Articole de Ruxandra Hurezean

În 2020, Conform International Agency for Research on Cancer, în România au fost diagnosticate 98.886 de cazuri noi de cancer

Cancerul la copii în pandemie. Scăderi dramatice ale serviciilor din cabinetele oncopediatrice

Cancerul la copii și la adolescenți este diferit de cel la adulți. Pe lângă gravitatea ei, este și o boală costisitoare, care pune în dificultate întreaga familie a unui pacient și sistemul spitalicesc, deopotrivă. Țările mai puțin dezvoltate sau mai prost gestionate au sincope în a asigura tratamentul sau condițiile […]

Vezi mai mult ›
Foto: Dan Bodea

Cancerul: Pandemia i-a deschis drumul, iar, noi, societatea, ne-am retras din calea lui

Fiecare dintre noi știm pe cineva bolnav de cancer sau care a murit din cauza acestei cumplite boli. Putem să tăcem sau să vorbim despre asta. Nici una, nici alta nu ajută prea mult, nu face destul. În ultimii ani, cancerul a înaintat cu și mai mare forță: pandemia i-a […]

Vezi mai mult ›
Foto: Dan Bodea

Încălzirea globală, indubitabilă. Surpriza este că ne așteaptă 30 de ani de frig

Un punct de vedere documentat, susținut de profesorul universitar Nicoleta Ionac de la Universitatea din București, care arată că, deși încălzirea climatică e indiscutabilă, cauzele ei nu. Și că, în anul 2020 a debutat un fel de Mini Eră Glaciară care poate dura până în 2053. Aceasta s-ar putea să […]

Vezi mai mult ›
Foto: Dan Bodea

Episcopul Claudiu Lucian Pop: „Provocările pentru Biserică sunt mult prea mari pentru a nu căuta un răspuns împreună”

Claudiu Lucian POP este, din primăvara aceasta, noul Episcop Eparhial de Cluj-Gherla al Bisericii Greco-Catolice. Ales după moartea Episcopului Florentin Crihălmeanu, care nu a rezistat bolii Covid 19, într-o atmosferă complicată de pandemie și de provocările unei societăți tot mai scindate, numirea sa a trecut puțin observată. Este un preot […]

Vezi mai mult ›
Gabriela Culda Groza

Psihologul Gabriela Culda Groza, despre relații în pandemie: „Eu cum mai pot să am încredere în judecata managerului dacă el crede în asemenea aberații?”

Un efect despre care se vorbește mai puțin al pandemiei este că ea a divizat societatea într-un mod îngrijorător. Ideile, credințele, teoriile conspirației au împărțit oameni care până acum un an și ceva erau prieteni, buni colegi, familii armonioase, în tabere pro sau contra, pe mai multe teme: există sau […]

Vezi mai mult ›
Jake Angeli, membru în Quanon

Dezbinați de pandemie: Te-ai căsători cu o persoană adeptă a teoriilor conspirației?

„Când am primit primul mesaj de la prietenul meu, am crezut că vrea să-mi arate ce bazaconii mai spun unii, nu că așa crede el. Și că ar trebui să râd și eu. Dar nu, mesajele s-au repetat. Pur și simplu nu-mi venea să cred că acel om pe care-l […]

Vezi mai mult ›
Daniel David | Foto credit: Dan Bodea

Psihologul Daniel David despre România polarizată de pandemie. „Soluția socială: proiecte mari, la care să ne dorim să lucrăm cât mai mulți”

Interviu realizat de Ruxandra Hurezean România anilor ’90 era dezbinată între cei pro-Iliescu și anti-Iliescu, între feseniști și antifeseniști, între Est și Vest. Între „golani” și „securiști”. În fiecare etapă a istoriei noastre recente, temele importante de dezbatere au polarizat puternic societatea. Prietenii celebre s-au destrămat, intelectualii s-au rănit public, […]

Vezi mai mult ›
Foto: Asociația Pro Infrastructura

Nicolae Noica, inginer: Pentru că au construit peste traseul Autostrăzii București-Brașov, posibil să rămânem și fără autostradă, și fără drum lărgit la patru benzi

Interviu realizat de Ruxandra Hurezean Ministerul Transporturilor a anunțat recent că planul privind construcția de autostrăzi prin PNRR a fost finalizat, urmând să fie aprobat în luna iunie și el ar urma să cuprindă 450 km de autostradă. Dar România a avut numeroase planuri în acest sens. Multe mandate electorale […]

Vezi mai mult ›
Marina Prunea

Marina Prunea, medic de familie, de două luni în echipa mobilă de vaccinare: “Noi ne-am ales această meserie!”

Marina a studiat Medicina la Târgu-Mureș. A lucrat pentru o companie medicală internațională, unde a ajuns pe o poziție de manager, după care s-a hotărât să se întoarcă la profesia sa de bază și să facă medicină. Medicină de familie, pentru că acolo a aflat că este mare nevoie. În […]

Vezi mai mult ›
Migrație semnificativă de la oraș la sat în 2020: „Numai că viitorul satelor nu ține de mutarea la țară în masă și atât”

Migrație semnificativă de la oraș la sat în 2020: „Numai că viitorul satelor nu ține de mutarea la țară în masă și atât”

Cantemir Păcuraru este asistent universitar la Facultatea de Drept din Cluj-Napoca și doctorand la Universitatea de Vest din Timișoara. S-a mutat în urmă cu o lună, mai exact în 15 martie 2021, de la Cluj-Napoca la Valea Drăganului, un sat de la poalele Masivului Vlădeasa. A închiriat o casă ridicată […]

Vezi mai mult ›
Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te