Foto: Ruxandra Hurezean
Nu știu câți în satul meu știau exact unde este Austria pe hartă. Mama, cel puțin, o tot confunda cu Australia. Avusese mai demult o față de masă cu îndepărtatul continent, pe care trona un cangur. A crezut că e totuna. Ceața asta s-a spulberat, însă, când în satul nostru au sosit oamenii de la OMV Petrom.
Descoperiseră pe dealurile noastre cel mai puternic zăcământ de gaze din sud-estul Europei. Mașini grele, utilaje enorme de care nu mai văzuserăm străbăteau șoseaua, cândva pustie, călcând găinile și mâțele satului.
În casa învățătoarei se instalează inginerii austrieci. Pe malul Amaradiei se construiesc parcuri petroliere și depozite hub, instalații, platforme și sonde. Ca în Dallas. Bărbații satului meu sunt angajați muncitori. Femeile, bucătărese. Iar în locul unui magazin universal se amenajează un restaurant. Nu mai avusese satul Hurezani, în toată istoria lui, așa ceva.
Acolo vin „austriecii” să mănânce. În câțiva ani, oltenii, petrolul și Austria încep să se împrietenească.
În casa noastră, o veche fotografie uitată îi arată pe sătenii de altădată îngrămădiți desculți pe un pod gata de inaugurare. Podul a fost făcut în antrepriză de străbunicul meu sub îndrumarea unor ingineri austrieci. Și, pentru că prietenia pe atunci a funcționat, străbunicul i-a rugat să-i cumpere din Austria un pat.
Nu știu cât o fi dat pe el, dar patul vienez a sosit la Hurezani cam acum o sută de ani și-n el avea să moară, ceva mai târziu, antreprenorul de poduri.
Iarna „vrajbei austro-române”
Pornim spre Austria cu mașina plină de cărți pentru prieteni scriitori de acolo. E iarna „vrajbei austro-române”, suntem în preajma sărbătorilor de Crăciun, iar drumurile sunt pline. E un trafic atât de intens, încât ai crede că nimeni nu mai stă prin case. La granița cu Ungaria sunt controale.
Ne verifică mașina, portbagajul, buletinele, dar și la trecerea dintre Ungaria și Austria ne sunt verificate actele.
Înaintăm spre Austria și prețul benzinei scade ușor, cam cât o iluzie. O vreme caldă, ca de primăvară, întărește și ea atmosfera de suprarealism a Europei.
Într-un sat de munte, pe fațada unei clădiri, stă mare firma unui magazin românesc scrisă pe tricolorul nostru. Dana și Dinu vând în Schwertberg varză murată, cârnați și cozonaci.
Dar astea toate, doar după ce se întorc din Moldova, de acasă, unde au plecat să-și vadă rudele și să aducă, din nou, marfă. Au scris asta pe ușă.
La intrarea într-un bloc din Linz, țin ușa pentru o mama care împinge căruciorul. Mulțumesc, o aud zicând. Cu plăcere, îi răspund, tot în română, și amândouă izbucnim în râs.
Cu scriitorii austrieci facem schimb de cărți, de dulciuri și de vinuri. În apartamentul din Linz, construit în 1960 pentru muncitorii austrieci, răsfoiesc un album de fotografii făcute de Helga Paris în Germania comunistă.
Pe coperta cărții se spune că Helga a realizat fotografii și în Transilvania. Mă izbește asemănarea albumului german cu viața cotidiană din România anilor ’80. Recunosc galantarele sărăcăcioase, vânzătoarele în halate, vitrinele sau hainele bărbaților. O lume din care am ieșit cu toții, la fel de marcați.
Magazinul românesc din orașul Schwartberg (foto: Ruxandra Hurezean)
Alegeri și alegători. „Mai bine pentru țara noastră!”
Pe măsură ce înaintăm spre Dunăre, șoselele sunt pline de panouri electorale. Candidații la alegerile care vor avea loc în curând promit de pe afișe „Mai bine pentru țara noastră!”.
Îl întreb pe Herbert Stoeger, scriitor din Linz, de ce crede că s-a opus Austria intrării României în spațiul Schengen.
„Din motive electorale”, crede el, „deoarece următoarele alegeri vor avea loc în 29 ianuarie în Austria Inferioară, iar acest land este cel mai important bazin al ÖVP, iar filiala sa regională de partid este cea mai puternică facțiune a Partidului Popular.
Cel mai probabil, adaugă Herbert, după alegeri se va discuta altfel despre extinderea spațiului Schengen.
În ziarul de pe masă, un articol de pe prima pagină face o analiză comparativă a percepției austriecilor asupra clasei politice de la ei.
„Majoritatea austriecilor cred că politicienii sunt corupți”, este titlul articolului care analizează cum percepe populația politica internă și în care sunt publicate comparativ date de acum și din anul 1981.
Astăzi, 64 la sută dintre austrieci cred că politicienii lor sunt corupți și iau mită, se spune acolo. Iar în anul 1981, procentul celor care aveau aceeași opinie era de doar 38 la sută.
Seara, mergem la biserica din satul bunicilor lui Herbert. Scena nașterii încă nu este completă, pe prunc îl vor așeza în iesle doar în seara de Crăciun.
Liniștea, cumințenia dintre ziduri, luminile palide de la ferestre, candelele din cimitir, ochelarii din cutia de la intrare pentru cei care au nevoie, umbrelele și pălăria de ploaie sunt toate semne că umanitatea arată la fel în lumea noastră mică.
Când gazul iese la suprafață
charset=InvalidCharsetId
Viena pare amorțită sub ploaia măruntă și ceața care o înconjoară. Luminile ei altădată strălucind în zăpadă par năclăite de umezeala care nu se mai ridică. Centrul capitalei austriece este străbătut de o rețea de conducte imense, de suprafață.
Conductele trec peste canalul dunărean, străbat Bulevardul Maria Theresien, trec prin fața universității și pătrund printre clădirile vechi, ca un șarpe boa, străin și înfricoșător. Ce e cu el aici, când a apărut?
„Se pare că sunt conducte de gaz, provizorii, de la OMV. Înainte, când aveam gaz de la ruși foloseam vechea structură subterană”, ne explică Ilie Ștefan, sociolog român stabilit la Viena.
Cât privește reacția românilor din Viena la opoziția recentă a Austriei privind admiterea României în Schengen, sociologul spune: „Comunitatea noastră este indignată, aș spune chiar implicată în mișcarea de protest de aici, de la Viena. Este prima care plătește, ca persoană fizică, timpul pierdut la controlul trecerii frontierei pe aeroport sau la venirea acasă în vamă”, descrie el atmosfera din capitala austriacă.
Parlamentul austriac, apărat de garduri metalice (foto: Ruxandra Hurezean)
Citți articolul integral pe Presshub.ro!
