Bianca Mereuță: „Au trecut 6 luni de incertitudini și de școală făcută după posibilități. Ce urmează?”


Distribuie articolul

Revista Sinteza a început un demers necesar și, sperăm, util, de „consultare” a opiniei unor personalități, a oamenilor implicați, elevi sau profesori, părinți sau cărturari, cu privire la felul în care văd acum școala și viitorul ei.

30 de ani de bâjbâieli, de pași înainte urmați de pași înapoi, cum să aducă școala românească spre o reală modernizare? Subfinanțarea, politizarea, schimbarea amețitoare a miniștrilor educației și inconsecvența legislativă au distrus nu doar perspectivele școlii, ci și încrederea în ea. Părinți, elevi, profesori și experți se uită cu îngrijorare la starea actuală a învățământului și la ce va fi. Un sistem bolnav cronic, peste care s-a așezat și povara unei boli acute, iată un sistem extrem de greu încercat în aceste momente!

Partea bună a lucrurilor, iar aceasta este o oportunitate de care ar trebui profitat, este că societatea pare mai preocupată ca oricând de soarta școlii și de ce se va întâmpla la începerea cursurilor anul acesta.

Părinții au trăit, forțați de împrejurări, alături de copiii lor în perioada crizei sanitare și au avut ocazia să vadă și să înțeleagă cum arată lecțiile copiilor lor, cam ce învață și cum învață ei. Acum par mai implicați decât oricând.

Profesorii s-au trezit și ei în fața unui examen pe care-l tot amânau: modernizarea, digitalizarea, predarea interactivă.

Iar autoritățile, ministerul, în momentul în care a sosit criza pandemică, au dat iar cu capul de pragul de sus, fără să fim siguri că l-au văzut pe cel de jos. Nici acum, într-un moment de majoră provocare, nu pare că avem un plan, o idee clară despre ce ar trebui să facem și să fim hotărâți să și facem.

Bianca Mereuță este fondatoarea comunității online Ce le citim copiilor, unde în jur de 120.000 de persoane se informează zilnic cu privire la cele mai recente apariții de carte pentru copii. Bianca are peste cincisprezece ani de experiență și expertiză în crearea și comunicarea imaginii, este creator al editurii Signatura și fondator al asociației “Versus”, organizație tânără care acum își definește programele și proiectele destinate repoziționării cărții în locul unde ar trebui să fie: între oameni și în educație.

Bianca Mereuță | Foto: Arhiva personală

După 6 luni de incertitudini și de școală făcută “după posibilități”, peste câteva zile copiii se vor reîntoarce la școală cu întrebări, fiind obligați să respecte reguli clare pe care vor fi nevoiți să și le însușească pentru a nu se îmbolnăvi, dar vor fi și foarte entuziaști și cu foarte mare dor de colegii lor și de dascăli.

Părinții vor merge la serviciu sau vor rămâne acasă, muncind. Unii vor fi optimiști, alții temători sau întrebători cu privire la modul în care se vor descurca în acest an școlar aparte și la sănătatea familiei lor.

Familia noastră, din fericire, se numără printre acelea privilegiate pentru că, ne-am asumat  o dinamică a muncii încât să ne permitem integrarea copilului într-un sistem educațional alternativ, Montessori, la o școală privată.  Din start această alegere îi asigură copilului un anumit mediu fizic de învățare, un spațiu larg, luminos, plin de materiale, în care numărul de elevi este mic, unde învățarea este individualizată și centrată pe nevoile copilului. Însă, pe de altă parte, metodologia de învățare, presupune lucru cu manipulabile și învățarea în grupuri/echipe în funcție de interesele copilului, dar și de pașii anteriori parcurși într-o arie de învățare. Aici, în context pandemic, lucrurile se complică pentru că este necesară păstrarea acestei distanțe fizice între copii.

În martie, odată cu introducerea stării de urgență, cursurile la școală s-au oprit, continuând în online. A face educație Montessori online este o adevărată provocare atât pentru învățător, cât și pentru părinte. De vreme ce sistemul în sine presupune concretizarea abstractului folosindu-se în procesul educativ materiale care că explice concepte, dascălilor nu le-a fost ușor să lucreze cu copiii arătându-le prin camera video anumite tehnici și exersând cu acele materiale pe care acum copiii le vedeau de la distanță. Pentru noi, părinții, de asemenea lucrurile s-au transformat pentru că, dacă ne doream să ne susținem copiii, eram nevoiți să învățăm metodică de bază specifică sistemului la acele materii care erau necesare.

Partea bună a fost aceea că la nivel de grupă de vârstă 6-8 ani, nu am avut pe zi decât maxim doua întâlniri online cu durata de o oră (matematică și limbaj) plus întâlnirile pentru învățarea limbilor care erau în total trei pe săptămână. Copiii nu s-au simțit presați, învățarea nu am remarcat că le-ar fi produs stres. Erau grupați câte trei, cel mult, cei cu același nivel de învățare și cu afinități comune și ei adesea își continuau împreună, în echipă, exercițiile după ce învățătoarea ieșea din întâlnirea online cu ei pentru a prelua altă grupă.

Ce s-a mai întâmplat frumos și special la noi în acest interval de învățare acasă a fost faptul că grupe de 3-4 copii decideau să studieze împreună un domeniu de interes, creau câte un proiect comun sau individual și își prezentau unii altora informațiile și abordarea asupra temei cercetate.

În casa noastră, în această perioadă, cu toate că noi munceam, am reușit, în decurs de două săptămâni, să stabilim o oarecare rutină și un soi de echilibru care să ne permită să ne desfășurăm activitatea profesională, chiar dacă copilul era împreună cu noi. Nu aș dori să las impresia că totul a fost perfect și că pentru noi contextul pandemic a fost momentul în care viața a devenit calmă și armonioasă, pentru că nu așa s-au întâmplat lucrurile. Uneori am întâmpinat dificultăți, mai ales că după ridicarea stării de urgență, am optat pentru continuarea învățării online și nu ne-am reîntors la școală. Înainte de luna iulie, am avut o perioadă mai dificilă, când, reducerea dramatică a socializării și-a pus amprenta pe comportamentul copilului și i-a fost greu, ne-a fost greu, vreme de câteva zile bune. Astfel, am căutat repede alternative la tot ceea ce făceam până în acel moment și am introdus de câteva ori pe săptămână ieșirile în pădure, pe dealuri, cu sau fără bicicletă. Apoi am mers în condiții de siguranță la mare, unde am respectat reguli de distanțare, ne-am odihnit, ne-am conectat cu natura și toate s-au așezat.

Alte activități pe care le-am făcut împreună în acest interval au fost cititul și vizionarea de filme pentru copii și familie. Ne-am bucurat împreună de fiecare clipă, iar atunci când, noi, părinții eram ocupați cu întâlniri online, băiatul nostru de 7 ani, de câteva ori pe săptămână, viziona filme sau documentare, chiar și desene animate, însă cu un conținut analizat anterior. Cu toate că noi nu suntem adepții ecranelor, situația și contextul familial au determinat ca uneori să apelăm la ecrane, însă cu limită și cu această evaluare prealabilă a ceea ce vede, cu mari străduințe uneori pentru că și aceste vizionari anterioare necesită timp.

Dacă timpul care a trecut până acum de la începutul pandemiei, la noi acasă a stat sub semnul încercării de a găsi un ritm propriu în care unii cu alții să fim cât mai bine, să muncim, dar să ne ocupăm și de copil și să nu ne îmbolnăvim, consider că, de acum înainte, toate acțiunile noastre va fi necesar să le includem sub umbrela responsabilității.

Acasă va fi necesar să îi explicăm repetitiv copilului care sunt regulile care îl ajută să se mențină în siguranță și cu o stare bună de sănătate după reîntoarcerea la școală. La școală există un protocol clar stabilit care ne-a fost comunicat pe e-mail și despre care învățătoarea ne-a asigurat că îl va comunica și exemplifica copiilor în primele două săptămâni de școală până când aceștia vor fi înțeles și respectat îndeaproape fiecare regulă.

Consider că vom putea să trecem cu bine prin situația pe care o întâmpinăm asumându-ne pe plan personal, cu responsabilitate, fiecare acțiune și fiind într-o relație permanentă de comunicare cu școala. Cum spuneam, cazul nostru este unul fericit, unde dialogul cu cadrul didactic este ușor, educația este centrată pe nevoile integrale ale copilului, copiii beneficiază din familie de educația potrivită, dar și la școală de norme clare și de condiții de mediu care să permită respectarea regulilor. În familia și în casa noastră este optimism și speranță.

Cu toate acestea, în calitate de coordonator al “Ce le citim copiilor” o comunitate mare de peste 120.000 de adulți, o comunitate diversă care cuprinde persoane din toate păturile sociale, comunitate care activează în educație, și cu interes sporit pentru educația copiilor lor, adesea văd discuții pe teme legate de această situație, simt îngrijorarea majorității părinților și nu pot să mă gândesc la dinamica vieții majorității, la modul în care se va petrece învățarea în sistemul de stat, la ce se va întâmpla cu copiii la școală și odată ajunși acasă de la școală. Nu pot să nu mă gândesc la acei copii care trăiesc în aceeași casă cu persoane în vârstă, la dascălii care vor fi nevoiți să predea atât online cât și la clasă. Vor fi numeroase provocări economice și de resurse de dus pe perioadă medie și lungă, vor fi provocări emoționale, vor fi provocări organizatorice, însă înainte de toate, consider că SIGURANȚA pornește de la noi înșine, de la fiecare.

Pentru a ține sub control sănătatea noastră și a fi protejați, pentru a putea să ne educăm copiii mai departe, cred că ACUM este cel mai potrivit moment în care să ne focusăm pe noi înșine și pe contribuția adusă individual societății. E timpul conștientizării că avem de respectat reguli de prevenție, e timpul comunicării permanente acasă și cu dascălii, e timpul asumării responsabilității în fiecare acțiune individual și de grup  și, chiar și fără resurse materiale, prin aceste acțiuni umane și firești pornite din bune intenții și cu bună organizare am speranța că vom reuși să continuăm educația și să ne menținem sănătoși.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te