Cel mai nou documentar despre The Beatles, cu filmări nemaivăzute. De la “Let it Be”, înapoi la “Get Back”


Distribuie articolul

Concertul de pe acoperișul clădirii Apple Corps, 30 ianuarie, 1969

Text de Teodora Iacob

Se aude un scârțâit subțire și repetitiv al unor roți de metal pe o pardoseală, apoi, asociat, se aud mai mulți pași de pantofi cu talpă tare pe aceeași pardoseală. Treptat, apare un cadru în care e filmat pianul Blüthner în timp ce este așezat în poziție corespunzătoare. Toată lumea se pregătește parcă pentru ceva. În următorul cadru se filmează o mână care cară fața tobei mari pe care e inscripționat negru pe alb logo-ul trupei „the Beatles”. Vedem apoi câteva imagini cu un John Lennon cu părul până la umeri, cu ochelarii cu lentile rotunde și ramă subțire aurie și o privire melancolică, un Paul McCartney bărbos dar cu aceeași ochi jucăuși și mereu energic, un George Harrison cu pantaloni evazați de catifea reiată, parcă pregătit de a deveni un veritabil participant la mișcarea „flower-power” și un Ringo Starr serios, cu a lui cicatrice de la sprânceana ochiului stâng, mereu cu bețele de tobă în mână. În timp ce Yoko Ono, șade, mereu aproape sufocant de aproape de John Lennon și tricotează, impasibilă la tot ceea ce se derulează în jurul ei.

Încep repetițiile dinaintea înregistrării celui de-al doisprezecelea album al trupei The Beatles și ultimul „Let It Be” lansat pe 8 mai 1970. Odată cu derularea imaginilor vedem în amănunt tot ce a presupus realizarea unuia dintre cele mai controversate albume rock din lume.

„Let It Be” al anilor ‘70

„The Beatles: Get Back” este un serial documentar în trei părți, regizat și produs de Peter Jackson, cunoscut pentru trilogia ”The Lord of the Rings” şi un admirator al formaţiei The Beatles. Acesta prezintă realizarea albumului „Let it Be” proiect care avea titlul preliminar de „Get Back” și se bazează pe material înregistrat inițial pentru documentarul lui Michael Lindsay-Hogg din 1970 despre album.

Proiectul inițial s-a numit „Let it Be” și a fost planificat ca un documentar de televiziune care să însoțească un concert difuzat. Când planurile pentru difuzarea concertului au fost abandonate, proiectul a devenit o producție de lungmetraj. La începutul anului 1970, s-a decis să se schimbe numele planificat pentru film și albumul asociat din Get Back în Let It Be, potrivindu-se cu lansarea single-ului grupului din martie 1970. Versiunea finală a filmului a fost modificată de la un full-frame de 16 mm, la 35 mm pentru lansare în cinematografe, ceea ce a sporit gradul de granulație a imaginilor.

Pentru a crea un aspect mai larg al imaginilor pentru cinematograf, partea de sus și de jos a cadrului a fost tăiată, necesitând repoziționarea fiecărei fotografii pentru o compoziție optimă a imaginii. Deși filmul nu se oprește asupra disensiunilor din cadrul grupului la acea vreme, oferă câteva aspecte legate de dinamica ce pare că a dus la despărțirea trupei. După lansarea filmului, John Lennon, Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr au câștigat împreună un premiu Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră originală. Filmul „Let It Be” nu a fost disponibil oficial vizionării la domiciliu nici măcar după anii 1980; încă mai circulă copiile originale și/sau contrafăcute ale filmului, iar primele încercări de a lansa filmul pe DVD și Blu-ray nu s-au concretizat niciodată.

The Beatles: Get Back

„Un documentar despre un documentar”

Conceput ca un lungmetraj, fiecare episod din „The Beatles: Get Back” are aproximativ două ore, reprezentând un total de șase ore. Documentarul cuprinde cele 21 de zile petrecute în studio alături de Beatles în timp ce repetă pentru viitorul album și atinge punctul culminant cu renumitul concertul de 42 de minute pe acoperiș, filmarea completă.

„The Beatles: Get Back”, utilizează imagini filmate pentru filmul „Let It Be” și prezintă o variantă remasterizată a filmului original din 1970. Filmul a fost redus de la 55 de ore de filmări nevăzute până acum de către public, filmate de Michael Lindsay-Hogg în 1969, și 140 de ore de sunet în mare parte neauzit, de la sesiunile de înregistrare. „Nu-mi vine să cred că există”, a spus Jackson pentru „The Guardian”, cu referire la filmarea generoasă care a apărut după 50 de ani, timp în care a fost închisă ca într-un seif și care urma să fie folosită în serie.

Proiectul a fost anunțat pe 30 ianuarie 2019 la cea de-a 50-a aniversare a concertului de pe acoperiș al trupei the Beatles. Drepturile de difuzare a materialului le revin celor de la Disney, în final, deși „a trebuit să avem o discuție cu Disney despre înjurături. Beatles sunt băieți care vorbesc cu dialectul scouse și înjură liber, dar nu într-un mod agresiv sau sexual. Am făcut în așa fel ca Disney să accepte înjurăturile, ceea ce cred că este prima dată în istorie pentru un canal ca Disney. Și asta îi face să se simtă moderni” a declarat Jackson pentru revista Radio Times.

Peter Jackson a petrecut aproximativ patru ani într-un apartament întunecat și obscur, editând seria orele de filmare. Documentarul a fost creat și cu ajutorul și cooperarea lui Paul McCartney, Ringo Starr și a văduvelor lui John Lennon (Yoko Ono) și George Harrison (Olivia Harrison), precum și cu ajutorul lui Giles Martin (fiul lui George Martin producătorul trupei, supranumit și „the first Beatle” sau „primul membru al trupei „the Beatles”), în calitate de supraveghetor muzical.

Lansarea documentarului a fost amânată de mai multe ori datorită evoluției pandemiei COVID-19, astfel încât data finală a lansării a fost stabilită pentru fiecare din cele trei părți, individual, pe 25, 26 și 27 noiembrie 2021.

Atenție! Se filmează

Filmul îi observă meticulos pe cei de la the Beatles dintr-o perspectivă pasivă aproape ca o „muscă pe perete”, fără narațiune, fără titluri de scene sau interviuri cu subiecții principali. Prima parte a filmului prezintă trupa repetând pe scena de la Twickenham Film Studios. Piesele sunt lucrări în derulare, cu discuții între membrii trupei despre modalități de a le îmbunătăți. Cu fiecare minut ce trece, publicul e implicat din ce în ce mai mult în orele de repetiții și înregistrări. Parcă se simt mirosul metalic al corzilor de chitară și al fumului de țigară, vibrațiile difuzoarelor la sunetul chitarei bas, emoția ritmului tobelor și percepția aproape fizică a vocilor lui Lennon si McCartney. Detalii ca vaza cu narcise galbene din fața setului de tobe a lui Ringo Starr, cablul cu mufă și banda izolatoare roșie de la chitara lui Lennon, te fac să ai impresia uneori că te afli chiar acolo. După fiecare zi, luminile se sting în studio. În tot acest timp, periodic și recidivant, apare câte o imagine cu Yoko Ono, aproape în permanență îmbrăcată în negru, cu o privire întunecată și aproape critică. Planează ca o prezență imperturbabilă și rece ca gheața, care fixează cu maliție orice mișcare și gest colorat, sensibil și cald a lui John Lennon.

De la momente de improvizații, schimonoseală a membrilor trupei care interpretează cântece cu versuri fără cuvinte inteligibile, până la seriozitatea repetițiilor, orele de documentar ne fac sa nu ne mai dezlipim din fața ecranului și să uităm de tot ce ne înconjoară. Pe parcursul repetițiilor, odată ce te apropii din ce în ce mai mult de membrii trupei urmărindu-i, se poate spune ca the Beatles intrau deja în alta ligă a muzicii rock. De la inocența rock-ului anilor ’50, cu acorduri simple, cu măsuri curate și versuri clare sau simpliste, observăm o trupă care abordează deja un rock care tinde să aibă tot mai multe elemente de progresiv. Undeva, la minutul ’45 al primei părți, asistăm la un moment care se vrea a fi psihedelic, în care Ringo Starr bate frenetic la tobe, Lennon și Harrison dialoghează ecletic cu chitarele electrice folosindu-se excesiv de pedalele overdrive, Paul McCartney îl imită pe Jimi Hendrix și face o microfonie voit țiuitoare poziționând chitara bas în fața amplificatorului și difuzoarelor, în timp ce Yoko Ono începe să strige timp de aproximativ două minute în microfon, uneori constant, alteori întrerupt, ba chiar behăit, crezând că e creatoarea unui moment înalt artistic dar sugerând mai degrabă o alienație. Actul lui Yoko Ono, menționat anterior, recidivează la minutul ’58 al primei părți, de data aceasta cu o durată de aproximativ 6 minute și transformându-se într-un moment profund grotesc. Apoi din nou în jumătatea părții a doua, etc.

La întrebarea „Yoko, ce părere ai despre munca celor de la the Beatles” răspunsul vine scurt și tranșant din partea acesteia

Sunt interesată de munca lui John și de munca mea, sau de munca noastră împreună, nu sunt interesată de the Beatles, toată ziua se vorbește doar despre ei, de dimineața până seara, iar în final sunt doar vorbe (<in the end it’s just Beatles talk>)”, în timp ce John Lennon, fumează impasibil, tace și se uită în gol.

Momentele continuă, vedem, de asemenea tot felul de povești și amintiri ale membrilor trupei de-a lungul turneelor, de la primul consum de droguri, până la discuțiile în contradictoriu dintre ei, sau chiar momentul în care George Harrison se hotărăște să părăsească trupa (temporar). Iar lista continuă.

Un punct culminant: Concertul de pe acoperiș

30 ianuarie 1969, cer noros, vânt moderat și tăios. În primul cadru apare Paul McCartney într-un palton negru și cămașă alba cu dungi negre, cam subțirel pentru o Anglie în luna ianuarie, apoi ajunge pe acoperiș Ringo Starr într-o pelerină de ploaie roșie, apare George Harrison într-o haină de blană neagră și pantaloni evazați verde fistic, iar în final îl vedem și pe John Lennon îmbrăcat cu haină de blană maro ținând în mână chitara. Membrii trupei se poziționează, își acordează instrumentele, fac proba de sunet, sus pe acoperișul sediului Apple Corps, Savile Row, nr. 3, centrul vechi al Londrei.

În timp ce majoritatea reacțiilor au fost pozitive, mai ales din partea publicului care urmărea din stradă (mai mult audio) concertul, Poliția Metropolitană a devenit îngrijorată de problemele legate de zgomot și trafic. Angajații Apple au refuzat inițial să lase poliția înăuntru, renunțând în final la această decizie atunci când au fost amenințați cu arestarea. Un concert care a devenit istoric, neanunțat, avea să fie ultimul al trupei the Beatles.

Concertul de pe acoperiș

The Beatles astăzi

John Lennon – John Winston Ono Lennon, născut John Winston Lennon la 9 octombrie 1940, Liverpool, Anglia, Regatul Unit – d. 8 decembrie 1980, New York City, New York, SUA), a fost compozitor, muzician, cântăreț, textier și activist, unul din membrii fondatori ai trupei the Beatles. În data de 8 decembrie 1980, în jurul orei 22:50, Lennon și Ono se întorceau acasă, la apartamentul lor din New York, când Mark David Chapman l-a împușcat pe Lennon în spate de patru ori la intrarea în clădire. Lennon a fost transportat de urgență la spital, dar a fost declarat decedat la ora 23:07. Mai devreme în acea seară, Lennon îi dăduse un autograf lui Chapman.

Paul McCartney – Sir James Paul McCartney – n. 18 iunie 1942, cântăreț, compozitor și basist al trupei the Beatles, este menționat în The Guinness Book Of Records ca fiind compozitorul cu cel mai mare succes din istoria muzicii, înregistrând 29 de single-uri clasate pe locul întâi în clasamentele din Statele Unite, dintre care 20 interpretate de the Beatles, iar restul interpretate fie de formația Wings sau de el ca artist solo.

George Harrison – n. 25 februarie 1943, Liverpool, Anglia, Regatul Unit – d. 29 noiembrie 2001, Los Angeles, California, SUA, cel mai tânăr membru al formației the Beatles, chitarist și compozitor, decedează de cancer pulmonar la vârsta de 58 de ani.

Ringo Starr – Sir Richard Starkey n. 7 iulie 1940, Liverpool, Regatul Unit, baterist și compozitor al trupei the Beatles

Discutând despre ce se așteaptă ca fanii să asimileze după vizionarea documentarului, Peter Jackson declara: „Acum, ei sunt bunicii sau străbunicii noștri”, a spus el despre membrii trupei.

„Dar aici (în acest documentar), John și Ringo au 28 de ani, Paul are 26 de ani și George are 25 de ani și nu simți niciodată că această filmare are 52 de ani. Întotdeauna am simțit că muzica lor transcende generațiile, iar asta îi face să pară tineri mereu.”

Iată toate informațiile esențiale despre documentarul realizat de regizorul Peter Jackson, care ne va arăta drumul lung și sinuos care a fost parcurs în realizarea albumului și filmului „Let It Be”. Rămâne doar să îl vizionați, să vă întoarceți în timp iar la final de zi să fredonați renumitele lor piese mai vechi de 50 de ani, dar niciodată prăfuite.

 

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te