Asztalos Csaba, președinte CNCD: „N-am întâlnit vreo decizie într-o instanță din statele europene care să fi declarat certificatul verde nelegal”


Distribuie articolul

România a intrat în valul patru al pandemiei cu un procent foarte mic de persoane vaccinate, spre deosebire de celelalte țări europene. Printre măsurile adoptate rapid, pentru a diminua efectele devastatoare ale epidemiei, a fost și introducerea certificatului verde la intrarea în spațiile publice. Guvernul a reglementat această măsură prin HG nr 1.130 din 22 octombrie 2021. Iar certificatul verde COVID a devenit obligatoriu în România pentru majoritatea activităților, începând din 25 octombrie, când au intrat în vigoare noi restricții. Începând de atunci, pentru a putea circula noaptea sau a intra la supermarket, la mall sau în alte spații și instituții publice este nevoie de dovada vaccinării sau a trecerii prin boală.

Măsura ar trebui extinsă în cazul unor categorii profesionale, dar ea a fost și, este încă, una controversată. Contestatarii ei o consideră abuzivă pentru că ar încălca drepturile omului.

Faptul că avem această inconsecvenţă în decizii nu face bine”, spune Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare,  subliniind faptul  România nu poate să ajungă până la 31 decembrie la o rată de vaccinare de 70% până la sfârșitul anului, dacă  legea privind introducerea certificatului verde pentru unele categorii profesionale pică la votul Parlamentului.

Am discutat acest subiect cu Asztalos Csaba,  președintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

 

„Pentru a putea să exerciți drepturile fundamentale, prima condiție este să rămâi sănătos și în viață”

 

SINTEZA: Recent, România a impus unele restricții privind combaterea pandemiei. În legătură cu certificatul verde, domnule președinte, ne puteți explica dacă există unele aspecte legate de o eventuală discriminare?

Asztalos Csaba: În ceea ce privește certificatul verde, în orice stat democratic, inclusiv în România, o condiție pentru a impune restricții sau limitări în exercitarea drepturilor fundamentale ale cetățeanului și ale libertăților, există o condiție de formă și una de fond. Așa cum am transmis și la Senat, condiția de formă, așa cum spune Constituția României, dar și jurisprudența CEDO, este ca aceste limitări să se impună numai prin lege. Articolul 53, alineatul 1 din Constituție spune că limitările cu privire la exercițiul drepturilor fundamentale ale omului se pot face „numai prin lege” și enumeră și situațiile în care se pot face aceste limitări, între care se află protecția sănătății publice și a vieții. Deci, statul are obligația să protejeze viața și să asigure sănătatea publică și, ca atare, are obligația să adopte măsuri de limitare a efectelor pandemiei, de combatere a pandemiei, de limitare a efectelor socio-economice și, desigur, toate aceste măsuri contribuie, într-un final și la ridicarea restricțiilor.

SINTEZA: În ce condiții trebuie să se desfășoare aceste restricții pentru a nu încălca drepturile omului?

Asztalos Csaba: În momentul în care impunem astfel de măsuri, e adevărat, trebuie să îndeplinim, pe fond, anumite condiții. În primul rând, statul urmărește un scop legitim când impune astfel de restricții, inclusiv certificatul verde, urmărește combaterea pandemiei, adică protecția sănătății publice, care este un scop legitim. După care, trebuie să analizăm dacă cei care au certificat verde, în comparație cu cei care nu au, sunt sau nu în situații comparabile. Or, este lesne de văzut, din toate statisticile interne și internaționale, din analizele și din rezultatele cercetărilor științifice venite de instituții internaționale recunoscute, adică Organizația Mondială a Sănătății, instituții care aparțin de Uniunea Europeană, studii emise de Consiliul Europei, de OSCE, iar pe plan intern de Ministerul Sănătății, de Institutul Național de Sănătate Publică, vedem că există o diferență clară între cel care a trecut prin boală și cel vaccinat, raportat la cei care nu sunt vaccinați. Peste 90-95% din cei care sunt internați cu CoViD-19 nu sunt vaccinați și tot în același procent este și în cazul decedaților. Tot aceste cercetări și statistici ne arată că cel care e vaccinat sau trecut prin boală este substanțial mai puțin contagios și poate fi contagiat mai greu sau deloc. Cel vaccinat nu transmite boala în aceeași măsură ca cel nevaccinat sau cel care nu a trecut prin boală. Ca atare, dacă avem situații diferite, adică persoane sau categorii de persoane care sunt în situații diferite, raportat la pericol, se justifică sau chiar ai obligația să aplici măsuri diferite.

SINTEZA: Ați fost consultați când s-au luat aceste decizii? Care a fost opinia exprimată?

Asztalos Csaba: Noi considerăm – și am trimis acest punct de vedere la Senat, la Comisia Juridică – că nu este o discriminare măsura de a impune certificatul verde pentru angajații din sistemul sanitar, în sens larg, așa cum definește proiectul de lege. Aș sublinia că, în România, singura vulnerabilitate este că certificatul verde a fost impus prin hotărâre de guvern, adică prin act administrativ și nu prin lege. În toate statele din Uniunea Europeană în care s-a introdus certificatul verde au fost menținute aceste măsuri prin decizii ale instanței, de regulă curți constituționale. Așa s-a întâmplat în Italia, așa s-a întâmplat în Franța, așa s-a întâmplat în Germania, în Ungaria și în alte state. În Italia, [vineri – săptămâna trecută] avem decizia Consiliului de stat, echivalentul Curții Constituționale din România, care a analizat nu introducerea certificatului verde, ci obligativitatea vaccinării anti-CoViD pentru angajații din sistemul sanitar, iar concluzia lor este că nu discriminează, nu încalcă dreptul la demnitatea umană și se impune în combaterea pandemiei, respectiv constituie un just echilibru între interesul public, de sănătate publică, și protecția vieții, raportat la intruziunea în viața privată, respectiv dreptul la muncă. Ca atare, în spațiul public, trebuie să ne punem întrebarea: ce doresc cetățenii, să mergem la mall fără certificat verde sau să aibă viața protejată? Pentru a putea să exerciți drepturile fundamentale, prima condiție este să rămâi sănătos și în viață! Or, pe o scară fundamentală a drepturilor omului, dreptul la viață este pe primul loc! Și, da, statul nu numai că poate, dar are și obligația să ia măsuri pentru a proteja viața.

SINTEZA: Care sunt resursele dvs. de documentare, reperele după care vă ghidați?

Asztalos Csaba: Noi, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, nu putem să analizăm și să combatem sau să punem sub semnul întrebării rezultatele cercetării științifice venite de la instituții naționale, regionale și internaționale recunoscute, pentru că noi nu avem această specializare, nici instanța, nici Curtea Constituțională din România, și analiza acestor rezultate ar exceda competențele noastre. Noi constatăm și acceptăm aceste rezultate așa cum sunt. Poziția mea este că introducerea certificatului verde nu este o formă de discriminare, dacă se realizează prin lege, echilibrat și proporțional. Până acum n-am întâlnit vreo decizie într-o instanță din statele europene care să fi declarat certificatul verde nelegal. Mai mult, în majoritatea statelor din Vest, în relațiile de muncă s-a eliminat și se elimină testarea gratuită (vezi Italia, Germania, Austria), mai mult există o tendință de a elimina din beneficiul certificatului verde persoanele testate, deci se merge din ce în ce mai mult doar pe persoanele care au trecut prin boală și pe persoanele care sunt vaccinate.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te