Ciprian Mihali: În Rusia nu a existat niciodată în ultimul secol o gândire critică liberă

Interviu cu Ciprian Mihali, filosof și scriitor, conferențiar la Departamentul de Filosofie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca


Distribuie articolul

Întrebare: — Domnule profesor, ați scris la un moment dat despre ură și spuneați acolo că ura și frica îi fac pe oameni vulnerabili, manipulabili. De ce credeți că sentimentul urii s-a extins, s-a intensificat în ultimii ani?

Ciprian Mihali: — Da, fenomenul urii a crescut în ultimii ani, iar pentru asta cred că există mai multe explicații. Una dintre ele este aceea că ura a canalizat alte pasiuni politice: furia, revolta, indignarea, tot felul de nemulțumiri, care au fost convertite în ură de rețelele sociale, de media sau de mișcările politice radicalizate, în special de extrema dreaptă, dar nu numai. E firesc ca în politică să existe pasiuni, investiri afective, politica înseamnă și asta, o anumită organizare și manipulare a afectelor sociale, iar din când în când, unele dintre aceste afecte devin dominante.

O altă explicație poate să fie aceea că ura, asemenea fricii, este una dintre pasiunile politice cele mai iraționale, prin urmare și cel mai ușor de controlat. De multe ori, există o energie a urii fără un obiect anume al urii. Adică poți să urăști fără să urăști pe cineva sau ceva anume și cred că ghetoizarea comunitară din rețelele sociale convertită în capital politic s-a făcut de multe ori utilizând acest combustibil generos al urii, care se aprinde ușor și se întreține la fel de ușor.

În sfârșit, cred că recrudescența urii se datorează lipsei de imaginație și creativitate politică. Ura nu este un afect constructiv, ci distructiv, nu permite mersul alor tăi înainte, ci caută să-i împiedice pe ceilalți, „dușmani”, „trădători”, să avanseze.

— Considerați că starea de tensiune actuală a fost indusă pentru pregătirea războiului din Europa? Ce rol și ce scop a avut politicul în propagarea urii?

Cred că politicul este azi principalul spațiu de agregare și de gestionare a urii publice. Un om politic devenit „viral”, prin prezența masivă și facilă pe rețelele sociale, câștigă un capital politic important tocmai prin manipularea emoției negative, mult mai ușor de stârnit decât o emoție pozitivă. Aș spune că dacă unii dintre noi urâm azi, o facem în primul rând politic. Urâm o persoană, un partid, o minoritate pentru revendicările ei sociale și politice, o etnie, o comunitate religioasă etc., prin felul în care toate acestea, într-un amalgam permanent, se întâlnesc în discursurile politice.

Nu aș risca însă o asociere între propagarea politică a urii și războiul purtat de Rusia în Ucraina. Acolo e un calcul cinic făcut de multă vreme, o pregătire ideologică și logistică pe mulți ani (deși defectuoasă, totuși pregătire). Astfel că mașina de manipulare a Moscovei a înțeles că poate să destabilizeze democrațiile occidentale alimentând teoriile conspirației și complotismul, finanțând mișcările extremiste și ale lor discursuri ale urii, asta e adevărat și face parte din acest război hibrid pe care Rusia îl poartă cu Europa de ani întregi.

„Urăște” Estul Vestul?

Estul întreține o relație duală cu Vestul, mereu nehotărâtă între admirație și detestare. Admirația pentru faptul că, iată, domnule, la ei se poate și la noi nu, la ei e disciplină, organizare, grijă pentru oameni, pentru pietoni și copii, la ei se câștigă mai bine, administrația funcționează și te respectă, sistemele de educație și de sănătate sunt de calitate etc. Dar e și multă frustrare în aceste comparații pentru că au trecut treizeci de ani și noi nu putem ajunge din urmă Vestul, pentru că, din păcate pentru noi, nu s-au petrecut miracole de dezvoltare, și atunci căutăm să punem aceste decalaje și întârzieri pe seama lor, în primul rând: Bruxelles-ul continuă să exploateze Estul, lucrează cu măsuri diferite, țările din Vest preferă să dea drepturi tuturor imigranților și minorităților etc.

Estul în care ne aflăm nu încetează să fantasmeze în privința decadenței occidentale și a propriei excepționalități. Poate nu suntem noi atât de bogați și de dezvoltați ca vesticii, dar nu uitați că suntem primii în topul X sau în topul Y, cel mai vizitat oraș, cele mai frumoase peisaje, cel mai curat aer, cele mai vechi tradiții, toate acestea stând mărturie pentru o gândire minoră, care are nevoie să se justifice prin comparații din care să iasă neapărat bine.

— De ce-i urăsc rușii pe ucraineni? Cum putem explica susținerea războiului de către populația rusă? Am văzut mame care-și îndemnau fiii la luptă și la crimă, la pradă. Ce s-a întâmplat acolo? E cumva împotriva firii.

Ura rușilor împotriva ucrainenilor e foarte veche și a fost alimentată nu doar de evenimente istorice punctuale (marea foamete provocată de Stalin în anii ’30 sau cel de-Al Doilea Război Mondial), ci și de o mașinărie de propagandă care a împrăștiat cu frenezie discursuri mincinoase ori bazate pe adevăruri fragmentare și trunchiate. Iar susținerea populației ruse este efectul căutat al acestei propagande și al unei manipulări constante, întinsă pe multe decenii. În Rusia nu a existat practic niciodată în ultimul secol un spațiu public în care opiniile divergente să poată fi considerate drept egale, nu a existat niciodată o gândire critică și autocritică liberă, care să educe opinia publică în spiritul unei pluralități de opinii și al luării în considerare a celuilalt ca partener egal de dialog. Societatea civilă rusă, atât de curajoasă, dar atât de minoritară, nu a dispus niciodată de mijloace tehnice suficiente, de platforme publice care să-i permită să agrege un număr consistent de aderenți. Atunci când asta a părut să se întâmple, statul rus, serviciile secrete, poliția au intervenit brutal ucigând sau întemnițând lideri de opinie, interzicând ziare, televiziuni, organizații, descurajând, așadar, articularea unui discurs și a unei acțiuni de opoziție.

Mamele care își îndeamnă fiii la luptă sunt asemănătoare mamelor din Marele Război, care își îndemnau și atunci fiii la luptă împotriva naziștilor. Ele sunt prinse, prin propagandă și manipulare, într-o buclă istorică în care patriotismul și iubirea de țară se manifestă în forma asta a „eliberării” teritoriilor ocupate de naziști, azi ca acum optzeci de ani. Rusia nu a trecut printr-o fază de înțelegere critică a propriei istorii, așa cum s-a întâmplat, de pildă, cu Germania sau cu Japonia, iar o mare parte din populația ei consideră și azi, bunăoară, că Stalin a făcut ceea ce trebuia să facă în Ucraina, înfometând sau ucigând milioane de oameni nevinovați.

— Am văzut la un moment dat comentarii teribil de crude la o știre despre un spital din Cluj care-i trata pe bolnavii de cancer ucraineni. Comentatorii – și nu puțini – erau revoltați că ucrainenii „luau locul românilor”. Cum se explică acest lucru într-o țară care se declară majoritar creștină?

Există și în societatea românească o parte din populație care a devenit ușor de manipulat din cauza analfabetismului ei cultural și moral. Care nu a ajuns niciodată la un nivel de educație generală, deopotrivă școlară și socială, care să-i permită să înțeleagă cum funcționează alte valori decât cele de primul nivel, legate de subzistență. Bunăoară, să înțeleagă în ce constă libertatea de exprimare pe care o exercită zi de zi, ce înseamnă o justiție independentă sau separația puterilor, de ce e totuși preferabilă o democrație unui regim autoritar sau, în planul valorilor, ce este solidaritatea, ce este ospitalitatea, ce este responsabilitatea etc. Acestea sunt valori ale unei culturi democratice și nu există în stare genuină în natură sau în „fibra” unui popor. Trebuie să ne debarasăm de mitologia românului ospitalier sau a românului care sare spontan în ajutorul celuilalt. Nu pentru a înlocui aceste figuri cu altele, opuse și negative, ci pentru a evita generalizări care servesc doar fabricării unor fabulații și unor ideologii ale urii față de ceilalți, „străini”, „venetici” etc.

În cazul de la Cluj avem exact acest gen de fabulație, bazat pe un deficit important de empatie și solidaritate. Au fost mai multe cazuri în care extrema dreaptă românească și propagandiștii ei au produs acest discurs public împotriva refugiaților ucraineni, care ar lua din drepturile și beneficiile ce se cuvin compatrioților noștri. Dar dacă e să o spunem până la capăt, am foarte mari îndoieli că niște persoane care sunt capabile de un asemenea raționament monstruos sunt capabile de solidaritate sau empatie în alte contexte. Adică e foarte probabil ca pe aceiași să-i găsim și în protestele împotriva vaccinurilor, împotriva măștii sau a carantinei, împotriva migranților de orice fel, împotriva UE, împotriva a orice.

Citiți interviul integral în Revista 22

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te