Claudia Moscovici: Gânduri despre Anul Covid. O privire critică asupra politicii


Distribuie articolul

Probabil că 2020 nu este cel mai catastrofal an din istorie, cum îl intitulează revista Time în numărul din decembrie, însă este cu siguranţă un an teribil, care va fi menţionat ca atare în povestea omului. Inevitabil, imaginea lui în memoria lumii va fi deformată de evenimentele din anii următori, multe dintre ele modelate chiar de forţele neobişnuite pe care 2020 le-a pus în mişcare. Dar până când ideologiile viitoare îi vor stabili locul în memoria colectivă, 2020 are realitatea lui brută; ne-a afectat pe aproape fiecare dintre noi într-o măsură mai mare decât multe alte lucruri cunoscute până acum.

Istoriile particulare pe care le-am adunat în această secţiune a revistei Sinteza scriu povestea nealterată a acestui an teribil, o poveste pe care cu siguranţă nu dorim să o retrăim, dar pe care nici nu vrem să o uităm.

Claudia Moscovici

În State – probabil că mai mult decât în alte țări – Covid-19 a expus lipsa completă a pregătirii sistemului medical și administrației Trump pentru gestionarea unei pandemii. Președintele Donald Trump și majoritatea guvernatorilor republicani din țară (cu excepția câtorva, precum guvernatorul DeWine al statului Ohio) iau măsuri care se opun științei și descurajează până și minimele precauții precum folosirea universală a măștii, care este dovedită a fi un mijloc eficient de îngreunare a răspândirii virusului. Casa Albă a organizat și chiar etalat evenimente de „super-răspândire” a virusului, unde Trump și un număr considerabil de membri ai personalului și camarilei sale au fost infectați. Dar nici măcar aceste lucruri nu au oprit administrația din a discredita știința.

Sistemul medical din SUA a fost, de asemenea, nepregătit în fața valurilor repetate de pacienți Covid-19 și astfel virusul s-a răspândit și a inundat țara. Chiar dacă majoritatea americanilor își cheltuiesc procente imense din salariul anual pe asigurări de sănătate, cea mai mare parte a fondurilor merg spre administrațiile spitalelor și echipamentele medicale, mai degrabă decât înspre personalul medical din prima linie de luptă cu virusul. Un sistem medical plutocratic (rezervat „aristocrației”) este conceput pentru a maximiza profitul și nu sănătatea publică, deținând un surplus foarte mic de bunuri pentru acoperirea unor eventuale nevoi neprevăzute de echipament sau personal. Până și ceva atât de accesibil precum măști N-95 se aflau în număr foarte mic în spitalele americane la momentul izbucnirii pandemiei.

Pe plan personal, Covid-ul mi-a afectat viața într-un mod similar poveștii celor mai mulți americani: posibilități reduse de a călători și de a-mi vedea familia; reacții cvasi-claustrofobice cauzate de limitarea activităților de agrement și concediilor în afara propriei locuințe (în special, în timpul stărilor de urgență); îngrijorări cu privire la posibilitatea contractării virusului de către prieteni sau membri de familie (în fapt, fiica noastră s-a infectat, însă din fericire a fost un caz ușor).

Din punct de vedere profesional s-au schimbat puține lucruri în viața mea, având în vedere că am lucrat de acasă ca scriitoare liber-profesionistă timp de mai mult de 11 ani și mă descurcam perfect cu convorbirile pe Skype, interviurile pe Zoom sau alte interacțiuni profesionale on-line. De fapt, cel mai benefic lucru rezultat din acest virus oribil este faptul că eu și soțul meu am apucat să petrecem câteva luni bune acasă, în Michigan, împreună cu fiica noastră Sophie, care lucrează pentru o companie în Sillicon Valley (California), dar care a putut rămâne cu noi, lucrând de acasă prin Zoom. Acest lucru evidențiază un trend mai general, care cred că va continua într-o oarecare măsură și în viitor, de a muta joburile „nonesențiale” în domeniul muncii de la distanță (de acasă sau din altă parte).

Covidul a subliniat de asemenea importanța lucrătorilor esențiali: asistente/asistenți, doctori, personal și cadre medicale, proprietari de magazine și funcționari, curieri: toți oamenii care au fost nevoiți să se prezinte fizic la muncă pentru a păstra această țară funcțională în plină pandemie globală. Să sperăm că aceștia vor începe să fie apreciați mai mult și remunerați mai adecvat, în consecință.

Probabil singura parte pozitivă a acestui virus mortal pentru SUA a fost aceea că ar fi putut contribui la evidențierea neajunsurilor severe ale sistemului nostru de sănătate (care presupune costuri astronomice și lasă 20 de milioane de americani fără acoperire medicală), precum și a neajunsurilor severe ale președintelui Trump și ale administrației sale. Cu toate acestea, consider că sistemul Statelor Unite nu se va schimba prea mult până când grupurile plutocratice de „interese speciale” (precum PACS) nu își vor pierde abilitatea de a influența politicile statale în măsura în care o fac în prezent – prin „cumpărarea” politicienilor, atât pe cei ai stângii, cât și ai dreptei.

Am speranța că administrația Biden ne va aduce înapoi pe drumul spre un regim „mai normal” al SUA, și nu spre haosul și lipsa totală de control caracteristice administrației Trump. Însă nu cred că poate transforma radical structurile profunde de inegalitate și tendințele de plutocrație ale țării. Până la urmă, doar o prăbușire dramatică sau o schimbare radicală precum Marea Depresie (criza de supraproducție din perioada interbelică în SUA) sau Al 2-lea Război Mondial a putut oferi Statelor Unite un vizionar preocupat de popor, precum Franklin D. Roosevelt.

Claudia Moscovici s-a născut la București, a plecat din țară la 11 ani și trăiește în Saline, Michigan, SUA. A studiat Literatura Comparată la Universitatea Princeton. Este scriitoare, critic literar și publică în The Times of Israel. Volume apărute în limba româă: Intre Doua Lumi (Editura Curtea Veche, 2011), traducerea romanului Velvet Totalitarianism (2009) si Legaturi Periculoase (Editura Vremea, 2017) traducerea cartii Dangerous Liaisons.

Citiți și:

Ștefan Teișanu: Reamenajări. Ce se schimbă în lume și în noi după un an teribil ca acesta?

Konrad Gündisch: Un an nemaipomenit, bun doar pentru uitare şi dispariţie rapidă, fără urme

Aurora Liiceanu: Un an bezmetic

Teribilul an 2020: Apocalipsa second-hand de Ana Blandiana

Emanuel Ciocu, Tenerife: Cel mai optimist an

Biologul Alexandru Stermin: „Pandemia, prilejul înțelegerii unui paradox – Libertatea”

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te