Anda Culișir: „Sistemul efectiv nu este pregătit pentru începerea școlii în plină pandemie, iar sentimentul e de lipsă de asumare”


Distribuie articolul

Revista Sinteza a început un demers necesar și, sperăm, util, de „consultare” a opiniei unor personalități, a oamenilor implicați, elevi sau profesori, părinți sau cărturari, cu privire la felul în care văd acum școala și viitorul ei.

30 de ani de bâjbâieli, de pași înainte urmați de pași înapoi, cum să aducă școala românească spre o reală modernizare? Subfinanțarea, politizarea, schimbarea amețitoare a miniștrilor educației și inconsecvența legislativă au distrus nu doar perspectivele școlii, ci și încrederea în ea. Părinți, elevi, profesori și experți se uită cu îngrijorare la starea actuală a învățământului și la ce va fi. Un sistem bolnav cronic, peste care s-a așezat și povara unei boli acute, iată un sistem extrem de greu încercat în aceste momente!

Partea bună a lucrurilor, iar aceasta este o oportunitate de care ar trebui profitat, este că societatea pare mai preocupată ca oricând de soarta școlii și de ce se va întâmpla la începerea cursurilor anul acesta.

Părinții au trăit, forțați de împrejurări, alături de copiii lor în perioada crizei sanitare și au avut ocazia să vadă și să înțeleagă cum arată lecțiile copiilor lor, cam ce învață și cum învață ei. Acum par mai implicați decât oricând.

Profesorii s-au trezit și ei în fața unui examen pe care-l tot amânau: modernizarea, digitalizarea, predarea interactivă.

Iar autoritățile, ministerul, în momentul în care a sosit criza pandemică, au dat iar cu capul de pragul de sus, fără să fim siguri că l-au văzut pe cel de jos. Nici acum, într-un moment de majoră provocare, nu pare că avem un plan, o idee clară despre ce ar trebui să facem și să fim hotărâți să și facem.

Am încercat să aflăm de la Anda Culișir, profesoară de Biologie la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Cluj-Napoca, și profesor MERITO 2018, cu ce sentiment începe noul an școlar și ce oportunități poate aduce această perioadă complicată pentru sistemul de învățământ românesc. În momentul în care am apelat-o, Anda Culișir se afla la Gala Merito din București, în grup de lucru cu profesorii Merito din țară. În răspunsurile sale a reflectat inclusiv vibe-ul și abordarea profesorilor inovatori din comunitatea Merito, oameni care inspiră și care încearcă să aducă schimbări pozitive în întregul sistem educațional românesc.

Anda Culișir la Gala Merito 2020 | Foto: Bogdan Grigore/COOPerativa Foto

Care sunt temerile pentru începutul școlii în acest moment? Cu ce sentiment începe noul an școlar?

Școala începe cu un sentiment de incertitudine. Situația se schimbă de la o zi la alta, planurile, la fel. Chiar dacă situația ar fi sub control din punct de vedere al scenariilor care vor fi abordate, comunicarea către societate și către angajații sistemului este foarte defectuoasă. Descentralizarea deciziilor este în sine un model foarte bun, problema este că aceasta vine într-un moment de criză și schimbarea leadershipului în moment de criză nu este niciodată de bun augur mai ales când vine către niște școli prost și insuficient dotate, către colective profesorale și directori care nu au fost niciodată formați in acest spirit, de management eficient, de independență și responsabilitate, de autonomie și flexibilitate în abordare. Sentimentul este acela de pasare a responsabilității și de lipsă de asumare, din păcate. Valența pozitivă este descentralizarea în sinea ei, dar care va fi fără rost dacă, odată cu trecerea crizei, nu se va permanentiza și nu va fi însoțită de o formare reală a managementului școlilor în acest sens.

Ne vedem puși în situația în care sistemul efectiv nu este pregătit pentru începerea școlii în plină pandemie, dar totuși, trebuie să o facă, pentru că presiunea este prea mare. De aici și dezbaterile și părerile puternice din diversele tabere.

Peste tot, la nivel mondial, există incertitudini, dar la noi, se suprapune peste lipsa de încredere totală în autorități, si pe bună dreptate. Cauzele, le știm cu toții. După atâția ani în care, în mod constant și sistematic, educația a avut parte de o finanțare precară, de un management prost al resurselor, de o colaborare foarte slabă cu experții educaționali, de neglijență pentru inovare și cercetare, de numire în funcții a unor oameni incapabili, ineficienți și nepregătiți, de subordonare a conducerii inspectoratelor si școlilor la regimul politic, de blocare a modernizării infrastructurii și bazei materiale, este evident ca acum, sentimentul este că plecăm la lupta înarmați cu pistoale din lemn.

Nu pot să nu mă gândesc că la situație contribuie și modul în care se face intrarea si rămânerea în sistem a noastră, a profesorilor, unde modulul psiho-pedagogic și pregătirea profesională nu reflectă de multe ori, realitatea de la clasă, unde diversitatea tipologiilor și abordărilor noastre este extrem de mare, unde criteriile stabilite pentru meritocrație sunt mai mult decât discutabile. Nu pot să nu mă gândesc aici și la faptul ca după atâta timp, nu există stabiliți descriptori de performanță corelați la curriculum, la discrepanțele dintre rural și urban, unde câte școli și profesori există, atâtea standarde de calitate diferite a ceea ce înseamnă învățarea.

Din păcate, culegem acum ce a fost semănat, și cei care nu dorm nopțile gândindu-se la copii si la cum să le creeze un confort emoțional în primul rând, sunt profesorii, al căror confort emoțional contează cel mai puțin. Mă refer aici la colegii cu care am ocazia să lucrez la școală și în grupurile numeroase de profesori implicați din țară. Nu pot vorbi în numele tuturor, dar mulți colegi fac parte din categoria celor care pot fi mișcați, chiar dacă nu inovează, dar asta se poate întâmpla doar în condițiile unui leadership eficient.

Se zice că un lider bun este cel care, în primul rând, elimină frica dintr-o cameră. În cazul educației, nici nu se pune problema, acest lucru fiind de domeniul SF. Acest lucru a fost valabil și în ultimii mulți ani, sentimentul de nesiguranță cultivându-se încă de la neracordarea formării profesionale cu realitatea din clasă, neracordarea învățării cu realitatea și ritmul accelerat de evoluție a societății, lipsa de profesionalizare pentru debutanți la locul de muncă, cursurile de formare continuă de multe ori irelevante sau facilitate ineficient, cultura șefului care vine să sancționeze mai mult decât să ajute, cultura ideii că a greși este cea mai teribilă crimă care poate fi comisă, lipsa co-teachingului și a culturii colaborării “pe bune” între profesori – toate au creat un sentiment de impostură, chiar și la cei mai eficienți și capabili oameni din sistem, au tăiat din capacitatea de inovare, din dorința de a vedea dincolo de probleme și din setarea mentală în primul rând pe oportunități și soluții. Acest cumul de factori, lipsa asumării și comunicarea proastă contribuie acum la o situație și așa incertă dată de pandemie, divide oamenii în tabere, cauzează panică între părinți, elevi și profesori deopotrivă și cultivă teorii conspiraționiste și o lipsă de încredere mai mare ca oricând.

În politică se spune să nu pierzi niciodată oportunitatea unei crize. Ce oportunități poate aduce această perioadă complicată pentru sistemul de învățământ românesc?

Este clar că acestă perioadă deschide o plajă întreagă de oportunități, lucru demonstrat de fiecare criză majoră din trecut. Ar fi absurd să presupunem că lumea va fi la fel. La baza evoluției stă principiul că, atunci când condițiile de mediu se schimbă, o specie fie se adaptează și prin asta se transformă, fie dispare.

Nevoia de schimbare și de racordare a educației mondiale la contextul socio-economic a apărut de mult și a fost evidentă în ultimii ani tot mai clar, dar un sistem atât de inerțial se pune greu în mișcare. În România se adaugă și toate cutumele adăugate în ultimii 30 de ani, care făceau această schimbare disruptivă de paradigmă în educație foarte greu de implementat fără să cauzeze haos. Consider că această mașinărie greoaie a avut, în sfârșit, parte fix de impulsul necesar pentru a se mișca în față puțin mai accelerat. Din păcate, lipsa unei viziuni și a leadershipului corect, care să coaguleze actorii din sistem și să îi facă să acționeze sinergic, poate cauza multă frică și reticență la firul ierbii. Această frică pe care o observ mă face să cred că o categorie mare dintre profesori așteaptă să treacă criza pentru a reveni la modul clasic de predare, și nu îi acuz, pentru că, într-adevăr, este singurul gând care poate aduce puțin confort emoțional în momentul de față. Nu este o gândire potrivită însă, pentru că schimbarea se produce oricum, fie că vrem, fie că nu. Acesta este cel mai potrivit context de creare a unui momentum pentru ca mașinăria despre care spuneam mai sus să nu încetinească din nou peste doi ani, și mai mult, să nu intre pe un drum greșit unde să se blocheze și mai mult. Schimbare va fi, dar trebuie să ne asigurăm că facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a fi o schimbare în bine, și să fie una relevantă.

Unele grupuri au început să lucreze în această direcție, din rândul profesorilor Merito și nu numai, din partea mediului ONG și business- grupuri de profesori care s-au întâlnit în webinarii și forumuri începând din luna mai pentru a învăța împreună despre metodele de predare în online și pentru a face schimburi de bune practici, școli remediale pentru copiii din categorii vulnerabile, grupuri de lucru pe lecții colaborative pe concepte, grupuri de lucru pe descriptori de performanță și evaluare, cercetări pe nevoi, pe colaborarea cadrelor didactice, pe transparența bugetară la nivel local pentru finanțarea educației și multe altele, și au început să o facă într-un pas accelerat. Este nevoie ca expertiza, finanțarea, precum și reprofesionalizarea cadrelor didactice să fie o prioritate și ca aceste inițiative din partea grupurilor care înțeleg și contribuie activ la inovarea în educație să fie corelate și folosite la potențialul lor maxim pentru a profita de această imensă șansă de transformare relevantă care a venit odată cu pandemia.

Cine crezi că se va adapta cel mai greu la noul sistem de organizare din învățământ? Profesorii (anumite categorii de vârstă, poate), elevii, părinții? Cine resimte cel mai mult impactul acestor schimbări?

De cele mai multe ori, o politică publică nu are rezultate nu datorită faptului că nu este bună sau necesară pentru o comunitate, ci pentru că oamenii nu înțeleg nevoia ei. Aici vorbesc despre o majoritate a profesorilor și părinților, unde sentimentul de incertitudine este atât de mare, încât o gândire în afara bulei din care provin este aproape imposibilă în momentul de față, și care sunt și vor fi reticenți în continuare.

Ca și în orice sistem și organizație, studiile susțin că un procent de 2,5% sunt inovatorii, aceia care aduc schimbarea – și care, în acest caz, au un rol covârșitor, prin gândirea de modele eficiente de lucru și care să servească nevoile curente ale sistemului. După ei, vine o altă categorie, early adopters, în procent de 13,5% – la fel de importanți, pentru că ei au capacitatea să influențeze schimbarea, prin legătura pe care o creează cu marea masă care adoptă schimbarea, în general, mai târziu. Dacă autoritățile continuă să dea impresia că bâjbâie în adoptarea de strategii, dacă întârzie cu o diagnoză clară a nevoilor, dacă nu colaborează eficient cu propunătorii de inițiative inovatoare și nu au viziune în a identifica corect cine sunt aceștia – propunători de soluții reale, strategice, cu potențial de implementare și nu doar critici – și nu au capacitatea de a comunica eficient și transparent către mase, pentru ca inovația adusă să fie ușor de adoptat de către majoritate, adaptarea la noul sistem de organizare va fi greoaie și impactul resimțit va fi unul negativ.

Crezi că rolul profesorului se va schimba odată cu această perioadă de pandemie? Profesorii vor trebui să își asume noi roluri?

Profesorii pe care îi cunosc și respect din cadrul școlilor în care predau și colegii mei din cadrul Merito, din cadrul Fundației Noi Orizonturi își asumă deja roluri noi, forțați fiind de împrejurări și din proprie inițiativă – unele în strânsă legatură cu meseria lor, altele de nevoie, care frustrează și consumă energie necesară acum gândirii de activități care să asigure învățarea în noile condiții. Profesorii au devenit de la manageri de situații de criză, la facilitatori de întâlniri cu experți în sănătate pentru școlile lor, la muncitori necalificați care duc scaune, bănci și dulapuri în încercarea de a reconfigura spațiul școlii, la fundraiseri pentru dotarea școlilor cu rezerve de măști, dezinfectant, videoproiectoare și multe altele necesare, la colaboratori ai diverselor ONG-uri din educație, până la coordonatori în grupuri de lucru pe probleme stringente din educație și luări de poziții publice. În una din școlile în care predau, vom merge în două ture, orele fiind de la 7.00 la 19.00, pentru a putea asigura distanțarea la un număr de peste 2000 de elevi, și sunt colegi profesori care au decis să meargă voluntar la școală și în tura în care nu au ore, pentru a ajuta cu circuitele de siguranță în pauze, astfel încât colegii lor să aibă câte o pauză între două clase și să poată ajuta cu posibilele situații neprevăzute.

Încă nu se poate vorbi, la nivel central, de o nouă fișă a postului, de criterii de performanță în învățământ, de o definire a ce va însemna să fii profesor în viitor. Deocamdată, ca sistem, mai mult reacționăm decât acționăm strategic. Dar cert este că este nevoie ca împreună să transformăm, să reprofesionalizăm meseria de profesor într-una în care acesta să poată să își exercite în primul rând rolul de facilitator de contexte de învățare relevante, atât în online cât și offline, pentru că, este mai mult decât posibil ca schimbarea de paradigmă în educație să fie reprezentată de blended learning.

Distribuie articolul

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Edițiile Sinteza
x
Aboneaza-te