din Sud (care, așa cum arată deja lucrurile, vor fi și cele care vor avea cel mai mult de suferit în urma acestei crize). Foarte probabil, euroscepticismul se va inflama din nou. Rămâne de văzut în ce măsură acesta va putea fi ”izolat” (că tot e un cuvânt la modă) în parlamentele naționale și în Parlamentul European, așa cum s-a întâmplat și până în prezent.

Câteva concluzii de parcurs…

Nu există – cel puțin deocamdată – argumente solide care să indice că Uniunea Europeană va ieși slăbită semnificativ din această încercare. Va fi cu certitudine afectată, dar nu e cazul ca euroscepticii să pună de-o petrecere. Deși criza COVID-19 este în bună măsură diferită și, s-o spunem deschis, este mai periculoasă decât alte crize care au afectat statele europene, mobilizarea de până acum a Uniunii a fost per ansamblu una bună. Iar pe măsură ce va evolua pandemia, e foarte posibil să crească și ritmul de reacție al instituțiilor de la Bruxelles, care au câștigat niscaiva timp și experiență privind tacticile de contracarare.

În același timp, COVEXIT va fi cel mai dificil examen pe care-l va avea de susținut proiectul european, dar în măsura în care Uniunea Europeană va găsi strategia de ieșire coordonată din criză, vom asista cel mai probabil la transformările pe care le-au suferit instituțiile politice și cu ocazia depășirii pandemiei de holeră de la finalul secolul al XIX-lea sau a pandemiei de gripă spaniolă de după Primul Război Mondial. E vorba despre o posibilă revitalizare a ”adevărului științific” în decizia politică – ocolirea căruia s-a demonstrat din nou, și cu această ocazie, că poate duce la pierderea de vieți omenești.

În fine, e o perioadă în care nuanțele contează probabil mai mult decât oricând. Abia acum fake news și post-adevărul își pot folosi la maximum potențialul, pe care și l-au antrenat din plin în ultimii ani pe teme mici, mult mai blânde decât această criză. Transformarea Uniunii Europene în țap ispășitor pentru funcționarea deficitară a sistemelor de sănătate ale statelor membre va fi exploatată la maximum. Iar politicienii de la nivel național, indiferent din ce țară, vor accepta cu brațele larg deschise ideea de a ”externaliza” responsabilitatea pentru eșecul care, de fapt, le aparține lor. Și, ca de obicei, nimic nu sună mai apetisant decât învinuirea Uniunii Europene. În această criză, armele pe care le va folosi comunicarea politică pot constitui, la nivel ideatic, un virus cel puțin la fel de periculos precum COVID-19.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te